Pasuni verzi

Nu rata ocazia!

2011-04-24T15:18:00.000+03:00

Faptele Apostolilor 26:27-29.
„Crezi tu în Prooroci, împărate Agripa?...Ştiu că crezi.”
Şi Agripa a zis lui Pavel: „-Curând mai vrei tu să mă îndupleci să mă fac creştin!”
„Fie curând, fie târziu”, a răspuns Pavel, „să dea Dumnezeu ca nu numai tu, ci toţi cei ce mă ascultă azi, să fiţi aşa cum sunt eu, afară de lanţurile acestea.”
Aproape că m-ai convins să mă fac creştin.
Ascultând predica de apărare a apostolului Pavel, care în loc să vorbească despre nevinovăţia sa, a vorbit despre Mântuire şi despre Mântuitorul, împăratul Agripa, aproape că s-a lăsat convins să-L primească pe Domnul ca Mântuitor.
Aproape convins, însă departe încă de împărăţia lui Dumnezeu.
Aproape găsit, dar încă pierdut în lumea de păcate.
Tânărul bogat, prezentat de către Evanghelia după Matei în cap. 19, L-a întrebat pe Învăţătorul: „Ce să fac pentru ca să moştenesc împărăţia lui Dumnezeu?”
Aproape că a făcut tot ce trebuia pentru ca să fie mântuit.
Un singur lucru lipsea:
Nu a putut cu nici un chip să-şi scoată bogăţiile din inimă.
A citit Legea, a împlinit tot ce ţinea de ea, încă din copilărie, însă nu putea să se despartă de lucrurile lumii acesteia.
Un singur lucru ar fi trebuit să mai facă pentru ca să împlinească tot ce trebuie împlinit.
„Du-te şi vinde tot ce ai şi dă săracilor, apoi vino şi urmează-Mă”, zice Domnul.
Pentru tine suflete drag, tu care frecventezi Biserica Domnului de mult timp, asculţi Cuvântul Sfânt, ai învăţat multe cântări şi imnuri spre lauda Mântuitorului, te rogi cu înflăcărare, dar încă nu ai luat hotărârea să-L primeşti pe Domnul Isus ca Domn şi Mântuitor personal. Încă nu ţi-ai predat viaţa în mâna Lui bună, să ştii că eşti „aproape” mântuit.
Eşti, dacă vrei la poarta de îmbarcare, iar avionul gata de decolare la capătul pistei.
Ce s-ar fi întâmplat dacă Mântuitorul APROAPE ar fi murit pe Cruce pentru păcatele noastre?
Sau dacă APROAPE ar fi înviat din morţi a treia zi după Scriptură?
Sau ce s-ar fi întâmplat dacă APROAPE ar fi mers la cer ca să ne pregătească un loc, pentru ca acolo unde este El să fim şi noi?
Iubite cititorule, mai îngăduie-mi o întrebare:
Ce ar fi fost dacă Domnul Isus, APROAPE ar veni în ajutorul credincioşilor atunci când este chemat?
Aşa cum noi de cele mai multe ori APROAPE Îl ascultăm!
Sau ca împăratul Agripa care APROAPE a crezut în propovăduirea lui Pavel!
Sau ca tânărul bogat care APROAPE a împlinit tot ce trebuia pentru ca să aibă viaţa veşnică.
Suflete drag, Domnului, eşti în Adunare, sau eşti în faţa acestei pagini scrise, şi ştiu că eşti APROAPE, poate chiar foarte aproape să-L primeşti pe Domnul ca Mântuitor.
Şă ştii că Duhul Sfânt al lui Dumnezeu îţi spune prin apostolul Pavel în Scrisoarea către Evrei în cap. 3:15: „Astăzi, acum şi aici, dacă auzi glasul Domnului, nu-ţi împietri inima...”
Nu sta nepăsător în faţa unei aşa de mari chemări: „Veniţi la Mine toţi cei trudiţi şi împovăraţi şi Eu, vă voi da odihnă.” Zice Domnul în Matei 11:28.
Nu rata şansa să primeşti în dar viaţa veşnică din Mâna bună a Celui ce a murit şi a înviat din morţi: Domnul Isus, Fiul lui Dumnezeu.
Nu rata şansa de a pertece veşnicia cu Domnul Isus în Ierusalimul cel nou.
Să ştii suflete drag, că Domnul Isus, cu ADEVĂRAT a murit şi cu adevărat A ÎNVIAT.
Cu ADEVĂRAT S-a suit în cer şi cu adevărat VINE să-Şi ia acasaă ce este al Său.
Astăzi este ziua ta!
Nu rata ocazia aceasta.
Mâine, cine ştie? Mâine nu este ziua noastră.
Mâine nu este ziua mea şi nu este ziua ta.
Astăzi predă-ţi viaţa ta lui Dumnezeu prin Fiul.
Şi zic: Domnul să te binecuvinteze. Amin.

Mărturiseşte-ţi păcatele!

2011-03-19T18:12:00.003+02:00

"Ai milă de mine, Dumnezeule, în bunătatea Ta!
După îndurarea Ta cea mare, şterge fărădelegile mele!
Spală-mă cu desăvârşire de nelegiuirea mea, şi curăţeşte-mă de păcatul meu!
Căci îmi cunosc bine fărădelegile, şi păcatul meu stă necurmat înaintea mea.
Împotriva Ta, numai împotriva Ta, am păcătuit şi am ce este rău înaintea Ta; aşa că vei fi drept în hotărârea Ta, şi fără vină în judecata Ta.
Iată că sunt născut în nelegiuire, şi în păcat m-a zămislit mama mea.
Dar Tu ceri ca adevărul să fie în adâncul inimii: fă dar să pătrundă înţelepciunea înlăuntrul meu!
Curăţeşte-mă cu isop, şi voi fi curat; spală-mă, şi voi fi mai alb decât zăpada.
Fă-mă să aud veselie şi bucurie, şi oasele pe care le-ai zdrobit Tu, se vor bucura.
Întoarce-ţi privirea de la păcatele mele, şterge toate nelegiuirile mele!
Zideşte în mine o inimă curată, Dumnezeule, pune în mine un duh nou şi statornic!
Nu mă lepăda de la Faţa Ta, şi nu lua de la mine Duhul Tău Cel Sfânt.
Dă-mi iarăşi bucuria mântuirii Tale, şi sprijineşte-mă cu un duh de bunăvoinţă!
Atunci voi învăţa căile Tale pe cei ce le calcă, şi păcătoşii se vor întoarce la Tine.
Dumnezeule, Dumnezeul mântuirii mele! Îzbăveşte-mă de vina sângelui vărsat, şi limba mea v-a lăuda îndurarea Ta.
Dacă ai fi voit jertfe, Ţi-aş fi adus: dar Ţie nu-Ţi plac arderile de tot.
Jertfele plăcute lui Dumnezeu sunt un duh zdrobit: Dumnezeule, Tu nu dispreţuieşti o inimă zdrobită şi mâhnită.
În îndurarea Ta, varsă-ţi binefacerile asupra Sionului, şi zideşte zidurile Ierusalimului!
Atunci vei primi jertfe neprihănite, arderi de tot şi jertfe întregi; atunci se vor aduce pe altarul Tău viţei."

Psalmul acesta este un psalm de pocăinţă. Defapt este o rugăciune de pocăinţă, şi de mărturisire înaintea lui Dumnezeu.
„Ai milă de mine Dumnezeule, în bunătatea Ta!... David apelează la bunătatea lui Dumnezeu şi se roagă: „Spală-mă cu desăvârşire de nelegiuirea mea, şi curăţeşte-mă de păcatul meu! Căci îmi cunosc bine fărădelegile..” Doamne, îmi cunosc păcatele, îmi ştiu nelegiuirile, şi pe toate le aduc astăzi înaintea Ta, le mărturisesc astăzi înaintea Ta, pentru că: împotriva Ta, numai împotriva Ta am păcătuit şi am făcut ce este rău înaintea Ta.”

Dacă până astăzi, n-i s-a părut că mărturisirea este cea mai grea şi mai neplăcut moment într-o rugăciune, atunci astăzi Cuvântul lui Dumnezeu ne învaţă, prin mărturisirea făcută de împratul David şi prin răspunsul pe care l-a primit de la Dumnezeu, că nici o altă rugăciune nu îţi aduce mai multă împlinire, şi nu îţi dă mai multă speranţă, şi nu-ţi oferă mai multă eliberare decât rugăciunea de mărturisire.

Mărturisirea sinceră, te va ridica mai mult ca orice altceva din starea în care te afli.
Mărturisind, vei simţi o mare eliberare şi o mare bucurie, ştiind că în bunătatea Lui, Domnul Cel Viu S-a coborât la tine şi cu o mila Sa care întrece orice pricepere şi cu o dragoste care nu poate fi descrisă te va ierta şi te va spăla în Sângele Sfânt al Fiului Său, Domnul Isus Cristos.
Te va ierta de toate nelegiuirile, care, nemărturisite îţi zdrobesc oasele, aşa cum spune David în versetul 8b.

În Psalmul 32:3 spune David: „ Din pricina păcatului nemărturisit, mi se topeau oasele, şi gemeam înlăuntrul meu neîncetat”!
Vina şi ruşinea, însă, l-au adus pe David înapoi lângă harul Dumnezeului Cel Adevărat care-i aduce aminte de bunătatea, de mila, de iubirea Sa fără margini.
„Atunci, spune David, când mi-ai adus aminte de marea Ta bunătate, Ţi-am mărturisit păcatul meu, şi nu mi-am ascuns fărădelegea”
„Când strigă un nenorocit, Domnul aude...”!

Cuvântul Domnului ne învaţă că mărturisirea păcatelor, plină de credinţă este urmată de binecuvântări, care întotdeauna aduc curăţirea inimii, eliberarea de vină şi de ruşine.
Mărturisirea păcatului poate fi comparată cu renovarea unei case.
Tot ce este rău, putred, nefolositor, este aruncat şi reînnoit.
Starea veche: de frică, de ruşine, de vină, s-au dus. Acum am o inimă nouă, curată, o inimă care-L preamăreşte pe Salvatorul.

Ultimul verset din psalmul 32 spune: după ce ne am mărturisit păcatele şi după ce am fost iertaţi, spălaţi, având de acuma o inimă nouă, curată, o inimă veselă, să strigăm de bucurie şi de veselie lăudându-L pe Domnul, care în bunătatea Lui cea mare ne-a restaurat, ne-a reînnoit şi ne-a primit iarăşi cu bunăvoinţă.

Ce cale ţi-ai ales?

2011-03-14T13:22:00.003+02:00

Psalmul 1
"Ferice de omul care nu se duce la sfatul celor răi, nu se opreşte pe calea celor păcătoşi, şi nu se aşează pe scaunul celor batjocoritori!
Ci îşi găseşte plăcerea în Legea Domnului,
şi zi şi noapte cugetă la Legea Lui!
El este ca un pom sădit lângă un izvor de apă, care îşi dă rodul la vremea lui,
şi ale cărui frunze nu se veştejesc: tot ce începe, duce la bun sfârşit.
Nu tot aşa este cu cei răi: ci ei sunt ca pleava, pe care o spulberă vântul.
De aceea cei răi nu pot ţinea capul sus în ziua judecăţii,
nici păcătoşii în adunarea celor neprihăniţi.
Căci Domnul cunoaşte calea celor neprihăniţi,
dar calea păcătoşilor duce la pieire."
Iubite cititorule, să ştii că în viaţă există două căi: una care duce în cerul lui Dumnezeu şi alta care duce în focul gheenei.
O cale care duce în Raiul lui Dumnezeu şi alta care duce în Iadul Diavolului.
O cale pe care merge Însuşi Fiul lui Dumnezeu, Domnul Isus Cristos, conducându-Şi poporul spre Ţara fericirii veşnice şi o cale pe care merge Satan împreună cu argaţii săi spre judecata veşnică.
Există o cale care te duce spre viaţă veşnică şi alta care te duce spre moarte veşnică.
Astăzi, acum când ai citit pagina aceasta, te invit suflete drag, să alegi Calea mântuirii. Calea care te duce în cer.
Nu te uni cu cei răi, nu te duce la sfatul lor, nu te aşeza pe scaunul batjocoritorilor, ci, după cum te îndeamnă Cuvântul de mai sus, caută-L pe Domnul Isus, găseşte-ţi plăcerea de a sta de vorbă cu El, citind şi cugetând la Legea Sa, la Cuvântul Sfânt şi El Domnul care este Dumnezeu îţi făgăduieşte împreună cu viaţa veşnică, binecuvântări şi biruinţă.
Domnul să te binecuvinteze!

Dumnezeu întreabă

2011-03-01T14:37:00.003+02:00

Filipeni 4:19

„Şi Dumnezeul meu să îngrijească de trebuinţele voastre, după bogăţia Sa în slavă, în Isus Cristos.”

Dacă cercetăm Scriptura vom găsi faptul că Domnul Dumnezeu pune cel puţin trei întrebări capitale, omului de care Îi pasă şi căruia vrea cu tot dinadinsul să-i poarte de grijă şi să-i vină în ajutor.
Încă din grădina Edenului şi până în vremea în care Domnul Isus, Fiul lui Dumnezeu era pe pământ, şi până în zilele noastre Domnul din cer îl caută pe om şi-l întreabă, aşa cum l-a întrebat pe Adam:
Genesa 3: 8, 9 :” Atunci au auzit glasul Domnului Dumnezeu, care umbla prin grădină în răcoarea zilei; şi omul şi nevasta lui s-au ascuns de Faţa Domnului Dumnezeu printre pomii din grădină.
Dar Domnul Dumnezeu a chemat pe om, şi i-a zis: Unde eşti?”

Oare, nu ştia Domnul Dumnezeu unde este ascuns Adam împreună cu nevasta lui Eva?
O, ba da, ştia foarte bine pentru că Domnul cunoaşte chiar şi gândurile noastre.

În Psalmul 139 psalmistul David întreabă pe Domnul: „Unde mă voi duce să mă ascund de faţa Ta?” Şi continuuă: „dacă mă voi sui în cer, Tu eşti acolo; dacă mă voi culca în locuinţa morţilor, iată-Te şi acolo;... dacă mă voi duce să locuiesc la marginea mării, chiar şi acolo mâna Ta este peste mine;... şi David continuuă: nici întunericul nopţii nu mă poate ascunde de faţa Ta.?
Domnul Dumnezeu ştia foarte bine că Adam a săvârşit păcatul neascultării, prin faptul că a mâncat împreună cu nevasta lui din pomul interzis, şi că acum de frică şi de ruşine se ascundea printre pomii din grădină.
Dar Domnul a încercat sinceritatea lui Adam.

Astăzi Domnul Cel Viu te întreabă şi pe tine suflete drag, în acelaşi scop: să-ţi vadă sinceritatea: „Unde eşti?”
Adam a fost sincer şi a răspuns fără şovăire: „Sunt aici Doamne, dar sunt gol.”
Tu poţi să-ţi recunoşti goliciunea înaintea lui Dumnezeu?
Poţi să spui şi tu: Sunt aici Doamne, dar sunt murdar, sunt în mocirla păcatului şi mi-e ruşine să-Ţi văd faţa?
Dacă recunoşti lucrul acesta, atunci ieşi din „ascunzătoare” şi predă-ţi viaţa în mâna bună a Domnului Isus, iar El te va primi cu bucurie, te va spăla în Sângele Său Sfânt şi te va îmbrăca cu o haină nouă, curată, imaculată, haina neprihănirii şi astfel nu vei mai umbla gol, nu ţi se va vedea ruşinea goliciunii tale şi vei trăi fericit pe pământ iar veşnicia o vei petrece lângă Mântuitorul în cerul Său.

A DOUA ÎNTREBARE.
În Genesa 4: 9-10: „ Domnul a zis lui Cain: „Unde este fratele tău Abel?” El a răspuns: „NU ştiu. Sunt eu păzitorul fratelui meu?” Şi Dumnezeu a zis: „Ce ai făcut? Glasul sângelui fratelui tău strigă din pământ la mine.”
Oare nu ştia Domnul Dumnezeu ce a făcut Cain? Şi cum a omorât pe fratele său Abel?

În Evrei 13:9 Cuvântul Domnului spune: „Totul este gol şi descoperit înaintea ochilor Aceluia, cu care avem a face.”
Nimic nu este ascuns de ochii Dumnezeului Celui Viu.
Şi astăzi Domnul Dumnezeu îţi pune aceeaşi întrebare: Unde este fratele tău? Ce ai făcut?

Şi să ştii că Domnul aşteaptă un răspuns deosebit de cel al lui Cain, care la întrebarea Creatorului a spus: Ce? Sunt eu păzitorul fratelui meu?
Fii sincer astăzi înaintea Celui ce te întreabă şi spune-I: Doamne, de mult timp nu am mai cercetat pe fratele meu.
De mult timp nu l-am întrebat măcar de sănătate.
Este adevărat că Domnul Dumnezeu nu ne-a pus păzitori peste fraţii noştri, dar ne spune în Evrei 10:24: „Să veghem unii asupra altora, ca să ne îndemnăm la dragoste şi la fapte bune.”

A TREIA ÎNTREBARE pe care Domnul Dumnezeu o adresează omului mântuit este scrisă în Evanghelia după Luca 18:41: „Ce vrei să-ţi fac?”
Răspunsul lui Bartimeu a fost: „Doamne, să-mi capăt vederea.”
Să ştii dragă cititorule că Cel ce a creat munţii şi văile şi te-a creat şi pe tine după chipul şi asemănarea Lui, cunoaşte toate nevoile tale, toate dorinţele tale.
El, Domnul îţi cunoaşte viaţa, îţi cunoaşte amărăciunile dar şi bucuriile.
El, Domnul Isus ştie când îţi este foame sau sete, ştie când eşti bolnav tu sau cel drag de lângă tine.
Şi totuşi îţi pune această întrebare: „Ce vrei să-ţi fac?”
Pentru că Domnul şi Mântuitorul lumii vrea să-ţi vadă din nou sinceritatea şi smerenia şi să-I spui Lui toate durerile şi toate nevoile.
Însă înainte de a-I spune Domnului nevoia materială, sau nevoia de vindecare a trupului tău, te invit să-I spui, curat, din toată inima că ai nevoie de El.

Cheamă-L pe Fiul lui Dumnezeu, pe Domnul Isus în inima ta ca Domn şi Mântuitor şi atunci toate celelalte nevoi vor fi ca şi rezolvate.
În Psalmul 103:3-6 Cuvântul Sfânt spune: „El, Domnul, îţi iartă toate fărădelegile tale, El îţi vindecă toate bolile tale; El îţi izbăveşte viaţa din groapă, El te încununează cu bunătate şi îndurare; El îţi satură de bunătăţi bătrâneţea, şi te face să întinereşti iarăşi ca vulturul.
Domnu face dreptate şi judecată tuturor celor ce sunt ai Lui.”

Suflete drag, inspirat de cuvintele acestei pagini, te îndemn în Numele scump al Mântuitorului meu, Isus să-ţi pleci genunchii înaintea Lui şi să-I spui: Doamne, până acuma m-am ascuns de Tine pentru că eram gol, şi mă târam în mocirla păcatului dar astăzi vin şi îmi cer iertare pentru toată viaţa mea pe care am trăit-o departe de Tine.
Astăzi mă întorc cu pocăinţă şi Te rog să mă ierţi, să mă speli în Sângele tău Sfânt şi să-mi faci după voia Ta, pentru că voia Ta este bună.
Domnul să te binecuvinteze!

Mare putere are rugăciunea firbinte...

2011-02-24T14:55:00.005+02:00

Rugăciunea pune în mişcare puterea lui Dumnezeu! Iacov 5:13-18.
"Este vreunul printre voi în suferinţă? Să se roage! Este vreunul cu inimă bună? Să cânte cântări de laudă!
Este vreunul printre voi bolnav? Să cheme prezbiterii Bisericii; şi să se roage pentru el, după ce-l vor unge cu untdelemn în Numele Domnului. Rugăciunea făcută cu credinţă va mântui pe cel bolnav, şi Domnul îl va însănătoşa; şi dacă a făcut păcate îi vor fi iertate.
Mărturisiţi-vă unii altora păcatele, şi rugaţi-vă unii pentru alţii, ca să fiţi vindecaţi. Mare putere are rugăciunea fierbinte a celui neprihănit."

Biblia ne învaţă să ne rugăm lui Dumnezeu atunci când suntem în suferinţă.
Pentru că tot Biblia ne spune că rugăciunea stăruitoare are mare putere.
Cu toate că de multe ori nu ştim nici măcar să ne rugăm, după cum spune la Romani 8:26b : „...căci nu ştim cum trebuie să ne rugăm. Dar totuşi, Duhul mijloceşte pentru noi cu suspine negrăite”.
Cu toate acestea, „rugăciunea fierbinte a celui neprihănit are mare putere”. Versetul 16b.
Nu pentru că ar avea cuvintele noastre putere în ele însele, ci pentru că Cel căruia Îi sunt adresate este puternic.

Rugăciunile noastre au putere pentru că Tatăl din cer răspunde.
„Când strigă un nenorocit, Dumnezeu din cer se apleacă să-i vină în ajutor”
Psalmul 40:1:„Îmi pusesem nădejdea în Domnul, şi El S-a aplecat spre mine, mi-a ascultat strigătele. M-a scos din groapa pieirii, din fundul mocirlei; mi-a pus picioarele pe stâncă, şi mi-a întărit paşii.”
Mi-a dat putere din puterea Sa.

Aşa a lăsat Domnul Dumnezeu, omului, metode de a ieşi din dificultăţi, de a ieşi din strâmtorare, de a căpăta putere de izbăvire.
Rugăciunea, este puterea care stă la îndemâna fiecăruia care crede!
Uneori, rugăciunea stă la îndemâna noastră ca leac de vindecare: „Este vreunul din voi în suferinţă? Să se roage! V. 13.

Îmi aduc aminte că în vremea stagiului militar am avut funcţia de instructor sanitar.
Şi în armată, soldaţii sufereau de multe ori.
Nu întotdeauna, însă aveam la îndemână medicamente.
Uneori foloseam pentru ameliorarea suferinţelor lor, apa rece.
Am avut un caz în care un soldat avea febră mare, tremura în pat şi am udat un cearceaf cu apă rece, şi după ce l-am stors l-am înfăşurat pe soldat în el. După un ceas m-am dus să văd ce face camaradul şi l-am găsit cu temperatura corpului normală.
Asta am avut la îndemână : apa rece.

Naaman , căpetenia oştirii împăratului Siriei, bolnav de lepră, a venit la Elisei ca să-l vindece de lepra lui.
Şi Elisei l-a trimis să se scalde de şapte ori în râul Iordan.
În apa rece.
O metodă simplă de vindecare. CREDINŢĂ ŞI APA RECE!

Astăzi Domnul ne pune la îndemână un lucru atât de simplu: RUGĂCIUNEA.
V-a spune cineva: eu nu ştiu să mă rog!
Nici nu-ţi cere Dumnezeu o mare ştiinţă în rugăciune.
În cuvinte sărace, în cuvinte slabe, vino înaintea Celui ce are toată puterea în cer şi pe pământ.
Pentru că rugăciunea, fie ea cât de simplă, este cheia care deschide toate cămările Harului divin şi a puterii nemărginite ale lui Dumnezeu.

Nu rugăciunea vindecă, nu rugăciunea izbăveşte pe cel nenorocit din necaz, ci Cel ce este la capătul rugăciunii, adică Domnul Dumnezeu.
Prin rugăiunea ta simplă, Domnul din cer poate să mute munţii din loc, sau poate să schimbe inimile semenilor noştri, sau poate aduce pacea în familii, în cartiere, în ţară.
Pentru că rugăciunea este sursa care pune în mişcare puterea lui Dumnezeu. Putere care se află şi la îndemâna ta!

De aceea te îndemn suflete drag, acuma după ce ai parcurs această pagină să te pleci pe genunchi înaintea Tronului de milă şi de îndurare al lui Dumnezeu şi cu cuvintele tale să ceri îndurarea Lui, nu înainte de aţi preda viaţa în mâna bună a Domnului.

Şi El, Domnul îţi făgăduieşte izbăvirea.
Vei vedea cu ochii tăi o mare biruinţă!

2011-02-22T12:15:00.004+02:00

Nu te îngrijora!
Matei 6: 25-34
"De aceea vă spun: "Nu vă îngrijoraţi de viaţa voastră, gândindu-vă ce veţi mânca, sau ce veţi bea; nici de trupul vostru, gândindu-vă cu ce veţi îmbrăca. Oare nu este viaţa mai mult decât hrana, şi trupul mai mult decât îmbrăcămintea? Uitaţi-vă la păsările cerului; ele nici nu seamănă, nici nu seceră, şi nici nu strâng nimic în grânare; şi totuşi Tatăl vostru cel ceresc le hrăneşte. Oare nu sunteţi voi cu mult mai de preţ decât ele?
Şi apoi, cine dintre voi, chiar îngrijorându-se, poate să adauge măcar un cot la înălţimea lui?
Şi de ce vă îngrijoraţi de îmbrăcăminte? Uitaţi-vă cu băgare de seamă cum cresc crinii de pe câmp: ei nici nu torc, nici nu ţes; totuş vă spun că nici chiar Solomon, în toată slava lui, nu s-a îmbrăcat ca unul din ei.
Aşa, că dacă astfel îmbracă Dumnezeu iarba de pe câmp, care astăzi este, dar mâine va fi aruncată în cuptor, nu vă va îmbrăca El cu mult mai mult pe voi, puţin credincioşilor?
Nu vă îngrijoraţi dar, zicând: "Ce vom mânca?" Sau: "Ce vom bea?" Sau: "Cu ce ne vom îmbrăca?"
Fiindcă toate aceste lucruri Neamurile le caută. Tatăl vostu cel ceresc ştie că aveţi trebuinţă de ele.
Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi neprihănirea Lui, şi toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra.
Nu vă îngrijoraţi dar de ziua de mâine; căci ziua de mâine se va îngrijora de ea însăşi.
Ajunge zilei necazul ei."

Iubite cititorule, aşa cum ne spune Domnul Isus în Cuvântul acesta, de multe lucruri ne îngrijorăm noi.
Uneori ne îngrijorăm de ce vom mânca, alte ori ne îngrijorăm de ce vom îmbrăca, alte ori ne îngrijorăm de lipsa banilor şi ne îngrijorăm, şi iarăşi ne îngrijorăm privind mereu în jos, de parcă am căuta în adânc pe cineva sau ceva să ne izbăvească.
Alte ori nu ducem lipsă de nimic şi avem totul deplin, şi totuşi ne îngrijorăm pentru că vrem mai mult.

Şi privind mereu în jos, uităm făgăduinţele nespus de mari ale lui Dumnezeu, şi apoi intervine îndoiala, desnădejdea şi uneori panica.
Şi Cuvântul lui Dumnezeu, în textul citit ne strigă parcă din înaltul cerului: „Priveşte aici”. Aici sunt! Priveşte aici sus!
De aici din cer îţi vine mântuirea şi izbăvirea şi ajutorul.
Nu mai privi în jos...
„Căuta-ţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu...”

Suflete dragi Domnului, ceea ce ne spune Cuvântul acesta este da şi amin, este adevărul ceresc.
Şi dacă nu vom căuta mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu, întotdeauna ne vom îngrijora de ceva.
Dar pentru cei ce caută împărăţia cerească şi Neprihănirea lui Dumnezeu, adică pentru cei ce au privirea aţintită la Căpetenia credinţei noastre, La Domnul Isus, pentru ei Cuvântul Domnului are făgăduinţe care risipesc orice fel de îngrijorare, de temere, de nelinişte.

De altă parte, îngrijorarea poate fi asemănată cu un balansoar, care toată ziua te ţine în mişcare , te leagănă toată ziua, dar care nu te duce nicăieri.
Aşa spune Cuvântul Sfânt în versetul 27:
„Şi apoi cine dintre voi, chiar îngrijorându-se, poate să adauge măcar un cot la înălţimea lui?”
Nu vă îngrijoraţi, zice Domnul, priviţi, căutaţi împărăţia lui Dumnezeu şi de celelalte lucruri necesare vouă, Mă îngrijesc Eu.
Ba, încă spune Cuvântul Sfânt în Filipeni 4:7.”Că El ne va păzi inima şi gândurile în Isus Cristos, Domnul”, chiar în mijlocul strâmtorărilor, a necazurilor, a lipsurilor de tot felul, dar şi în belşug.
De ce?
Pentru că am căpătat trecere înaintea Tatălui ceresc.

Ai, suflete drag, îngrijorări în ziua aceasta?
Dacă da, atunci caută Împărăţia, şi ia de urgenţă legătuta cu Cel ce Şade pe Tronul Universului.
Ia de urgenţă legătura cu Tatăl şi El îţi va rezolva problemele, în Numele Scump al Fiului.
Este făgăduinţa Împăratului împăraţilor: „Căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi neprihănirea Lui, şi toate celelalte lucruri vi se vor da pe deasupra.”
Adică toate celelalte lucruri de trebuinţă vieţii de zi cu zi vi se vor da ca bonificaţie.

Dragă cititorule, poate că până astăzi te-ai tot frământat şi nu ai găsit nici o soluţie pentru a ieşi din criză, astăzi te îndemn în Numele Domnului Isus să cauţi o biserică Evanghelică apropiată şi te interesezi cum poţi intra în legătură cu Domnul care are făgăduinţe atât de mari şi minunate.

Şi zic: Domnul să te binecuvinteze.

Gustă din bunătatea Domnului.

2011-02-19T16:18:00.002+02:00

Psalmul 91.
"Cel ce stă sub ocrotirea Celui Prea Înalt, şi se odihneşte la umbra Celui Atotputernic, zice despre Domnul: "El este locul meu de scăpare, şi cetăţuia mea, Dumnezeul meu în care mă încred!"
Da, El te scapă de laţul vânătorului, de ciumă şi de pustiirile ei.
El te va acoperi cu penele Lui, şi te va ascunde sub aripile Lui. Căci scut şi pavăză este credincioşia Lui.
Nu trebuie să te temi nici de groaza din timpul nopţii, nici de săgeata care zboară ziua, nici de ciuma care care umblă în întuneric, nici de molima, care bântuie ziua namiaza mare.
O mie să cadă alături de tine, şi zece mii la dreapta ta, dar de tine nu se va apropia.
Doar vei privi cu ochii, şi vei vedea răsplătirea celor răi.
Pentru că zici: "Domnul este locul meu de adăpost!"
Şi faci din Cel Prea Înalt turnul tău de scăpare, de aceea nici o nenorocire nu te va ajunge, nici o urgie nu se va apropia de cortul tău.
Căci El va porunci îngerilor Săi să te păzească în toate căile tale; şi te vor duce pe mâini, ca nu cumva să-ţi loveşti piciorul de vreo piatră.
Vei păşi peste lei şi peste năpârci, şi vei călca peste pui de lei şi peste şerpi.
"Fiindcă Mă iubeşte- zice Domnul- de aceea îl voi izbăvi; îl voi ocroti, căci cunoaşte Numele Meu.
Când Mă va chema, îi voi răspunde, voi fi cu el în strâmtorare,, îl voi izbăvi şi-l voi proslăvi, îl voi sătura cu viaţă lungă, şi-i voi arăta mântuirea Mea."

Iubite cititorule, am să-ţi spun un secret. Domnul este bun!
Bunătatea Lui a străbătut cerurile ţşi a ajuns până la noi.
Nu-l ştim numai noi şi toţi aceia care citesc Scriptura, Scrisoarea aceasta duioasă de dragoste a Domnului.
Domnul este bun!
Bunătatea Lui a străbărut cerurile şi a ajuns până la noi.
Bunătatea Lui poate ajunge şi la inima ta.
Deschide-o larg în timp ce citeşti pagina aceasta şi vei vedea rezultatul.
În Ps. 145:8-9 Cuvântul Sfânt spune:
„Domnul este milostiv şi plin de îndurare, îndelung răbdător ţi plin de bunătate.
Domnul este bun faţă de toţi, şi îndurările Lui se întind peste toate lucrurile Lui”.

Iubite cititorule, să ştii că Domnul este bun, şi bunătatea Lui nu este condiţionată de starea mea şi nici de starea ta.
El este neschimbat.
El, Domnul este bun chiar şi atunci când eu am fost rău şi neascultător.
El Acelaşi Dumnezeu bun, ca şi ieri şi astăzi şi mâine şi în vecii vecilor.

Şi vreau să vă mai spun ceva. Şi anume, faptul că în dragostea şi în bunătatea Lui, Domnul Isus, Fiul lui Dumnezeu, S-a jertfit, a murit în locul nostru, atârnat pe lemnul crucii întere cer şi pământ în arşiţa Palestinei.

Mărturisesc faptul că n-am ştiut până acuma ce înseamnă arşiţa Palestinei, până în anul 2008 când am vizitat Ţara Sfântă, când doamna care ne era ghid turistic ne spunea dimineaţa: „să vă luaţi mâine dimineaţă când plecăm pe traseu, cuvoi apă şi şepci pe cap pentru că v-a fi foarte cald. Şi am întrbat: câte grade vor fi?
Şi ghidul îmi spunea 29 grade.
La început am râs. Şi i-am spus: tu, Roxana ştiii de unde venim noi, din România de la temperatura de 40 de grade, şi tu ne spui căva fi arşiţă?
Dar apoi am înţeles, atunci când am simţit pe pielea noastră.
Seara ajungeam la hotel epuizaţi din pricina arşiţei Palestinei.
Aşa am înţeles ce mult a suferit Domnul Isus pentru mine şi pentru tine.

El a murit dar, minune: Domnul nostru nu a rămas un Dumnezeu mort, ci a înviat din morţi şi este viu în vecii vecilor.
Glorie jertfei Sale.
Glorie Sângelui care a curs pentru noi.
Glorie Învierii Sale. Glorie prezenţei Sale.

Şi pentru că La-m primit pe El pe Domnul Cel înviat din morţi, în inimă ca Domn şi Mântuitor, suntem părtaşi ai naturii Sale divine.
În bunătatea Lui cea mare, Domnul ne-a făcut părtaşi vieţii Sale.
Părtăşia zilnică cu Domnul este vitală pentru mine şi pentru tine.
Despărţiţi de El suntem nu numai neputincioşi, dar suntem în mare pericol.
Pentru că aşa cum am citit în Psalmul acesta, pericolul pândeşte la tot pasul în jurul nostru. Săgeţi din toate direcţiile, ciume, molime, groază de vremuri care sunt, groază de vremuri care vin.
Dar cel ce stă sub ocrotirea Celui Prea Înalt, cel ce are părtăşie cu Domnul în fiecare zi, el este la adăpost de orice rău.

Părtăşia cu Domnul în fiecare zi, îţi păstrează mintea sănătoasă.
Părtăşia de ficare zi cu Domnul îţi păstreată sufletul şi duhul sănătos şi liniştit.
Părtăşia cu Domnul în fiecare zi îţi păstrează tot trupul sănătos.
Părtăşia de fiecare zi cu Domnul îţi împrospătează viaţa şi-ţi păstrează gândurile curate în El, în Domnul...
Având părtăşie zi de zi cu Domnul Isus, chiar dacă trăieşti în trupul acesta de carne, nici molima nici ciuma nici săgeata nici laţul vânătorului nu te poate atinge, pentru că prin tine curge viaţă din viaţa Lui.

Prin noi curge viaţă îmbelşugată din Viaţa Domnului.
Noi nu mai suntem nişte oameni obişnuiţi ci suntem nişte oameni neobişnuiţi.
Pentrucă prin noi curge viaţă din viaţa Domnului.
Noi suntem mlădiţele care îşi trag seva din viţa nobilă, care are Numele cel mai frumos: ISUS!
Când ai părtăşie cu Domnul Cel bun, şi când stai sub ocrotirea Lui, atunci nu trebuie să te temi nici de groaza din timpul nopţii, nici de săgeata care zboară ziua, nici de ciuma care umblă în întuneric, nici de molima care umblă în amiaza mare”.
Când satai în părtăşie cu Domnul Vieţii El, te face imun la boli, la necazuri, pentru că El este scutul nostru.
El este cetăţuia care ne ascunde până trece primejdia.
El Domnul ne dă sănătate trupului, sufletului dar şi minţii noastre.
El, Domnul Vieţii îţi dă viaţa.
Moartea nu mai are biruinţă asupra noastră pentru că El, Domnul este locul meu de adăpost.
Unsprezece mii de netăiaţi împrejur cu inima să cadă în jurul meu, răpuşi de criza financiară, de ciumă, de boli, de săgeţile celui rău, de mine nu se va atinge nimic, pentru că Domnul este scutul meu.
Şi chiar dacă se atinge boala de mine, prin rănile Lui sunt vindecat.
El te ocroteşte şi dacă Îl vei chema, nu numai că te va auzi, şi că te va asculta, dar îţi va răspunde.
Ştiţi de ce?
Pentru că Domnul este bun, şi bunătatea Lui a ajuns până la noi.
Primeşte-L în inima ta ca Domn şi Mântuitor, şi vei gusta din marea bunătate a Domnului Isus, Fiul lui Dumnezeu.

Biruitor în rugăciune

2011-02-17T16:18:00.003+02:00

Puterea de a rămâne lângă Domnul
Efeseni 6:10-18
"Îmbrăcaţi-vă cu toată armătura lui Dumnezeu, ca să puteţi ţinea piept împotriva uneltirilor diavolului.
Căci noi n-avem de luptat împotriva cărnii şi sângelui, ci împotriva domniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii care sunt în locurile cereşti.
De aceea, luaţi toată armătura lui Dumnezeu, ca să vă puteţi împotrivi în ziua cea rea, şi să rămâneţi în picioare, după ce veţi fi biruit totul.
Staţi gata dar, având mijlocul încins cu adevărul, îmbrăcaţi cu platoşa neprihănirii, având picioarele încălţate cu râvna Evangheliei păcii.
Pe deasupra tuturor acestora, luaţi scutul credinţei, cu care veţi putea stinge toate săgeţile arzătoare ale celui rău.
Luaţi şi coiful mântuirii şi sabia Duhului, care este Cuvântul lui Dumnzeu.
Faceţi în toată vremea, prin Duhul, tot felul de rugăciuni şi cereri.
Vegheaţi la aceasta, cu toată cu toată stăruinţa, şi rugăciune pentru toţi sfinţii."

Cuvântul lui Dumnezeu ne spune şi în textul de astăzi, faptul că o dată ce am părăsit tabăra lumii, prin pocăinţă, Cel rău a declanşază o luptă înverşunetă împotriva noastră.
El nu oboseşte luptând cu noi individulal, dar şi împotriva întregii turme a Domnului.
De ce? Pentru că defapt lupta celui rău este lupta împotriva Domnului Isus.
Şi pentru că noi suntem purtători de Cristos, el se luptă cu Cel pe care îl avem în inima noastră, împotriva Domnului Isus, Fiul lui Dumnezeu.

Satan este hotărât să distrugă lucrarea lui Dumnezeu, de aceea „Dă târcoale ca un leu care răcneşte şi caută pe cine să înghită.” 1 Petru 5:8.
Şi cum puterea Diavolului este infinit mai mare decât a noastră şi pentru că ne aflăm într-un real şi continuu pericol, Domnul Dumnezeu ne-a dăruit o armă puternică, o armă foarte eficientă cu care vom birui ori de câte ori o vom folosi în această luptă.
„Căci”, spune Cuvântul Sfânt în versetul 12: „ noi n-avem de luptat împotriva cărnii şi sângelui, ci împotriva căpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii care sunt în locurile cereşti.”

Într-o luptă spirituală, într-o luptă neegală, într-o luptă grea şi de multe ori istovitoare, fără o armă pe măsură cu care să te poţi apăra, dar în acelaşi timp să poţi supune pe vrăşmaş, cu siguranşă vei fi un învins de la prima bătălie.
Tocmai de aceea Domnul Dumnezeu ne-a pregătit o armă formidabilă: RUGĂCIUNEA.

Pentru a putea „ţine piept”, pentru a ne „putea împotrivi” şi pentru a putea „sta în picioare”, Cuvântul Domnului ne spune în versetul 18, că trebiue să uzăm de această armă şi să: „Facem în toată vremea, prin Duhul, tot felul de rugăciuni şi cereri.” Şi apoi întăreşte acest lucru spunându-ne în continuare: „Vegheaţi la aceasta, cu toată stăruinţa, şi rugăciune pentru toţi sfinţii.”
Oamenii în general au multe feluri de a chema în ajutor ceva sau pe cineva: unii au rugăminţi, alţii au incantaţii, alţi au invocări ale duhurilor , alţii apelează la semeni pentru că nici măcar nu îndrăznesc să acţioneze singuri, ş.a.
Dar nici una din aceste metode, nu cuprinde frumuseţea şi bogăţia de har pe care o cuprinde rugăciunea lăsată de Domnul Dumnezeu.
Nici una din aceste metode nu are în conţinut atâta putere biruitoare ca rugăciunea fierbinte a celui neprihănit. Iacov 5:16b.
Pentru că în rugăciune sunt cuprinse: Măreţia şi sfinţenia Domnului, mila şi harul Său, dragostea şi bunătatea Sa, dar şi purtarea Sa de grijă faţă de cel ce-L caută cu toată inima.

Domnul Isus îi învaţă pe ucenici să se roage, spunându-le: Când vă rugaţi, mai întâi să vă adresaţi Dumnezeului Celui viu şi să-L numiţi Tată, pentru că Duhul pus în voi vă dreptul acesta, să strigaţi: AVA, adică Tată. Romani 8:15.
Apoi să-L recunoaşteţi pe El singurul Dumnezeu adevărat, Creatorul tuturor lucrurilor văzute şi nevăzute.
Să-L lăudaţi pentru ceea ce este El şi apoi să cereţi ajutor, sprijin în slăbiciuni, hrană pentru trup dar şi pentru suflet, biruinţă împotriva Diavolului. Şi toate acestea cu mulţumiri.

Prin rugăciune suntem apăraţi de atacurile Diavolului prin faptul că atunci când uzăm de acestă armă, ne îmbrăcăm şi cu armătura lui Dumnezeu:
Cu sfinţenie, neprihănire, cerând ca Sângele Sfânt al Domnului Isus să ne spele de orice păcat pe care-l mărturisim.
Cu adevărul, Cuvântul Sfânt,
Cu râvna Evangheliei păcii,
Cu încrederea că suntem ascultaţi şi ajutaţi în vreme de nevoie.
Aceasta înseamnă să ne împotrivim tari în credinţă Diavolului care va fugi de la noi. 1Petru 5:9.
Atunci când te rogi, defapt , te aşezi în braţele puternice şi ocrotitoare ale Tatălui tău care este în ceruri.

Când ucenicul Petru a fost încercat, atacat de Satan Domnul Isus a venit în apărarea sa în rugăciune şi-i spune: „Dar Eu M-am rugat pentru tine, ca să nu ţi se piardă credinţa.”
Alteori, când nici nu mai avem cuvinte să ne rugăm, spune Cuvântul Sfânt că Duhul Sfânt mijloceşte pentru noi cu suspine negrăite.
De ce? Pentru că Tatăl din cer veghează.

Biblia ne spune şi noi vedem faptul că suntem într-un război spiritual mare şi biruinţa noastă este pe genunchi folosind fără şovăire arma secretă: RUGĂCIUNEA.
Cineva spunea că: Satan râde de truda noastră şi îşi bate joc de înţelepciunea noastră, dar tremură atunci când ne rugăm.
Şi nu este de mirare pentru că prin rugăciune este declanşată împotriva lui puterea nemărginită a lui Dumnezeu.
Iar Satan nu are nici o putere.

Prin rugăciune propăşeşte împărăţia lui Dumnezeu şi prin rugăciune este distrusă împărăţia Celui Rău.
De aceea te invit suflete drag Domnului, să te apleci pe genunchi şi să te rogi cu toată inima şi cu toată încrederea că la capătul ei este Cel ce este Biruitorul, Isus Cristos, care te ascultă ţi îţi vine în ajutor.

Isus te iubeşte

2011-02-16T17:30:00.004+02:00

Isus Domnul te iubeşte!

„Atunci S-a ridicat în sus; şi, când n-a mai văzut pe nimeni decât pe femeie, Isus i-a zis:”Femeie, unde sunt pârâşii tăi? Nimeni nu te-a osândit?” „Nimeni, Doamne”, I-a răspuns ea. Şi Isus i-a zis: „Nici Eu nu te osândesc. Du-te, şi să nu mai păcătuieşti.” Ioan 8:10,11.
În lumea aceasta prin care călătorim pentru o vreme, întâlnim tot felul de oameni: unii cu feţele crispate, alţii cu inima neagră, plină de ură, oameni acuzatori, defăimători, mincinoşi, iubitori de sine.
Şi toate aceste stări le descarcă asupra semenilor lor.
Dar astăzi vă aduc o veste îmbucurătoare şi anume faptul că în mijlocul nostru a coborât din ceruri Însuşi Domnul Isus, Mântuitorul care nu ne acuză şi nu ne priveşte pe nici unul cu mânie, ci dimpotrivă ne spune cu duioşie: „Te iubesc cu o iubire veşnică”. „Am luat asupra Mea păcatele tale”.
„Cine dintre voi este fără păcat, să arunce cel dintâi cu piatra în ea.” Ioan 8:7b.
„Şi să ştii că cel ce aruncă cu pietre în tine, Mă loveşte pe Mine.”
„Femeie, nu te osândesc, du-te şi să nu mai păcătuieşti.” Ioan 8:11b
Cititorule iubit, este incontestabil faptul că Domnul Dumnezeu ne iubeşte cu o iubire veşnică.
Pentru că suntem creaţia mâinilor Sale.
Suntem creaţi „Din El, prin El, şi pentru El”, conform Cuvântului Sfânt.
Suntem creaţi după asemănarea lui Dumnezeu.
Nu suntem la voia întâmplării şi nici nu suntem lăsaţi în voia celor răi pentru că Tatăl din cer ne preţuieşte, ne adoră, ne iubeşte.
„Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât a dat pe singuril Său Fiu ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică.” Ioan 3:16.
Să ştii suflete drag, oricine ai fi, că ai preţ în ochii Domnului.
Suntem speciali şi iubiţi de Tatăl pentru că suntem răscumpăraţi în jertfa Fiului Sfânt.
El, Domnul Isus, Fiul lui Dumnezeu S-a coborât din cer la noi, ca să ne salveze de la moarte, pentru că îi suntem dragi.
Oricine ai fi, oriunde ai fi, să ştii că Domnul te iubeşte şi a murit şi pentru tine.
De aceea te invit în Numele scump al Mântuitorului Isus să te apropii de El, să-ţi ceri iertare pentru păcatele săvârşite înaintea Lui, cu voia sau fără de voia ta, să-L primeşti în inima ta ca Domn şi Mântuitor.
Şi vei fi salvat de la moarte prin Sângele Sfânt care a curs şi pentru tine acum două mii de ani.
Isus te iubeşte.
Iubeşte-L şi tu, şi vei fi mântuit.
"Iubiţi pe Domnul, toţi cei iubiţi de El. Căci Domnul păzeşte pe cei credincioşi, şi pedepseşte aspru pe cei mândri." Psalmul 31:23.

Căutaţi mai întâi Împărăţia cerului

2011-02-08T16:22:00.000+02:00

Matei 6: 31-33
Nu vă îngrijoraţi dar, zicând: „Ce vom mânca?” sau: „Ce vom bea?” sau cu ce ne vom îmbrăca?”
Fiindcă toate aceste lucruri Neamurile le caută. Tatăl vostru cel ceresc ştie că aveţi trebuinţă de ele.
Căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi neprihănirea Lui, şi toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra.
Nu vă îngrijoraţi dar de ziua de mâine; căci ziua de mâine se va îngrijora de ea însăşi. Ajunge zilei necazul ei.”
Dragă cititorule, ascultă-mă cu atenţie şi îţi voi descoperi cuvintele Mântuitorului, cuvinte de îmbărbătare, cuvinte de încurajare, într-o lume tot mai coruptă, tot mai nesigură.
Într-o lume în care oamenii nu mai găsesc busola şi vasul în care călătoreşte este parcă, în derivă gata să se zdrobească de stânca întunericului. Nimeni nu poate tăgădui faptul că omul se îngrijorează de foarte multe ori şi de foarte multe lucruri.
Ne îngrijorăm de starea noastră de sănătate;
Ne îngrijorăm de starea de sănătate a dragilor noştri;
Ne îngrijorăm de facturile pe care trebuie să le plătim;
Ne îngrijorăm de ce vom mânca mâine;
Ne îngrijorăm de ce vor face copiii noştri şi multe alte îngrijorări ne fac să ne gârbovim de multe ori sub povara lor.
Dar astăzi Cuvântul Domnului aduce sufletelor noastre un licăr de lumină şi un strop de pace.
În Cuvântul pe care l-am citit, Domnul Dumnezeu vrea să ne aducă linişte şi încredere sufletului nostru.
Domnul Dumnezeu din cer, care vede nevoile şi dorinţele noastre, ne spune prin Duhul Sfânt: „Nu vă îngrijoraţi de nimic. Tatăl vostru cel ceresc, ştie că aveţi trebuinţă de ele. Voi căutaţi, apropiaţi-vă de împărăţia cerului şi toate acestea vi se vor da pe deasupra.”
Suflete dragi Domnului, Cuvântul pe care l-am citit este Da şi Amin, pentru că este rostit de însuşi Fiul lui Dumnezeu, Mântuitorul sufletelor noastre.
Dacă te încrezi în Domnul şi în făgăduinţele Lui nu mai ai de ce să te îngrijorezi pentru că preia El, Domnul, toate sarcinile, toate poverile de pe umerii tăi.
Dacă umbli la pas cu Domnul Isus în Împărăţia Sa, atunci nu mai ai de ce să te îngrijorezi pentru că îţi poartă El de grijă.
El ştie când îţi este foame şi îţi pregăteşte mâncarea, El ştie când îţi este sete şi îţi potoleşte setea, El ştie când ai nevoie de îmbrăcăminte şi ţi le pregăteşte pe toate ca în somn.
Neamurile se frământă, cei ce nu sunt ai Domnului se îngrijorează.
Dar cei ce sunt ai Domnului sunt binecuvântaţi cu belşugul harului Său.
Cei ce caută mai întâi, cu tot dinadinsul, Împărăţia cerurilor, şi Neprihănirea lui Dumnezeu, adică cei ce-L caută pe Domnul Isus ca Domn şi Mântuitor, ei au o promisiune sfântă: „Lor, Domnul le dă pâinea ca în somn, dar şi celelalte lucruri de trebuinţă pe deasupra.”
Lor, Domnul le dă linişte şi pace cu privire la ziua de mâine.”
Pentru că El, Însuşi îngrijeşte de toate nevoile.
Şi apoi să ştiţi că îngrijorarea este ca un balansoar care te ţine în mişcare, (te poartă înainte şi înapoi), dar care nu te duce nicăieri, pe când încrederea te duce în cer.
Cine se încrede în Domnul şi în făgăduinţele Sale are viaţa veşnică prin jertfa de la Calvar.
Duhul Sfânt ne spune în în cuvintele de mai sus: „Căutaţi împărăţia, încredeţi-vă în Împăratul şi toate cele de trebuinţă vă vor fi date.”
Şi eu întăresc Cuvântul acesta, spunându-vă bazat pe credinţa din inima mea şi pe experienţa cu Domnul meu, că merită să cauţi Împărăţia cerurilor şi merită să-L cauţi pe Mântuitorul.
De aceea te îndemn, dragă cititorule, ascultă de glasul Duhului Sfânt şi caută-L pe Domnul Isus Fiul lui Dumnezeu, primeşte-L în inima ta ca Domn şi Mântuitor şi El va purta grija ta şi a dragilor tăi.
Nu este promisiunea mea ci este promisiunea Lui.

veniţi la ape

2011-02-01T15:34:00.002+02:00

Isaia 55:1,6

„Voi toţi cei însetaţi, veniţi la ape, chiar şi cel ce n-are bani! Veniţi şi cumpăraţi bucate, veniţi şi cumpăraţi vin şi lapte, fără bani şi fără plată!
Căutaţi pe Domnul câtă vreme se poate găsi; chemaţi-L, câtă vreme este aproape!”
Nu ştiu dacă şi mâine va fi o zi de har, dar astăzi, Duhul Sfânt ne face două invitaţii deosebite.
Două invitaţii urmate de belşug de binecuvântare pentru toţi aceia care răspund chemării divine.
„Voi cei însetaţi, în orice număr aţi fi, veniţi la ape...”
Voi cei ce sunteţi însetaţi după mântuire, veniţi să beţi, zice Domnul, din izvorul pe care L-am deschis pentru voi.
Izvor de viaţă, şi nu de moarte!
Veniţi toţi, şi cei săraci, şi cei bogaţi, şi cei mici şi cei mari, şi cei de sus şi cei de jos veniţi şi Eu, zice Domnul vă voi sătura sufletele cu bucate alese, cu bucate cereşti.
Fără bani! Plata am făcut-o Eu, zice Domnul!
Am plătit totul la Golgota!
Voi veniţi şi mâncaţi pe săturate!
Veniţi, bucuraţi-vă şi veseliţi-vă la masa Mea zice Domnul Oştirilor!
Nimeni să nu întârzie!
Poetul spune: „Vino la apa vieţii,
Setos, ostenit şi slab;
Vino, că nu în zadar vii,
Aici vei afla repaus...”
„Căutaţi-L pe Domnul câtă vreme se poate găsi; chemaţi-L câtă vreme este aproape”!
Astăzi, Domnul este aproape. Astăzi poţi să-L găseşti!
Mâine nimeni nu-ţi poate garanta lucrul acesta!
Astăzi, eşti aici în prezenţa Lui, nu rata ocazia!
Cheamă-L lângă tine. Apucă-te de poala hainei Lui.
Astăzi, câtă vreme eşti în viaţă, poţi fi aproape de Domnul. Mâine cine ştie? Ştie cineva, ce va fi mâine?
Nu amâna! Spune-I Domnului: Da Doamne, vreau să mănânc pâine cerească şi vreau să beau din al Tău izvor de viaţă.
Îţi mulţumesc Domnul meu pentru că ai cheltuit pentru mine.
Îţi mulţumesc Domnul meu că ai plătit cu viaţa Ta, pentru ca eu să trăiesc.
Veniţi şi cumpăraţi, fără bani şi fără plată.
Toate cheltuielile au fost făcute la Golgota. A plătit Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu.
Acelaşi poet spune: „Vino la acest izvor sfânt,
Vindecare vei primi.
Vezi, izvorăşte viaţa,
Bea, că fericit vei fi.”

2011-01-26T13:16:00.000+02:00

Smeriţi înaintea Domnului
Iacov 4:1-17 (10)
Versetul 10: ..."Smeriţi-vă înaintea Domnului şi El vă va înălţa."...
În Sfânta Scriptură găsim mulţi bărbaţi cu numele de Iacov, pentru că era un nume comun în poporul lui Dumnezeu. Dar sunt câţiva oameni cu numele acesta, de care Dumnezeu S-a folosit în mod special, dealungul timpului.

Astfel, întâlnim pe Iacov fiul lui Isac şi al Rebecăi, fratele geamăn al lui Esau, care prin vicleşug a luat dreptul de întâi născut şi apoi binecuvântările care de drept i se cuveneau lui Esau, ca întâi născut.

În Noul Testament, întâlnim pe Iacov unul din primii ucenici ai Domnului Isus, el era se pare frate cu apostolul Ioan; amândoi fiind fiii lui Zebedei.

Apoi întâlnim pe Iacov fiul lui Alfeu, el era unul din cei doisprezece apostoli ( Matei 10:3); se presupune că era fratele lui Levi, adică Matei evanghelistul.
Şi mai întâlnim pe Iacov, dar nu în ultimul rând, fratele Domnului Isus, cel mai mare dintre cei patru fraţi pe care I-a avut Domnul Isus.

În timpul vieţii Mântuitorului, Iacov nu credea în divinitatea fratelui său Isus; Ioan 7:5; însă după învierea Domnului, Iacov devine unul dintre ucenicii Săi; aşa găsim scris la Faptele Apostolilor 1:14.

Iacov fratele Domnului Isus Cristos, scrie această epistolă, spre sfârşitul vieţii sale, după ce păstorise Biserica din Ierusalim timp de 30 de ani, către evreii credincioşi din diaspora, adică pentru evreii creştini răspândiţi peste graniţele Israelului, aşa cum spune el însuşi în Cap. 1:1b. „...către cele douăsprezece seminţii care sunt împrăştiate...”.
El, se prezintă pe sine, foarte simplu, dând dovadă de multă smerenie, neprefăcută, înaintea oamenilor, dar şi înaintea lui Dumnezeu.

Aşa îşi începe epistola, cu aceste cuvinte: „Iacov, rob al lui Dumnezeu şi al Domnului Isus Cristos”.
Putea Iacov să se laude, şi să scrie: „ Ştiţi cine sunt eu? Eu sunt fratele lui Isus! Eu sunt fratele Aceluia pe care voi La-ţi omorât dar care a înviat din morţi!
Avem aceeaşi mamă!
(Am avut noi nu demult, într-o zi de joi, ca temă a rugăciunii: dragostea nu se laudă!)

Iacov, fratele Domnului, ne dă un exemplu practic în sensul acesta, el nu se laudă,(deşi avea cu ce), preferă să rămână la cele smerite şi scrie: Eu sunt rob din dragoste al Celui ce este Mesia! Eu sunt slujitorul Domnului Isus; nici măcar nu spune Fratele meu!

De pe poziţia aceasta de smerenie totală, Iacov poate să scrie creştinilor evrei din diaspora, dar nu numai lor, să ceară întotdeauna înţelepciune de la Dumnezeu, să facă faptele bune ale credinţei şi să păstreze o religie curată, adică o credinţă curată înaintea Domnului.

Apostolul Iacov, ne îndeamnă în mod deosebit să cerem înţelepciune de la Dumnezeu, pentru că înţelepciunea pe care o dă El, aşa cum spune în Cap. 3:17: „este mai întâi curată, apoi paşnică, este blândă, uşor de înduplecat, plină de îndurare şi de roduri bune, este fără părtinire şi nefăţarnică”.
Pentru a primi această înţelepciune, spune apostolul, în versetul 8,” Apropiaţi-vă de Dumnezeu şi El se va apropia de voi...”.

Cât de preţioasă este această făgăduinţă a lui Dumnezeu : „El se va apropia de voi”
Pentru că atunci când te apropii de Domnul, El se apropie de tine şi atunci ispitele pot fi biruite, oricare ar fi ele, întristările dispar, şi bucuria pune stăpânire pe tine.
Când te apropii de Domnul, puterea Satanei este zdrobită, pentru că el nu poate locui lângă Domnul Isus, Cel ce l-a biruit pe Golgota.

Apropiaţi-vă de Dumnezeu!
Când stai lângă Domnul, cu El eşti în siguranţă!
Săgeata care zboară ziua nu te va atinge, nici ciuma care umblă în întuneric, nici molima care bântuie ziua în amiaza mare! Psalmul 91.
O mie să cadă alături de tine şi zece mii la dreapta ta (unsprezece mii să cadă răpuşi în jurul tău de toate acestea), dar de tine nu se va atinge nici un rău. Pentru că Domnul stă lângă tine! El este scutul, pavăza, turnul de scăpare.

Domnul Isus niciodată nu trădează!
Spune apostolul Pavel în 2 Timotei 4...,”Toţi m-au părăsit, însă Domnul a stat lângă mine şi m-a întărit”.
„Apropiaţi-vă de Domnul şi El se va apropia de voi”
Versetul 7:” Supuneţi-vă lui Dumnezeu, împotriviţi-vă diavolului, şi el va fugi de la voi”!

Când te apropii de Domnul, când te supui voii Lui, poftele firii le poţi birui, geloziile dispar din inima ta, luptele, certurile, nu-şi mai au rostul şi nu le mai doreşti, mândria n-o mai iubeşti, şi vrei să rămâi smerit lângă Domnul tău.
Ştiţi de ce? Pentru că Însuşi Domnul se apropie de tine şi ridică un steag de biruinţă, iar vrăşmaşul fuge la vederea lui!
Pentru că Domnul este Biruitorul, noi suntem mai mult decât biruitori prin El!

Dumnezeu e steagul meu!
Apropiaţi-vă de Dumnezeu, dar nu ori cum!
Nu unul prin stânga şi altul prin dreapta, nu unul într-o parte şi altul în altă parte, nu uitându-te de sus spre fratele tău, spre sora ta pentru care a murit Cristos la fel ca şi pentru tine, nu cu un aer de mândrie, ci smerit, răspunzând rugăciunii Domnului Isus din Ioan 17:21: „Mă rog, ca toţi să fie una, cum Tu, Tată, eşti în Mine, şi Eu în Tine; ca şi ei să fie una în Noi, pentru ca lumea să Mă vadă pe Mine în ei; şi să fie biruitori”! Amin!

Spunea cineva că nu putem să venim la aceeaşi cruce, fără ca inimile noastre să fie una, răspunzând astfel rugăciunii Domnului.
Apropiaţi-vă de Dumnezeu, „şi fiecare să privească pe altul mai presus de el însuşi” Filipeni 2:3.

Filipeni 3:12 „Îmbrăcaţi-vă cu o inimă plină de îndurare, cu bunătate şi smerenie”!
De ce insistă Cuvântul lui Dumnezeu în această învăţătură?
Pentru că zice Domnul în Isaia 57:15 „Eu locuiesc în locuri înalte, dar sunt cu omul zdrobit şi smerit”!

În versetul 5, fratele Iacov ne spune: „ Credeţi că degeaba vorbeşte Scriptura? Duhul pe care L-a pus Dumnezeu să locuiască în noi, ne vrea cu gelozie pentru sine”.Nu! Nu degeaba vorbeşte Domnul prin Scriptură!
Pentru că o inimă împărţită nu-I este pe plac lui Dumnezeu.

Prietenia cu lumea este o urâciune înaintea domnului;
Şi poftele care se luptă în mădularele noastre;
Şi ura care ucide;
Şi pizmuirile su geloziile;
Şi luptele personale;
Şi sufletele curvare;
Şi mândria;
Ş.a.
Toate acestea sunt împotriva lui Dumnezeu şi vin de la cel rău;
Şi Domnul spune în versetul 7...”Supuneţi-vă lui Dumnezeu, împotriviţi-vă diavolului, şi el va fugi de la voi”. „ Apropiaţivă de Dumnezeu şi El se va apropia de voi”.

ŞI acum, fraţi şi surori în Domnul Isus, ce învăţăm din toate aceste lucruri pe care le-am auzit până aici?
Să-L iubim pe Dumnezeu şi să ne apropiem de El cu toată inima noastră.
Pentru că sufletul care-L iubeşte pe Dumnezeu, şi se apropie de El, primeşte putere prin Duhul Sfânt de a birui ispitele şi puterea celui rău este zdrobită!

Lecţia aceasta este îndemn la cercetare lăuntrică.
Şi cine se cercetează şi îşi simte propria primejdie, veghează ca nu cumva să întristeze pe Duhul Sfânt.

Ştiind că cel rău, stă la pândă să prindă în laţul său chiar şi pe cei aleşi, zic, dar, ca Domnul să ne ajute, nu numai să ne apropiem de Dumnezeu, dar rămânem în prezenţa Sa, în Lumina Sa, pentru că numai aşa, vom fi la adăpost de uneltirile Scămosului!
Amin!

2011-01-24T15:24:00.000+02:00

Răspunsul lui Dumnezeu!

„Şi ca să nu mă umflu de mândrie, din pricina descoperirii acestor descoperiri, mi-a fost pus un ţepuş în carne, un sol al Satanei, ca să mă pălmuiască, şi să mă împiedice să mă îngâmf. De trei ori am rugat pe Domnul să mi-l ia. Şi El mi-a zis: Harul Meu îţi este deajuns; căci puterea Mea în slăbiciune este făcută desăvârşită...”!
Se spune că Dumnezeu răspunde rugăciunilor în cel puţin şase feluri:
1 O! De câtă vreme aştept să-mi ceri lucrul acesta.
2 Da, îţi rezolv problema, dar nu chiar acum
3 Nu! Lucrul acesta nu ţi-l dau pentru că te preţuiesc şi te iubesc prea mult.
4 Da, dar nu aşa cum îmi ceri tu, nu aşa cum vrei tu.
5 Da, dar nu atât de puţin cum ceri tu.
6 Nu! Până când nu te lepezi de păcat.
Cuvântul Domnului spune în Ps. 135:7 câ Domnul Dumnezeu are în cămările Lui chiar şi apele şi vânturile şi toate bogăţiile pe care este gata să le dea cu măsură fiecărui copil al Său care cere cu credinţă.
Atâtea lucruri bune, atâtea lucruri la care nici nu ne-a gândit până acuma, Domnul Dumnezeu le are în cămările Lui şi abia aşteaptă să I le cerem.
De aceea uneori la rugăciunile noastre Domnul răspunde pe loc, zicând: O, de câtă vreme aştept să-Mi ceri lcrul acesta.
Atunci când Dumnezeu spune: mai aşteaptă puţin. Nu îţi rezolv problema chiar acuma, atunci Domnul Dumnezeu vrea să învăţăm faptul că suntem dependenţi de El. Şi că fără El nu suntem nimic, şi nici nu putem să facem nimic.
Uneori când venim înaintea Domnului în rugăciune şi-I cerem tot felul de lucruri care la prima vedere ni se par bune, dar în final s-ar putea să ne dăuneze, Înţelepciunea lui Dumnezeu care este mai presus de înţelepciunea noastră spune cu milă: NU, te iubesc prea mult.
Nu pot să-ţi dau lucrul acesta pentru că te-ar pierde şi Eu te preţuiesc prea mult, Mi s-ar rupe inima.
Uneori cerem în rugăciuni, lucruri care nu sunt tocmai bune pentru noi şi atunci Domnul Isus spune cu duioşie: Vei primi dar nu aşa cum ai cerut, vei primi puţin, sau chiar cu totul diferit.
Şi nouă ni se pare că Dumnezeu nu răspunde rugăciunilor noastre.
Alteori cerem lucruri bune şi corecte şi chiar plăcute Domnului şi totuşi răspunsul să fie diferit. De ce?
Pentru că Domnul Dumnezeu ştie mai bine ce este bun pentru noi şi răspunsu la rugăciunile noastre este de multe ori acesta: Da, îţi dau lucrurile pe care le-ai cerut, dar nu aşa cum Mi-ai cerut, ci îţi dau mult mai mult.
Numai vezi să nu te îngâmfi.
Vezi să nu te umfli de mândrie.
Aşa cum poate Pavel ar fi făcut , văzând descoperirile făcute de Domnul lui.
Nu de puţine ori Domnul răspunde rugăciunilor noastre asfel. Nu, până când nu te lepezi de păcatul acesta, nu-ţi dau ceea ce ceri.
De aceea trebuie să ne cercetăm şi să aducem la cunoştinţa Domnului toate fărădelegile noastre, şi cele cu voia şi cele fără de voia noastră, ca Sângele Mielului să le spele şi astfel să căpătăm trecere înaintea Domnului.
La rugăciunea lui Pavel, Domnul a răspuns simplu: „NU! Harul Meu îţi este deajuns...!
Dumneuzeu din cer a îngăduit ţepuşul în „carnea „ lui Pavel pentru ca să-l ţină smerit la picioarele Lui şi să-i arate că Harul, nu este un lucru de apucat, ci este o mare binecuvântare chiar şi pentru cei ce trec prin lipsuri, nevoi, necazuri.
Pavel a învăţat lucrul acesta şi a ajuns să spună în versetul 10: „...simt plăcere în slăbiciuni, în defăimări, în nevoi, în prigoniri, în strâmtorări, pentru Cristos, deoarece atunci sunt tare când se arată Harul în slăbiciunile mele!”
Fraţi şi surori, nădejdea noastră nu trebuie să stea în rugăciune ci în Cel ce este deasupra rugăciunii, în Dumnezeu.

2011-01-21T15:35:00.002+02:00

Numeri 13:25, 26,32-33
"S-au întors de la iscodirea ţării după partruzeci de zile împlinite. Au plecat şi au ajuns la Moise şi la Aaron, şi la toată adunarea copiilor lui Israel, la Cades, în pustia Paran. Le-au adus ştiri, lor şi întregii adunări, şi le-au arătat roadele ţării...Şi au înegrit înaintea copiilor lui Israel ţara pe care o iscodiseră. Ei au zis: "Ţara pe care am străbătut-o, ca s-o iscodim este o ţară care mănâncă pe locuitorii ei: toţi aceia pe care i-am văzut acolo sunt oameni de statură înaltă.
Apoi am văzut în ea pe uriaşi, pe copiii lui Anac, care se trag din neamul uriaşilor: înaintea noastră şi faţă de ei parcă eram nişte lăcuste."
După ce Domnul Dumnezeu a promis Ţara Canaanului poporului sfânt;
După ce i-a vorbit de bine despre ţara făgăduinţei şi i-a prezentat-o în chip minunat, i-a zis lui Moise: Versetul 1: Moise, uite, trimite nişte oameni ca să crceteze ţara pe care am făgăduit-o tatălui tău Avraam, ca să nu te mai îndoieşti de cuvintele Mele nici tu şi nici poporul tău.
Şi Moise a ascultat.
Numai că iscoadele, după ce au stat patruzeci de zile în Canaan, şi după ce au văzut cu ochii lor bogăţiile pe care Domnul Dumnezeu le pregătea pentru popor, au venit în faţa lui Moise şi au început să înegrească ţara, adică să vorbească de rău ceea ce Dumnezeu vorbise de bine.
Au adus veşti descurajatoare, ca să înmoaie inima poporului.
Ţara despre care Domnul le spusese că are râuri de miere şi lapte, adică belşug de binecuvântare, ţara din care iscoadele au mâncat pe săturate patruzeci de zile, au zis în auzul întregului popor:
Ţara aceasta nu este aşa cum ne spunea Domnul despre ea.
Nu este pomul la care să mergi cu sacul.
Asemenea iscoade sunt şi în vremea noastră.
Iscode care zic: nu mai vindecă Domnul!
Nu mai răspunde Domnul rugăciunilor. Ce atâta rugăciune?
Sunt iscoade care zic: Nu vedeţi că nu se mai întâmplă nici o minune?
Sunt iscoade care nu mai văd lucrarea lui Dumnezeu.
Eu una ştiu: Şi anume, că Domnul pe care noi Îl slujim este acelaşi ieri astăzi şi în vecii vecilor.
El şi astăzi vindecă boli incurabile la oameni, şi astăzi mută munţii de probleme din faţa noastră ca noi să trecem biruitori şi fără mari eforturi, şi astăzi Domnul, nimiceşte uriaşii din faţa noastră.
Nu trebuie decât să ne încredem cu toată inima în făgăduinţele Sale.

2011-01-14T19:09:00.002+02:00

Dialog cu Dumneuzeu!
Genesa 3:8-12
"Atunci au auzit glasul Domnului Dumnezeu, care umbla prin grădină în răcoarea zilei: şi omul şi nevasta lui s-au ascuns de faţa Domnului Dumnezeu printre pomii din grădină. Dar Domnul Dumnezeu a chemat pe om, şi i-a zis: "Unde eşti?"
El a răspuns: "Ţi-am auzit glasul în grădină; şi mi-a fost frică, pentru că eram gol, şi m-am ascuns."
Şi Domnul Dumnezeu a zis: "Cine ţi-a spus că eşti Gol? Nu cumva ai mâncat din pomul din care îţi poruncisem să nu mănânci?"
Omul a răspuns: "Femeia ppe care mi-ai dat-o ca să fie lângă mine, ea mi-a dat din pom şi am mâncat."
Încă de la început, Scriptura ne descoperă un lucru extraordinar. Şi anume faptul că Domnul Dumnezeu obişnuia să coboare din cer şi să se întâlnească cu primii oameni creaţi, cu Adam şi Eva, în fiecare zi, în grădina în care îi aşezase.
Versetul 8 partea de la început: „Atunci au auzit glasul Domnului Dumnezeu, care umbla prin grădină în răcoarea zilei...”
Adică atunci când ieşeau la plimbare pe aleile Grădinii, venea şi Domnul, Creatorul pentru ca să poarte un dialog cu făptura mâinilor Sale.
Domnul Dumnezeu îţi păstrează şi astăzi bunul obicei de a coborî pe pământ ca să stea de vorbă cu creatura Sa, cu omul.
Numai că de data aceasta Domnul Dumnezeu nu se mai plimbă pe aleile, „străzile”, pline de „murdărie”, de păcat la tot pasul, ci Domnul cheamă oamenii în locuri sfinţite de El, în Biserici, în Case de rugăciune.
Pentru că aşa ne spune Domnul Isus, Mântuitorul în Evanghelia după Matei 18:20: „Căci acolo unde se adună doi sau trei în Numele Lui este şi El în mijlocul lor”.
Însă ceea ce s-a întâmplat în Grădina Edenului, ne învaţă un lucru deosebit, şi anume faptul că dialogul, starea de vorbă cu omul, este iniţiativa lui Dumnezeu.
Domnul Dumnezeu este cel ce vine „în răcoarea zilei” şi cheamă pe Adam şi pe Eva.
Când simţi nevoia să te rogi, să stai de vorbă cu Domnul Dumnezeu, defapt, El îţi stârneşte această dorinţă, şi te invită cu duioşie să vii să stai de vorbă cu El.
Ce înseamnă aceasta? Este faptul că rugăciunea este relaţia iniţiată de Creator.
Textul de astăzi ne mai învaţă un lucru:
Anume, că după ce au păcătuit, Adam şi Eva nu au mai îndrăznit să vină înaintea Domnului. În loc să dea fuga să se întâlnească cu Prietenul lor drag, mai degrabă se ascund printre tufişuri, pentru că se simţeau vinovaţi şi le era ruşine.
Păcatul primar a ridicat un zid de despărţire între om şi Dumnezeu.
Ruşinea a luat locul prieteniei cu Dumnezeu.
Şi lucrul acesta se întâmplă până în zilele noastre, păcatul îl îndepărtează tot mai mult pe om de Dumnezeu.
Şi atunci când cineva strigă după ajutor din depărtare, şansele ca el să fie auzit sunt tot mai mici.
Iar cu siguranţă păcatele nemărturisite şi persistenţa în starea de păcat neutralizează orice rugăciune şi dialogul nu mai are loc.
Pentru că Domnul Dumnezeu nu poate să se uite la păcat şi să binecuvinteze în acelaşi timp pe păcătos.
Nu poate Domnul Dumnezeu să se uite la păcat şi în acelaşi timp să stea de vorbă cu omul păcătos.
De aceea te invit, suflete drag, să te apropii de Domnul Isus, Mântuitorul lumii, să-ţi mărturiseşti păcatul, să-ţi ceri iertare şi El, Fiul lui Dumnezeu care S-a dat la moarte pentru tine, te va ierta negreşit te va spăla în Sângele Lui Sfânt care a curs la Golgota şi te va primi cu multă bunăvoinţă în braţele Sale de Dumnezeu.
Să ştii că aşa ca în cazul dialogului în rugăciune şi în cazul păcatului tot iniţiativa lui Dumnezeu a fost pentru reabilitarea omului.
Isaia ne spune în capitolul 53:3-5 : „Dispreţuit şi părăsit de oameni, om al durerii şi obişnuit cu suferinţa, era aşa de dispreţuit că îţi întorceai faţa de la El, şi noi nu L-am băgat în seamă.
Totuş, El suferinţele noastre le-a purtat, şi suferinţele noastre le-a luat asupra Lui, şi noi am crezut că este pedepsit, lovit de Dumnezeu, şi smerit.
Dar El era străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre. Pedeapsa care ne dă pacea a căzut peste El, şi prin rănile Lui suntem tămăduiţi.”
Încă din Eden, dorinţa fierbinte a lui Dumnezeu este aceea de a sta de vorbă şi de a se îngriji de făptura mâinilor Sale.
El, Domnul doreşte şi astăzi să te însoţească în plimbarea pe care o faci.
De aceea te invit, ca atunci când Domnul va coborâ la tine, poate chiar în timpul cât citeşti această pagină, să-I spui un „Bun venit”, şi să-i descarci povara inimii tale la picioarele Sale.
Încheie deasemenea, ziua într-o plimbare cu Isus Domnul. Vorbeşte cu El aşa cum ai vorbi cu un prieten intim.
Spune-I Lui toate biruinţele tale, toate eşecurile pe care le-ai avut, spune-I dorinţele tale într-o rugăciune fierbinte, sinceră şi destinsă.
Şi cu siguranţă vei simţi alinare pentru sufletul tău şi vei primi binecuvântări pe care nici nu le-ai sperat.

2011-01-11T14:31:00.002+02:00

Biruinţa în rugăciune!

Exod 17: 8-16
"Amalec a venit să bată pe Israel la Refidim. Atunci Moise a zis lui Iosua: "Alege nişte bărbaţi, şi ieşi la luptă împotriva lui Amalec, iar eu voi sta mâine pe vârful dealului cu toiagul lui Dumnezeu în mână."
Iosua a făcut ce-i spusese Moise, şi a ieşit să lupte împotriva lui Amalec. Iar Moise, Aron şi Hur s-au suit pe vârful dealului.
Când îşi ridica Moise mâna, era mai tare Israel; şi când îşi lăsa mâna jos, era mai tare Amalec.
Mâinile lui Moise fiind trudite, ei au luat o piatră, au pus-o sub el, şi el s-a aşezat pe ea. Aron şi Hur îi sprijineau mâinile, unul deoparte, iar altul de alta; şi mâinile lui au rămas întinse până la asfinţitul soarelui.
Şi Iosua a biruit pe Amalec şi poporul lui, cu tăişul săbiei. Domnul a zis lui Moise: " Scrie lucrul acesta în carte, ca să se păstreze aducerea aminte, şi spune lui Iosua că voi şterge pomenirea lui Amalec de sub ceruri."
Moise a zidit un altar, şi i-a pus numele: "Domnul steagul meu". "Jehova- Nisi".
El a zis: "Pentru că şi-a ridicat mâna împotriva scaunului de domnie al Domnului, Domnulo va purta război împotriva lui Amalec, din neam în neam!"
Dacă citim scriptura vom descoperi faptul că Dumnezeu ne învaţă uneori moduri de viaţă, moduri de trăire cu El, care ne surprind.
Uneori, Domnul ne lasă să trecem prin locuri şi situaţii care ne înfioară.
De exemplu, Pe Asaf, Domnul l-a lăsat , aşa cum spune chiar el în Psalmul 73: 21: „să i se amărască inima şi să simtă, parcă, o străpungere în măruntaie...” atunci când se uita doar în jos şi spre cei răi cărora le mergea aşa de bine. Mă simţeam, zice Asaf, „ca un prost şi fără judecată, eram ca un dobitoc înaintea Ta Doamne”.
Dar apoi am ridicat privirea în sus, am privit spre Domnul şi Dumnezeul meu şi mi-am dat seama că izbăvirea vine de la Tine Doamne. Şi Tu Te-ai aplecat spre mine şi „M-ai apucat de mâna dreaptă; mă călăuzeşti cu sfatul tău şi mă vei primi în slavă.”
El te lasă uneori să treci prin Valea umbrei morţii, alteori prin Valea plângerii pentru ca văzându-te înconjurat de nenorociri, văzându-te înconjurat de ciumă şi de pustiirile ei să strigi după ajutorul Său. Şi El să transforme valea plângerii într-un loc plin de izvoare, şi valea umbrei morţii într-un munte al vieţii.
Pe Lazăr l-a lăsat Domnul Isus să moară şi apoi S-a dus la mormântul lui ca să-l scoale din morţi, cu toate că surorile lui trimiseseră la Isus să-I spună: „Doamne, iată că acela pe care-l iubeşti, este bolnav.”Ioan 11:3b.
Pe Daniel, Domnul l-a lăsat să petreacă o noapte întreagă într-o groapă cu lei înfometaţi. Dar le-a încleştat fălcile, astfel ca nici mâr să nu poată spune.
Sau altădată, aşa cum citim în textul de mai sus, Domnul Dumnezeu îngăduia înfrângerea poporului său în lupta cu vrăşmaşii.
Când mâinile lui Moise erau ridicate spre cer, în semn de strigăt după ajutor, Israel câştiga bătălia, iar atunci când Moise lăsa mâinile jos, bazându-se pe puteri omeneşti, pe strategii omeneşti, atunci vrăşmaşul câştiga.
Oare de ce îngăduia Domnul toate aceste lucruri?
Răspunsul îl găsim în Scriptură, unde se spune că deşi Domnul Dumnezeu este Atotputernic şi Atotcunoscător şi că poate să facă orice vrea, totuşi El doreşte foarte mult să acţioneze, El doreşte foarte mult să lucreze ca urmare rugăciunilor noastre.
Prin exemplul oferit de textul citit, Dumnezeu ne învaţă că rugăciunea are mare putere şi că este urmată întotdeauna de biruinţă.
Când credincioşii „ridică mâini curate spre cer” aşa cum spune Scriptura în 1 Timotei 2:8, biserica se întăreşte şi Cel rău care se luptă cu înverşunare împotriva ei nu are nici o izbândă.
Pentru că la capătul rugăciunii este întotdeauna Cel ce a biruit lumea, A biruit moartea şi A biruit pe Satan la Crucea de pe Golgota.
Numele lui este Isus şi este Domnul.
Când poporul Domnului ridică mâini curate spre cer în rugăciune, Cel rău împreună cu batalioanele lui de argaţi bat în retragere, întocmai cum se întâmpla în vremea lui Moise.
„Pentru că mare putere are rugăciunea fierbinte a celui neprihănit” Iacov 5:16b.
Rugăciunea celor neprihăniţi este atât de importantă înaintea lui Dumnezeu încât atunci când ne rugăm, cerul se pune în mişcare, mâna Domnului intră la lucru şi vrăşmaşul cade fără nici o putere, oricare ar fi el.
Prin aceasta dă Domnul cinste copiilor Săi, prin faptul că ascultă rugăciunile şi acţionează în urma lor.
Domnul nu lucrează la voia întâmplării.
El lucrează sigur şi precis.
El, Domnul are ţintă când lucrează. Şi ţinta eşti tu, şi ţinta sunt eu.
De aceea vă îndemn cu toată inima, căutaţi-L pe Domnul În rugăciune.
Cu nici un chip nu trebuie să ne punem încrederea în născociri omeneşti şi nici în basme închipuite, sau obiceiuri, sau datini strămoşeşti, sau puteri omeneşti.
Ci încrederea noastră să fie fără nici o şovăire în Domnul care zice: „Aşa vorbeşte Domnul”.
„În vremea din urmă voi turna Duhul Meu peste orice făptură; fiii şi fiicele voastre vor prooroci, bătrânii voştri vor visa visuri, şi tinerii voştri vor avea vedenii. Chiar şi peste robi şi peste roabe, voi turna Duhul Meu, în zilele acelea.”
Eu cred din toată inima, bazându-mă pe scriptură, dar şi pe semnele din jurul nostru, că trăim zilele acestea despre care vorbeşte Domnul aici în cartea profetului Ioel 2: 28,29.
De aceea vă îndemn să vă puneţi încrederea în Domnul Dumnezeul cerului şi al pământului, de El să vă agăţaţi cu toată inima şi să strigaţi mereu la El după ajutor.

2011-01-09T22:41:00.002+02:00

În cadrul Bisericii Betel Bucureşti, Joi 06. Ianuarie 2011, o dată cu sărbătoarea Botezului Domnului Isus, au mărturisit credinţa în Domnul, 19 suflete şi au fost botezate în Numele Tatălui al Fiului şi al Duhului Sfânt, conform cu versetul 16 din Evanghelia după Marcu cap. 16 unde se spune: "Cine crede şi se botează, va fi mântuit; dar cine nu va crede va fi osândit."

2011-01-06T15:05:00.002+02:00

Botezul lui Isus Matei 3:13-17.
"Atunci a venit Isus din Galileea la Iordan, la Ioan, ca să fie botezat de el. Dar Ioan căuta să-L oprească. "Eu", zicea el, "am trebuinţă să fiu botezat de tine, şi Tu vii la mine?"
Drept răspuns, Isus i-a zis: "Lasă-Mă acum, căci aşa se cade să împlinim tot ce trebuie împlinit." Atunci Ioan L-a lăsat.
De îndată ce a fost botezat, Isus a ieşit afară din apă. Şi în clipa aceea cerurile s-au deschis, şi a văzut pe Duhulş lui Dumnezeu pogorându-Se în chip de porumbel şi venind peste El.
Şi din ceruri s-a auzit un glas, care zicea: "Acesta este Fiul Meu prea iubit, în care Îmi găsesc plăcerea."

Cuvântul Domnului ne relatează prin cei patru evanghelişti, un fapt din viaţa Domnului Isus Cristos, şi anume, Botezul în apă al Mântuitorului.
De fapt până la Botezul în apă al Domnului Isus, Evangheliile nici nu vorbesc prea mult despre Fiul lui Dumnezeu, cu excepţia naşterii Sale în Betleemul Iudeii şi episodul petrecut la vârsta de 12 ani, la majoratul religios, când Iosif şi Maria Îl pierd, în Templul din Ierusalim, acolo unde de altfel spune Domnul Isus în Ev. După Luca 2:49: „acolo este locul Meu, în Casa Tatălui Meu”. De ce Mă căutaţi în altă parte?
Cine vrea să se întâlnească cu Mântuitorul trebuie să-L caute în Casa Tatălui.
Din momentul acesta, din momentul Botezului în apă Domnul Isus Îşi începe lucrarea publică de mântuire, lucrare pentru care dealtfel a venit pe pământ.
Aşadar, putem spune că Mântuitorul, în acest moment al Botezului, Şi-a început activitatea publică.
Şi aşa cum spun unii: Odată cu acest eveniment, Domnul Isus, Mântuitorul începe drumul patimilor Sale.
Locul ales de Dumnezeu, pentru a-Şi arăta slava, şi pentru a-Şi descoperi Fiul în faţa poporului Iudeu a fost într-o zonă inferioară a Iordanului, foarte aproape de locul unde apele s-au despărţit când Iosua împreună cu poporul a intrat în Canaan.
Puţin mai sus, pe platoul de pe vârful muntelui era Betelul, unde Avraam ridicase un altar lui Dumnezeu, şi unde Iacov văzuse scara rezemată de cer, iar îngerii coborând şi urcând pe ea.
Aici la poalele acestui munte, pe valea Iordanului, un loc cu multă apă, Ioan Botezătorul, împreună cu cerul vestesc pe Isus ca fiind Mesia, Mîntuitorul lumii.
„Cât despre mine, spune Ioan, în v.11...,eu vă botez cu apă, spre pocăinţă; dar Cel ce vine după mine, este mai puternic decât mine, şi eu nu sunt vrednic să-I duc încălţămintele. El vă va boteza cu Duhul Sfânt şi cu foc. 12”Acela Îşi are lopata în mână, Îşi va curăţi cu desăvârşire aria, şi Îşi va strânge grâul în grânar; dar pleava o va arde într-un foc care nu se stinge”.
Atunci, spune Cuvântul Domnului în v 13, în timp ce Ioan vestea despre Unsul lui Dumnezeu, atunci, a venit Isus din Galileea la Iordan, la Ioan, ca să fie botezat”.
Dar Ioan căuta să-L oprească: „Eu, zicea el, am trebuinţă să fiu botezat de Tine şi Tu vii la mine?”
Prin aceste cuvinte, Ioan Botezătorul, proorocul înţelepţit şi călăuzit de către Duhul Sfânt, recunoaşte în Cel ce venea la el, pe Fiul lui Dumnezeu, trimis din cer pentru mântuirea lumii şi pentru care el era, aşa cum scrie profetul Isaia, cu 750 de ani înainte: Glasul care strigă: neteziţi cărările pentru Împăratul.
Răspunsul Domnului Isus este cât se poate de simplu:
Matei 3:15 „Lasă-Mă acum, zice Mântuitorul, căci aşa se cade să împlinim tot ce trebuie împlinit”.
Aici Domnul Isus se referă la împlinirea voii lui Dumnezeu, adică aşa cum spune în Matei 5:17:”Să nu credeţi că am venit să stric Legea sau Proorocii; am venit nu să stric ci să împlinesc”.
Atunci spune Cuvântul Domnului, că Ioan L-a lăsat să vină la el şi L-a botezat ,cu botezul pocăinţei, dar nu era vorba de pocăinţa Domnului, pentru că El nu avea nevoie de pocăinţă fiindcă că El era fără păcat, ci Domnul Isus ne dă un exemplu de împlinire a voii lui Dumnezeu. Şi voia lui Dumnezeu, este să credem şi să ne botezăm.
Marcu 16:16 „Cine va crede şi se va boteza va fi mântuit...”
Pe de altă parte, aici la apa Iordanului, în locul unde Ioan boteza şi unde Domnul Isus a venit să împlinească voia Tatălui şi să-Şi înceapă lucrarea de Mântuire a lumii, aici ni se arată cel mai frumos tablou pe care un om poate să-l admire.
Şi mă rog ca Duhul Sfânt să ne deschidă ochii inimii ca să putem vedea măreţia şi splendoarea acestui tablou divin:
Închipuiţi-vă, în faţă valea Iordanului şi muntele Nebo, de undeva de aici carele cereşti l-au dus pe Ilie alături de Moise în gloria cerească; undeva nu departe se afla Ierusalimul, cetatea lui Melhisedec şi apoi a lui David, iar aici la Iordan Domnul Isus Cristos Mântuitorul lumii ieşind din apa botezului, deasupra cerurile deschise şi Duhul Sfânt coborând peste El ca un porumbel, iar de acolo, din cer, Tatăl glăsuia cu mândrie dar şi cu gingăşie în acelaşi timp: „Acesta este Fiul Meu preaiubit, în care Îmi găseac toată plăcerea; de El să ascultaţi”.
Aici la apa Iordanului Domnul Isus Cristos este uns, dacă vreţi, în mod public, Fiul lui Dumnezeu, Mesia poporului Evreu şi Mântuitorul lumii”.
Iar astăzi, acum şi aici declarăm în mod public, că Domnul Isus este şi Mântuitorul nostru.
Când vei citi, suflete drag, pasajul acesta, te invit să-L primeşti pe Fiul lui Dumnezeu, pe Isus Cristos ca Domn al inimii tale.

2011-01-05T16:11:00.002+02:00

Mântuirea
Marcu 16:16
"Cine va crede şi se va boteza, va fi mântuit; dar cine nu va crede, va fi osândit.
Aceasta este ordinea lui Dumnezeu în lucrarea de mântuire, lăsată omului: să creadă şi apoi să se boteze. Nu poate să fie m'ntuit un om care nu crede în jertfa Fiului lui Dumnezeu, în Crucea Domnului Isus.

Cuvântul mântuire vine din grecescul „sotero”, care cuprinde două înţelesuri:
a) Iertarea păcatelor şi eliberarea păcătosului de sub puterea şi de sub robia păcatului,
b) Dobândirea vieţii veşnice şi moştenirea Împărăţiei lui Dumnezeu.
Din punct de vedere spiritual, mântuirea acoperă trei perioade distincte:
Trecutul păcătos - Efeseni 1, 2.
Prezentul- prin actul de mântuire, eliberare,îndreptăţire, de sub robia păcatului şi trăirea unei vieţi noi, sfinte în Cristos Domnul 2 Cor.3:18; Gal. 2:19-20.
Viitorul strălucit în prezenţa Domnului Isus, Mântuitorul, în Împărăţia lui Dumnezeu Romani 8:29; 1 Petru 1:5; 1 Ioan 3:2.
Mântuirea înseamnă absolvirea de păcate, curăţire, iertare, spălarea sufletului în Sângele Sfânt al Mielului lui Dumnezeu, Domnul Isus Cristos. Ioan 3:16.
Omul nu se poate mântui singur. Nu se poate mântui nici prin fapte, nici prin tradiţie şi nici prin obiceiuri strămoşeşti sau ritualuri.
Mântuirea este personală şi se bazează pe două elemente esenţiale:
-Jertfa Domnului Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu (fără jertfă de sânge nu există ispăşire, mântuire, absolvire de păcate, jertfele din Vechiul Testament)
Neprihănirea Domnului Isus care deasemenea trebuia să îndeplinească două condiţii:
Să ce facă om(să se nască din femeieĂ 1 Cor. 15:21; Gal.4:4-7.
Să fie om fără păcat, fără cusur 2 Cor. 5:21; 1 Petru 2:22; 1 Ioan 3:5.
Venind în lumea noastră, în chip de om, Domnul Isus Cristos, S-a jertfit pe Crucea de pe Dealul Golgota, plătind astfel, ceea ce eram noi datori să plătim şi anume, moartea.
Prin jertfa Sa, Domnul Isus a împlinitc erinţele unui Dumnezeu Sfânt şi a Legii Sale Sfinte, împăcându-ne astfel cu Dumnezeu. Efeseni 1:2-14.
Păcatul este un zud de despărţire între om şi Dumnezeu. Venind Domnul Isus şi jertfindu-se pentru noi, plătind cu viaţa Sa pentru răscumpărarea noastră de sub robia păcatului, a dărâmat zidul de despărţire, unindu-ne astfel cu Dumnezeu.
Dar lucrulacesta este valabil numai pentru cei ce primesc mântuirea, primindu-L pe Domnul Isus ca Mântuitor personal.
Iniţiativa mântuirii omului a aparţinut lui Dumnezeu, care în mila Lui cea mare şi în bunătatea Sa nemărginită, ne-a scos din mocirla păcatului, ne-a spălat în Sângele Fiului ţşi ne-a dăruit viaţă din viaţa Sa.
„Căci harul lui Dumnezeu, care aduce mântuirea a fost arătat, prin Fiul” Tit 2:11.
Dumnezeu a făcut tot ce a depins de El pentru mântuirea omului de sub robia păcatului, dar mai era nevoie ca şi omul să-şi facă partea lui în procesul de mântuire.
Prin urmare era nevoie de al doilea element pentru mântuirea omului şi anume:
Credinţa în jrtfa Domnului Isus Cristos, acceptarea ei în viaţa personală, şi apoi umblarea în credincioşie şi curăţie de inimă, urmând exemplul Mântuitorului.
Pentru că Domnul Isus n-a venit să-i răscumpere pe cei neprihăniţi ci să-i mântuiască pe cei păcătoşi, cu preţul suprem, cu viaţa Sa. Matei 9:13; Luca 15:7.
Pentru aceasta ănsă omul trebuie să se recunoască păcătos şi să recunoască faptul că numai Jertfa Domnului poate să-l salveze.
Şi atunci când se întâmplă aşa, în cer se face sărbătoare pentru fiecare păcătos întors la Dumnezeu.
Şi cu fiecare păcătos întors la Dumnezeu, biruinţa Domnul Isus este tot mai mare asupsa Satanei.
De altfel Iov spune în cartea sa în cap. 25:4:”Cum ar putea cel născut din femeie să fie curat”?
„Iată că sunt născut în nelegiuire şi în păcat m-a zămislit mama mea” Ps. 51:5
Rezultă că toţi oamenii au nevoie de mântuire pentru că nu este nici unul fără vină înaintea lui Dumnezeu.
Mântuirea se capătă prin credinţa în jertfa Domnului Isus şi în recunoaşterea Lui ca Fiu al lui Dumnezeu Romani 4:20-25; Evrei 9:22.
Mântuirea, sau îndreptăţirea este bazată pe harul lui Dumnezeu Romani 3:24; Tit 3:5-7.
În Romani 4:1-5 se spune că Avraam n-a fost socotit neprihănit, (mântuit), prin fapte, ci prin credinţa în Dumnezeu, în sigurul Dumnezeu adevărat.
Tatăl lui Avraam era politeist, idolatru şi confecţiona idoli Gen. 15:5,6; 16:15; 17: 23-26.
Preţul mântuirii noastre este nespus de mare pentru că a fost plătit prin moartea Fiului lui Dumnezeu pe Crucea Golgotei.
Prin sângele vărsat de Domnul avem iertarea păcatelor, sau mântuirea Matei 20:28; 2 Cor. 5:21; Evrei 2:14-15; 1 Petru 1:9; Fapte 20:28.
Pentru aceasta însă avem nevoie de pocăinţă şi întoarcere la Dumnezeu metanoia- schimbarea minţii, întoarcerea cu o sută optzeci de grade de pe drumul pe care mergeam până acuma.
Cine ne conştientizează de faptul că suntem păcătoşi? Duhul Sfânt a reia Persoană din Dumnezeu.
În Ioan 16:7 Domnul Isus spune: „Vă este de folos la cer... pentru că dacă Mă duc vi-L voi trimite pe Duhul Sfânt.. care va dovedi lumea în ce priveşte păcatul.”
Duhul Sfânt dă putere omului să învingă păcatul, să creadă în jertfa Domnuli Isus şi să trăiască xca un copil de Dumnezeu Ioan 1:12; Fapte 20:21; Tit 3:5-8.
Dumnezeu nu doreşte moartea păcătosulu, ci, dimpotrivă doreşte ca toţi oamenii să vină la mântuire. Ioan 3:16; 1 Tim. 2:4-6; 4:10; 1 Ioan 2:2; 4:14.
Cei ce nu acceptă mântuirea, salvarea în jertfa Domnului Isus, şi nu-L primesc ca Domn şi Mântuitor în vieţile lor sunt sortiţi pieirii, morţii veşnice Luca 16:19-31.
Ex. Închisoare pe viaţă.
De ce caută Dumnezeu să mântuiască pe cei pierduţi în păcat? Unul din răspunsuri îl găsim în Ps. 25:8 unde se spune: „Domnul este bun.... de aceea arată El păcătoşilor Calea”.
Mântuirea nu se poate primi pe nici o altă cale decât pe Calea Domnului Isus, nu se primeşte mântuirea rugându-te la sfinţi ori cum s-ar numi ei: Fecioara Maria Sf. Apostol Pavel, Sf. Petru, etc, ci numai prin jertfa Mântuitorului Isus.
În Fapte 4:12 se spune: „În nimeni altul nu este mântuire: căci nu este sub cer nici un alt Nume dat oamenilor, în care trebuie să fim mântuiţi”.
Mântuirea este personală Isaia 12:2; Ps. 27:1; ps. 62:2.
Mântuirea nu este ereditară, nu se poate moşteni, nu se poate cumpăra, nu se poate dărui ci se dobândeşte în mod personal prin credinţa sinceră în jertfa Mielului lui Dumnezeu, Isus Cristos şi este realizată pe deplin de către Fiul lui Dumnzeu, acceptându-L ca Domn şi Mântuitor personal.
Mântuirea este darul lui Dumnezeu Efeseni 2:8.
Mântuirea este condiţionată de un lucru incontestabil şi anume, rămânerea în această stare de curăţi şi legătură personală cu Mântuitorul zi de zi până la capăt.
Noul Testament arată de 115 ori că mântuirea depinde de voinţa omului iar de 35 de ori arată că mântuirea depinde de credinţa în Domnul Isus, Fiul lui Dumnezeu.
Mântuirea trebuie să caracterizeze întreaga noastră fiinţă: raţiune, sentimente, voinţă.
Ce rezultă sau ce câştigă omul în urma mântuirii?
Absolvirea de pedeapsa veşnică 2 Cor.5:19; Rom.4:7-8.
Pacea cu Dumnezeu Rom. 5:1; Efeseni 2:14-16.
Recăpătarea chipului lui Dumnezeu, prin naşterea din nou şi prin sfinţire. Facerea omului.
Îmbrăcarea omului mântuit în neprihănirea Domnului Isus Cristos Rom.4:5; 1 Cor. 15:53; Gal. 3:27; Efeseni 2:24.
Intrarea în drepturi egale de moştenire a împărăţiei cereşti împreună cu Fiul lui Dumnezeu. Tit 3:7.
Ca rezultat practic, trăirea unei vieţi noi, sfinte în Domnul Isus Cristos 1 Ioan 3:7.
Primorea Duhului Sfânt ca arvună Efeseni cap 1, care printre altele are rolul de a ne face biruitori în fiecare zi asupra isputelor, a păcatuuli şi asupra diavolului care ne ispiteşte în multa feluri şi ne instigă la păcat.
În concluzie, prin mântuire, omul este iertat de toate păcatele atunci când Îl primeşte ca Domn şi Mântuitor pe Fiul lui Dumnezeu.
Este izbăvit de păcat prin primirea unei naturi divine noi 2 Petru 1:4, puterea de a trăi ca un adevărat copil de Dumnezeu.
Augustin spunea în anul 1530: „Iertarea păcatelor şi neprihănirea lui Dumnezeu nu se pot dobândi prin merite, fapte sau ispăşire personală (flagelare), ci prin iertare. Şi devenim neprihăniţi pentru meritele lui Cristos Isus din Har, prin credinţă, dacă vom crede că Isus Cristos a pătimit pentru noi şi că noi datorită Lui dobândim iertare, neprihănire şi viaţă veşnică”.

2010-12-31T14:34:00.001+02:00

Mesaj de anul nou

Poetul cântării spune: „S-a dus un an din viaţă,
Ce multe-an întâlnit;
Cu noi E Salvatorul,
Şi toate-am biruit.”
Şi cu adevărat, în anul acesta am întâlnit atât de multe lucruri, şi bune şi rele, şi urâte şi frumoase iar pentru unii dintre noi, anul acesta a fost un an plin de încercări.
De n-ar fi fost, însă, Domnul de partea noastră... să spună acum, cei ce au trecut prin încercări, să spună ce s-ar fi întâmplat, pentru că eu nu ştiu să spun ce ar fi fost. Eu nu ştiu să spun ce aş fi făcut dacă n-ar fi fost Domnul de partea mea. Ce aş fi făcut dacă Domnul nu ar fi fost cu casa mea.
Pot să spun că pentru mine anul acesta a fost un an greu, un an dur... nu aş vrea să se mai întoarcă, cu toate că am avut şi bucurii. Bucurii care au acoperit lucrurile neplăcute. Bucurii pe care poate nu le voi uita niciodată. Totuşi, îmi pare bine că am scăpat de el.
În primele zile din ianuarie, soţia mea Toni a fost internată la spitalul militar unde a fost operată.
În luna Mai am condus-o pe ultimul drum pe sora mea mai mică decât mine cu doi ani.
Eu personal am trecut prin valea umbrei morţii. Când am fost internat de urgenţă la spitalul Floreasca.
Dar prin toate acestea, Domnul m-a scos biruitor.
Şi mai vreau să vă fac o mărturisire, anume că, anul acesta am citit Scriptura cu un scop.
Bazat pe Cuvântul lui Dumnezeu din Proverbe cap.4:20-22, unde se spune aşa: „Fiule, ia aminte la cuvintele mele, pleacă-ţi urechea la vorbele mele!
Să nu se depărteze cuvintele acestea de ochii tăi, păzeşte-le în fundul inimii tale!
Căci ele sunt viaţă pentru cei ce le găsesc, şi sănătate pentru tot trupul lor.”
Bazat pe Cuvântul acesta eu am luat în fiecare zi, Cuvântul lui Dumnezeu ca pe un medicament binefăcător. Şi Domnul şi-a ţinut făgăduinţa dândumi sănătate şi viaţă.
Domnul, m-a scos din valea umbrei morţii prin Cuvântul Său.
De aceea vă recomand reţeta aceasta, cu toată inima.
Pentru că este fără restricţie, şi nu are reacţii adverse, luaţi porţii cât mai mari în fiecare zi.
Există planuri de citire a Scripturii într-un an.
După părerea mea planul acesta nu este benefic. Pentru că ceea ce ai citit în ianuarie, ai uitat în decembrie.
Dar dacă citeşti Scriptura de trei ori, de patru sau şase ori într-un an, Cuvintele Domnului rămân mereu proaspete în inimă şi în minte, şi-ţi păstrează tot trupul sănătos.
Iar pentru anul care vine, nu mi-am făcut nici un plan.
Vreau să-mi încredinţez soarta în mâna Domnului aşa cum ne recomandă psalmul 37:5 „Încredinţează-ţi soarta în mâna Domnului, încrede-te în El, şi El va lucra.”
Şi vreau doar atât. Să mă străduiesc să fac voia Domnului.
Şi dacă Domnul îmi va da zile, dacă Domnul va mai adăuga zile la zilele mele, aş vrea să îmi fac un program special pentru fiecare dintre ele.
Un program pe care vi-l recomand şi dumneavoastră.
Mai întâi, în fiecare dimineaţă să ne punem nădejdea în Domnul, şi aşa cum spune psalmistul în Psalmul 5:3 „Doamne, auzi-mi glasul, dimineţa!
Dimimeaţa eu îmi îndrept rugăciunea spre Tine şi aştept”.
Tot aşa să ne rugăm şi noi şi apoi să şteptăm în tăcere şi nădejde ajutorul Domnului.
Pentru că „Bine este să aştepţi în tăcere şi cu nădejde ajutorul Domnului” spune Proorocul Ieremia în Plângeri 3:26
La prânz să fim plini de încredere în Domnul care ne zice: „Nu te teme de nimic, căci Eu te izbăvesc, te chem pe nume: eşti al Meu. Dacă vei trece prin ape, Eu voi fi cu tine; şi râurile nu te vor îneca; dacă vei merge prin foc, nu te va arde, şi flacăra nu te va aprinde. Căci Eu sunt Domnul Dumnezeul tău.”
Chiar dacă va fi soare arzător, sau nori negri pe cer, să stăm încrezători la umbra aripilor lui Dumnezeu, să ne uităm în jurul nostru şi chiar dacă ar fi să vedem săgeţile celui rău zburând în jurul nostru şi molima bântuind, noi să rămânem tari şi încrezători în Domnul şi în tăria Lui.
Şi apoi în fiecare seară să ne uităm în urmă şi să fim mulţumitori pentru tot binele pe care ni l-a făcut Domnul.
Să ne unim împreună cu psalmistul care spune în Psalmul 103: 1-2 şi să ne rugăm astfel: „Binecuvintează, suflete, al meu pe Domnul, şi tot ce este în mine să binecuvinteze Numele Lui cel sfânt!”
Şi apoi iarăşi „Binecuvintează, suflete, al meu pe Domnul, şi nu uita nici una din binefacerile Lui.”
Şi cum să nu ne întoarcem cu recunoştinţă şi cu mulţumire, spre Cel ce în fiecare dimineaţă se apleacă spre noi şi Î-şi înnoieşte îndurările faţă de fiecare.
Şi apoi să urmăm în continuare tratamentul ceresc, luând în fiecare zi o porţie bună de cuvinte cereşti.
Vă recomand din toată inima acest meniu pentru că el îţi păstrează sufletul sănătos,
mintea sănătoasă
Şi tot trupul plin de sănătate.
Dar mai ales îţi dă viaţă. Viaţă din Dumnezeu.
Refrenul cântării pe care am amintit-o la început spune:
„:Prin Isus noi am învins:
Cu Isus dacă-om trăi
Cu El vom birui!”

2010-12-27T11:41:00.000+02:00

M-am uitat în Sfânta Scriptură ca să găsesc, cu ce să vin astăzi înaintea Domnului, şi înaintea dumneavoastră, şi am găsit că lui Dumnezeu îi place să cerceteze inimile şi să le înnoiască!
Aşa se spune în 1 Cronici 29:17 „Ştiu, Dumnezeule, că Tu cercetezi inima şi că iubeşti curăţia de inimă...Şi am văzut acum cu bucurie pe poporul Tău care se află aici, aducându-ţi de bună voie darurile lui”.
De aceea am venit şi eu înaintea Domnului aşa cum sunt, şi L-am rugat să mă cerceteze şi să-mi umple inima de bucurie, de pace şi de Duhul Sfânt, şi toate acestea vi le doresc şi dumneavoastră, tuturor, mici şi mari, tineri şi bătrâni.
Şi pentru că suntem în punctul de a intra pe o cale pe care nu a am mai umblat niciodată, spun lucrul acesta pentru că vom intra peste câteva ore în anul 2007, an în care nici un om de pe pământ nu a mai umblat, de aceea m-am uitat în Scriptură şi m-am oprit la cartea Rut şi am luat exemplul ei.
Am intrat în lanul acesta al Cuvântului lui Dumnezeu, şi am cules câteva spice pe care vreau, doar, în câteva cuvinte să vi le aduc înainte:
Mai întâi, pentru că, aşa cum spuneam, vom intra în anul 2007, şi nu ştim ce ne va aduce, de aceea, încă din prima zi, să luăm Harta Căilor Celor Drepte, Îndreptarul acesta al învăţăturii lui Dumnezeu şi el să ne fie Ghid în călătoria noastră spre cer.
În 1 Ioan 5:39 am găsit primul spic în sensul acesta:
„Cercetaţi Scripturile, pentru că socotiţi că în ele aveţi viaţa veşnică, dar tocmai ele mărturisesc despre Mine”, zice Domnul Isus Cristos.
Să luăm Cartea lui Dumnezeu şi ori de câte ori vom ajunge la o răscruce de drumuri, dar nu numai atunci, să o cercetăm şi să căutăm Calea cea Dreaptă, care duce spre ţărmul fericirii veşnice.
În al doilea rând, să ne cercetăm umblarea noastră de fiecare zi, aşa cum ne spune Ieremia în cartea Plângerilor, în cap. 3:40: „Să luăm seama la umbletele noastre, să ne cercetăm, şi să ne întoarcem la Domnul”.
Să ne cercetăm nu unul pe altul, ci aşa cum spune apostolul Pavel în 1 Cor. 11:28 „Fiecare să se cerceteze, dar, pe sine însuşi...”.
În al treilea rând, să ne cercetăm faptele noastre:
„Fiecare să-şi cerceteze fapta lui, şi atunci va avea cu ce să se laude...” Galateni 6:4.
Zic, dar, ca în toate gândurile noastre, în toate vorbele noastre, în toate faptele noastre, Numele Domnului să fie lăudat şi binecuvântat!
Şi al patrulea spic pe care l-am cules din lanul Pâinii cereşti, este la 1 Tesaloniceni 5:21, unde se spune aşa: „Cercetaţi toate lucrurile şi păstraţi numai ce este bun”.
Şi de data aceasta zic, ca Domnul să ne binecuvinteze cu înţelepciune, ca să cercetăm numai ceea ce îi place Domnului!
Pentru că aşa este scris în Efeseni 5:10: „Cercetaţi ce este plăcut înaintea Domnului”.
Fraţi şi surori, în Domnul, pentru că lui Dumnezeu îi place să cerceteze inimi, ca să le cunoască, şi deasemenea să se facă cunoscut fiecăruia în parte, să luăm aceste spice pe care le-am ales şi vi le-am adus înainte, să le legăm într-un snop şi să le aşezăm pe raftul inimilor noastre.
Să ne cercetăm umblarea
Să cercetăm Scripturile
Să ne cercetăm ficare faptele
Să cercetăm numai ce îi este plăcut Domnului.
Şi pentru că vreau să vă fac şi o urare acum la cumpăna dintre ani, doresc, să vă aduc înainte tot ceva cules din lanul pâinii lui Dumnezeu, şi anume: aşa cum se adresa Daniel, împăratului, vreau să vă spun şi eu din toată inima: Veşnic să trăiţi lângă Domnul!

2010-12-22T12:59:00.002+02:00

Uciderea 1 Ioan 3:7-15

Faptele firii pământeşti
"Copilaşilor, nimeni să nu vă înşele! Cine trăieşte în neprihănire, este neprihănit, cum El însuşi este neprihănit. Cine păcătuieşte, este de la diavolul, căci diavolul păcătuieşte de la început. Fiul lui Dumnezeu S-a arătat ca să nimicească lucrările diavolului.
Oricine este născut din Dumnezeu, nu păcătuieşte, pentru că sămânţa Lui rămâne în el; şi nu poate păcătui, fiindcă este născut din Dumnezeu.
Prin aceasta se cunosc copii lui Dumnezeu şi copii diavolului. Oricine nu trăieşte în neprihănire, nu este de la Dumnezeu; nici cine nu iubeşte pe fratele său. Căci vestirea, pe care aţi auzit-o de la început, este aceasta: să ne iubim unii pe alţii; nu cum a fost Cain, care era de la cel rău, şi a ucis pe fratele său. Şi pentru ce l-a ucis? Pentru că faptele lui erau rele, iar ale fratelui său erau neprihănite.
Nu vă miraţi, fraţilor, dacă vă urăşte lumea.
Noi ştim că am trecut din moarte la viaţă, pentru că iubim pe fraţi. Cine nu iubeşte pe fratele său, rămâne în moarte.
Oricine urăşte pe fratele său este un ucigaş; şi ştiţi că nici un ucigaş n-are viaţa veşnică rămânând în el."
Când Domnul Dumnezeu a făcut planul creaţiei, a avut în vedere ca toate lucrurile să fie bune şi frumoase.
Am putea spune acuma, în limbajul nostru că Domnul a făcut lumea aceasta, perfectă din toate punctele de vedere şi nu greşim când spunem lucrul acesta.
Chiar şi pe om, Domnul Dumnezeu l-a făcut o fiinţă perfectă, pentru că l-a făcut după chipul şi asemănarea Sa.
Genesa 1:26 „Apoi Dumnezeu a zis: după ce toată creaţia era gata, după ce toate lucrurile erau bune şi frumoase din punctul de vedere al lui Dumnezeu, Domnul a zis: „să facem om după chipul şi asemănarea Noastră, şi el să fie stăpân pe pământ.”
Şi nu se poate să fie o creaţie după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu şi să nu fie perfectă, pentru că El, Domnul, Însuşi este perfecţiunea.
Dar ceva a intervenit în interiorul creaţiei lui Dumnezeu.
Ceva a tulburat întreaga creaţie.
Pe pământ domnea pacea, liniştea, bunătatea, binele şi freicirea. Toate îşi dădeau mâna.
Nimic nu tulbura armonia în Grădina Edenului.
Însuşi Domnul Dumnezeu cobora în fiecare zi, pentru că Îşi găsea plăcere în mijlocul creaturilor Sale.
Şi totuşi s-a întâmplat ca fiinţa aceasta perfectă, omul să fie ijectat cu veninul neascultării, cu veninul răutăţii, cu veninul amar al păcatului.
Nu ştiu să vă spun acuma cine i-a pus în minte îngerului de lumină, fiului zorilor, aşa cum îl numeşte Isaia pe Satana, gândul păcatului şi gândul distrugerii lucrării lui Dumnezeu, gândul uciderii, dar ştiu să vă spun cine a pus încă de la început în mintea lui Cain şi în mintea multor oameni gândul dezbinării, al mâniei, al certurilor, al pizmelor, sau al geloziilor, şi în final al uciderilor.
Şi cu durere trebuie să spun că gândurile acestea urmăresc şi pe mulţi din cei ce-şi spun credincioşi.
Ştiţi cine a semănat vrajba? Diavolul pentru că aşa ne spune versetul 8 că „cine păcătuieşte este de la diavolul, căci diavolul păcătuieşte de la început, fără nici o ruşine.”
Ştim deasemenea că tot ce vine de la diavolul duce în cele din urmă la ucidere şi la moarte, la despărţire veşnică de Dumnezeu. Aceasta este voia diavolului. Să despartă cu orice preţ pe om de Dumnezeu. Şi cine face voia diavolului va avea soarta lui. Îşi va petrece veşnicia în focul gheenei.
Pentru că întreruperea firului vieţii, poate să fie el şi firul vieţii spirituale, este considerat în creştinism un mare păcat împotriva omului însuşi, un mare păcat împotriva societăţii, dar mai ales un mare păcat împotriva lui Dumnezeu.
Şi păcatul acesta grav, al uciderii, se naşte întotdeauna din laşitate şi niciodată din curaj sau din eroism.
Există două feluri de ucigaşi:
Ucigaşi ai trupului
Ucigaşi ai sufletului
Însă spune Cuvântul Domnului în Matei 16:52: „Că toţi cei ce scot sabia, de sabie vor pieri!”
Nu trebuie să ai o sabie încinsă la brâu, aşa cum avea ucenicul Petru în Grădina Ghetsimani în noaptea în care a fost vândut Domnul Isus, ci poţi să ai o limbă ascuţită cu care să răneşti şi să ucizi toată ziua, pe fratele tău sau pe semenul tău, sau pe cel din casa ta. Şi Biblia te numeşte ucigaş.
Sau poţi să ai o minte ascuţită, o minte diavolească, o minte drăcească cu care să făureşti toată ziua planuri rele , să întinzi curse fratelui tău şi în final să-i ucizi sufletul.
Să-l faci să se-ndepărteze de Dumnezeu.
Şi Domnul spune: eşti un ucigaş!
Sabia poate să fie o vorbire de rău, sau o invidie, sau ura versetul 15, sau o injurie, sau rostirea cuvântului „prostule”, sau „nebunule”, poţi să ucizi aşa de uşor pe fratele tău şi să culegi ca răsplată focul gheenei.
Auziţi ce spune Apocalipsa 21:8 „...cât despre fricoşi, necredincioşi, scârboşi (adică cei ce folosesc cuvinte urâte la adresa fraţilor lor), cât despre ucigaşi, curvari, vrăjitori, închinători la idoli şi toţi mincinoşii, partea lor este iazul, care arde cu foc şi cu pucioasă, adică moartea a doua.”
Apostolul Pavel spune deasemenea desluşit în Galateni 5, „Nimeni să nu vă înşele fraţilor, pentru că nici curvarii, nici închinătorii la idoli, nici cei ce se ocupă cu vrăjitoria, cu horoscopul, nici certăreţii, nici mincioşii, nici cei ce aduc desbinare, nici beţivii şi nici ucigaşii de orice fel nu vor moşteni împărăţia lui Dumnezeu.”
Şi zic Domnul să ne păzească de toate aceste fapte ale firii.
Să ne ajute Domnul să facem faptele lui Dumnezeu, ca să avem ca moştenire Împărăţia cerească.
Avem un exemplu deosebit în textul pe care l-am citit, în care ni se spune să nu fim ca şi Cain care a ascultat de şoapta diavolului şi l-a ucis pe fratele său, Abel.
Gelozia şi invidia au fost păcatele care au pândit la uşa inimii lui Cain. Aşa cum în zilele noastre , păcatele acestea pândesc la uşa multor inimi.
El a ascultat de glasul celui rău, s-a lăsat copleşit în mintea lui şi în inima lui de gelozie, de invidie.
Uitaţi-vă împreună cu mine în versetul 12, unde se spune: „Cain care era de la cel rău, l-a ucis pe fratele său.
Şi pentru ce l-a ucis?
Pentru că faptele fratelui său Abel, erau bune şi plăcute înaintea lui Dumnezeu, faptele lui Abel erau fapte ale neprihănirii iar ale lui Cain erau fapte rele şi nimic bun nu ieşea de la el, de aceea l-a pizmuit, l-a invidiat şi mânat de gândurile acestea a premeditat, a făcut un plan şi în final l-a dus la îndeplinire, ucigând pe Abel.
Însă nimic nu poate fi ascus de Dumnezeu.
Oamenii încearcă să-şi ascundă gândurile, faptele şi poate că de semenii lor de multe ori pot să le ascundă dar de Dumnezeu niciodată.
Se spune că aparenţele de multe ori înşală.
Şi este adevărat când este vorba de oameni.
Dar Dumnezeu nu poate fi înşelat. De Dumnezeu nu te poţi ascunde. Psalmul 139.
Aşa a făcut Cain. El a crezut că nu va cunoaşte nimeni faptele lui rele.
„Haidem să ieşim la câmp” i-a zis Cain lui Abel, gândind că acolo nu-l va vedea nimeni şi nu-i va cunoaşte gândurile şi nici faptele.
Dar Cel ce nu doarme şi nici nu dormitează, după cum spune Psalmul 121, l-a întrebat din cer: „Unde este fratele tău Abel?” Cain a răspuns: „Nu ştiu. Sunt eu păzitorul fratelui meu?” Genesa 4:9
Fraţi şi surori, Cuvântul lui Dumnezeu în dimineaţa aceasta este un avertisment pentru noi, cu atât mai mult cu cât vremea este pe sfârşite.
Să nu te laşi înşelat „sângele vărsat”, poate să fie şi la figurat, cere întotdeauna răzbunare.
Când Cain era mai liniştit. Îşi dusese planurile lui rele la bun sfârşit.
Când credea că nu mai este nici o urmă de omor, când credea toate urmele sunt ştrerse, uitate, că nu mai ştie nimeni, Domnul Dumnezeu din cer îl întreabă: „Cain! Ce ai făcut? Glasul sângelui fratelui tău strigă din pământ la Mine.” Genesa 4:10.
Poate că n-ai folosit sabia, dar ai ucis pe fratele tău cu o vorbă pe care i-ai spus-o şi l-ai rănit de moarte.
Poate că ai uneltit împotriva lui pentru că ţi se părea că are mai mult succes în viaţă, sau ţi se părea că lucrarea pe care o face în ogorul Domnului este mai bună decât a ta.
Poate că îl invidiezi pentru ceea ce este el.
Şi până acuma nu ai ştiut că în toate acestea l-ai dărâmat, l-ai făcut să se clatine pe Cale, l-ai adus în stare să se depărteze de Domnul, într-un cuvânt: l-ai ucis.
Şi lucrul acesta nu rămâne nepedepsit de Dumnezeu.
Pentru orice vorbă şi pentru orice faptă a firii cu care ai ucis pe fratele tău, Domnul Dumnezeu îţi va cere sângele lui din mâna ta.
Ascultaţi ce spune Domnul despre pedeapsa suferită de Cain pentru fapta sa. Genesa 4:11-12.
„Acum blestemat eşti tu,
Eşti isgonit din ogorul acesta, care şi-a deschis gura ca să primească din mâna ta sângele fratelui tău!
Când vei lucra pământul, să nu-ţi mai dea bogăţia lui.
Pribeag şi fugar să fii pe pământ!”
Parcă primele trei pedepse nu l-au înspăimântat aşa mult pe Cain.
Ce dacă! Mă voi duce în alt ogor, mă voi duce în altă biserică, voi lucra acolo.
Dar când a auzit că trebuie să umble de acuma fugar şi pribeag, pe faţa pământului l-a apucat groaza.
Suflete drag Domnului, Cuvântul Sfânt din dimineaţa aceasta nu este zadarnic.
Nu întâmplător astăzi avem o lecţie biblică în care vorbim despre păcatul uciderii.
Pentru că Domnul Dumnezeu, mi-a spus mie în timp ce cercetam tema aceasta, şi îţi spune ţie prin gura mea, oricine ai fi, că trebuie să te apuce groaza înainte măcar să rosteşti un cuvânt cu care ai putea să ucizi pe fratele tău.
Şi zic Domnul să ne ajute la aceasta!
Domnul să ne ajute să fim oameni ai păcii şi nu ai dezbinării. Să nu suferim ca ucigaşi.
Mulţi oameni, însă cred aşa ca şi Lameh, unul din urmaşii lui Cain, că dacă Domnul S-a îndurat şi a avut milă de primul ucigaş, de Cain, va avea aceeaşi milă şi faţă de ei.
În Genesa 4:23-24 citim că: „Lameh a zis nevestelor sale, Ada şi Ţila: „Ascultaţi glasul meu. Ascultaţi ce vă spun: M-am luptat cu un tânăr, şi tânărul acesta mi-a făcut răni şi mi-a făcut vânătăi şi pentru aceasta, nu l-am iertat ci l-am ucis. Dar să ştiţi voi Ada şi Ţila, că dacă , Cain a fost răzbunat de şapte ori, Lameh va fi răzbunat de şaptezeci de ori câte şapte!”
Mare înşelătorie i-a strecurat diavolul în mintea lui Lameh.
El credea că Dumnezeu este de partea ucigaşilor.
Aşa cum cred mulţi astăzi că Dumnezeu trece cu vederea răutatea, ura, gelozia, uciderea sufletului.
Ori, Domnul spune că nici un ucigaş nu va vedea faţa Lui.
Ba mai mult spune Cuvântul Sfânt în Proverbe 6: 16-19: „Că şase lucruri urăşte Domnul, şi chiar şapte îi sunt urâte: ochii trufaşi, limba mincinoasă, mâinile care varsă sânge nevinovat, inima care urzeşte planuri nelegiuite, picioarele care aleargă repede la rău, martorul mincinos care spune minciuni, şi cel ce stârneşte certuri între fraţi.”
Toate acestea sunt urâciune înaintea lui Dumnezeu.
De ce să te osândeşti singur suflete drag, făcând faptele dumnezeului veacului acestuia în mijlocul fraţilor tăi? Mai bine să te apuce groaza înainte de a săvârşi păcatul.
Dar ce să facem?
Versetul 11 ne spune foarte clar: să ne îngăduim unii pe alţii, cu neputinţele noastre, cu slăbiciunile noastre, şi să ne iubim unii pe alţii aşa cum ne-a iubit Domnul..........
A şasea poruncă dată de Domnul poporului Israel prin Moise spune scurt în Exod 20:13: „Să nu ucizi”, pentru că în ziua în care vei ucide, fie şi la figurat, în ziua aceea îţi vei lua pedeapsa.
Prin porunca aceasta scurtă, Domnul Dumnezeu interzice cu desăvârşire orice fel de ucidere.
Şi aici mă refer la uciderea trupului dar şi la uciderea sufletului şi a inimii.
Conform versetului 15 din textul de bază, unde se spune că: „Oricine urăşte pe fratele său este un ucigaş.”
Se ştie că inima este sediul sentimentelor şi dacă inima este infectată cu ură şi mânie, din ea vor ieşi gânduri ucigaşe care sunt urâciune înaintea lui Dumnezeu.
Deasemenea, când Domnul porunceşte: „să nu ucizi” se referă şi la suicid sau la sinucidere care este egală cu uciderea.
În 1 Corinteni 6:19 se spune: „Nu ştiţi că trupul vostru este templul Duhului Sfânt, care locuieşte în voi, şi pe care L-aţi primit de la Dumnezeu? Şi că voi nu sunteţi ai voştri?” Căci aţi fost cumpăraţi cu un preţ. Proslăviţi dar pe Dumnezeu în trupul şi în duhul vostru, care sunt ale lui Dumnezeu.”
Şi dacă noi fraţi şi surori, nu mai suntem ai noştri, nu avem voie să ne atingem de ceea ce nu ne aparţine.
Pentru că aceasta înseamnă să tulburi planul divin al vieţii dată de Dumnezeu. Adică să săvârşeşti un păcat de moarte înaintea lui Dumnezeu.
În al doilea rând această poruncă „să nu ucizi” se referă şi la pruncucidere, sau la avort. Lucru acesta este deasemenea un păcat de moarte înaintea lui Dumnezeu.
Copiii sunt darurile lui Dumnezeu şi tu omule, oricine ai fi, nu ai voie să distrugi darul lui Dumnezeu, cu atât mai mult când este vorba de viaţă. Nu ai voie să te atingi de viaţa dată de Dumnezeu.
În Noul Testament, Domnul Isus spune în Matei 5:21-22 :”Aţi auzit că s-a zis celor din vechime: „să nu ucizi”; oricine va ucide, va cădea sub pedeapsa judecăţii.”
Dar Eu vă spun, zice Domnul, că orişicine se mânie pe fratele său, va cădea sub pedeapsa judecăţii; şi oricine va zice fratelui său „prostule”, sau „nebunule”, sau „măgarule”, va cădea sub pedeapsa focului gheenei!”
Folosind cuvintele acestea, răneşti inima fratelui tău şi orice inimă rănită nu mai pulsează viaţă.
Prin folosirea acestor cuvinte ai ucis pe fratele tău şi ai desconsiderat lucrarea mâinilor lui Dumnezeu. De aceea îţi vei pterce veşnicia în focul gheenei, împreună cu cel pe care l-ai slujit. Pentru că aşa ne spune Scriptura: că orice ucigaş este de la diavolul.
Ori noi toţi vrem să ne petrecem veşnicia lângă Domnul nostru în Împărăţia cerurilor.
Şi zic Domnul să ne ajute la aceasta.
În încheiere vreau să tragem o concluzie şi să rămânem cu o învăţătură sănătoasă din această lecţie biblică.
În scopul acesta voi mai citi un verset din Deuteronom 32:39 unde Cuvântul Sfânt spune aşa:
„Să ştiţi dar că Eu sunt Dumnezeu, şi că nu este alt dumnezeu afară de Mine;
Eu dau viaţă şi Eu omor,
Eu rănesc şi Eu tămăduiesc,
Şi nimeni nu poate scoate pe cineva din mâna Mea.”
Fraţi şi surori, aşa cum spuneam, Domnul Dumnezeu nu ne dă voie sub nici o formă să ne atingem, cu scopul de a distruge ceea ce este a Lui.
Domnul Dumnezeu interzice cu desăvârşire, prin Lege Sfântă uciderea sub orice formă.
„Să nu ucizi”, zice Domnul, nici cu sabia, nici cu vorba, nici cu gândul, nici cu fapta, nici cu inima.
„Oricine este născut din Dumnezeu, nu păcătuieşte, pentru că sămânţa de viaţă a Domnului este în el; şi nu poate săvârşi păcatul uciderii pentru că este născut din Dumnezeu!” Şi cel ce este născut din Dumnezeu are ca rod iubirea şi niciodată ura „Prin aceasta dovedeşti că eşti copil al lui Dumnezeu...” Versetele 9, 10.
Şi zic: Domnul să ne ajute să dovedim prin dragoste frăţească, faptul că suntem copii ai lui Dumnezeu, şi acasă şi la serviciu, şi la şcoală şi pe stradă şi la Adunare şi oriunde.

2010-12-20T13:05:00.002+02:00

Mesaj de Crăciun
Luca 2:1-6
"În vremea aceea a ieşit o poruncă de la Cezar August să se înscrie toată lumea. Înscrierea aceasta s-a făcut întâia dată pe când era dregător în Siria Quirinius.
Toţi se duceau să se înscrie, fiecare în cetatea lui.
Iosif s-a suit şi el din Galileia, din cetatea Nazaret, ca să se ducă în Iudeea, în cetatea lui David, numită Betleem, pentru că era din casa şi din seminţia lui David, să se înscrie împreună cu Maria, logodnica lui, care era însărcinată.
Pe când erau ei acolo, s-a împlinit vremea când trebuia să nască Maria. Şi a născut pe Fiul ei cel întâi născut, L-a înfăşat în scutece, şi L-a culcat într-o iesle, pentru că în casa de poposire nu era loc pentru ei."
Astăzi este o mare sărbătoare pentru întreaga creştinătate.
Pentru că este ziua Regelui, este ziua Domnului nostru Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu.
Astăzi este o zi de bucurie mare, este sărbătoarea luminii, pentru că într-o zi ca aceasta, cu 2000 de ani în urmă, Cel ce este Lumina lumii, Soarele neprihănirii, Răsăritul cel de Sus, a coborât la noi cei ce eram în întuneric şi păcat.
De aceea, ziua Regelui, ne copleşeşte cu clipe minunate de reînoire sufletească, cu clipe minunate de bucurie şi de speranţă, pentru că Cel ce este Lumina necreată, Lumina veşnică, trecând prin toate luminile văzute, a coborât printre noi, a luat trup muritor, de carne, ca apoi, după ce avea să crească şi după ce avea să propovăduiască Împărăţia cerurilor, şi mântuirea prin jertfa Sa, să-Şi dea viaţa ca preţ de răscumpărare pentru fiecare dintre noi.
Fr. şi surori, suflete dragi Domnului, noi eram închişi în întunericul lumii acesteia şi Dumnezeu de sus ne-a trimis Lumina.
Eram pierduţi în marea de păcate şi Dumnezeu de sus ne-a trimis un Mântuitor.
Eram robi păcatului şi Dumnezeu de sus ne-a trimis un Eliberator.
Eram morţi în păcate şi Dumnezeu de sus ne-a trimis Viaţa.
Şi Acel trimis de Dumnezeu Tatăl, nu este altul decât Fiul Său preaiubit care se cheamă Isus şi este Domnul.
El este Regele regilor, Stăpânul absolut, şi cu toate acestea El nu vine ca un mare împărat, nici ca un mare conducător de oştiri, nici măcar ca un mare bogătaş, ci El vine ca rob, ca un marginalizat, ca unul nebăgat în seamă.
Cel ce ţine universul în mâini nici măcar nu Şi-a găsit un loc printre oameni.
În casă de oameni nu s-a găsit loc pentru Mântuitorul, doar într-un grajd cu vite.
Aşa a găsit cu cale, Cel ce este Atotputernicia, să se facă slab, pentru ca în slăbiciunea Lui să ne facă pe noi puternici.
„Pot totul în Cristos care mă întăreşte”
„Sunt mai mult decât biruitor în Numele Lui”
Din cer de la Tatăl, a coborât Medicul medicilor, Cel ce are untdelemnul vindecărilor, pentru că pe pământ eram eu bolnav, şi erai tu bolnav.
Zăceam cu toţi în moarte, dar El, Marele Medic ne-a vindecat de necredinţa noastră, cu Sângele Lui.
Dacă au mai rămas sechele, dacă mai suferă cineva de necredinţă, Doamne, rosteşte astăzi, cuvântul vindecării.
Şi totuşi, fr. şi surori, astăzi este o zi de mare bucurie, pentru că este ziua Regelui.
Trăiască Regele! Trăiască Domnul Isus!
La naşterea Lui în lumea noastră, s-a întâmplat aşa:
La 753 de ani de la întemeierea Romei, şi în al 42-le an al domniei împăratului Octavian August, s-a hotărât un mare recensământ în imperiu.
Aşa se face că Iosif împreună cu Maria, logodnica sa, s-au urcat la Betleem, cetatea lui David, pentru că fiecare trebuia să se înscrie în seminţia din care făcea parte.
Când au ajuns, era seară, se întunecase de-abinelea, şi Iosif caută un loc de odihnă peste noapte.
Însă toate casele erau pline de oaspeţii sosiţi din tot Israelul.
Pentru Maria mana Domnului Isus nu se găseşte nici un loc.
Cineva îi îndrumă să iasă afară din oraş şi să meargă la peştera lui David
Iosif cunoştea locurile, aşa că se duce la peşteră, şi aici găseşte un grajd plin cu vite, o iesle pentru hrana animalelor şi într-un colţ nişte paie, din care face un aşternut, pe care se întinde Maria obosită după o călătorie de câteva zile după ce a străbătut cei 150 de Km. De la Nazaret la Betleem.
Se apropia de miezul nopţii, stelele parcă sunt mai strălucitoare ca oricând.
Se lasă o linişte deplină.
Este o mare aşteptare.
O aşteptare de veacuri
Universul întreg parcă aşteaptă făgăduinţa lui Dumnezeu.
Deodată, însă, se aude un scâncet, grajdul se umple de o lumină cerească.
Îngerii izbucnesc în cântări de bucurie.
S-a născut Isus- Fiul lui Dumnezeu
Din grajdul întunecat, lipsit de orice confort, ţâşnesc izvoare de lumină,...oceane de dragoste,...râuri de pace în cer şi pe pământ între oamenii plăcuţi lui Dumnezeu. Aşa cântă Îngerii, pentru că Cel născut într-un grajd cu animale, având ca leagăn o iesle şi ca aşternut paie ,este Regele.
Trăiască Regele! Trăiască Domnul Isus!
Într-o zi binecuvântată, Regele S-a născut şi în grajdul inimii mele şi l-a restaurat, şi a făcut dintr-un grajd murdar, un Palat luminat de Lumina Lui.
Nu vrei şi tu suflete drag să facă, El, Regele şi din grajdul inimii tale un templu luminat de lumina inimii Sale?
Nu amâna! Astăzi este ziua Regelui, astăzi este ziua ta.

2010-12-15T13:53:00.002+02:00

Luca 24:13-25
"În aceeaşi zi, iată, doi ucenici se duceau la un sat, numit Emaus, care era la o depărtare de şaizeci de stadii de Ierusalim; şi vorbeau între ei despre tot ce se întâmplase.
Pe când vorbeau ei şi se întrebau, Isus S-a apropiat, şi mergea pe drum împreună cu ei. Dar ochii lor erau împiedicaţi să-L cunoască.
El le-a zis: "Ce vorbe sunt acestea pe care le schimbaţi între voi pe drum?" Şi ei s-au oprit, uitându-Sse trişti.
Drept răspuns, unul din ei, numit Cleopa, I-a zis:"Tu eşti singurul străin aici în Ierusalim, de nu ştii ce s-a întâmplat în zilele acestea?"
"Ce?" Le-a zis El. Şi I-au răspuns:"Ce s-a întâmplat cu Isus din Nazaret, care era un prooroc puternic în fapte şi în cuvinte, înaintea lui Dumnezeu şi înaintea întregului norod.
Cum preoţii cei mai de seamă şi mai marii noştri L-au dat să fie osândit la moarte, şi L-au răstignit?"
Noi trăgeam nădejde că El este Acela, care va izbăvi pe Israel; dar cu toate acestea, iată că astăzi este a treia zi de când s-au întâmplat aceste lucruri.
Ba încă nişte femei de ale noastre ne-au pus în uimire: ele s-au dus disdedimineaţă la mormânt, nu i-au găsit trupul, şi au venit şi au spus că ar fi văzut şi o vedenie de îngeri, care ziceau că El este viu.
Unii din cei ce erau cu noi, s-au dus la mormânt, şi au găsit aşa cum spuseseră femeile, dar pe El nu L-au văzut".
Atunci Isus le-a zis: "O, nepricepuţilor şi zăbavnici cu inima, când este vorba să credeţi tot ce au spus proorocii."
„Atunci, Isus le-a zis: O, nepricepuţilor şi zăbavnici cu inima, când este vorba să credeţi tot ce au spus proorocii”!
Nu trebuie să ne minunăm de faptul că suntem atât de uşor de manipulat, şi atât de uşor suntem clintiţi în credinţa noastră.
Şi nu spun că suntem clintiţi de pe calea credinţei.
Pentru că noi credem cu tărie în jertfa de la Golgota, în jertfa mântuitoare prin Sângele Sfânt al Domnului Isus.
Dar suntem clintiţi când este vorba să credem toate făgăduinţele Domnului Isus.
Şi nu trebuie să ne minunăm, aşa cum spuneam, pentru că şi ucenicii s-au îndoit de multe cuvinte ale Domnului, şi chiar uneori s-au îndoit de dumnezeirea Lui.
Ian botezătorul a trimis pe ucenicii săi, pe când era închis de către Irod împăratul, să-L întrebe pe Mântuitorul: „Spune-ne dacă eşti Tu Acela făgăduit, sau aşteptăm pe altul?”
Atunci când ucenicii erau pe mare şi au văzut o „nălucă”, ziceau ei călcând pe ape, s-au îndoit de Domnul.
Şi au zis: Dacă zici că eşti Tu, atunci, dovedeşte-ne. Porunceşte-mi să vin la Tine, a zis Petru, şi dacă voi reuşi să calc şi eu pe ape, voi crede.
Tot aşa suntem şi noi astăzi. Nu credem până nu vedem. Ba, alteori vedem cu ochii noştri şi nu credem.
Tocmai de aceea, şi astăzi, Domnul Isus ne spune la fel ca şi ucenicilor: „O, nepricepuţilor şi zăbavnici cu inima, când este vorba să credeţi TOT ce au spus proorocii”
Ce ne spunnouă proorocii? Ce ne spune nouă Domnul Isus?
Mai întâi ne spune, fiecăruia dintre noi: „atât de mult te iubesc, încât Mi-am dat viaţa pentru tine.”
Te- am săpat în palmele Mele.
Te port nu numai în rănile Mele, dar te port şi în inima Mea, nu un an doi, nu până la moarte, ci te port veşnic.
Am luat asupra Mea păcatele tale.
Şi toate bolile tale au un antidot aici, în rănile Mele, zice Domnul.
Lasă-Mă să-Mi pun mâinile peste tine
Lasă-Mă să te ating, ca să te mângâi şi să te vindec.
Pentru că Eu sunt Cel ce vindecă toate bolile tale. Numai să crezi!
Dacă oasele tale s-au gârbovit, crede în puterea Mea pentru că Eu pot să le îndrept, zice Domnul.
Uită-te la femeia gârbovă din templu.
Dacă ai pietre la rinichi să ştii că Eu pot să le sfărâm, pentru că Eu pot să sfărâm şi munţii. Crede, doar!
Dacă Diavolul va veni să te ispitească, nu te spăimânta, împotriveşte-te lui în credinţă, pentru că Eu l-am biruit zice Domnul.
Dacă moartea îţi va da târcoale, nu te teme zice Domnul pentru că Eu îţi dau viaţa.
Dacă vei vedea zeci de mii căzâd în jurul tău, tu stai ca un viteaz, pentru că de tine nu se v-a atinge nimic.
Vei vedea cu ochii tăi izbăvirea, numai să crezi tot ce ţi-am făgăduit.

2010-12-10T15:23:00.000+02:00

Numeri 22:1-14
DOMNUL, SCUTUL MEU
În capitolul 22, Cuvântul lui Dumnezeu ne prezintă două tipuri de oameni:
Un împărat viclean gata să blesteme, să defăimeze şi să distrugă poporul lui Dumnezeu, şi un prooroc lacom şi încăpăţânat, care vrea cu tot dinadinsul să pună mâna pe aurul şi argintul batjocoritorilor, dar nu oricum, ci în chip religios.
Însă Dumnezeu, nu îngăduie nici unuia nici altuia să-şi ducă la îndeplinire planurile, astfel că lui Balac, Domnul Îi arată dragostea, iubirea ce o poartă poporului Său, care este pus deoparte pentru El v.9b „Este un popor care locuieşte deoparte, Şi nu face parte dintre neamuri”
Iar pe Balaam îl mustră Domnul aspru pentru călcarea lui de Lege, printr-o măgăriţă care vorbeşte cu glas omenesc, punând, astfel, capăt nebuniei acestui prooroc.
Dacâ inima lui Balaam ar fi fost în totalitate dăruită lui Dumnezeu, ar fi isprăvit numaidecât cu veştile lui Balac, şi nu ar fi avut nici o şovăială înainte de a-i da răspunsul, pe care-l găsim în versetul 13: „Duceţi-vă înapoi în ţara voastră, pentru că Domnul nu vrea să mă lase să merg cu voi”
Domnul nu îngăduie nici măcar să vorbesc de rău pe poporul Său, darmite să-l blastăm.
Cu inima, însă, s.-ar fi dus, fiindcă poftea aurul şi argintul lui Balac, dar în acelaşi timp avea un fel de respest pentru Dumnezeu.
O părută evlavie de slujitor...
Nu voi face o analiză a textului pe care l-am citit, dar cred că este de mare importanţă să privim întâmplarea aceasta care se desfăşoară pe înălţimile lui Baal, pentru ca să ne dăm seama cât de mult Îşi iubeşte Dumnezeu poporul răscumpărat şi ce luptă duce El cu vrăşmaşul pentru ca nici unul din micuţii, sau dintre marii Săi să nu se piardă.
„Eu le dau viaţa veşnică, în veac nu vor pieri, şi numeni nu le va smulge din mâna Mea”Ioan 10:28.
Poate că poporul lui Israel cârtea în corturile sale, chiar în clipa când Dumnezeu le vestea desăvârşirea prin gura proorocului.
Şi nu ar fi de mirare, pentru că şi astăzi se întâmplă ca să cârtim în inimile noastre chiar atunci când Domnul ne transmite mesajul Său de iubire....
Balac ar fi vrut ca Israel să fie blestemat, să fie învins, să fie nimicit de pe faţa pământului.
Însă Dumnezeu nu îngăduie nimănui să blesteme sau să se atingă de aleşii Săi.
Poate El Însuşi, să mustre, să certe, să spună multe lucruri în dreptul celor ce sunt ai Săi, dar nu îngăduie nimănui să vorbească de rău pe poporul Lui, cu atât mai mult să-l blesteme.
Poate Domnul să pedepsească poporul pentru neascultare dar nu îngăduie nimănui altuia să se atingă de aleşii Săi.
Zaharia 2:8 „...Căci cel ce se atinge de voi se atinge de lumina ochilor Lui”.
Iată deci.... cât de scumpi suntem noi în ochii Domnului Isus, Fiul lui Dumnezeu, Cel ce şi-a dat viaţa pentru ai Săi.
(Întâmplarea cu copilul care s-a pocăit...)
Cap 23:23 „Descântecul nu poate face nimic împotriva lui Iaciv, nici vrăjitoria împotriva lui Israel: ce lucruri mari a făcut Dumnezeu!
Înaintea lui Dumnezeu, nu are importanţă ce crede vrăşmaşul despre poporul Său, nici ce crede poporul despre el însuşi, dar nici ce cred unii despre alţii, ci înaintea Domnului, de mare valoare şi importanţă este ceea ce crede El despre popor, ce crede El, Domnul despre mine şi despre tine s.d.
Pentru că El, Domnul, ştie totul cu privire la poporul Său, El ştie tot ce faci, tot ce gândeşti, tot ce vorbeşti, El îţi cunoaşte, şi îmi cunoaşte fiecare mişcare.
Totul înaintea Lui este gol şi descoperit, totul este sub privirea Lui pătrunzătoare, şi nimic nu este ascuns de ochii Săi.
(În tinereţea mea, aveam un hobi, adică am lucrat ca ceasornicar amator,şi aveam o lupă specială cu care cercetam fiecare piesă, fiecare rotiţă, fiecare şurub, şi observam cu ea orice fir de praf, pe care cu ochiul liber nu-l puteam vedea, chiar dacă în vremea aceea aveam vederea foarte bună).
Aşa suntem noi sub privirea pătrunzătoare a lui Dumnezeu, aşa ne vede Domnul în fiecare zi şi în fiecare vede ceea ce cu ochiul de carne nu se observă.
Totul înaintea ochilor Săi este descoperit şi cele mai lăuntrice ascunzişuri ale firii pământeşti şi ale vieţii, tale, şi ale vieţii mele Îi sunt cunoscute. Psalmul 139..dacă vom citi acest Psalm, vom vedea că nici măcar gândurile noastre nu sunt ascunse înaintea lui Dumnezeu..
Nici îngerii, nici oamenii, nici demonii, nici vrăşmaşii nu ne cunosc aşa cum ne cunoaşre Dumnezeu.
Dumnezeu, ne vede, se gândeşte la noi, vorbeşte cu noi, lucrează pentru noi, vorbeşte despre noi: Dumnezeu se laudă cu noi:
Cap. 23:18b, 21 „Scoală-te Balac, şi ascultă!
Ia aminte fiul lui Ţipor!
Domnul nu vede nici o fărădelege în Iacov, El nu vede nici o răutate în Israel. Domnul, Dumnezeul lui , este cu el, El este Împăratul lui, şi veselia lui”
Dar ce vede Dumnezeu în poporul Său?
El vede ceea ce a pus prin Domnul Isus Fiul Său. Aceasta dă valoare fiecărui credincios. Şi aceasta este valoarea pe care Dumnezeu şi-o apără şi nu dă voie nimânui să o dispreţuiască.
Vrăşmaşii pot să vadă multe greşeli şi slăbiciuni la noi, dar Dumnezeul nostru nu ne vede decât prin frumuseţea Domnului Isus Cristos, şi ne vede desăvârşiţi în El. Şi cine vede altfel, nu este după voia lui Dumnezeu.
Când Dumnezeu priveşte la poporul Său, vede în el, lucrarea mâinilor Sale.
De aceea când vrăşmaşul, sau pârâşul începe să lucreze împotriva aleşilor Săi, El însuşi vine să primească pâra şi să-i răspundă: De aceea am intitulat predica aceasta, Domnul, scutul meu.
Şi răspunsul Domnului nu este întemeiat pe ceea ce vede vrăşmaşul, sau pe ce este poporul în el însuşi, ci pe ceea ce Dumnezeu l-a făcut să fie potrivit cu desăvârşirea lucrării Sale.
Ştiţi de ce?
Pentru că Dumenezeu a unit Slava Sa cu poporul Său şi apărându-l Îşi apără slava Sa. Exod.32:12......
Iată de ce Dumnezeu nu îngăduie ca poporul Său să fie ponegrit, blestemat, defăimat. Cap. 23:8 „Cum să blastăm eu pe cel ce nu-l blastămă Dumnezeu? Cum să defaim eu pe cel ce nu-l defaimă Domnul? V. 9”Iată îl văd din vârful stâncilor, îl privesc de la înălţimea dealurilor: Este un popor care locuieşte deoparte şi nu face parte dintre neamuri”
Suntem averea lui Dumnezeu şi El îşi apără averea.
De aceea atunci când vrăşmaşul vine să blesteme, să pârască, să defaime, Dumnezeu îi răspunde arătându-şi veşnica plăcere în cei ce sunt aleşii Săi şi pe care i-a învrednicit să stea înaintea Lui. Apoc. 1:5b „..noi suntem ai Celui ce ne iubeşte, care ne-a spălat de păcatele noastre cu Sângele Său, şi a făcut din noi o împărăţie şi preoţi pentru Dumnezeu, Tatăl Său:..”
Pot să vină vrăşmaşii, pot să vină pârâşii şi să zică:
Ce ai făcut, te-ai pocăit? Ţi-ai distrus viaţa, ţi-ai închis viaţa, te-ai prostit, ai înebunit, aşa cum împăratul Agripa îi spune lui Pavel, dar Domnul Isus Cristos Mirele se uită şi zice vrăşmaşului : Tu nu vezi ce mireasă frumoasă am?
Nu vezi ce frumoasă s-a făcut de când am venit să locuiesc în inima ei? Eu îi dau frumuseţea.
Cânt. Cânt. 4:7 „ Eşti frumoasă de tot Iubito, şi n-ai nici un cusur”
Pot să zică pârâşii tăi că eşti urâtă şi că ţi-ai distrus viaţa, dar Eu nu văd în tine, zice Domnul, decât frumuseţe şi desăvârşire. Ştiu că mulţi vor cârti în inimile lor....dar un alt argument...
În Ioan 13, Domnul privind la ucenici le spune „voi sunteţi curaţi”, deşi după câteva ceasuri unul din ei se leapădă de Domnul jurând că nu-L cunoaşte.
Aşa este deosebirea dintre ceea ce vede vrăşmaşul în poporul Domnului, sau chiar ce vede poporul în el însuşi, care poate să zică ca şi mireasa din cântarea cântărilor „sunt neagră”, şi ceea ce vede Domnul în aleşii Săi, adică ceea ce suntem în El.
Aceasta nu înseamnă că noi am fi desăvârşiţi sau că am fi fără slăbiciuni, fără coborâşuri, fără handicapuri spirituale, dar Duhul Sfânt se slujeşte de ceea ce a pus Domnul Isus în noi, adică de nădejdea mântuirii, ca să ne îndemne mereu să alergăm spre desăvârşire.
Nu v-a zice niciodată Domnul Isus vreunui micuţ de al Său: tu nu ai să ajungi niciodată în cer, tu nu ai să ajungi niciodată la desăvârşire, sau tu eşti irecuperabil.
Nu fr. Şi surori, ci Domnul ne îndeamnă să alergăm spre desăvârşire. Este adevărat că unii aleargă mai repede şi alţii mai încet, dar Domnul Isus ne vrea pe toţi, cu gelozie pentru El....
Col. 3:1-5: „Dacă deci aţi înviat împreună cu Cristos, să umblaţi după lucrurile de sus,... unde Cristos şade la dreapta lui Dumnezeu.
Gândiţi-vă la lucrurile de sus, nu la cele de pe pământ. Căci aţi murit, şi viaţa voastră este ascunsă cu Cristos în Dumnezeu...”.
Iată de ce mireasa Domnului Isus este frumoasă de tot şi nu are nici un cusur, pentru că ea a murit faţă de lume şi trăieşte prin Cristos şi în Cristos...
Uitaţi-vă împreună cu mine în textul de astăzi:
Zadarnic ar căuta vrăşmaşul să descopere o meteahnă în zidirea despre care Dumnezeu spune că este foarte bună.
Zadarnic ar căuta vrăşmaşul să aducă vreo învinuire împotriva mântuiţilor lui Dumnezeu. Pentru că ei strălucesc în toată frumuseţea în care i-a îmbrăcat Domnul şi pentru ca vrăşmaşul, pentru ca defăimătorul, să vadă strălucirea aleşilor lui Dumnezeu, trebuie să se suie „pe vârful stâncii” 23:9, apoi „să deschidă ochii,24:3, şi să privească din punctul de vedere al lui Dumnezeu, adică „prin vedenia Celui Atotputernic”24:4.
Balaam spune cu glasul Celui Atotputernic: „Cum să blastăm eu pe cel ce nu-l blastămă Dumnezeu?
Cum să defaim eu pe cel ce nu-l defaimă Domnul?
Îl văd din vârful stâncilor, îl privesc de la înălţimea dealurilor: este un popor care locuieşte deoparte, şi nu face parte dintre neamuri...”.
„Noi avem o ţară minunată, Ţara noastră nu-i de pe pământ, E acolo-n slava mult visată, e Ierusalimul nou şi sfânt.
Ierusalim cu temelii de iaspis. O, ce dor sfânt de tine ne-a legat; Noi despre tin- cântăm şi noaptea în vis, Ierusalime sfânt şi minunat.”
Poate să fie vrăşmaşul pe înălţimi şi să-şi bată joc de aleşii Domnului, poate să strige Satan împreună cu batalioanele lui împotriva poporului din vale. Pentru că Domnul vede în poporul său frumuseţe şi desăvârşire. Ba mai mult:
„Când trec aceştia prin valea umbrei morţii nu se tem de nimic, pentru că Domnul şi Păstorul lor este cu ei” Ps.23:4.
Sau „Când străbate poporul Domnului valea plângerii o preface într-un loc plin de izvoare, şi ploaia timpurie o acopere cu binecuntări”.Ps.84:6.
Noi suntem ... un popor care locuieşte deoparte şi nu face parte dintre neamuri, chiar dacă acum poate suntem în vale, vrăşmaşul nu ne poate atinge.
Aşa spune Domnul Isus Cristos „voi sunteţi în lume dar nu mai sunteţi din lume”
Dar dacă lui Dumnezeu îi place să se unească cu poporul Său, îl cheamă să fie un popor desăvârşit, să locuiască singur în mijlocul lumii, şi să strălucească pentru Domnul, în mijlocul celor ce stau în întuneric şi în umbra morţii.
Şi în poporul care trăieşte aşa, Domnul nu vede nici o fărădelege, ci „cât sunt cerurile de departe de pământ atât de mare este bunătatea Lui faţă de el” Ps 103.
Şi aşa cum Balac împreună cu toţi împăraţii Moabului, şi cu toate înălţimile lui Baal, nu au putut să se atingă de poporul lui Dumnezeu, tot astfel, descântecul nu poate face nimic împotriva aleşilor Săi şi nici vrăjitoria şi nici blestemul, şi nici acatistele şi nici o altă răutate a celui Rău.
Pentru că poporul Domnului este al Domnului.
El, Domnul priveşte spre ai săi „prin vedenia Celui Atotputernic”, şi îi vede fără cusur, fără zbârcitură, fără altceva de felul acesta; toate urâciunile fiind şterse din vederea Sa. „Cât este de departe răsăritul de apus, atât de mult îndepărtează El fărădelegile noastre de la noi”Ps.103:2.
Din pricină că cei ce sunt ai Săi sunt îmbrăcaţi în frumuseţea lui Dumnezeu. Sunt îmbrăcaţi în Domnul Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu.
Ei au Duhul Sfânt care-i păzeşte şi-i păstrează curaţi.
Ar fi putut Balaam şi Balac să găsească multe cusururi la poporul Domnului, ar fi putut găsi multe pricini de blestem şi defăimare la adresa poporului lui Dumnezeu, dar lăudat fie Domnul, că din pricina lucrării Sale, poporul stă în picioare, pentru că temelia pe care se bizuie poporul Domnului, este tot atât de puternică, tot atât de nezguduit ca şi Scaunul de Domnie al lui Dumnezeu.
Dacă Dumnezeu este pentru noi, cine va fi împotriva noastră?
Dacă Dumnezeu stă între noi şi vrăşmaşii noştri, de cine să ne mai temem?
Dacă Domnul răspunde pârâşului în locul nostru, atunci trebuie să avem pace şi linişte în sufletele noastre.
Ce bogăţie de har străluceşte în cuvântarea a treia a lui Balaam:
24:5 „ Ce frumoase sunt corturile tale Iacove! Şi locuinţele tale Israele!
Ele se întind ca nişte văi, ca nişte copaci de aloe pe care i-a sădit Domnul, ca nişte cedri pe lângă ape”
Dacă s-ar fi coborât cineva să cerceteze aceste corturi şi locuinţe, „în vedenia omului”, adică cu ochii de carne, poate că le-ar fi văzut „negre cum sunt corturile Chedarului”.
Însă văzute în „vedenia Celui Atotputernic”, erau frumoase şi ori cine nu le vede aşa trebuie să deschidă ochii, şi să privească prin ochii Domnului care le vede îmbrăcate în frumuseţea lui Cristos, desăvârşite în El, frumoase în El.
Aceasta ne dă imbold să mergem împreună cu cei mântuiţi
Să fim împreună cu ei la rugăciune,
La Casa lui Dumnezeu,
Să avem părtăşie unii cu alţii...
Aceasta ne dă imbold să trecem peste greşelile fraţilor, peste slăbiciunile lor, peste neputinţele lor.
Nu înseamnă însă să nu fim disciplinaţi, să dispreţuim rânduiala în Casa Domnului. Dimpotrivă suntem datori să judecăm răul moral şi învăţăturile greşite şi să ne despărţim de cei ce nu umblă după dreptarul Cuvântului Scris 1Cor.5:12-13.
Dacă însă nu vom privi pe fratele nostru prin ochii Domnului, prin vedenia Celui Atotputernic, atunci ochii noştri se vor opri asupra greşelilor, asupra slăbiciunilor, asupra răutăţilor, şi lucrul acesta ne va tulbura mersul împreună cu ei, ne va vătăma dragostea, care treptat, treptat se va răci.
Domnul să ne ajute să alergăm spre desăvârşire, rămânând sub pavăza scutului Divin, pavăză sub care nici o săgeată arzătoare a celui Rău nu ne poate ajunge.
Pentru că atunci
Când Satan te vede că aşa trăieşti
Şi prin Sângele Sfânt eşti spălat,
Te încearcă-ntruna, dar îl biruieşti
Şi el pleacă atunci ruşinat.

Vrei să fii mântuit
Şi de tot păcatul curăţit?
Vi-n te spală pe Golgota-n Sânge Sfânt
Şi-ascultă al lui Isus Cuvânt.

2010-12-09T14:02:00.002+02:00

Galateni 2:20
"Am fost răstignit împreună cu Cristos, şi trăiesc...dar nu mai trăiesc eu, ci Cristos trăieşte în mine. Şi viaţa, pe care o trăiesc acum în trup, o trăiesc în credinţa în Fiul lui Dumnezeu, care m-a iubit şi S-a dat pe sine însuşi pentru mine."
Cuvântul Sfânt, ne spune cu duioşie în dimineaţa aceasta, prin ap. Pavel, că viaţa pe care o trăim acuma în trup, nu este o continuare a vieţii pe care am răstignit-o la cruce împreună cu Mântuitorul, ci este o viaţă nouă în Cristos;
Acum trăim o viaţă de biruinţă şi nu de eşecuri;
O viaţă îmbelşugată în Domnul. Şi nu o viaţă de sărăcie! (spirituală)
Acolo la cruce am lăsat omul cel vechi, cu metehnele lui, cu viciile lui, cu slăbiciunile lui, şi am plecat de acolo oameni noi, cu o viaţă nouă şi cu credinţă puternică în lucrurile pe care altădată nici măcar nu le nădăjduiam.
De acum viaţa pe care o trăim nu se supune lumii şi nici efectelor ei ci se supune, cu smerenie Tatălui ceresc în Numele Scump şi Sfânt al Domnului Isus, Fiul.
Acolo la cruce, Domnul Isus a restaurat trupurile noastre, slabe şi le-a înnoit în Sângele Lui Sfânt apoi a aşezat pe tronul inimii noastre pe Duhul Sfânt.
Minunata şi gingaşa Persoană din Dumnezeu:
Duhul Sfânt!
De aceea nu mai suntem oameni vechi, ci suntem temple în care Duhul Sfânt îşi găseşte odihna şi plăcerea.
Vă îndemn, deci, pe toţi cei ce vor citi această pagină, să vină cu toată îndrăzneala înaintea Tronului de milă şi îndurare şi să ceară binecuvântarea Domnului, împreună cu toate lucrurile pe care şi le doresc, în nădejde, cu mulţumire şi adorare.
Pentru că tot ce vom cere, asolut tot ce vom cere cu nădejde şi credinţă în Numele Scump al Domnului Isus, vom primi.
Pentru că ni le-a făgăduit pe toate Cel ce ne-a iubit cu o iubire fără margini: Domnul Isus Fiul lui Dumnezeu, Mântuitorul sufletelor noastre.
Care pentru aducerea noastră la o stare după voia lui Dumnezeu, S-a dat pe sine însuşi la moarte, astfel ca oricine crede în jertfa Sa, să nu moară ci să aibe viaşa veşnică în Raiul sau împărăţia lui Dumnezeu, în prezenţa Sa.

2010-12-08T16:47:00.000+02:00

Dacă vrei să trăieşti:
„ Adevărat, adevărat, vă spun,că, dacă grăuntele de grâu, care a căzut pe pământ, nu moare, rămâne singur; dar dacă moare, aduce multă roadă”. Spune Domnul Isus în Ioan 12:24
Când am recitit cuvintele acestea, mi-am adus aminte de noaptea în care a fost vândut Domnul Isus, Fiul lui Dumnezeu.
După ce a instituit Cina cea de taină, împreună cu ucenicii a cântat cântarea, consacrată evenimentelor pascale, şi apoi, spune Cuvântul Sfânt , că a trecut pârâul Chedron şi S-a suit în grădina Ghetsimani, unde la o parte, ca la o aruncătură de piatră, pe o stâncă, a îngenunchiat şi Domnul Isus S-a rugat cu lacrimi amare şi cu sudoare ca de moarte, „ca dacă este cu putinţă, Tatăl din cer, să ia paharul, adică să ia suferinţa prin care avea să treacă încă de la ivirea zorilor.
Dar în timpul rugăciunii, Domnul Isus Îşi aduce aminte de faptul că dacă nu moare, aşa ca şi bobul de grâu căzut pe pământ, atunci rămâne singur şi fără nici un rod.
Şi, cu glasul stins, înăbuşit de durere spune: „ Totuşi, nu voia Mea, ci voia Ta să se facă Tată”. Luca 22:24
Ştiu Tată că dacă nu mor Eu, nu voi aduce nici un rod pe pământul acesta, şi toată lucrarea pe care Am făcut-o este zadarnică, de aceea, voia Ta Tată să se facă.
Pentru că voia Tatălui era ca să zdrobească pe Fiul, pe singurul Său Fiu, şi să-L supună suferinţei.
Astfel ca după ce-Şi va da viaţa şi va fi îngropat în pământ, ca bobul de grâu, să învieze biruitor.
Şi prin învierea Sa să aducă un rod bogat, o sămânţă de urmaşi care să fie BUCURIA, DESFĂTAREA şi ÎNVIORAREA sufletului Său, aşa cum spune Isaia în Cap. 53, cu 750 de ani înainte de naşterea Domnului în lume.
Tocmai de aceea Domnul Isus, coboară întotdeauna cu atâta plăcere în mijlocul celor ce au primit jertfa Sa mântuitoare şi se adună în Numele Lui Cel Sfânt.
Pentru că aici se bucură întotdeauna de roadele suferinţelor Sale.
În Proverbe 8:19, Domnul spune: „Rodul Meu este mai bun decât aurul cel curat”
Sărbătoarea adevărată este sărbătoarea roadelor suferinţei Domnului Isus.
Uitându-ne unii la alţii ne bucurăm că suntem rodul suferinţelor de la Golgota, şi împreună ne bucurăm de Cel care merită sărbătoarea, şi slava şi cinstea şi gloria în veci de veci.
Domnul Isus Cristos Fiul lui Dumnezeu.
Ce am putea sărbători noi astăzi fără El?
Cu ce ne-am putea prezenta înaintea Tatălui ceresc ?
Cu ce roade să venim înaintea Domnului?
Tot ce avem, avem de la El.
Tot ce suntem, suntem prin El.
Nimic nu este al nostru.
Nu avem decât o inimă, pe care, am vrea să o încredinţăm astăzi în mâinile Mântuitorului şi să-I spunem: Doamne, fă ce vrei cu ea.

2010-12-07T12:34:00.002+02:00

„Nu lăsa viaţa să te schimbe, schimbş-ţi tu viaţa” Naşterea din nou

Ioan cap.3; Ioan cap 1:11-13.

Naşterea din nou este lucrarea de înnoire lăuntrică făcută de Domnul Dumnezeu, în viaţa celor ce-L primesc pe Fiul, pe Domnul Isus Cristos ca Mântuitor personal.
Înnoirea omului prin naşterea din nou, a fost descoperită prima dată de către Mântuitorul, lui Nicodim, în Ioan 3:3-5.
Aici Domnul Isus îi spune lui Nicodim că fără naştere din nou nimeni nu poate avea viaţă divină, viaţă din Dumnezeu, şi prin urmare, fără naştere din nou, nimeni nu poate intra în Împărăţia lui Dumnezeu. Ioan 3:5; 10:10; 1Ioan 5:11-12.
De asemenea, prin naştere din nou, credinciosul se face părtaş unei naturi noi, unei firi dumnezeeşti, şi a unei vieţi noi, în şi prin Cel ce dă viaţa, prin Domnul Isus, Fiul lui Dumnezeu 2 Petru 1:4, astfel că prin Sângele Salvării omul devine o făptură nouă Efeseni 2:10; 4:24: 2 Cor. 5:17.
Naşterea din nou este nu numai necesară, dar este obligatorie pentru toţi aceia care vor să intre în Împărăţia lui Dumnezeu şi să-L vadă pe Domnul Ioan 3:7 „Trebuie să vă naşteţi din nou”.
Născut din "apă şi din Duh nu înseamnă născut din apa botezului, ci înseamnă născut din "apa Cuvântului Sfânt" şi din Duhul Sfânt.
Prin naşterea din nou, omul devine copil al lui Dumnezeu Ioan 1:12: 3: 3,5; 1 Ioan 3:1, cu drepturi depline în Împărăţia cerurilor . Moştenitori ai împărăţiei împreună cu Fiul, Romani 8:17, pe cînd, „Curvarii, stricaţii, cei lacomi de avere, închinătorii la idoli, ş.a. n-au parte de moştenire în Împărăţia lui Cristos, şi a lui Dumnezeu:” Efeseni 5:5.
Pentru că înainte de naşterea din nou, oamenii sunt:
Copii ai mâniei Efeseni 2:3
Fii ai neascultării Efeseni 2:2
Fii acestui veac Luca 16:8
Fii diavolului 1 Ioan 3:1o; Matei 23:13, Ioan 13:10.
Înainte de naşterea din nou, oamenii aparţin oricui, numai lui Dumnezeu nu.
Un om nenăscut din nou este mort faţă de Dumnezeu.
Iar după naşterea din nou, naştere care se produce atunci când Îl primeşte pe Fiul lui Dumnezeu ca Domn şi Mântuitor în viaţa personală, cănd este spălat de tate păcatele în sângele Mielului divin, în jertfa de la Golgota, omul devine copil al lui Dumnezeu, răscumpărat în jertfa de pe Calvar.
Deci, naşterea din nou este posibilă prin credinţa în Fiul lui Dumnezeu şi în jertfa Sa de pe Golgota.
Naşterea din nou nu este o operă a vreunui om ci este mai întâi voinţa lui Dumnezeu Ioan 1:13; Iacov 1:18 „El, de bună voia Lui, ne-a născut prin Cuvântul adevărului, ca să fim un fel de pârgă a făpturilor Lui”.
În al doilea rând este tot iniţiativa lui Dumnezeu, ca omul să se poată naşte din nou, în moartea şi în învierea Fiului Sfânt, a Domnului Isus Ioan 3:14-16; 1 Petru 1:3.
„Binecuvântat fie Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Cristos, care, după îndurarea Sa cea mare, ne-a născut din nou, prin învierea lui Isus Cristos din morţi, la o nădejde vie”.
Cum se poate naşte un om din nou?
Mai întâi prin credinţa în jertfa Fiului, credinţă care vine în urma auziri Cuvântului lui Dumnezeu Iacov 1:18; Ioan 3:5; 1 Petru 1:23.
Şi apoi prin Duhul Sfânt care foloseşte Cuvântul lui Dumnezeu pentru a străpunge inimile, pentru a convinge pe om de starea lui de păcat, aducându-l la pocăinţă şi determinându-l la naşterea din nou.
Aşa cum spune Apostolul pavel în Tit 3:5, şi Ioan 3:5,6 „Înnoirea făcută de Duhul Sfânt”.
Care sunt rezultatele naşterii din nou?
Primirea unui nume nou Efeseni 2:12.
Primirea unei vieţi noi Efeseni 2:5; 1 Ioan 5:12; Apoc. 1:18.
-în prezent o viaţă sub îngrijirea şi sub binecuvântarea Tatălui ceresc,
- şi în viitor, viaţa veşnică în prezenţa lui Dumnezeu, adică intrarea cu drepturi depline ca moştenitori în împărăţia lui Dumnezeu.
Primirea unei naturi noi, nu mai iubim firescul, ci iubim pe Dumnezeu, iubire care se manifestă prin dragosre de adunare, zel în rugăciune, iubirea Cuvântului lui Dumnezeu, iubirea aproapelui.
Biruinţa asupra ispitelor pe care ne-o dă Duhul sfânt care locuieşte în noi. Efeseni cap.1, 2.
Primirea unei minţi noi, care judecă lucrurile cu totul diferit, o minte care gândeşte duhovniceşte.
De aici şi termenul de pocăinţă care vine din grecescul "Metanoia" însemnând: schimbarea minţii.
„Când eraţi păgâni, ştiţi că vă duceaţi lşa idolii cei muţi, după cum eraţi călăuziţi 1 Cor. 1:12, şi vă înnoiţi în duhul minţii voastre Efeseni 4:23.
Un om născut din nou este însoţit de semne interioare şi exterioare, manifestate prin pace, bucurie, dorinţa de a face voia lui Dumnezeu, o vorbire duhovnicească, iubirea de fraţi, iubirea lucrării lui Dumnezeu.
Dovezile naşterii din nou:
Fiecare copil al lui Dumnezeu are o întreită dovadă:
CREDINŢA „Oricine crede că Isus este Fiul lui Dumnezeu, Cristosul este născut din Dumnezeu 1 Ioan 5:1 acesta este o dovadă lăuntrică, o dovadă personală.
Este relaţia directă a celui născut din nou cu Dumnezeu.
IUBIREA „Ori cine iubeşte, este născut din nou” 1 Ioan 4:7-11.
Aceasta este dovada care emană din interior spre exterior şi se manifestă faţă de toţi oamenii.
VIAŢA DIN BELŞUG. „Ori cine trăieşte în neprihănire este născut din Dumnezeu” 1 Ioan 2:29.
Aceasta este dovada exterioară manifestată prin faptele credinţei, şi prin ceea ce faci pentru Dumnezeu.
Numele celor născuţi din nou sunt scrise în cartea cerurilor, în cartea vieţii, tot aşa cum orice om născut pe pământ are numele scris în registrul naşterilor în primării.
1 Ioan 3:7-10; 1 Cor. 13: 1-3; Luca 10:20; Apoc: 20:15; Filip. 3:20.
Când conductorul vine noaptea să facă controlul biletelor de tren, nu pune lanterna asupra călătorului ci asupra biletului. Nu îl interesează dacă este bogat sau sărac, tânăr sau bătrân, învăţat sau mai puţin învăţat, ci, îl interesează dacă biletul este în regulă.
Tot aşa este şi călătoria spre cer.
Cei născuţi din nou sunt în trenul mântuirii care a plecat din gara Golgota cu destinaţia finală Cerul şi biletul de călătorie este unic, şi poartă un nume Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu.
De aceea nu vom putea spune niciodată lui Dumnezeu: Doamne priveşte la mine că sunt sfânt, vrednic sau desăvârşit, ci vom putea spune întotdeauna: Doamne, priveşte spre Domnul Isus, Fiul Tău, pentru că El a murit pentru mine, a murit în locul meu pe cruce, El este Mântuitorul meu, El este „Biletul” meu de călătorie spre cer.
A te întoarce la Dumnezeu, a crede în jertfa Domnului Isus şi să fii născut din nou, nu înseamnă că acuma eşti mai bun decât vecinul tău, sau de cât colegul tău, sau decât fratele tău, ci înseamnă că esti o făptură nouă, schimbată prin puterea Duhului sfânt, spălat în Sângele Sfânt al Mieleului Ceresc, adică eşti un om nou în Cristos.
Trăieşti o viaţă nouă, vorbeşti o limbă nouă ( şi nu este vorba de Vorbirea în alte limbi), ci de o vorbire duhovnicească, dreasă mereu cu sarea Duhului Sfânt.
Pentru a fi născut din nou sunt necesare două lucruri:
Mai întâi să-ţi recunoşti starea de păcat (dacă nu eşti păcătos nu ai nevoie de mântuire, aşa cum, dacă nu eşti bolnav nu ai nevoie de doctor).
Şi în al doilea rând să recunoşti în Isus Cristos pe Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii şi pe al tău personal.
Tot aşa cum fiecare individ vine pe lume în mod individual, tot aşa intrarea în cer se face în mod individual prin naşterea din nou a fiecărui individ în parte.
Cine nu se naşte din nou nu are viaţă din Dumnezeu.
Şi cine nu are viaţă din Dumnezeu nu poate să intre în prezenţa lui în Împărăţia cerurilor. Ioan 3:3.
Iar cine este născut din nou, are ca moştenire viaţa veşnică împreună cu Domnul Isus Cristos. 1 Petru 1:23.

2010-12-06T12:12:00.001+02:00

Nici o lacrimă!

Pe bună dreptate spunea cineva că viaţa omului începe cu un strigăt şi se sfârşeşte cu un suspin.
Aşa a fost de la început.
Adam, când a deschis ochii pentru prima dată, după ce Creatorul i-a suflet suflare de viaţă, a strigat plin de bucurie: AVA, adică Tata; dar, apoi, datorită păcatului neascultării a fost nevoit să-şi ducă traiul, cu trudă şi cu suspinuri.
De câte ori nu a plâns Adam în cei 960 de ani pe care i-a trăit pe pământ despărţit de Creatorul său.
Câte lacrimi amare au vărsat ochii lui văzând pe fiul său pe Abel ucis de către fratele său Cain.
Avraam a plâns la mormântul Saarei.
Iosif a plâns la întâlnirea cu fraţii lui, aşa că l-a auzit Egiptul.
Domnul Isus, Mântuitorul a plâns pentru Cetate.
Dar a lâns şi în faţa mormântului lui Lazăr.
Şi aici Domnul a plâns nu pentru că Lazăr era mort, pentru că ştia că numai după câtena clipe Lazăr va ieşi din mormân viu.
Ci Domnul plângea din pricina necredinţei celor din jurul Său.
Astăzi suntem aici în faţa unui tablou care stârneşte lacrima.
Însă avem o nădejde vie. O nădejde bazată nu pe ritualuri nici pe mituri ci pe Adevărul lui Dumnezeu care spune în Apocalipsa 21:4 „Domnul va şterge orice lacrimă din ochii noştri şi moartea nu va mai fi. Nu va mai fi nici tânguire nici ţipăt, nici durere, pentru că lacrimile dintâi au trecut”.
Dar lacrimile ni le-a dat Creatorul.
Mai întâi ca să ţină globul ocular umed şi curat.
Dar în acelaşi timp, Domnul ne-a dat lacrima şi ca o supapă de eliberare.
De multe ori te podidesc lacrimile din pricina văii umbrelor morţii prin care treci pe pământul acesta.
Alteori din pricina durerilor, a suferinţelor, a întristărilor de tot felul.
Lacrimile sunt simbolul compasiunii „plângeţi cu cei ce plâng” spune Scriptura.
Apoi sunt lacrimi de căinţă. În Ps. 84:18 Cuvântul Domnului spune: „Domnul este aproape de cei cu inima înfrântă, şi mântuieşte pe cei cu duhul zdrobit”.
După o noapte plină de suferinţă şi lacrimi, vine o dimineaţă cu veselie.
Când Însuşi Domnul nostru Isus va şterge orice lacrimă din ochii noştri şi ne va muta din „valea” aceasta pe meleagurile cereşti în Casa Tatălui ceresc unde S-a dus să pregătească loc tuturor celor ce vor fi crezut în El.Ioan cap.14.

2010-12-04T17:33:00.002+02:00

Păcatul

În general prin păcat, înţelegem călcarea dreptăţii şi Legii lui Dumnezeu.
Prin neascultare de poruncile lui Dumnezeu, prin săvârşirea unor fapte împotriva Legii lui Dumnezeu, omul se separă faţă de Dumnezeu, aşa cum zicea Vasile cel Mare.
Apostolul Pavel, inspirat de Duhul Sfânt spune în Efeseni 2:14, că păcatul este un zid de despărţire între om şi Dumnezeu.
Biblia ne arată că primul păcătos a fost Lucifer 1 Ioan 3:8 „Cine păcătuieşte este de la diavolul, căci diavolul păcătuieşte de la început” Observăm aici cuvântul „păcătuieşte”, la timpul prezent continuu. Pentru că diavolul păcătuieşte de la început şi continuă să păcătuiască atrăgând şi pe oameni în păcat.
Făcându-i să se îndepărteze de Creatorul, şi de binecuvântările cerului.
Cauza păcatului primar a fost mândria, dar şi puterea( diavolul fiind comandant de oşti cereşti, a avut sub comanda lui a treia parte dintre îngeri) Iar sursa mândriei a fost frumuseţea lui deosebită: Ezechiel 28:13,15,17, mândrie care a făcut din luceafărul Strălucitor, sau fiu al zorilor aşa cum îl numeşte Isaia 14:21, un Satan= adversar, sau diavol= uzurpator, calomniator, sau apolion= distrugătorul.
Tot Biblia ne arată că păcatul a intrat în lume prin neascultarea de Dumnezeu a primilor doi oameni creaţi de Dumneueu, Adam şi Eva, ispitiţi fiind de diavolul, care luând forma şi chipul unui şarpe, a reuţit să strecoare în inima lor sămânţa îndoielii Gen.3:1b, sau sămânţa necredinţei şi a neascultării Gen.3:1-5.
Şarpele, în cazul prezentat în Genesa, a fost un instrument în mâna vicleană a diavolilui: Ioan 8:44; Rom. 16:20; 2 Cor. 13:3; Apoc. 12:9.
Păcatul primilor oameni a primit un caracter grav prin faptul că nu au ascultat de poruncile lui Dumnezeu. Gen.2:16-17.
Păcatul lui Adam demonstrează faptul că omul este responsabil de toate acţiunile sale şi că nu poate scăpa de răspunderea ce apasă asupra lui, ori de câte ori încalcă poruncile şi voinţa lui Dumnezeu.
Experienţa din Eden, lăsată de Dumnezeu, scrisă în cartea Genesei 3, ne demonstrează subtilitatea şi metodele utilizate de Cel rău, pentru ispitirea omului în vederea păcătuirii.
Modul cum se îmbracă pentru a se apropia de oameni, în şarpe, sau chiar în înger de lumină 2 Cor.11:14.
Utilizând Cuvântul lui Dumnezeu pentru a-I schimba înţelesul Ispitirea Domnului Isus. Matei Capitolul 4.
Strecurând în sufletele oamenilor otrava îndoielii, sau sămânţa necredinţei: "oare a zis Dumnezeu?"
Pune la îndoială autoritatea lui Dumnezeu, Caracterul Sfânt şi Drept al lui Dumnezeu.
Prin diferite mijloace, Satana aruncă asupra omului, vraja ispitei, din care se poate trezi prea târziu, după ce a săvârşit păcatul, dacă nu veghează. În urmă constată cu durere goliciunea şi ruşinea adusă de păcat, ca şi Adam şi Eva în Grădina Edenului.
Diavolul a pătruns în locurile cele mai sfinte:
În Eden, în cer la sfatul lui Dumnezeu Iov 1:6, deasemenea are acces şi astăzi în cer la Domnul unde se duce ca Pârâş al fraţilor Domnului Isus.
În Epistola sobornicească a lui Ioan 2:16 ni se arată că sunt cel puţin trei căi prin care omul în neveghere poate fi ispitit:
Prin pofta firii, sau tentaţia trupească,
Prin pofta ochilor,
Prin mândrie, prin dorinţa de a se arăta, prezenta mai presus de ceea ce este, sau chiar lăudându-se mereu cu ceea ce este la un moment dat.
Domnul Isus, era om şi Dumnezeu în acelaşi timp, dar niciodată nu S-a lăudat nici cu ceea ce Era, şi nici cu minunile pe care le săvârşea, cu toate că avea tot dreptul.
Porţile de intrare ale ispitei în inima omului sunt cele cinci simţuri:
Văzul, auzul, mirosul, pipăitul, şi gustul.
Toate acestea pot trezi firea omului, prin neveghere, ducând astfel la despărţire de sfinţenia lui Dumnezeu.
Urmări imediate ale păcatului.
Osândirea şarpelui şi a diavolului Gen 3:14-15; Luca 10:18; Rom. 16:20; apoc. 12:9; 20:1-3.
Osândirea femeii Gen. 3:16, să nască în dureri şi suferinţă şi să fie supusă bărbatului.
Osândirea omului Gen.3:17. "...cu multă trudă să-ţi scoţi hrana din pământ în toate zilele vieţii tale."
Moartea spirituală, despărţirea de Dumnezeu, degradarea naturii sale (omul a pierdut chipul lui Dumnezeu prin faptul că Duhul lui Dumnezeu, întristat fiind, a părăsit pe om).
Moartea fizică. Dumnezeu l-a creat pe om pentru ca să se bucure de creaţiunea minunată a lui Dumnezeu şi să trăiască veşnic. Dar din pricina păcatului, omul s-a confruntat cu moartea, până în zilele noastre şi până la judecata finală.
Osândirea pământului Gen.3:18, apar spinii şi pălămida, apar fel de fel de cataclisme, potopul, foamete, foc din cer, erupţii vulcanice, cutremure, furtuni uriaşe, etc.
Urmări îndepărtate.
Veţi cunoaşte binele şi răul şi veţi fi ca Dumnezeu, le spunea diavolul celor doi în Eden.
Omul a ajuns să cunoască binele şi răul, dar niciodată nu a reuşit să împlinească binele şi nici să stăvilească răul.
Despărţire veşnică de Dumnezeu, prin moartea a doua, suferinţă veşnică în focu iadului Apoc. 20:14, 15.
Judecata lui Dumnezeu.
Dumnezeu pune înaintea omului două alternative: despărţit de păcat în prezenţa veşnică cu Dumnezeu, sau în păcat despărţit de Dumnezeu veşnic.
Deuteronom 30:15 „Iată, omule, îţi pun astăzi înainte răul şi moartea, binele şi viaţa, tu alege.” Eu te sfătuiesc zice Domnul, să alegi binele ca să-ţi meargă bine, şi să alegi viaţa ca să trăieşti.
Aici se arată marea dreptate şi dragoste a lui Dumnezeu, lăsându-l oe om să aleagă singur calea pe care vrea să meargă în veşnicie.
Spre exemplu: Iuda Iscarioteanul cel ce L-a vândut pe Domnul şi Pilat cel ce L-a condamnat pe Mântuitorul au ales singuri calea cu toate că au fost avertizaţi:
Iuda prin cuvintele Mântuitorului Ioan 13:21-30
Pe Pilat prin visul soţiei sale Matei 27:19.
Cu toate că păcatul a intrat în lume prin Adam şi prin Eva, condamnarea omului nu se va face prin păcatul lor, nici pentru păcatul lui Iuda sau al lui Pilat, nici măcar pentru păcatul vreunei rude de ale noastre, ci fiecare individ va fi judecat pentru păcatele sale personale.
Mântuirea este personală şi nu se transmite nici prin tradiţii nici prin obiceiuri ci se primeşte personal, direct de la Domnul Isus prin credinţa în jertfa Sa de la Golgota şi prin umblarea pe Calea Lui, în curăţenie sufletească, fără păcat.
Omul are prin creaţie propria sa voinţă, şi de această voinţă depinde mântuirea lui Ioan 3:16, 37; 7:17; Apoc. 22:11.
Dumnezeu, însă, vrea ca toţi oamenii să vină la pocăinţă şi să nu fie judecaţi 1 Tim.2:4, 6; Ezechiel 18:23;Tit 2:11; 2 Petru 3:9.
Când va înceta să mai fie păcat pe pământ?
Când Satan va fi legat Apoc.20”
Când Satan împreună cu toţi cei ce nu L-au primit pe Domnul ca Mântuitor personal, vor fi judecaţi şi aruncaţi în iazul de foc din pricina necredinţei şi a păcatelor în care au trăit Apoc. 14:10; 21:8.
În domnia de o mie de ani, când Satan va fi legat, ispita va mai fi datorită existenţei firii pământeşti Iacov 1:12-15, dar va fi mai uşor de biruit pentru că ispititorul va fi legat.
Pârâşul nostru va fi alungat pentru totdeauna de la faţa lui Dumnezeu. Apocalipsa 12:10
Fapte. 3:37-39:
„Dar, Acela, pe care L-a înviat Dumnezeu, n-a văzut putrezirea. Să ştiţi dar, fraţilor, că în El vi se vesteşte iertarea păcatelor. Şi oricine crede, este iertat prin El, de toate lucrurile de care n-aţi putut fi iertaţi prin Legea lui Moise”.
Oricine crede în Domnul Isus şi în jertfa Sa, are păcatele iertate, şi deasemenea are viaţa veşnică asigurată (dacă urmează Calea Lui), prin Cel ce a biruit moartea, prin Domnul Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu, Mântuitorul lumii. Când vei citi acest material, te sfătiuesc să-ţi predai viaţa în mâinile Domnului Isus, ca să fii iertat de toate păcatele şi să primeşti în dar viaţa veşnică.

2010-12-02T15:10:00.002+02:00

Pregăteşte-te să te-ntâlneşti cu Domnul
Matei 25:1-13
"Atunci împărăţia cerurilor se va asemăna cu zece fecioare, care şi-au luat candelele, şi au ieşit în întâmpinarea Mirelui.
Cinci din ele erau nechibzuite, şi cinci înţelepte. Cele nechibzuite, când şi-au luat candelele, n-au luat cu ele untdelemn; dar cele înţelepte, împreună cu candelele, au luat cu ele şi untdelemn în vase. Fiindcă mirele zăbovea, au aţipit toate, şi au adormit.
La miezul nopţii, s-a auzit o strigare: "Iată mirele, ieşiţi-i în întâmpinare!"
Atunci toate fecioarele acelea s-au sculat şi şi-au pregătit candelele.
Cela nechibzuite au zis celor înţelepte: "Daţi-ne din untdelemnul vostru, căci ni se sting candelele."
Cele înţelepte le-au răspuns: "Nu; ca nu cumva să nu ne ajungă nici nouă nici vouă; ci mai bine duceţi-vă vă la cei ce vând untdelemn şi cumpăraţi-vă."
Pe când se duceau ele să cumpere untdelemn, a venit mirele: cele ce erau gata, au intrat cu el în odaia de nuntă, şi s-a încuiat uşa.
Mai pe urmă, au venit şi celelalte fecioare, şi au zis: "Doamne, Doamne, deschide-ne!"
Dar el, drept răspuns, le-a zis: "Adevărat vă spun, că nu vă cunosc!"
Vegheaţi dar, căci nu ştiţi ziua, nici ceasul în care va veni Fiul omului."
Domnul Isus Cristos, stătea într-una din zile pe Muntele Măslinilor, împreună cu ucenicii Săi şi ca de obicei, Învăţătorul Ceresc, le vorbea despre lucruri nădăjduite, despre lucruri pe care nu le puteau vedea cu ochii de carne, şi anume despre Împărăţia lui Dumnezeu.
De fapt, ori de câte ori rămânea cu ucenicii, Domnul Isus le vorbea mereu despre lucruri cereşti. Şi de data aceasta, Domnul le povestea de acasă!
Se făcuse seară şi undeva mai jos în vale, se vedea o casă luminată mai deosebit decât toate celelalte şi parcă mai împodobită decât toate casele dinprejur.
Valul de oameni care se perindau în preajma casei arătau că în curând avea să se petreacă ceva deosebit, arăta că în curând avea să-şi facă apariţia un alai de nuntă.
Pentru că în Ierusalim, ca şi în multe părţi ale orientului, nunţile au loc seara, când mirele merge să-şi întâlnească mireasa la casa părinţilor ei, şi apoi, cu alai de sărbătoare mireasa este condusă în casa mirelui unde are loc nunta propriu zisă.
Aşa se face că pe când Domnul Isus privea la cei ce aşteptau venirea mirelui, se agitau în aşteptarea mirelui, le spune ucenicilor Săi „pilda celor zece fecioare”, ilustrând prin experienţa lor, experienţa Bisericii, la venirea Marelui Mire Ceresc, cu alai îngeresc, să-Şi ducă mireasa pe care a iubit-o până la sacrificiu, în casa pe care i-a pregătit-o sus în cer lângă Tatăl.
Prin pilda celor zece fecioare, Domnul Isus a arătat ucenicilor, dar şi tuturor celor ce aşteaptă venirea Mirelui, starea Bisericii la momentul marelui eveniment.
Întocmai ca în pildă, unde toate cele zece fecioare aşteptau venirea mirelui, ca să intre o dată cu el în camera de nuntă şi toate aveau candelele aprinse şi vase pentru untdelemn de rezervă,
tot aşa este şi cu Biserica Domnului care trăieşte chiar perioada de aşteptare a Mirelui Ceresc.
Pentru un timp nu s-a observat nici o deosebire între fecioarele care aşteptau mirele.
Spune Cuvântul Sfânt în versetul 1 că: „...zece feciore şi-au luat candelele, şi au ieşit în întâmpinarea mirelui”. Deci toate aşteptau întâlnirea cu mirele. Toate erau dornice să petreacă la sărbătoarea nunţii.
Iar în versetul 5: se spune: „Fiindcă mirele zăbovea, au aţipit toate şi au adormit”.
Până aici nici o deosebire între ele!
Aşa este şi cu Biserica: Toţi au auzit de apropiata revenire a Mirelui şi plini de încredere, plini de speranţă aşteaptă marele eveniment.
Toţi cunosc Sfintele Scripturi!
Ba, încă unii mai ştiutori decât alţii îi atacă pe ceilalţi spunând că nu ştiu să citească corect Numele Domnului.
Şi totuşi, pentru că timpul de aşteptare se lungeşte, credinţa multora este pusă la încercare.
Credinţa multora se clatină.
Şi majoritatea credincioşilor intră într-o stare de aţipire, într-o stare de adormire.
Iar când se va auzi strigarea „Iată Mirele, ieşiţi-i în întâmpinare” mulţi nu vor fi gata.
Mulţi nu mai au untdelemn în vasele de rezervă.
Şi candelele multora abia dacă mai pâlpâie.
Tocmai de aceea Duhul Sfânt vrea să ne trezească astăzi din starea de somnolenţă şi ne îndeamnă să ridicăm privirea spre cer, de unde vine Mirele.
Se spune că un necredincios, vrând să-şi bată joc de un credincios, aşa cum dese ori se întâmplă, l-a întrebat:
Nu-i aşa că vrei să ajungi în cer?
Dar oare ce fel de loc este cerul?
Şi cum o fi acolo? În batjocoră!
Atâta pot să-ţi spun, i-a răspuns credinciosul, că cerul este un loc pregătit pentru oameni pregătiţi.
Inspirat de Pilda celor zece fecioare şi de cuvântul acesta, eu mi-am intitulat predica din ...... aceasta, Pregăteşte-te să te-ntâlneşti cu Domnul. Pentru că cerul este un loc pregătit pentru oameni pregătiţi!
Aşa cum spunea şi profetul Amos poporului lui israel în cap. 4:12b „... Israele, pregăteşte-te să întâlneşti pe Dumnezeul tău”. Tot astfel Duhul Sfânt strigă bisericii astăzi mai mult ca oricănd. Pregăteşte-te să te-ntâlneşti cu Domnul tău. Mireasă, scumpă şi aleasă, pegăteşte-te să te-ntâlneşti cu Mirele tău, care vine şi nu zăboveşte!
Pentru Domnul Isus, cerul, locul acela minunat, pe care l-a creat El însuşi, şi pe care-l cunoaşte atât de bine, era mai frumos şi mai de preţ decât toate comorile de pe pământ.
Vă aduceţi aminte că atunci când Satan L-a ispitit pe Domnul în pustie, L-a urcat, spune Cuvântul Sfânt în Matei 4:8,9 „pe un munte foarte înalt, I-a arătat toate împărăţiile lumii şi strălucirea lor, şi I-a zis: toate aceste lucruri Ţi le voi da Ţie, dacă Te vei arunca cu faţa la pământ, şi Te vei închina mie”.
Însă pentru Domnul nu era nimic mai frumos şi mai de preţ decât cerul, decât casa despre care le povestea mereu ucenicilor.
De aceea a considerat că este bine să ne îndrepte dorul şi dragostea după cer, ca după o fericire veşnică, ca după o comoară nepreţuită.
„Mă duc să vă pregătesc un loc, zice Domnul, şi după ce îl voi pregăti, voi veni să vă iau, ca acolo unde sunt Eu să fiţi şi voi”.
Dar cine nu se pregăteşte nu va inta acolo.
Nici eu , nici tu, dacă nu stăm în veghere, dacă nu ne verificăm mereu candelele inimii şi dacă nu ne luăm untdelemn de rezervă. Dacă nu ţii flacăra Duhului Sfânt aprinsă, nu vei vedea pe Domnul!
Pregăteşte-te ,dar să te-ntâlneşti cu Domnul.
Pregăteşte-te că Domnul te aşteaptă.
În întunericul nopţii, toate cele zece fecioare aşteaptă să vină mirele ca să poată intra împreună la ospăţul nunţii.
Toate mărturisesc a fi creştine.
Toate au o chemare specială la nuntă.
Toate au un nume deosebit.
Fiecare dintre ele are o candelă aprinsă.
Şi toate ştiu că sunt chemate să facă o slujbă înaintea Domnului.
În nădejde toate aşteaptă venirea Mirelui ceresc, a Domnului Isus Hristos.
Dar nu toate sunt pregătite să intre în prezenţa Domnului.
Uitaţi-vă împreună cu mine în pilda Domnului, toate cele zece fecioare sunt luate prin surprindere.
Pentru că toate au aţipit, aşa cum spune Domnul.
Dar pentru cele se sunt nepregătite, surprinderea este mult mai mare pentru că ele rămân în faţa uşii încuiate.
Biserică!
Pregăteşte-te să te-ntâlneşti cu Domnul.
Mulţi, luaţi prin surprindere, vor zice în ziua aceea: Doamne deschide-ne!
Cine sunteţi voi? Se va auzi glasul Mirelui dinlăuntru.
Doamne! „Noi suntem cele, noi suntem cei ce am mâncat şi am băut în faţa Ta. În uliţele noastre ai învăţat norodul”Îţi mai aduci aminte?
Doamne, Doamne! N-am proorocit noi în Numele Tău?
N-am scos noi draci în Numele Tău?
N-am făcut noi multe minuni în Numele Tău Doamne?
Şi acum Doamne, Tu, ne întrebi cine suntem?
„Vă spun, zice Domnul, din spatele uşii încuiate, că nu ştiu de unde sunteţi şi nici cine sunteţi. Depărtaţi-vă de la mine căci nu vă cunosc.”Luca 13:26-27; Matei 7:22.
Fr. şi s. în Domnul, Duhul Sfânt ne spune astăzi cu tărie fiecăruia dintre noi, da, fiecăruia în parte: Pregăteşte-
te să te-ntâlneşti cu Domnul tău.
Cu atât mai mult cu cât miezul nopţii de păcat, ora H, ora sosirii Mirelui este tot mai aproape, tot mai aproape....
(Înainte vreme, când nu erau atâtea mijloace de informare, când nu erau atâtea ceasuri, era un sigur orologiu undeva într-un turn, cei ce făceau rondul de noapte, strigau din când în când: dormiţi, este ora h.)
Aşa s-a făcut strigarea nu demult şi s-a anunţat că mai este puţin din noapte şi vine Domnul!
Şi vă spun cum am înţeles eu lucrul acesta:
Am auzit o ştire pe media, care spunea aşa: Într-o capitală europeană, şi anume în Amsterdam, s-a legalizat prostituţia, sexul, în locuri publice, adică oriunde.
Eu văd în aceasta o umbră a Sodomei şi Gomorei, cele două cetăţi din câmpie pe care Dumnezeu le-a ascuns de faţa S-a la 400 de metri pe fundul Mării Moarte. Din pricina păcatului grozav, Dumnezeu nu a mai vrut să se vadă nici măcar un ciob din cele două cetăţi.....
Tot aşa, cum a spus celor două cetăţi, în curând Domnul Dumnezeu din cer va zice lumii acesteia: Ajunge! Ajunge atâta păcat! Căci iată zice Cuvântul Domnului în Isaia 60:2: „Căci iată întunericul acopere pământul, şi negură mare popoarele; dar peste tine Biserică răsare Domnul, şi slava Lui se arată peste tine”.
Fr. şi s. Maranata! Vine Domnul!
Şi Duhul Sfânt strigă: Deşteptare! „Iată Mirele ieşiţi-i în întâmpinare”.
Staţi treji, vegheaţi! Doamne ajută-ne!
Pentru că nu se poate ca trezindu-te atunci când se va auzi glasul Arhanghelului şi trâmbiţa lui Dumnezeu, nu se poate, ca abia atunci să începi să-ţi cauţi vasul cu untdelemn de rezervă, abia atunci să vezi că flacăra în candela ta nu mai arde, abia atunci să te duci să-ţi cumperi untdelemn. Abia atunci să te duci să te-mpaci cu aproapele tău...
Adică, nu poţi ţine pe Domnul Isus Cristos înafara vieţii tale aici pe pământ şi totuşi să fii cu El în ceruri.
V-a zice cineva: Dar Îl am pe Domnul în inimă, cred în jertfa Lui!
Da! Îl ai pe Domnul, dar pe fratele tău nu poţi să-l suporţi lângă tine.
Îl ai pe Domnul, dar pe fratele tău nu poţi să-l iubeşti.
Îl ai pe Domnul, dar atunci când îl auzi predicând pe fratele tău, tu ieşi afară pentru că nu-l suporţi.
Îl ai pe Domnul! Ţi se pare că-L ai pe Domnul.
Dar în realitate eşti ca una din cele cinci fecioare neînţelepte.
Ai fost cândva plin de râvnă pentru Domnul, ţi-ai iubit fraţii, ai fost în dragostea dintâi, ai avut untdelemn de rezervă, flacăra Duhului ardea în inima ta.
Dar acum?
Acum, în ce stare eşti?
În zare se vede alaiul îngeresc, care însoţeşte pe Marele Mire ceresc.
Pregăteşte-te să te-ntâlneşti cu El.
„Scoală-te luminează-te! Căci lumina ta vine, şi slava Domnului răsare peste tine! Spune Cuvântul Domnului prin profetul Isaia cap.60:1
Mă rog ca Domnul să facă cuvintele acestei predici o alarmă, ca un clopoţel în inima noastră care să sune deşteptarea în fiecare clipă pentru că nu o cunoaştem pe cea a venirii Mirelui.
Parafrazând cuvintele profetului Amos, spun şi eu în încheiere: Omule, oricine ai fi, pregăteşte-te să te-ntâlneşti cu Dumnezeul tău.
Mireasă, scumpă, pregăteşte-te să te-ntâlneşti cu Murele tău care vine şi nu mai zăboveşte!
Maranata! Da! Domnul Isus vine!

2010-12-01T13:32:00.003+02:00

Pacea care vine de sus. Ioan 14:15-27
"Dacă Mă iubiţi, veţi păzi poruncile Mele. Şi Eu voi ruga pe Tatăl, şi El vă va da un alt Mângâietor, care să rămână cu voi în veac; şi anume, Duhul adevărului, pe care lumea nu-L poate primi, pentru că nu-L vede şi nu-L cunoaşte; dar voi Îl cunoaşteţi, căci rămâne cu voi, şi va fi în voi.
Nu vă voi lăsa orfani, Mă voi întoarce la voi. Peste puţină vreme, lumea nu Mă mai vedea, dar voi Mă veţi vedea; pentru că Eu trăiesc şi voi veţi trăi.
În ziua aceea, veţi cunoaşte că Eu sunt în Tatăl Meu, că voi sunteţi în Mine, şi că Eu sunt în voi.
Cine are poruncile mele şi le păzeşte, acela Mă iubeşte; şi cine Mă iubeşte, va fi iubit de Tatăl Meu. Eu îl voi iubi şi Mă voi arăta lui."
Iuda Iscarioteanul, I-a zis: "Doamne, cum se face că Te vei arăta nouă şi nu lumii?"
Drept răspuns, Isus i-a zis: "Dacă Mă iubeşte cineva, va păzi cuvântul Meu, şi Tatăl Meu îl va iubi. Noi vom veni la el, şi vom locui împreună cu el.
Cine nu Mă iubeşte, nu păzeşte cuvintele Mele. Şi cuvântul pe care-l auziţi, nu este al Meu, ci al Tatălui care M-a trimis.
V-am spus aceste lucruri cât mai sunt cu voi.
Dar Mângâietorul, adică Duhul Sfânt, pe care-L va trimite Tatăl, în Numele Meu, vă va învăţa toate lucrurile, şi vă va aduce aminte de tot ce v-am spus Eu.
Vă las pacea, vă dau pacea Mea. Nu v-o dau cum o dă lumea.
Să nu vi se tulbure inima, nici să nu se înspăimânte."

După ce ne spune Domnul Isus: „să nu vi se tulbure inima, aveţi credinţă în Dumnezeu şi aveţi credinţă în Mine, adică rămâneţi în pace, pentru că Eu Mă duc la Tatăl” Domnul Isus ne dă o speranţă.
Ne dă o mângâiere, spunându-ne: nu voi lăsa singuri.
Mă voi întoarce la voi şi voi rămâne cu voi până la sfârşitul veacului.
Dar până atunci vă voi trimite Duhul Sfânt care vă va fi mângâietor în toate zilele.
Mângâietorul, adică Duhul Sfânt făgăduit de Domnul Isus, şi trimis la Cincizecime, cu adevărat ne dă liniştea şi pacea pe care de multe ori nici nu o sesizăm.
De multe ori punem pe seama noastră liniştea din suflet.
De multe ori spunem: M-am liniştit, uitănd să privim spre Cel ce cu adevărat ne dă pacea, mângâierea şi liniştea deplină, adică Duhul Sfânt, care este în noi.
Uitaţi-vă cu băgare de seamă la cei din lume:
Ei nu au linişte, nu au pace, nu mai ştiu ce să mai facă, se sperie de orice zvon, se frământă pentru toate lucrurile, pentru că lumea nu are un mângâietor aşa cum avem noi pe Duhul Sfânt. Psalmul 46:6 "Neamurile se frământă, împărăţiile se clatină..."
De altă parte zice Domnul Isus în versetul 27:"Vă las pacea, vă dau pacea Mea..."
Aici Domnul Isus ne promite o pace gata pregătită pentru noi.
O pace care întrece orice pricepere.
Nimic nu mai trebuie să adăugăm la pacea Domnului Isus, doar să-L primum pe El ca Domn în vieţile noastre şi El vine cu pacea Sa.
Cine are pe Domnul are pacea. Pentru că El este cf. Isaia 6:9. Domnul Păcii. Şi El o împarte cui voieşte.
O vrei şi tu? Spune-I Domnului Isus: da vreau şi eu pacea Ta Doamne.
Şi El îţi va da o pace care întrece priceperea celor pricepuţi.
O pace care îţi aduce linişte în furtună. Ex Furtuna pe mare: Domnul dormea. Avea pace. O pace pe care vrea să ţi-o dea şi ţie.
O pace care măreşte credinţa.
O pace care nu durează o zi, o săptămână sau o lună, ci o pace care dăinuieşte veşnic.
Pentru că niciodată Domnul nu ia înapoi ceea ce oferă cu atâta plăcere.
Să-L rugăm pe Domnul păcii să ne dea şi nouă pacea aceasta care izvorăşte din El

2010-11-22T13:03:00.004+02:00

„Acum vă vorbesc desluşit...”
Ioan 16:25.33
"V-am spus aceste lucruri în pilde. Vine ceasul când nu vă voi mai vorbi în pilde, ci vă voi vorbi desluşit despre Tatăl.
În ziua aceea, veţi cere în Numele, şi nu vă zic că voi ruga pe Tatăl pentru voi. Căci Tatăl însuşi vă iubeşte, pentru că M-aţi iubit, şi aţi crezut că am ieşit de la Dumnezeu.
Am ieşit de la Tatăl, şi am venit în lume; acum las lumea, şi Mă duc la Tatăl."
"Ucenicii Săi au zis: "Iată că acum vorbeşti desluşit, şi nu spui nici o pildă.
Acum cunoaştem că ştii toate lucrurile, şi n-ai nevoie să Te întrebe cineva; de aceea credem că ai ieşit de la Dumnezeu."
"Acum credeţi? Le-a răspuns Isus.
Iată că vine ceasul, şi a şi venit, când veţi fi risipiţi fiecare la ale lui; şi pe Mine Mă veţi lăsa singur; dar nu sunt singur, căci Tatăl este cu Mine.
V-am spus aceste lucruri ca să aveţi pace în Mine. În lume veţi avea necazuri; dar îndrăzniţi, Eu am biruit lumea."
Nu vreau să propovăduiesc o Evanghelie a bunăstării, pentru că Însuşi Domnul Isus a zis: în versetul 33”..în lume veţi avea necazuri...”
Cât timp ve-ţi fi în lume, nu veţi fi scutiţi de boli, de lupte, de suferinţe, de lipsuri...
Dar Eu, le-am biruit pe toate , zice Domnul!
Într-o lume care a devenit tot mai ostilă omului în general, şi credinciosului în mod special, Domnul Isus ne spune: „veniţi la Mine”.
Căutaţi-Mă pe Mine, urmaţi-Mă pe Mine şi Eu zice Domnul vă voi da odihnă şi linişte sufletului dar şi trupului vostru.
V-am vorbit destul în pilde!
Acum vă vorbesc desluşit.
Şi tocmai pentru că vă vorbesc clar, desluşit, voi nu mai puteţi adăuga nimic, nu mai puteţi interpreta cuvintele Mele după cum voiţi, zice Domnul, V.25
Iar versetele 26-27 spun clar că: „de acum, ve-ţi veni înaintea Tatălui cu cererile voastre, şi Tatăl se va pleca spre voi ca să vă asculte şi să răspundă cererilor voastre, nu numai pentru că Eu voi mijloci pentru voi, nici nu va fi nevoie, pentru că Însuşi Tatăl vă iubeşte fiindcă voi M-aţi iubit pe Mine, şi aţi crezut că sunt Fiul Său!”
Iar ultimul verset, v. 33, spune aşa: „V-am spus aceste lucruri tocmai ca să staţi liniştiţi la adăpostul Meu pentru că Zice Domnul: „ în lume ve-ţi avea necazuri; dar îndrăzniţi, spuneţi-Mi Mie, şi Eu împreună cu Tatăl voi rezolva problemele voastre pentru că sunt Biruitorul lumii”
-În lume ve-ţi avea lipsuri de tot felul, dar pământul cu tot ce cuprinde el, este al Meu Ps.24, tocmai de aceea pâinea de pe masa voastră nu va lipsi niciodată, niciodată!
-În lume ve-ţi avea multe lupte dar voi să staţi liniştiţi la umbra aripilor Mele, şi Eu voi lupta pentru voi. Exod 14:14.
-În lume ve-ţi avea suferinţe, ve-ţi avea dureri, ve-ţi avea boli, dar să ştiţi că şi pe acelea le-am biruit şi le-am luat cu Mine pe cruce.
Le-am purtat Eu în locul vostru, şi încă le mai port!
De aceea vă zic: îndrăzniţi!
Spuneţi-mi Mie durerea voastră şi Eu voi turna leac alinător.
O cântare zice: „Nu mai spune a ta durere frate nimănui”
Spunei-o Domnului.
Spune-Mi Mie, zice Domnul, necazul tău, suferinţa ta, dutrerea ta.
Şi Eu, Cel ce am biruit lumea cu necazurile, cu bolile, cu suferinţele, cu ispitele şi cu păcatele ei, Eu îţi voi da biruinţă şi ţie.
Nu-ţi cer altceva în schimb, decât CREDINŢA zice Domnul în versetul 31.
Şi zic: Domnul să ne mărească credinţa.

2010-11-18T15:16:00.001+02:00

Doctrina despre om
Omul a fost creat în urma unei hotărâri speciale luată de Dumnezeu. Genesa 1:26: „Apoi Dumnezeu a zis: să facem om după chipul Nostru, după asemănarea Noastră”.
Dumnezeu l-a creat pe om modelându-l cu mâinile Sale, din ţărâna pământului, şi apoi i-a suflat în nări suflare de viaţă. Astfel omul s-a făcut un suflet viu. Gen. 2:7.
Omul este o fiinţă deosebită de cea a îngerilor.
El este obiectul dragostei nemărginite a Creatorului. Ioan 3:16. „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea încât a dat pe Singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară ci să aibă viaţa veşnică.”
Se deosebeşte de îngeri prin faptul că pe lângă duh, mai are şi suflet şi trup material., aşa cum îngerii nu au.
Dacă pe îngeri, Dumnezeu i-a creat la Cuvântul Său pentru ca să-I slujească, pe om Domnul Dumnezeu l-a creat, modelat din ţărână pentru ca să se bucure împreună de toată creaţia.
Şi dacă toate celelalte vieţuitoare au fost create la Cuvântul lui Dumnezeu, omul este singura fiinţă creată cu mâinile, modelată din pământ.
Genesa 1:20-24.
Atât Vechiul Testament cât şi Noul Testament Genesa 1:27; 2:7; Fapte. 17:26, arată că neamul omenesc îşi trage obârşia dintr-un singur om, creat nemijlocit de Dumneueu.
Adam este o persoană istorică ce a trăit pe pământ, fiind primul om şi tatăl întregii omeniri.
Omul este prezentat în Biblie ca fiind creat după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu Genesa 1:26-27; 5:1; 9:6; 1 Cor.11:7, Desigur nu este virba de o asemănare fizică 1 Cor. 11:7, pentru că Dumnezeu este Duh, ci este vorba de următoarele asemănări:
Dumnezeu este trinitate: Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt., tot aşa este şi omul creat, trinitate: trup, suflet şi duh.
Din punct de vedere al raţiunii, Duhul pus de Dumnezeu în om, i-a dat însuşiri dumnetzeieşti : conştiinţă de sine, sentimente, voinţă, libertate de alegere a drumului în viaţă.
Din punct de vedere al predispoziţiei morale, omul poate ajunge la cele mai înalte trepte ale sfinţeniei. 1 Ioan 3:2 „...Dar ştim că atunci când se va arăta El, vom fi ca El; pentru că Îl vom vedea aşa cum este.”
Omul are posibilitatea să cunoască binele şi răul, poate să fie moral, sau nu: Genesa 1:31; Habacuc 1:13, Efeseni 4: 23-24.
Conştiinţa este glasul lui Dumnezeu în om.
Din punct de vedere al libertăţii de gândire, de voinţă, omul este o fiinţă liberă să aleagă o cale a vieţii sale, şi nu un robot, şi nici un animal pe care-l struneşti cu zăbala, şi nici un animal instinctual.
Din punct de vedere al sentimentelor, omul poate iubi pe Dumnezeul Creator, pe care nu L-a văzut niciodată, şi poate iubi pe semenii săi, chiar şi pe vrăşmaşi dacă pe tronul inimii lor este împărat, Domnul Isus.
Din punct de vedere al duhului sau nemuritor, omul poate moşteni viaţa veşnică.Ioan 6:33,35,40,54; Ioan10:10.
Cele trei părţi componente ale omului:
Trupul omului:
Din punct de vedere biblic, corpul omenesc poate avea trei asemănări:
Ca o casă 2 Cor.5:1, sau ca un cort în care călătorim o vreme pe pământ Isaia 38:12; 2 Petru 1:12.
Ca un înveliş pentru suflet şi duh Daniel 7:15-28.
Ca un templu din punct de vedere al consacrării pentru Dumnezeu 1 Împăraţi 8:27-28; Ioan 21:21; 2 Cor. 5:19.
Corpul omenesc este opera lui Dumnezeu şi trebuie să fie păstrat şi prezentat Stăpânului, curat şi sfânt 1 Cor. 6:20; Romani 12:1.
Trupul este pământesc, supus putrezirii 1 Cor. 15:47.
Este un trup al umilinţei Filipeni 3:21
Este plin de slăbiciuni 1 Cor. 15: 53.
Credinciosul, însă, aspiră după un trup cerescn nesupus putreziriin un trup nemuritor, nesupus legilor naturale, aşa cum este Trupul Domnului Isus după înviere. Romani 8:11; 2 Cor 5:5.
Duhul omului.
Duh- limba slavonă
Spirit- limba latină
Pneuma –limba greacă
Ruqh- limba ebraică
Duhul reprezintă suflarea de viaţă primită de la Dumnezeu Iov 32:8. Duhul pus de Dumnezeu în om este principiul de viaţă, sau impulsul superior care activează funcţiile sufleteşti, imprimându-le superioritate faţă de celelalte vieţuitoare.
Duhul înnobilează sufletul, făcând ca facultăţile lui să nu fie simple manifestări instinctuale.
Duhul ne leagă de Dumnezeu şi de lumea spirituală, nevăzută.
Prin el putem cunoaşte pe Dumnezeu şi putem avea părtăşie cu El.
Duhul are cel puţin două funcţii distincte care îl ajută pe om să deosebească binele de rău şi să intre în legătură cu Dumnezeu, prin conştiinţă şi prin credinţă.
În mod deosebit, Duhul Sfânt călăuzeşte duhul omului spre însuşirea celor nouă caracteristici ale roadei Sale Galateni 5:22 (dragoste, bucurie, pace, îndelungă răbdare, bunătate, facere de bine, credincioşie, blândeţe, înfrânarea poftelor).
În duhul omului se produce pocăinţa şi naşterea din nou, sau naşterea din Dumnezeu.
În duhul omului credincios, are loc botezul cu Duhul Sfânt.
Prin intermediul duhului, omul are părtăşie cu Dumnezeu.
Până când omul nu se întoarce la Dumnezez, duhul lui este mort faţă de Creatorul, complet despărţit de Dumnezeu, sau în adormire, când este posibil să mai aibă unele sclipiri, treziri de moment, mai ales atunci când năvălesc necazurile, bolile, calamităţile.
Este greu de stabilit sediul duhului în om. Unii spun că duhul ocupă locul central al omului Inima şi mintea, alţii spun că ocupă întreaga fiinţî.
Totuşi, duhul este centrul fiinţei umane, este punctul de echilibru spiritual, moral al omului.
Sufletul omului
Pesche –greacă; nephesh- ebraică
Sufletul a luat fiinţă din contactul suflării lui Dumnezeu cu trupul material al omului.
Sufletul reprezintă personalitatea omului, de aceea în multe texte biblice, noţiunea de persoană este înlocuită cu noţiunea de suflet 1 Pertu 3:10; Genesa 46:27; Deuteronom 10:22; Fapte 27:37.
În timp ce duhul are relaţii cu Dumnezeu şi cu lumea spirituală, trupul, prin cele cinci simţuri ale sale, are relaţii cu lumea înconjurătoare. Iar sufletul este între cele două lumi, aparţinând şi uneia şi alteia.
Duhul nu acţionează direct asupra trupului ci prin intermediul sufletului.
Sufletul este sediul raţiunii, al sentimentelor şi al voinţei.
Organul sufletului pentru raţiune este creerul, pentru sentimente este inima, iar pentru voinţă este atât creierul cât şi inima puse deacord.
Atunci când există un deplin acord între duh şi suflet ( între raţiunea dominată de un spirit luminat de Dumnezeu) şi inimă, calea omului este curată şi în deplină ascultare de Dumnezeu.
La omul căzut în păcat, sufletul a preluat locul Duhului, care este în aţipire, dominând astfel acţiunile omului 1 Cor.2:14.
Duhul omului, ca nucleu central al fiinţei umane, prin intermediul sufletului, imprimă trupului omenesc o raţiune superioară capabilă de mari performanţe. 1 Cor 2:15.
Când se trezeşte la viaţă duhul omului?
Atunci când ascultă şoapta Duhului Sfânt, chemarea la pocăinţă şi Îl primeşte pe Domnul Isus ca Domn şi Mântuitor. Atunci se produce naşterea din nou, su naşterea din Dumnezeu. Atunci omul trece de la starea firească, lumească, la starea duhovnicească; de la starea de păcătos, despărţit de Dumnezeu, la starea de păcătos iertat, sfinţit, pus deoparte pentru Dumnezeu.
De fapt, omul a fost creat de Dumnezeu pentru ca să trăiască în ascultare de Crestorul, în sfinţenie, şi împreună cu El să stăpânească pe pământ, să trăiască fericit, împreună cu Dumnezeu, şi să se bucure de toată creaţia. Genesa 1:24-31.

2010-11-17T16:54:00.002+02:00

Coborârea Duhului Sfânt Fapte 2

Botezul cu Duhul Sfânt, nu este o invenţie a ucenicilor Domnului Isus, şi nici a bisericilor, nici a vreunui mare evanghelist, ci este făgăduinţa Domnului Isus, Mântuitorul nostru. F.A. 1:8 „Ci voi ve-ţi primi o putere, când se va Pogorî Duhul Sfânt peste voi,...”
Umplerea, sau botezul cu Duhul Sfânt, a celor mântuiţi şi subliniez, a celor născuţi din nou, nu este şi nu trebuie să fie o emoţie de moment, (aşa cum foarte mulţi credincioşi cred), nu este nici măcar înzestrarea credinciosului cu puteri miraculoase, supranaturale.
Ci aşa cum continuuă Luca în versetul 8, din care am citat „...ca să-Mi fiţi martori, zice Domnul, în Ierusalim, în toată Iudeea, în Samaria, şi până la marginile pământului.”
Adică, Duhul Sfânt , când se va pogorâ peste voi vă va da putere şi îndrăzneală să vestiţi mântuirea prin jertfa Mea zice Domnul, şi ni-l dă exemplu pe ucenicul Petru, care de frica iudeilor, stătea ascuns şi cu uşile încuiate, dar în clipa când a fost umplut de Duhul Sfânt, s-a ridicat şi în câteva cuvinte simple a întors inimile a trei mii de suflete către Domnul.
Lucrul acesta nu înseamnă nicidecum că Duhul Sfânt a fost la dispoziţia lui Petru, aşa cum nu este niciodată la dispoziţa vreunui om, ci înseamnă că Duhul Sfânt când coboară ia în stăpânire omul.
Duhul Sfânt ia în stăpânire limba, mădularul acesta mic, ce face ravagii în lume, Duhul Sfânt ia în stăpânire mâinile şi picioarele şi urechile şi întreaga fiinţă.
Botezul cu Duhul Sfânt nu este administrat credinciosului, aşa, doar ca să mai aibă un motiv de mândrie, să mai aibă un motiv de laudă la adresa personală.
Dimpotrivă, credinciosului botezat cu Duhul Sfânt i se dă arătarea Duhului spre folosul altora: 1 Corinteni 12:7-10.
De pildă unuia îi este dat, prin Duhul să vorbească despre înţelepciune; altuia să vorbească despre cunoştinţă, altuia darul credinţei, altuia darul vorbirii în felurite limbi, altuia darul tălmăcirilor, altuia darul tămăduirilor, altuia puterea să facă minuni, altuia proorocia şi toate acestea le face Unul şi Acelaşi Duh care dă fiecăruia după cum voieşte El.
Şi acum, dacă suntem deacord cu ceea ce scrie Pavel inspirat de Acelaşi Duh Sfânt, atunci ne putem pune întrebarea pertinentă:
De ce este oprită lucrarea Duhului Sfânt în bisericile secolului 21?
Oare nu mai are valabilitate Cuvântul lui Dumnezeu?
S-a învechit cumva, şi avem nevoie de o nouă Evanghelie?
Dacă opreşte cineva lucraea cerului pentru că pe pământ sunt imitaţii şi înşelăciuni, oare lucrează sub călăuzirea Duhului?
Spre exemplu, dacă nu am mai folosi bancnotele , pentru că au apărut şi falsuri, unde am ajunge?
Sau dacă nu ne-am mai lupta lupta cea bună pentru că Satan şi-a înşirat batalioanele împotriva noastră, am fi nişte biruitori?
Dacă sunt cristoşi mincinoşi, oare nu trebuie să mai credem şi să slujim pe Adevăratul Isus?
Sau dacă sunt prooroci mincinoşi ( ceea ce confirmă dealtfel Domnul Isus), nu se mai manifestă darurile Duhului Sfânt, pentru că cineva le falsifică?
Nici decum!
Dimpotrivă, noi trebuie să cerem tot mai mult umplerea cu Duhul, Cea mai gingaşă persoană din Dumnezeu, pentru că numai aşa vom ieşi învigători în lupta pe care o avem de dus cu stăpânirile veacului acestuia.
De aceea, să cerem cu stăruinţă umplerea ; „vaselor” cu puterea de la Cincizecime.

2010-11-15T15:23:00.002+02:00

Rugăciunea pune în mişcare puterea lui Dumnezeu! Iacov 5:13-18.
"Este vreunul printre voi în suferinţă? Să se roage! Este vreunul cu inimă bună? Să cânte cântări de laudă!
Este vreunul printre voi bolnav?Să cheme prezbiterii Bisericii; şi să se roage pentru el, după ce-l vor unge cu untdelemn în Numele Domnului.
Rugăciunea făcută cu credinţă va mântui pe cel bolnav, şi Domnul îl va însănătoşa; şi dacă a făcut păcate îi vor fi iertate.
Mărturisiţi-vă unii altora păcatele, şi rugaţi-vă unii pentru alţii, ca să fiţi vindecaţi. Mare putere are rugăciunea fierbinte a celui neprihănit.
Ilie era un om supus aceloraşi slăbiciuni ca şi noi; şi s-a rugat cu stăruinţă să nu plouă, şi n-a plouat deloc în ţară trei ani şi şase luni.
Apoi s-a rugat din nou, şi cerul a dat ploaie, şi pământul şi-a dat rodul."
Biblia ne învaţă să ne rugăm lui Dumnezeu atunci când suntem în suferinţă.
Pentru că tot Biblia ne spune că rugăciunea stăruitoare are mare putere.
Cu toate că de multe ori nu ştim nici măcar să ne rugăm, după cum spune la Romani 8:26b : „...căci nu ştim cum trebuie să ne rugăm. Dar totuşi, Duhul mijloceşte pentru noi cu suspine negrăite”.
Cu toate acestea, „rugăciunea fierbinte a celui neprihănit are mare putere”. Nu pentru că ar avea cuvintele noastre putere în ele însele, ci pentru că Cel căruia Îi sunt adresate este puternic.
Rugăciunile noastre au putere pentru că Tatăl din cer răspunde.
„Când strigă un nenorocit, Dumnezeu din cer se apleacă să-i vină în ajutor”
Psalmul 40 „Îmi pusesem nădejdea în Domnul, şi El S-a aplecat spre mine, mi-a ascultat strigătele. M-a scos din groapa pieirii, din fundul mocirlei; mi-a pus picioarele pe stâncă, şi mi-a întărit paşii.”
Mi-a dat putere din puterea Sa.
Aşa a lăsat Domnul Dumnezeu, omului, metode de a ieşi din dificultăţi, de a ieşi din strâmtorare, de a căpăta putere de izbăvire.
Rugăciunea, care stă la îndemâna fiecăruia care crede!
Uneori, rugăciunea stă la îndemâna noastră ca leac de vindecare: „Este vreunul din voi în suferinţă? Să se roage! V. 13.Îmi aduc aminte că în vremea stagiului militar am avut funcţia de instructor sanitar.
Şi în armată, soldaţii sufereau de multe ori.
Nu întotdeauna, însă aveam la îndemână medicamente.
Uneori foloseam pentru ameliorarea suferinţelor lor, apa rece.
Am avut un caz în care un soldat avea febră mare, tremura în pat şi am udat un cearceaf cu apă rece, şi după ce l-am stors l-am înfăşurat pe soldat în el. După un ceas m-am dus să văd ce face camaradul şi l-am găsit cu temperatura corpului normală.
Asta am avut la îndemână : apa rece.
Naaman , căpetenia oştirii împăratului Siriei, bolnav de lepră, a venit la Elisei ca să-l vindece.
Şi Elisei l-a trimis să se scalde de şapte ori în Iordan.
O metodă simplă de vindecare.
Astăzi Domnul ne pune la îndemână un lucru atât de simplu: Rugăciunea.
V-a spune cineva: eu nu ştiu să mă rog!
Nici nu-ţi cere Dumnezeu o mare ştiinţă în rugăciune.
În cuvinte sărace, în cuvinte slabe, vino înaintea Celui ce are toată puterea în cer şi pe pământ.
Pentru că rugăciunea, fie ea cât de simplă, este cheia care deschide toate cămările Harului divin şi puterii nemărginite ale lui Dumnezeu.
Nu rugăciunea vindecă, nu rugăciunea izbăveşte pe cel nenorocit din necaz, ci Cel ce este la capătul rugăciunii, adică Domnul Dumnezeu.
Prin rugăiunea mea simplă, Domnul din cer poate să mute munţii din loc, sau poate să schimbe inimile semenilor noştri, sau poate aduce pacea în familiii, în cartiere, în ţară.
Pentru că rugăciunea este sursa care pune în mişcare puterea lui Dumnezeu. Putere care se află şi la îndemâna ta!

2010-11-12T16:08:00.000+02:00

Despre Dumnezeu, sau Sfânta treime

Cunoaşterea lui Dumnezeu:

Biblia nu încearcă să dovedească existenţa lui Dumnezeu, ci pur şi simplu proclamă existenţa Sfintei Treimi spunând: „La început Dumnezeu...” Genesa 1:1.
În cartea Exodului, Domnul Dumnezeu îi spune lui Moise: când te vei duce la poporul tău să-i spui: Cel ce se numeşte „Eu sunt” m-a trimis”.
Şi de aici rezultă faptul că Dumnezeu „Este” la prezentul continuu fără început şi fără sfârşit.
Dumnezeu este infinit, etern, neschimbat în esenţa Lui.
Cuvântul Dumnezeu, în limba română, derivă de la două cuvinte latine:
Dominus- care înseamnă Stăpân,
Şi Deus care înseamnă –Acel căruia I se închină.
Neemia 9:6: Tu, Doamne, numai Tu, ai făcut cerurile, cerurile cerurilor şi toată oştirea lor, şi pământul cu tot ce este pe el, mările cu tot ce cuprind ele. Tu dai viaţă tuturor acestor lucruri, şi oştirea cerurilor se închină înaintea Ta”.
Poate fi cunoscut Dumnezeu?
Iov spune în cap. 11:7: Poţi tu spune că poţi pătrunde adâncimile lui Dumnezeu?”
Sau Isaia în 40:18: „Cu cine voiţi să asemănaţi pe Dumnezeu şi cu ce asemănare Îl veţi asemăna?”
Iar la Ioan 17:3: „Şi viaţa veşnică este aceasta: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat şi pe Isus Cristos, pe care L-ai trimis Tu.”
În general, există trei feluri de cunoaşteri, la baza cărora stă întotdeauna o doză mai mică sau mai mare de credinţă:
Cunoaşterea logică sau matematică;
Cunoaşterea ştiinţifică sau generală;
Cunoaşterea personală sau experienţa.
Despre Dumnezeu:
Există un singur Dumnezeu în trei persoane distincte:
Dumnezeu Tatăl, Dumnezeu Fiul şi Dumnezeu Duhul Sfânt.
Trei persoane distincte şi totuşi un singur Dumnezeu.
Duhul Sfânt, este cea mai gingaşă persoană din Sfânta Treime; de aceea trebuie să ne purtăm cu multă delicateţe cu Duhul Sfânt ca să nu-L întristăm....
Domnul Isus spune în Ioan 10:30: Eu şi Tatăl una suntem”.
Dumnezeu este fără început şi fără de sfârşit, pentru că este necreat.
Este neschimbat în esenţă pentru că este nemuritor.
Se numeşte Dumnezeu, (Dominus Deus) sau Stăpânul, pentru că le-a aşezat pe toate prin tăria Lui.
El poartă de grijă, El conduce cu dreapta Sa biruitoare, El dă viaţă tuturor lucrurilor, pentru că El Însuşi este viaţa.
Este Domn, pentru că Domneşte peste toate lucrurile. El le stăpâneşte. Şi toate lucrurile se ţin prin tăria Lui.
Este Tată pentru toţi cei născuţi din nou, înfiaţi prin jertfa Fiului.
Ioan 1:11-13: A venit la ai Săi, şi ai Săi nu L-au primit. Dar tuturor celor ce L-au primit, adică celor ce cred în Numele Lui, le-a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu; născuţi nu din sânge, nici din voia firii lor, nici din voia vreunui om, ci din Dumnezeu.”
Cunoaşterea lui Dumnezeu se bazează pe revelaţia divină care aduce după sine credinţa şi experienţa, trăirea credinţei, şi pe raţiune.
Dumnezeu a pus în om, încă de la început gândul veşniciei.
Revelaţia generală a lui Dumnezeu.
Revelaţia lui Dumnezeu în natură:
Ps. 8:1; Ps. 19:1-2; Isaia 40:12-14.
Romani 1:19-20 „Fiindcă ce se poate cunoaşte despre Dumnezeu le este descoperit în ei, adică în oameni, căci le-a fost arătat de Dumnezeu. În adevăr însuşirile nevăzute ale Lui, puterea Lui veşnică şi Dumnezeirea Lui, se văd lămurit de la facerea lumii când te uiţi cu băgare de seamă la ele, în lucrurile făcute de El.”
Revelaţia lui Dumnezeu în istorie:
Ps. 75:6,7; Daniel 2:21,22; Fapte. 17:26 şi următoarele.
Cunoaşterea istoriei poporului Israel ne demonstrează planul divin a lui Dumnezeu de mântuire a omului.
Revelaţia lui Dumnezeu în conştiinţa omului:
Conştiinţa omului este locul în care se produce judecata „tribunalul intern”, Romani 2:14-16.
În conştiinţă are loc judecata de sine, judecata interioară.
Revelaţia specială.
Este actul prin care Domnul Dumnezeu S-a descoperit pe Sine şi adevărul Său la un anumit moment, direct anumitor persoane, aşa cum a fost cazul lui Avraam când I-a zis: Ieşi din ţara ta, din rudenia ta, şi din casa tatălui tău şi vino în ţara pe care ţi-o voi arăta. Voi face din tine un neam mare şi te voi binecuvânta; îţi voi face un nume mare şi vei fi o binecuvântare.”Genesa 12:1-3.
Domnul Isus Sa-a descoperit pe Sine lui Saul pe drumul Damascului.
Duhul Sfânt ni S-a descoperit prin puterea pe care ne-a dat-o să mărturisim pe Fiul.
Dumnezeu S-a descoperit prin semne şi minuni vizibile:
În rugul aprins i s-a descoperit lui Moise. Exod 2:3.
Apoi prin minuni, fapte şi evenimente neobişnuite prin care s-au întrerupt anumite legi ale naturii pentru puţin timp. Iosua 10:12 şi următoarele; 2 Împăraţi 20 9-11; Ioan 3:14-16.
Prin profeţii care reprezintă comunicarea verbală directă din partea lui Dumnezez, făcută prin gura proorocilor şi prin gura Fiului. Evrei 1:1,2.
Prin Isus Cristos: „Căci în El locuieşte trupeşte toată plinătatea Dumnezeirii” Coloseni 2:9; Evrei 1:2.
„Filipe, zice Domnul, în Ioan 14:9 De atâta vreme sunt cu voi, şi nu M-ati cunoscut, Filipe? Cine M-a văzut pe Mine, a văzut pe Tatăl....şi următoarele.
Prin Domnul Isus avem o revelaţie întreită a lui Dumnezeu:
Prin experienţa Sa Ioan 11:41; 12:48-49.
Prin natura Sa divină Ioan 17:11-25
Prin iubirea Sa fără margini Ioan 3:14-16.
Prin Sfânta Scriptură, „Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu şi de folos...”.
Prin experienţa unor oameni sfinţi şi deosebiţi: Enoh, Noe, Avraam, Moise, Ilie, Pavel, ş. a.m.d.
Scopul revelaţiei lui Dumnezeu:
În primul rând este acela de a se face cunoscut omului, ca şi Creator unic şi suveran.
Apoi ca să ne ilumineze mintea, ca să putem înţelege toate lucrurile Sale.
Ca să ne îndrume şi să ne atragă la El prin persoana Fiului Divin şi prin Duhul Sfânt care a coborât la Cincizeci de zile de la ânvierea Domnului Isus, şi la patruzeci de zile de la Înlţarea Sa la cer.
Umplerea noastră cu iubire din iubirea Lui. O iubire sfântă.
Minunile în revelaţia lui Dumnezeu.
Minunea este un fapt săvârşit nu împotriva legilor naturii, fireşti, ci deasupra şi înafara legilor naturii cunoscute de noi.
Este lucratea săvârşită de Dumnezeu pentru un scop divin, folosind mijloace pe care omul nu le poate utiliza.
Spre exemplu, Dumnezeu a creat soarele şi l-a aşezat pe cer, şi are dreptul şi puterea să-l oprească din mersul lui Iosua 10:12. Sau să-l întoarcă din mersul lui 2 Împăraţi 20:11.
Zilele se vor scurta în necazul cel mare din pricina celor aleşi. Matei 24:22.
Minunile sunt fapte reale şi nu imaginare. Ele nu sunt rodul hipnozei sau al autosugestiei. Prin Hipnoză sau autosugestie nu se linişteşte marea Matei 8:26, şi nici nu se potoleşte vântul, şi nici nu învie morţii, şi nici nu se înmulţesc pâinile şi peştii prăjiţi pe munte.
Există minuni în natură şi minuni interioare (naşterea din nou este o minune de la Dumnezeu, botezul cu Duhul Sfânt, vindecările bolilor incurabile, etc.
Sunt şi minuni false, sau lucrări ale diavolului (vrăjitorii egipteni în vremea lui Moise, minunile lui Anticrist în vremea din urmă, lucrările proorocilor mincinoşi) Aceste minuni sunt însoţite de comportări imorale, de învăţături împotriva Cuvântului Sfânt, crează confuzii, urmăresc interesele personale, şi în final îndepărtează pe om de Dumnezeu.
Dovezile existenţei lui Dumnezeu.
Pe Dumnezeu nu-L putem cunoaşte deplin aici pe pământ, dar vine o vreme când Îl vom cunoaşte deplin: „Ce vom fi nu sţa arătat încă, dar ştim că atunci când se va arăta El, vom fi ca El; pentru că Îl vom vedea aşa cum este „ Ioan 3:2.
Cine ne spune că există Dumnezeu?
Creaţia întreagă, cerul stelele, galaxiile, plantele, omul însuşi.
Scriptura Ioan cap1.
Conştiinţa omului dacă se lasă iluminat.
Experienţa personală cu Dumnezeu.
Conştiinţa este glasul lui Dumnezeu în om.
Esenţa lui Dumnezeu.
Dumnezeu este imaterial El este Duh, un duh nu are nici carne nici oase Luca 24:39. Există multe texte biblice însă în care se spune că Dumnezeu are trup şi părţi corporale aşa cum are omul. Aceasta este o prezentare simbolică ce arată calităţile Lui de a percepe şi de a fi în contact cu lumea umană.
Dumnezeu are mâini Isaia 65:2; Evrei 1:10; Psalmul 8:3.
Dumnezeu are picioare Genesa 3:8.
Dumnezeu are ochi 1 Împăraţi 8:29; 2 Cronici 16:9; Zaharia 2:8.
Dumnezeu are urechi Neemia 1:6; Psalmul 34:15.
Dumnezeu este invizibil Deuteronom 4:15; Exod 33:20; Ioan 1:18; Apocalipsa 12:4
Şi totuşi sunt texte biblice care afirmă că unii oameni L-au văzut pe Dumnezeu Genesa 32:30; Exod 13:36; 24:9-10; Deuteronom 34:10; Isaia 6:1.
Dumnezeu este viu Iosua 3:10; Iov 19:25; Ps. 84:2; Matei 16:16.
Este un singur Dumnezeu în trei persoane distincte.
Dumnezeu Tatăl, Dumnezeu Fiul şi Dumnezeu Duhul Sfânt, şi fiecare persoană din Dumnezeu posedă raţiune, Genesa 18:19; Fapte 15:18, sensibilitate Genesa 6:6; Ioan 3:16, sentimente.
Dumnezeu este dragoste şi este lumină.
Dragostea lui Dumnezeu este întâi milostivă Exod 34:6, apoi îndurătoare Ps. 103:17, apoi îngăduitoare Romani 2:4, apoi binevoitoare Romani 11:12, apoi credincioasă Deuteronom 7:9.
Omul nu-L poate percepe pe Dumnezeu cu simţurile sale deoarece prin căderea în păcat, el a fost despărţit de Dumnezeu 1 Cor. 2:14; Efeseni 4:17-18.
Ochiul nostu păcătos n-ar putea suporta priveliştea Dumnezeului celi viu şi Sfânt Exod 33:20; 1 Timotei 6:16.
Dumnezeu este Duh şi aparţine lumii nevăzute. Ioan 4:24.
Totuţi există posibilitatea ca omul să-L cunoască pe Dumnezeu în toată splendoarea Sa. Cum?
Apropiindu-se cu smerenie şi cu pocăinţă de Domnul Iacov 4:4-8.
Crezând în Domnul Isus Cristos, că este Fiul lui Dumnezeu, coborât din cer pentru ispăşirea păcatelor noastre pe Calvar, primindu-L în inimă ca Mântuitor personal, Stăpân şi Domn al vieţii de zi cu zi Ioan 14:6; 1:16; 3:16 etc.
Îl poţi cunoaşte pe Dumnezeu cu adevărat, numai dacă te laşi iluminat, călăuzit de Cel ce a coborât special pentru ca să descopere lumea păcătoasă şi să o întoarcă la Domnul, adică Duhul Sfânt, a treia persoană din umnezeu 1 Cor. 2:10-16.

2010-11-08T12:34:00.000+02:00

Ai intrare liberă la Tronul lui Dumnezeu!
Evrei 4:16: „Să ne apropiem dar cu deplină încredere de scaunul harului, ca să căpătăm îndurare şi să găsim har, pentru ca să fim ajutaţi la vreme de nevoie.”
Imaginează-ţi atunci când te rogi că acolo, în cer, pe scaunul de domnie Îl vezi pe Dumnezeu Tatăl şi pe Domnul Isus stând la dreapta Lui.
Şi că slava Lui umple toată sala Tronului, iar îngerii sfinţi înconjoară scaunul de domnie.
Tronul lui Dumnezeu nu este un scaun al judecăţii, ci este un scaun al harului, al bunătăţii, al milei şi îndurării.
De aceea, din toată inima te încurajez să îndrăzneşti să vii în prezenţa Domnului cu starea ta, cu povara ta, cu necazul tău, cu suferinţa ta, cu bucuriile tale.
Vino la El aşa cum eşti şi Cel ce este Domn al domnilor se va ocupa de tine în mod direct şi special.
Aşa ne spune Cuvântul Sfânt în versetul citat : „să ne apropiem deci cu deplină încredere de tronul harului lui Dumnezeu.”
Astăzi Domnul Dumnezeu ne acordă cinstea aceasta, privilegiul acesta, de a intra în audienţă chiar la Cel ce are toată puterea în cer şi pe pământ, la Domnul şi Mântuitorul nostru.
Îndrăzneşte suflete drag.
Cinstea aceasta, onoarea aceasta, ne-o acordă, nu pentru că am avea noi vreun merit sau pentru că am avea noi o valoare în noi înşine, ci pentru că El, Isus Cristos ne-a spălat în Sângele lui Sfânt, ne-a înfiat şi ne-a făcut copii ai împărăţiei.
Şi prin meritele Lui, noi astăzi avem nu numai îndrăznelă dar avem şi intrare liberă la scaunul Harului lui Dumnezeu.
El de pe tronul de milă şi îndurare, te recunoaşte.
Ştie cum te cheamă.
Te priveşte dincolo de ceea ce izbeşte ochii, adică în inimă. Îţi vede credinţa!
Îţi întinde mâna în semn de bun venit şi zâmbitor te întreabă cu duioşie: „Spune-Mi fiule, spune-Mi fiică, pentru ce ai venit? Care este durerea ta? Care este dorinţa ta?”
Nu zăbovi. Recunoaşte-L pe El ca Domn şi Dumnezeu al inimii tale şi El, Domnul te va binecuvânta, vei căpăta îndurare şi vei fi ajutat astăzi, în ziua necazului tău.
Spune Cuvântul Domnului în cartea Estera la capitolul 5:1-3 că: „A treia zi , Estera s-a îmbrăcat cu hainele împărăteşti şi a venit în curtea dinlăuntru a casei împăratului, înaintea casei împăratului.
Împăratul sedea pe scaunul lui împărătesc, în casa împărătească în faţa uşii casei.
Când a văzut împăratul pe împărăteasa Estera în picioare în curte, ea a căpătat trecere înaintea lui. Şi împăratul a întins Esterei toiagul împărătesc, pe care-l ţinea în mână. Estera s-a apropiat, şi a atins vârful toiagului.
Împăratul i-a zis: „Ce ai tu, împărăteasă Estero, şi ce ceri? Chiar dacă ai cere jumătate din împărăţie îţi voi da.”
Tot astfel face şi Dumnezeu.
El îţi întinde binevoitor mâna.
Iar tu, suflet drag, îmbrăcat ca şi Estera în haine împărăteşti, adică îmbrăcat în haina neprihănirii, spălată în Sângele scump al Mielului lui Dumnezeu, poţi să te apropii cu îndrăzneală şi să atingi MÂNA care cu siguranţă îţi va face bine.
Domnul Isus spune în Ioan 14: 13: „Şi orice veţi cere în Numele Meu, voi face, pentru ca Tatăl să fie proslăvit în Fiul.”
Chiar şi jumătate din împărăţie Doamne?
Ori ce! Oricum împărăţia este pregătită pentru cei spălaţi în Sângele divin.

2010-11-01T12:19:00.002+02:00

Degeaba, degeaba, degeaba!
Psalmul 127:

Care om nu se gândeşte încă din adolescenţă să-şi întemeieze o familie fericită, să-şi zidească o casă trainică?
Pentru că în acestea îşi găseşte omul siguranţa, bucuria şi împlinirea.
În multe cazuri însă, oamenii dau greş.
În multe cazuri oamenii nu-şi găsesc împlinirea, fericirea adevărată, şi nici bucuria, şi nici pacea dorită, pentru că nu-L cunosc şi nu-L cheamă în ajutor la zidirea familiei a casei pe Cel ce este Ziditorul de la început, pe Domnul Dumnezeu.
Mulţi oameni nici nu vor să facă cunoştinţă cu Ziditorul, şi încearcă să-şi încropească cu forţe proprii, cu înţelepciunea omenească, o casă, o familie care de foarte multe ori este falimentară şi eforturile lor zadarnice. Adică, „Degeaba”.
Psalmul 127, scris de către cel mai înţelept om din toate timpurile, a scris: „degeaba, degeaba, degeaba.”
„Dacă nu zideşte Domnul o casă, DEGEABA, lucrează cei ce o zidesc;”
„Dacă nu păzeşte Domnul o cetate, DEGEABA veghează cel ce o păzeşte;”
„DEGEABA vă sculaţi de dimineaţă şi vă culcaţi târziu, ca să mâncaţi o pâine câştigată cu durere; căci preaiubiţilor Lui El le dă pâinea ca în somn”.
Mulţi oameni caută mai întâi bunurile materiale, casa, maşina....
Şi cei ce nu caută mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi neprihănirea Lui, degeaba se trudeşte să zidească o casă, degeaba se scoală de dimineaţă şi se culcă târziu, trudind din zori şi până-n seară, ca să mănânce o pâine câştigată cu durere şi suspin. DEGEABA.
Pentru că numai cei ce caută mai întâi împărăţia lui Dumnezeu, lucrurile sfinte de sus, cei ce caută mai întâi relaţia strânsă cu Dumnezeu, numai lor Domnul le dă pâinea ca în somn.
O pâine bună, binecuvântată şi stropită cu Harul lui Dumnezeu.
Numai lor, celor ce caută sfinţenia, Domnul le zideşte casa.
O casă trainică, o casă care stă în picioare şi atunci când vin furtunile şi şivoaiele, pentru că este o casă zidită pe stâncă.
Celor ce caută neprihănirea lui Dumnezeu, Domnul le păzeşte casa, familia.
În jurul lor tăbărăsc îngerii lui Dumnezeu.
Domnul Isus spune în Matei 6:31-33 :”Nu vă îngrijoraţi dar, zicând:”Ce vom mânca?” sau: „Ce vom bea?” sau: „Cu ce ne vom îmbrăca? Fiindcă toate aceste lucruri Neamurile le caută, adică toţi aceia care îşi zidesc casa, şi îşi întemeiază familia fără Dumnezeu, pentrucă, Tatăl vostru Cel ceresc ştie că aveţi trebuinţă de ele.
Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnwezeu şi neprihănirea Lui, şi toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra.”
Dacă citim cu atenţie Psalmul 127 dar şi întreg Cuvăntul lui Dumnezeu, vom descoperi ordinea corectă a priorităţilor unui om care doreşte bunăstarea şi biruinţa sub binecuvăntarea Domnului şi anume: Mai întâi Dumnezeu, Şi mântuirea prin Fiul, prin Domnul Isus, apoi familia, (să poarte de grijă familiei) şi abia apoi lucrurile materiale.
Cine face aşa spune Cuvântul Sfânt, găseşte cu adevărat fericirea, siguranţa, bucuria şi împlinirea.

2010-10-31T16:59:00.000+02:00

Familia, iniţiativa lui Dumnezeu
Genesa: 1:24-28; 2:5-24.

Familia este cea mai veche, şi în acelaşi timp este cea mai puternică instituţie omenească.
Pentru că în familie nu poate şi nu trebuie să intre nimeni nici o dată, nici soacra, nici prieteni, nici străinii.
În familie nu are voie să intre nimeni ca să-i tulbure liniştea.
Spuneam că familia este cea mai veche instituţie chiar dacă familia, pe care oamenii o numesc celula societăţii, nu a fost creată de la început de către Dumnezeu, totuşi, ea are o vechime, aproximativ egală cu facerea omului. Am să explic lucrul acesta:
Când Domnul Dumnezeu a hotărât să creeze universul aceasta cunoscut şi mare parte necunoscut încă nouă, a adunat sfatul ceresc, spune Scriptura.
Şi acolo în acel sfat, până în cele mai mici detalii Creatorul a prezentat tot planul creaţiei.
Şi apoi, spune Cuvântul Sfânt în primele versete pe care le-am citit că Domnul Dumnezeu a creat vieţuitoarele pământului, fiecare după soiul lor după ce toate celelalte lucruri au fost făcute, planetele, soarele, luna, chiar şi pământul cu tot ce cuprinde el.
După toate acestea,
„ Domnul Dumnezeu S-a uitat, şi a văzut că sunt bune.”V.25.
Apoi, Dumnezeu a zis: „Să facem om după chipul Nostru şi după asemănarea noastră”. Cap.1:26.
În cap. 2:7, spune Cuvântul că Domnul a trecut la acţiune. A făcut pe om din ţărâna pământului. L-a modelat cu mâinile Sale şi i-a suflat în nări suflare de viaţă, şi astfel omul s-a făcut un suflet viu.
Şi atât de mult a iubit Domnul pe om, sufletul acesta viu, încât a amenajat o grădină deosebită, care era udată de patru râuri binefăcătoare şi l-a aşezat pe om, pe Adam, acolo în mijlocul grădinii, pe care a numit-o EDEN. Dar, uitându-Se din cer Domnul a văzut pe om stând trist şi abătut toată ziua parcă nu avea linişte, nu avea pace, parcă nu-şi găsea rostul şi atunci a zis în cap.2:18: „Nu este bine ca omul să fie singur; am să-i fac un ajutor potrivit pentru el”.
Şi Domnul Dumnezeu din nou a trecut la acţiune, astfel că a adus, spune versetul 19, 20, la om toate vieţuitoarele câmpului şi ale cerului ca omul să le numească şi să-şi găsească între ele un ajutor potrivit.
Dar, pentru om spune partea de la urmă a versetului 20 că „ nu s-a găsit nici un ajutor, care să i se potrivească” în tot ce mişca în jurul lui.
Abia atunci Creatorul, Dumnezeul Cel viu, a luat iniţiativa aceasta, de a lua chiar din Adam, chiar din om, ceva care să fie pe placul lui, să fie bucuria sufletului său şi să fie o atracţie pentru om.
Şi spune Cuvântul Sfânt în versetul 21, că Domnul Dumnezeu a trimis un somn adânc, în tremeni moderni, i-a făcut o anestezie generală, totală, şi a luat una din coastele lui, după care a închis carnea la loc.
„Din coasta aceasta pe care a luat-o din om, Domnul Dumnezeu a făcut o femeie şi a adus-o la om.” V.22.
Abia atunci omul a exclamat plin de bucurie: „iată în sfârşit aceea care este os din oasele mele şi carne din carnea mea” Ea este cu adevărat ajutorul portivit pentru mine. Astfel, cei doi s-au unit unul cu altul formând un cuplu.
Aşa a luat fiinţă familia, la iniţiativa lui Dumnezeu, datorită faptului că Cel ce a creat universul acesta a iubit nespus de mult omul.
Familia nu a luat fiinţă la iniţiativa omului. Nu a apărut pentru că doi oameni s-au plăcut, s-au iubit şi s-au unit
Ci pentru că Domnul Dumnezeu nu a dorit să vadă pe om toată ziua umblând singur, trist şi abătut, ci a dorit ca obiectul dragostei Sale, adică omul, să trăiască frericit în prezenţa şi sub binecuvântările Creatorului.
Omul, coroana creaţiunii Sale.
Cu adevărat omul este coroana creaţiunii lui Dumnezeu, dar, această coroană, parcă nu era completă, lipsea ceva, lipsea o parte din coroană.
Şi Domnul Dumnezeu a zis nu este bine să lăsăm coroana ştirbită, nu este bine ca omul să fie singur; „Am să-i fac un ajutor potrivit”.Am să pun ceva în coroana aceasta a creaţiunii ca să fie completă.
Am să fac o femeie pe care am să o aduc omului.
Aşa a creat Dumnezeu prima familie din univers.
Şi apoi bucuros a putut să se odihnească de împlinirea planului de creaţie. În ziua a şaptea.
Am putea spune că familia este expresia iubirii lui Dumnezeu. Pentru că aşa a luat naştere familia, urmare a iubirii lui Dumnezeu faţă de om.
Sâmbătă 9 Octombrie, am participat la o căsătorie care a început de dimineaţă cu cununia civilă şi apoi cununia religioasă, într-o biserică evanghelică.
Ce vreau să spun însă, este faptul că la starea civilă, Ofiţerul de serviciu, a deschis Cartea.
A deschis Codul civil şi a citit printre altele următoarele cuvinte: „Femeia este egală cu bărbatul”
Dar m-am dus să văd ce spune Codul lui Dumnezeu, Biblia, despre femeie şi bărbat ca soţi, sau ca familie.
Şi am găsit că femeia nu este egală cu bărbatul şi că bărbatul este capul femeii aşa cum Cristos este capul bărbatului.
Auziţi ce spune Cuvântul Sfânt în Efeseni cap.5: 22-25: „ Nevestelor, fiţi supuse bărbaţilor voştri ca Domnului; căci bărbatul este capul nevestei, după cum şi Cristos este capul Bisericii, El, Mântuitorul trupului.
Şi după cum Biserica este supusă lui Cristos, tot aşa şi nevestele să fie supuse bărbaţilor lor în toate lucrurile.
Şi apoi, nu uitaţi, spune versetul 25, „bărbaţilor, iubiţi-vă nevestele cum a iubit Cristos Biserica şi S-a dat pe Sine pentru ea.”Fiecare bărbat să-şi iubească nevasta lui!
Codul pe care Domnul Dumnezeu îl scrie în dreptul familiei , este cu totul diferit de codul pe care societatea îl are în dreptul familiei.
Dacă civilul, astăzi uneşte două inimi într-o căsătorie, mâine aceeaşi instituţie spune: nu vă mai potriviţi, nu vă mai înţelegeţi? Despărţi-ţi-vă. Simplu!
Astăzi doi oameni, bărbat şi femeie, pot spune Da în faţa stării civile şi mâine pot să se ducă şi spună Nu, şi societatea nu-i condamnă, însă Domnul Dumnezeu nu se limitează numai la faptul de a condamna despărţirea, ci interzice cu desăvârşire asemenea practică spunând: „Ce a unit Dumnezeu, omul să nu despartă”
Şi atunci ce să facă omul?
Sfatul meu, din partea Domnului, este acela, ca omul, atât femeia cât şi bărbatul să deschidă bine ochii înainte de a spune DA în faţa Ofiţerului Stării Civile, şi apoi să-i închidă.
Familia este celula vieţii fireşti, după cum spune versetul 28: „Creşteţi, înmulţiţi-vă şi stăpâniţi pământul...”, aşa cum Biserica este celula vieţii duhovniceşti: Fapte 9:31: „...cu ajutorul Duhului Sfânt, Biserica , se înmulţea.” şi pe amândouă le-a creat Unul şi Acelaşi Dumnezeu.
Familia este creată de către Domnul Dumnezeu la puţin timp după ce l-a făcut pe om, iar Biserica este creată, sau zidită de către Domnul Isus la coborârea Sa pe pământ.
Şi amândouă aceste celule, sunt dătătoare de viaţă.
De aceea, atât familia cât şi Biserica, chiar dacă sunt create una pentru trup şi una pentru suflet, numai unite una cu alta (familia unită cu Biserica), vor avea o creştere sănătoasă, izvorâtă din Dumnezeu.
Este adevărat că există şi familii întemeiate înafara voii lui Dumnezeu, sunt şi familii în care Domnul Dumnezeu nu are loc nici măcar într-un colţişor, şi aceste familii funcţionează pe baze omeneşti.
Ceea ce ajută familia, însă, să depăşească omenescul, firescul din ea este relaţia strânsă cu Dumnezeu.
Un exemplu deosebit în sensul acesta îl avem la nunta din Cana unde Domnul Isus a fost invitat de onoare.
Aici observăm faptul că unirea dintre două inimi este cinstită de prezenţa Domnului, aşa cum toată căsnicia sau toată viaţa de familie, este cinstită de prezenţa şi de autoritatea lui Dumnezeu.
De aceea orice familie creştină trebuie să rămână în prezenţa şi sub autoritatea Creatorului.
Amândouă aceste celule, atât familia cât şi Biserica, au un ţel comun, şi anume acela de a creşte şi de a se înmulţi.
Familia să se înmulţească pe cale firească.
Biserica să se înmulţească pe cale duhovnicească.
Dar amândouă sub binecuvântarea Creatorului.
Adică sub binecuvântarea Celui căruia aparţin şi una şi alta.
Dar înainte de a creşte numeric, ele trebuie să crească în dragoste, în iubire.
Prin urmare, omul nu are voie să dividă sau să distrugă aceste celule dătătoare de viaţă.
Omul nu are voie nici măcar să tulbure familia şi nici Biserica. De aceea spuneam la început că în familie nu poate şi nu trebuie să intre nici o influienţă străină.
Auziţi ce spune Domnul Isus în Matei 19:4-6: „...Oare n-aţi citit că Ziditorul, de la început a făcut parte bărbătească şi parte femeiască i-a făcut, şi a zis: „De aceea v-a lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa, şi se va lipi de nevastă-sa, şi cei doi vor fi un singur trup?”
Aşa că nu mai sunt doi, ci un singur trup. Deci ce a împreunat Dumnezeu, omul, nu are voie să despartă.”
Bărbatul şi femeia, unite prin căsătorie, nu mai sunt doi ci sunt una în Cristos Domnul.
Totuşi, ei nu sunt egali numai în Domnul, sunt egali în credinţă şi sunt egali în moştenirea care îi aşteaptă în cer.
Dar în familie, în celulă, ei sunt complementeri.
Sunt ajutoare potrivite unul altuia.
Şi principiile de funcţionare a familiei sunt lăsate de către Domnul Dumnezeu în Sfânta Scriptură şi se bazează pe dragoste reciprocă, pe respect reciproc, pe unitate şi credinţă în Domnul Isus.
Auziţi ce mai spune Domnul în 1 Corinteni cap. 7:3-4 „Bărbatul să-şi împlinească faţă de nevastă datoria de soţ; şi tot aşa să facă şi nevasta faţă de bărbat. Nevasta nu este stăpână pe trupul ei, ci bărbatul. Tot astfel, nici bărbatul nu este stăpân pe trupul lui, ci nevasta.”
Şi pentru că familia a fost creată ca urmare a dragostei lui Dumnezeu faţă de om, ea trebuie să rămână unită în dagostea Domnului Isus.
În concluzie, putem spune că Domnul Dumnezeu a constituit familia după ce:
1. Mai întâi Domnul din cer a văzut şi omul pe pământ a înţeles că nu este bine să fie singur. Cap.2:18.
2. După ce omul a înţeles că în întreaga creaţie, pentru el nu este un alt ajutor potrivit, decât femeia, cerată în scopul acesta de către Dumnezeu. Cap.2:20.
3. După ce Domnul a creat-o pe femeie, partea care să împlinească ceea ce lipsea bărbatului, şi să-i fie un ajutor potrivit.

2010-10-29T14:18:00.000+03:00

Căsătoria

Genesa 18-24 „Domnul Dumnezeu a zis: „Nu este bine ca omul să fie singur; am să-i fac un ajutor potrivit pentru el.”
Domnul Dumnezeu a făcut din pământ toate fiarele câmpului şi toate păsările cerului, şi le-a adus la om, ca să vadă cum are să le numească; şi orice nume pe care-l dădea omul fiecărei vieţuitoare, acela-i era numele.
Şi omul a pus nume tuturor vitelor, păsărilor cerului şi tuturor fiarelor câmpului; dar, pentru om, nu s-a găsit nici un ajutor, care să i se potrivească.
Atunci Domnul Dumnezeu a trimis un somn adânc peste om, şi omul a adormit; Domnul Dumnezeu a luat una din coastele lui şi a închis carnea la locul ei.
Din coasta pe care o luase din om, Domnul Dumnezeu a făcut o femeie şi a adus-o la om.
Şi omul a zis: „Iată în sfârşit aceea care este os din oasele mele şi carne din carnea mea! Ea se va numi femeie, pentru că a fost luată din om”.
De aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa, şi se va lipi de nevasta sa, şi se vor face un singur trup.”
Domnul Isus a coborât din cer pe pământ pentru ca să mântuiască sufletele pierdute în negura păcatului, prin jertfa Sa supremă, de la Golgota, dar în acelaşi timp, Mântuitorul a venit la noi pentru a unifica IUBIREA CU VIAŢA.
De aceea estenţa vieţii de familie este şi trebuie să rămână LEGĂTURA IUBIRII CU VIAŢA ÎN DUMNEZEU.
Pentru că fără Dumnezeu nu există nici o legătură de dragoste şi fără Dumnezeu nu există viaţă.
Căsătoria nu se limitează la plăceri, la voluptate..., pentru că în ele se risipeşte Darul divin de iubire şi viaţă.
De asemenea căsătoria nu înseamnă INTERES, ci înseamnă DĂRUIRE reciprocă.
Dăruire din partea soţului,
Dăruire din partea soţiei.
Prin urmare familia trebuie să crească şi să se înmulţească mai întâi în DRAGOSTE, IUBIRE, AFECŢIUNE, şi abia apoi prin naştere de copii.
Familia unită prin căsătorie trebuie să rămână intactă, curată, nealterată, în dragostea Făuritorului.
Familia este creaţia lui Dumnezeu şi trebuie să rămână întotdeauna sub autoritatea Creatorului.

2010-10-21T15:51:00.002+03:00

Domnul este la cârma vieţii.
Psalmul 37:1-8 (23)
"Nu te mânia pe cei răi, şi nu te uita cu jind la cei ce fac răul; căci sunt cosiţi iute ca iarba, şi se vestejesc ca verdeaţa.
Încrede-te în Domnul, şi fă binele; locuieşte în ţară, şi umblă în credincioşie.
Domnul să-ţi fie desfătarea, şi El îţi va da tot ce-ţi doreşte inima.
Încredinţează-ţi soarta în mâna Domnului, încrede-te în El, şi El va lucra, El va face să srtrălucească dreptatea ta ca lumina, şi dreptul tău ca soarele la amiază.
Taci înaintea Domnului, şi nădăjduieşte în El.
Nu te mânia pe cel ce izbuteşte în umbletele lui, pe omul care-şi vede împlinirea planurilor lui rele.
Lasă mânia, părăseşte iuţimea; nu te supăra căci supărarea duce numai la rău."
De când se naşte, omul, îşi începe călătoria spre veşnicie.
Însă credinciosul are o ţintă precisă, el nu pluteşte în derivă, pentru că la cârma corăbiei lui este Cel ce niciodată nu a scufundat nici o navă. El este Domnul Isus Cristos.
Credinciosul porneşte de pe un ţărm, care se cheamă ţărmul suferinţei, a deznădejdilor, a eşecurilor, a dezamăgirilor şi continuă călătoria spre un alt ţărm care se cheamă ţărmul fericirii veşnice unde domneşte Fericitul Dumnezeu.
Şi în toată călătoria aceasta, aşa cum spune psalmistul în versetul 23, „Domnul întăreşte paşii omului, când îi place calea pe care merge.”
Niciodată, niciodată, în viaţa crdinciosului, niciodată în umblarea copilului lui Dumnezeu nu este întâmplare, şi nu este noroc.
Chiar dacă în limbajul nostru, limbaj de care nu am putut să ne debarasăm, spunem de multe ori:
Am avut noroc. Sau: noroc, cu fratele, noroc cu sora...
Nu fraţi şi surori.
Dumnezeul nostru nu ne lasă la voia întâmplării.
Nu ne lasă în voia soartei sau a norocului.
Ci Dumnezeul Cel viu care ne este Tată, contoleză fiecare mişcare a noastră;
Controlează fiecare gând al nostru;
Controlează fiecare pas pe care-l facem pe Cale.
„Îngerul Domnului tăbărăşte în jurul celor ce se tem de El, şi-i scapă din primejdie.” Psalmul 34:7
Sau în Psalmul 91: 11-12 Cuvântul Domnului spune: „Căci El va porunci îngerilor Săi să te păzească în toate căile tale şi ei te vor duce pe mâini ca nu cumva să-ţi loveşti piciorul de vreo piatră.”
„Ci cum se îndură, cum se îngrijeşte un tată de copiii săi, aşa se îndură şi aşa se îngrijeşte Domnul de cei ce-L caută cu toată inima.
Pavel, apostolul, care a fost părăsit de toţi pe când era închis la Roma, nu a spus: ce noroc am avut.
Ci a spus în 2 Timotei 4:17 „Toţi m-au părăsit, însă Domnul a stat lângă mine şi m-a întărit.
Domnul stă lângă mine şi lângă tine.
Dacă stăm în picioare, dacă avem pâine pe masă, dacă încă ne mai putem bucura de un lucru sau altul, nu este noroc şi nu este întâmplare, ci este binecuvântare.
Dacă astăzi suntem aici, nu este întâmplare, ci este Harul Domnului care ne-a strâns să ne binecuvinteze.
Primeşte binecuvântările Domnului!
Domnul este cu noi ca să ne întărească paşii şi să ne ajute să părăsim ţărmul acesta al durerilor şi să ajungem la ţărmul fericirii veşnice.

2010-10-18T14:22:00.002+03:00

Roada Duhului Sfânt
„Înfrânarea poftelor”
Ultima, dar cu siguranţă nu în ultimul rând, roada Duhului Sfânt este ÎNFRÂNAREA POFTELOR.
Şi este una din calităţile Duhului Sfânt dăruită credinciosului ancorat în Domnul.
Umblarea, sau trăirea în firea pământească, are ca urmare împlinirea poftelor, sau împlinirea faptelor firii, după cum ne spune Cuvântul Sfânt în Galateni 5:19-21.
În contrast cu această umblare, sau trăire în firea păcătoasă, este „umblarea în Duhul”, sau trăirea sub călăuzirea şi sub îndrumarea Duhului lui Dumnezeu.
Galateni 5:16 „ zic, dar umblaţi cârmuiţi de Duhul, şi astfel nu veţi mai împlini poftele firii pământeşti.”
În Ioan 14:16-17, Domnul Isus spune: „Eu voi ruga pe Tatăl, şi El vă va da un alt Mângâietor, care să rămână în voi, în veac; şi anume, Duhul Adevărului, pe care lumea nu-L poate primi, pentru că nu-L vede şi nu-L cunoaşte; dar voi Îl cunoaşteţi, căci rămâne în voi, şi va fi în voi.”
În primul rând, Duhul Sfânt trimis de Tatăl, la dorinţa şi la rugămintea Fiului, descoperă Adevărul lui Dumnezeu.
Îl descoperă pe Tatăl ca unic Dumnezeu, Creator şi Susţinător a tuturor lucrurilor, şi Îl descoperă pe Fiul ca Mielul de jertfă al lui Dumnezeu Tatăl.
Şi nu în ultimul rând Duhul Sfânt, din interiorul nostru, de pe tronul inimii noastre, ne călăuzeşte paşii, gândirea, vorbirea, faptele, întreaga viaţă, arătându-ne mereu Adevărul, adică pe Domnul Isus Cristos.
Aşadar, după ce Îl primim în inima noastră pe Duhul Sfânt, şi după ce El, Duhul curăţă tot pământul inimii de orice buruiană a răului, de orice faptă a firii, de orice gând al firii, în acest pământ curat, şi udat de Sângele Mielului Divin, începe să rodească: „dragoste, bucurie, pace, îndelungă răbdare, bunătate, facere de bine, credincioşie, blândeţe, ÎNFRÂNARE A POFTELOR”
Aşa rodeşte Duhul Sfânt în viaţa credinciosului toată gama aceasta de bun gust şi de bun miros înaintea Domnului, cu condiţia să rămânem ancoraţi în El.
El, Duhul Sfânt ne călăuzeşte paşii inimii, paşii minţii spre Crucea, suferinţa Domnului Isus, Mântuitorul lumii.
Şi ne aminteşte mereu faptul că Sângele Crucii Mielului lui Dumnezeu, ne spală de orice păcat şi ne învaţă să o rupem cu păgânătatea şi cu poftele firii, şi să trăim de acuma, cu cumpătare cu evlavie înaintea Domnului.
Când umbli sub călăuzirea Duhului, nu mai eşti sub influienţa păcatului.
Romani 8:1 „Acum, deci nu este nici o osândire pentru cei ce sunt ai lui Cristos Isus.”
Pentru că ei umblă călăuziţi, îndrumaţi, conduşi de către Duhul Sfânt al lui Dumnezeu, şi renunţă în totalitate la poftele,la dorinţele firii şi trăieşte în stăpânire de sine.
Înfrânarea poftelor se mai poate traduce şi printr-o viaţă cumpătată, prin stăpânirea dorinţelor fireşti, prin eliminarea impulsurilor firii şi trăirea unei vieşi de credinţă sub impulsionarea Duhului Sfânt.
Sau aşa cum spune Domnul Isus: „să fii în lume, dar să nu mai fii din lume.”
Sau să „trăieşti în lume dar să nu mai trăieşti aşa cum trăieşte lumea", ci să trăieşti după îndemnurile Duhului Sfânt.

2010-10-11T14:48:00.001+03:00

Roada Duhului Sfânt
Blândeţea!
Când Domnul Dumnezeu a creat omul, l-a aşezat într-o grădină special amenajată pentru bucuria şi desfătarea sufletului său.
Însă Creatorul i-a pus o condiţie omului, sau o interdicţie, spunându-i în Genesa 2:17: „...din pomul cunoştinţei binelui şi răului să nu mănânci...”
Şi omul atras de frumuseţea pomului şi ispitit în acelaşi timp de Diavolul, a ieşit de sub autoritatea Creatorului şi de sub ascultare de Cel ce i-a dat viaţă şi a mâncat tocmai din pomul din care Domnul Dumnezeu îi spusese: „să nu mănânci cu nici un chip, căci în ziua în care vei mânca vei muri negreşit.”
Prin această faptă nesăbuită, omul, contrar celor spuse de ispititorul, nu a ajuns niciodată să fie ca Dumnezeu.
Dimpotrivă aceasta i-a fost piatra de despărţire de Creatorul.
A ajuns totuşi să cunoască binele şi răul dar mai ales a învăţat foarte bine şi repede ce este răul.
De atunci, chiar din ziua aceea, după Cuvântul Domnului, a intervenit despărţirea de Dumnezeu şi omul pribeag şi călător prin lumea aceasta, nu a mai putut niciodată să facă binele, şi niciodată până în zilele noastre nu a mai reuşit să stăvilească răul.
Mânia, spre exemplu este una din răutăţile pe care omul le-a cunoscut în ziua în care a mâncat din pomul interzis de Dumnezeu.
Mai întâi s-a confruntat cu mânia lui Dumnezeu.
Şi foarte repede a învăţat să se mânie şi el.
Aşa se face că omul se mânie foarte uşor pe aproapele său, şi chiar pe cel de departe.
Omul se mânie pe cei din familie, pe colegii de şcoală, pe colegii de serviciu, pe şefi, pe guvernanţi, pe cei mici şi pe cei mari.
Am putea spune că omul se mânie pe tot ce mişcă.
Şi Biblia spune că mânia este o manifestare a firii păcătoase, fire pe care apostolul Pavel inspirat de Duhul Sfânt ne îndeamnă să o răstignim.
La celălalt pol este blândeţea.
Totuşi nu voi vorbi despre blândeţea înăscută sau dobândită prin educaţie ci despre blândeţea dobândită datorită rodirii Duhului Sfânt în cel credincios.
Penru că la aceasta suntem chemaţi toţi cei ce suntem purtători de Cristos (creştini), la faptul de a primi pe Duhul Sfânt în fiinţa noastră şi de a-L lăsa să rodească în noi roadele cereşti: „dragoste , bucurie , pace, îndelungă răbdare, bunătate, facere de bine, credincioşie, BLÂNDEŢE, înfrânarea poftelor.”
Spunea cineva despre blândeţe, că este stânca de care se sparg toate talazurile vieţii, şi prin ea se întăreşte răbdarea.
Blândeţea este o virtute dumnezeească, o calitate specială pe care Duhul Sfânt o acordă celui ce primeşte călăuzirea Sa divină.
Din ea, din blândeţe, decurg toate celelalte roade ale Duhului, adică bunătatea, iubirea de oameni, şi chiar iubirea de animale.
Blândeţea ca roadă a Duhului Sfânt, înseamnă să-ţi păstrezi liniştea, pacea, calmul inimii chiar în înaintea celui ce-ţi aruncă în faţă ocări şi neadevăruri.
Nu întâmplător spune Domnul Isus în Matei 11:29: „ Învăţaţi de la Mine, căci Eu sunt blând şi smerit cu inima”.
„Ferice de cei blânzi, căci ei vor moşteni pământul.”Matei 5:5

2010-10-02T14:26:00.002+03:00

Roada Duhului Sfânt
Galateni 5:22.
Bucuria
"Roada Duhului, dimpotrivă, este: dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioşia, blândeţea, înfrânarea poftelor. Împotriva acestor lucrurin nu este lege."
În Ioan 14:16-17, Domnul Isus spune: „Eu voi ruga pe Tatăl, şi El vă va da un alt Mâng’ietor, care să rămână cu voi în veac; şi anume, Duhul adevărului, pe care lumea nu-L poate primi, pentru că nu-L vede şi nu-L poate cunoaşte; dar voi Îl cunoaşteţi, căci rămâne cu voi, şi va fi în voi”.
Ca urmare a făgăduinţei Mântuitorului, inainte de a Se urca la cer, Duhul Sfânt a coborât la Cincizecime peste ucenici(cei 120 adunaţi în camera de sus), şi de atunci Duhul Sfânt este în Biserică (în pietrele vii), şi rodeşte „ dragoste, bucurie, pace, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioşia, blândeţea, înfrânarea poftelor.”
De aproximativ 70 de ori în Noul Testament se vorbeşte despre BUCURIE ca sentiment al fericirii spirituale, duhovniceşti.
Ce înseamnă lucrul acesta?
Faptul că Bucuria ca roadă a Duhului Sfânt este cel mai adânc sentiment de BUNĂSTARE DUHOVNICEASCĂ.
BUCURIA rodeşte în dragoste şi niciodată nu se manifestă înafara ei.
Neemia spune în Cap 8:10 „Bucuria Domnului va fi tăria voastră...”
Cu adevărat, atunci când primeşti pe Duhul Sfânt în inima ta, El, rodeşte bucuria care te face să rămâi tare pe Stâncă, chiar şi în mijlocul furtunilor, a necazurilor.
Pavel plin de Duhul Sfânt, putea să spună în Romani 5:3 „ne bucurăm chiar şi în necazurile noastre...”
De altfel, Domnul Isus , înainte de moartea Sa spunea ucenicilor în Ioan 16:20 „ Adevărat, adevărat vă spun, că veţi plânge, şi vă veţi tângui...., vă veţi întrista, dar întristarea voastră se va preface în bucurie.”
Când?
Despre care bucurie vorbea Domnul Isus?
Despre o bucurie firească, omenească?
Nicidecum!
Ci Domnul Isus vorbea de bucuria pe care avea să o rodească în inima ucenicilor dar şi a credincioşilor până în zilele noastre, Duhul Sfânt care fusese făgăduit.
Bucuria aceasta nu este de obârşie omenească, firească, tocmai de aceea nu are deaface cu împrejurările vieţii de fiecare zi.
Ci este o bucurie născută în dragostea faţă de Mântuitorul.
Cine Îl iubeşte pe Domnul Isus are BUCURIE cerească, semănată de Duhul Sfânt.El, Însuşi, Domnul Isus, „om al durerii şi obişnuit cu suferinţa”, „pentru ca bucuria ce-I era pusă inainte, El, a suferit crucea, a dispreţuit ruşinea şi acuma stă la dreapta scaunului de domnie al lui Dumneueu.
Şi pentru că bucuria este o roadă a Duhului Sfânt, născută în dragostea turnată din belşug peste copiii Domnului, Cuvântul Sfânt porunceşte: Filipeni 4:4 „ Bucuraţi-vă totdeauna, iarăşi zic bucuraţi-vă”.
„Căci Împărăţia lui Dumnezeu nu stă în mâncare şi băutură, ci (este), neprihănire, pace şi BUCURIE în Duhul Sfânt” Romani 14:17.
Nu întâmplător spune Domnul Isus în Ioan 16:24 „ cereţi şi veţi căpăta pentru ca bucuria voastră să fie deplină”.

2010-10-01T11:35:00.000+03:00

Roada Duhului Sfânt
Pacea:
Trebuie să stabilim de la început faptul că nici un om nu poate manifesta, nu poate emana, dărui roada Duhului Sfânt prin eforturi personale.
Pentru că nu poate avea cineva roada, dacă nu are Duhul Sfânt.
De aceea este foarte important să deosebim bine firescul, omenescul de duhovnicescul.
De exemplu poate să fie un om foarte iubitor, plin de dragoste faţă de aproapele sau chiar faţă de vrăşmaş, dar să nu aibă Duhul Sfânt.
Un astfel de om are o dragoste omenească şi nici decum o dragoste ca roadă a Duhului Sfânt.
Sau poate să fie un om foarte bun.
Un om despre care să spui: este pâinea lui Dumnezeu.
Ori despre care poţi spune că îl pui la rană.
Dar nu înseamnă că Duhul Sfânt rodeşte în el bunătatea.
Luăm un al treilea caz, în care spunem despre un om că este plin de pace, că este împăciuitor.
Vorba lui este întotdeauna calmă, împăciuitoare.
Dar nici acest lucru nu înseamnă că Duhul Sfânt rodeşte în el pacea.
Pentru că roada Duhului Sfânt se deosebeşte total de roada firii, sau manifestarea omenescului în om.
Spre exemlu, omul iubeşte pentru că este iubit.
Îşi manifestă dragostea faţă de cel ce îi arată dragoste.
Pe când dragostea ca roadă a Duhului Sfânt este unilaterală.
Un credincios care are Duhul Sfânt, iubeşte pentru că nu poate să se manifeste altfel.
El nu iubeşte pentru că este iubit.
Aşa este cu toată roada Duhului Sfânt, ea se manifestă şi acţionează chiar şi asupra celui mai înverşunat vrăşmaş.
De ce?
Pentru că dacă eşti al Domnului Isus ţi-ai răstignit firea pământească, omenescul din tine şi umbli cârmuit de Duhul.
Faci ceea ce îţi spune Duhul să faci. Galateni 5:24-25.
Cuvântul lui Dumnezeu arată în Galateni Roada Duhului Sfânt, ca fiind un întreg cu nouă gusturi deosebite, sau un întreg cu nouă manifestări deosebite.
Nu întâmplător, dragostea este pusă pe primul loc, pentru că nici una din celelalte opt manifestări nu rodesc fără ea.
Fără dragoste nu ai bucurie.
Fără dragoste nu ai pace...........
Şi pentru că vorbim în special despre Pace ca roadă a Duhului Sânt, trebuie să spunem că este mai mult decât o stare de mulţumire.
Credinciosul, care are Duhul Sfânt, stă liniştit şi plin de pace, la umbra aripilor Celui Atot Puternic chiar şi în mijlocul furtunii.
Criza lumii acesteia nu-l clatină pentru că el crede în făgăduinţele Domnului Isus, Mântuitorul.
El nu se teme Chiar dacă se clatină munţii, chiar dacă se cutremură pământul...Psalmul 46.
Oamenii din lume sunt roşi de nelinişte, se frământă se clatină în timp ce credinciosul plin de Duhul Sfânt stă liniştit La picioarele Domnului
„Vă las pacea Mea zice Domnul, vă dau pacea Mea. NU vă dau pacea pe care o are lumea, ci o pace care întrece priceperea înţelepţilor.
Este pace din Dumnezeu, pace rodită prin Duhul Sfânt în inima ta .

2010-09-30T17:18:00.004+03:00

Roada Duhului Sfânt
Îndelunga răbdare.

Îndelunga răbdare înseamnă: statornicie, rezistenţă, tărie de caracter( şi aici este vorba de caracterul primit la naşterea din Dumnezeu.
Răbdarea se mai poate traduce şi prin „curaj mare”.
Să ai curaj să rabzi ispitele.
Să ai curaj să rabzi în tăcere suferinţa.
Să ai curaj să rabzi batjocurile şi să nu răspunzi celui ce te batjocoreşte.
Ceea ce înseamnă să ai îngăduinţă în dragoste şi bunătate.
Să ai curaj să rabzi încercarea cu credinţa că Dumnezeu din cer, îngăduind încercarea peste tine, a pregătit şi calea de ieşire din ea. Mai devreme sau mai târziu.
Să ai curaj să rabzi totul încredinţat de faptul că Cel ce a stat atârnat între cer şi pământ, răstignit pe o cruce, a răbdat până la capăt răutatea ta, batjocora ta, nelegiuirea ta.
Spunea cineva că îndelunga răbdare este culmea răbdării.
Adică: să poţi să rabzi atunci când poţi scăpa de încercare.
Adică să_l laşi pe Domnul să te izbăvească la vremea Lui, şi după voia Lui.
Când eram în lume aveam o vorbă: rabd, dar până când?
Astăzi, când sunt copil de Dumnezeu spun: Rabd până când Domnul mă va izbăvi.
Prin aceasta dovedeşti cu adevărat că în tine rodeşte Duhul Sfânt.
Însă pentru ca Duhul Sfânt să rodească în tine, trebuie să şi locuiască în tine.
Pentru că roada aceasta din Galateni 5:22 „ dragostea, bucuria pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioşia, blândeţea şi înfrânarea poftelor nu se manifestă sau nu ia fiinţă întrun om prin eforturi personale, ori cât de mult s-ar strădui.
Ci numai prin Duhul Sfânt care locuieşte în inimă.
Un credincios în care rodeşte Duhul Sfânt se vede de la distanţă pentru că el este răbdător, are o purtare blândă, plină de bunătate şi în dragoste acoperă multe stângăcii şi neputinţe, este constant în orice împrejurare.
Răbdarea ca roadă a Duhului Sfânt este o necesitate.
Evrei 10:36 spune „Căci aveţi nevoie de răbdare ca după ce aţi împlinit voia lui Dumnezeu să puteţi căpăta ceea ce va fost făgăduit”
Unii însă şi-au pierdut răbdarea văzând că Mirele ceresc întârzie.
„Dima, spune apostolul Pavel că şi-a pierdut răbdarea şi din dragoste mai mult de lume decât de Dumnezeu, s-a întors în mocirla păcatului unde şi-a pierdut partea de moştenire cerească.
Răbdarea este o condiţie a mântuirii.
Domnul Isus spune în Matei 10:22 „În lume veţi fi batjocoriţi şi urâţi din pricina Numelui Meu, dar cine va răbda până la sfârşit, va fi mântuit.
Răbdarea biruieşte totdeauna!
De aceea trebuie să-L rugăm pe Duhul Sfânt să locuiască în inimile noastre şi să rodească din plin îndelunga răbdare.

2010-09-01T14:02:00.000+03:00

Pierdut şi regăsit
Citeste, Luca 15:11-24

Pilda oii pierdute, a banului pierdut şi a fiului risipitor, scot clar la lumină, iubirea plină de milă a lui Dumnezeu, faţă de toţi aceia care sunt pierduţi în păcatele lor, înstrăinaţi de mântuire, înstrăinaţi de cer.
Dacă adunăm într-un tablou aceste trei pilde, şi anume: bucuria regăsirii oii pierdute, a banului pierdut, precum şi întoarcerea fiului risipitor, luate împreună, arată o altă imagine, deosebită, glorioasă a Tatălui ceresc şi a îngerilor Săi care întâmpină, cu mare bucurie, sufletele întoarse la El cu pocăinţă.
În mod deosebit, în pilda aceasta, Domnul Isus cristos este prezentat, ca Cel ce se ocupă, special, de aceia care au cunoscut cândva iubirea tatălui, dar care au îngăduit ispititorului să-i facă robi, şi să se înstrăineze de Dumnezeu.
„Un om, spune Domnul, avea doi fii. Cel mai tânăr dintre ei a zis tatălui său: „Tată, dă-mi partea de avere, ce mi se cuvine!, Şi tatăl le-a împărţit averea. Nu după multe zile, fiul cel mai tânăr a strâns totul, şi a plecat într-o ţară îndepărtată”. V. 11-13.
Fiul acesta mai tânăr, considera , ca o povară obositoare, rânduielile din casa tatălui său.
El credea că libertatea de a trăi după poftele sale este mai de folos.
Tânărul acesta, îşi zicea în inima sa, că iubirea tatălui şi purtarea sa de grijă nu erau după poftele lui, şi atunci, s-a gândit, şi s-a hotărât să urmeze calea propriei sale porniri.
Obţinând partea lui de avere, el a luat totul, şi a plecat într-o ţară îndepărtată, departe de căminul tatălui său.
Având bani din belşug, şi libertatea de a face cu ei ce dorea, tânărul, poate se felicita, pentru faptul că de acuma, dorinţa inimii sale va fi împlinită.
De acuma, nu mai avea pe nimeni care să-i spună:”Nu face cutare lucru, pentru că îţi aduce suferinţă”, sau „fă cutare lucru pentru că este bine şi drept”!
Acuma, era liber să-şi ducă la îndeplinire pornirile firii sale.
Şi aşa cum spune Domnul Isus în pildă, tovărăşiile rele, l-au ajutat să se afunde tot mai mult în plăcerile lumii, în poftele firii, în păcatul care l-a înfăşurat atât de uşor, ducând o viaţă destrăbălată, până când, tânărul, şi-a risipit toată averea.
Despre asemenea oameni, cu asemenea comportări, Cuvântul Domnului spune în Romani 1:22: „S-au fălit că sunt înţelepţi şi au înebunit”.
Averea pe care a primit-o de la tatăl, acest tânăr, a cheltuito cu desfrânatele.
Puterea tinereţii sale a fost risipită; anii preţioşi ai tinereţii sale, viziunea tinereţii sale, aspiraţiile sale spirituale care altădată îi dădeau aripi să zboare, au fost mistuite de flacăra plăcerilor de o clipă.
El nu s-a gândit nici o clipă, la faptul că averea este trecătoare, tinereţea nu ţine veşnic şi la un moment dat te poţi trezi cu un gust amar lăsat de ceea ce ai trăit fără ascultare, fără înţelepciune.
....o mare foamete s-a abătut peste ţara aceea şi tânărul a început să ducă lipsă, averea s- a topit în focul desfrâului, şi s-a alipit, spune Domnul, de un locuitor al ţării care l-a trimis să-i păzească porcii.
Pentru un iudeu, ocupaţia aceasta era cea mai josnică şi degradantă.
Tînărul care altădată se mândrise, cu libertatea sa, cu averea sa, ajunsese acum un sclav.
Era prins în însăşi nelegiuirile lui, aşa cum ne spune Cartea Sfântă în Proverbe 5:22-23: „Cel rău este prins în însăşi nelegiuirile lui, şi este apucat de legăturile păcatului. El va muri din lipsă de înfrânare, se va poticni din prea multa lui nebunie”.
Aşa se întâmplă cu ori cine nu stă în ascultare de Dumnezeu, aşa se întâmplă cu oricine nu stă în ascultare de Cuvântul Sfânt, el piere în însăşi nelegiuirile sale.
Aşa s-a întâmplat cu tânărul din pildă, pe care strălucirea lucrurilor amăgitoare, strălucirea lucrurilor lumii, care l-au ademenit, acum au pălit, au dispărut, şi au lăsat în urmă doar greutatea lanţurilor păcatului care aşa de lesne l-au înfăşurat şi l-au adus în pragul disperării.
Dintre toţi prietenii de petreceri, care roiau în jurul tânărului şi care mâncau şi beau pe cheltuiela sa în zilele bune, n-a mai rămas nici unul care să-l mai ajute!... Să-i ofere un strop de mângâire, să-i ofere o cojă de pâine!
Singurii tovarăşi care îi mai rămăseseră, erau porcii.
Ar fi dorit mult, măcar roşcovele cu care aceştia se hrăneau, să le mănânce, dar acestea nu erau bune de mâncat, şi îi acreau şi mai mult viaţa.
Psalmistul David care a trecut printr-o asemenea stare spune în Ps. 38:3b-4:”...nu mai este nici o vlagă în oasele mele, în urma păcatului meu. Căci fărădelegile mele se ridică deasupra capului meu; ca o povară grea, sunt prea grele pentru mine”. Şi Tatăl, priveşte spre pământ, prin jertfa Fiului Său, şi spune cu durere în inimă:
„Doresc Eu moartea păcătosului? Zice Domnul, Dumnezeu. În Eziechiel 18:23, Nu doresc Eu mai degrabă ca el să se întoarcă de pe căile lui şi să trăiască? Da zice Domnul, „întoarceţi-vă la Acela de la care v-ati abătut mult...” Isaia 31:6.
Fr. Şi s. În Domnul, în această pildă, Cuvântul Sfânt ne prezintă tabloul omului care l-a cunoscut pe Dumnezeu, dar care l-a părăsit uşor pentru că plăcerile păcatului au fost mai atractive pentru el.
Deşi înconjurat de dragostea Tatălui ceresc, având belşugul de binecuvântări la îndemână, având averea aceasta de binecuvântări cereşti şi pământeşti la îndemână, nimic din toate acestea nu-l poate face pe păcătosul pornit pe panta satisfacerii plăcerilor sale să dorească mai mult decât despărţirea de Dumnezeu.
Aşa ca şi fiul risipitor, el pretinde lucrurile cele bune ale lui Dumnezeu, ca fiind, de drept ale lui. Le ia, ca şi când lucrul acesta ar fi ceva normal şi de drept, fără să mulţumească pentru ele şi fără să-şi arate dragostea faţă de Binefăcătorul său.
Tot aşa ca şi fiul risipitor, din pildă, mulţi oameni caută fericirea în uitare de Dumnezeu, departe, înstrăinaţi.
În Romani cap. 1:28, Domnul spune în dreptul lor: „Fiindcă n-au căutat să păstreze pe Dumnezeu în cunoştinţa lor, Dumnezeu i-a lăsat în voia minţii lor blestemate, ca să facă lucruri neângăduite”.
În ..... aceasta, Domnul Isus vrea să ne spună că oricare ar fi aparenţele vieţii, trăirea care are în centrul ei numai preocuparea de sine, este o viaţă irosită, este o viaţă fără ţintă.
Oricine încearcă să trăiască despărţit de Dumneueu, îşi risipeşte ceea ce i se pare că are.
Omul acela îşi risipeşte anii preţioşi ai tinereţii, îşi iroseşte puterea minţii, îşi iroseşte sentimentele inimii, şi ale sufletului.
Un om care duce o viaţă departe de Dumnezeu, îşi cheltuieşte viaţa, averea, banii pe ceea ce nu este pâine, pe ceea ce nu satură, ba , dimpotrivă toate acestea lasă în urmă un gust amar, ca de roşcove.
Şi Cuvântul Domnului spune în dreptul acestor oameni, în Isaia 55:7: „Să se lase cel rău de calea lui, şi omul nelegiuit să se lase de gândurile lui, să se întoarcă la Domnul care va avea milă de el, la Dumnezeul nostru, care nu oboseşte iertând”.
„Eu, zice Domnul, în cap. 44:22; îţi şterg fărădelegile ca un nor şi păcatele ca o ceaţă”
Numai un pas să faci omule, numai un pas să faci tinere...numai un pas să faci, oricine ai fi...
Şi: „Pe cel ce vine la Mine, nu-l voi izgoni afară” zice Domnul Isus în Ioan 6:37.
Astăzi dacă auzi glasul Domnului nu-ţi împietri inima, şi dacă încă mai umbli rătăcitor, departe de Domnul, El îţi spune. „Întoarce-te în casa Tatălui tău”.
Vino-ţi în fire, pentru că El, Domnul veşniciilor, te cheamă cu glasul Său duios şi blând, şi+ţi spune: „Întoarce-te la Mine, căci Eu te-am răscumpărat” Isaia 44:22.
Nu asculta glasul celui rău, care îţi şopteşte: stai deoparte, trăieşte-ţi viaţa. Nu te uita la ceea ceţi oferă el la plăcerile de o clipă. Pentru că asta aşteaptă să te vadă despărţit de Dumnezeu, murdar şi cu hainele zdrenţuite în păcatul greu.
Suflete drag, dacă astăzi îţi vezi totuşi hainele murdare în mocirla păcatului, dacă le vezi rupte şi zdrenţuite în hăţişurile păcatului, spune cu tărie: Sângele Domnului Isus Cristos mă spală, şi roagă-te împreună cu psalmistul în Psalmul 51:7: „Curăţeşte-mă, Domnae, cu isop, şi voi fi curat; spală-mă şi voi fi mai alb decât zăpada”!
Dacă eşti astăzi într-o stare de despărţire de Dumnezeu, te îndemn, prin Duhul Sfânt, ridică-te şi mergi la Tatăl cerurilor, întoarce-te la Tatăl tău.
Şi El va ieşi în întâmpinarea ta, pe când încă eşti departe.
Dacă vei face un singur pas spre El, în pocăinţă, Domnul se va grăbi să te cuprindă în braţele iubirii Sale nemărginite.
Şi Tatăl luminilor, va face mult mai mult decât a făcut tatăl fiului risipitor din pildă, care, atunci când a văzut pe fiul său care era mort şi a înviat, pe fiul său rătăcit dar regăsit, care era murdar şi îmbrăcat în zdrenţe, chemând slugile a zis: v. 22-24 : „ Aduceţi repede haina cea mai bună şi îmbrăcaţi-l cu ea; puneţi-i un inel în deget, şi încălţăminte în picioare. Aduceţi viţelul cel îngrăşat, şi tăiaţi-l. Să mâncăm şi să ne veselim; căci acest fiu al meu era mort, şi a înviat; era pierdut şi a fost găsit...”.
Din cuvintele acestea de la urmă am ales titlul predicii din .... aceasta.
Pierdut şi regăsit!
Pentru că aşa am fost fiecare dintre noi.
Pierduţi în păcatele noastre, înstrăinaţi de Dumnezeu, îmbrăcaţi în zdrenţele păcatului, cu sufletul gol, flămâmd, nehrănit. Aşa am fost toţi!
Dar a venit o zi binecuvântată de Domnul, o zi deosebită pentru fiecare dintre noi în care ne-am venit în fire şi ne-am întors acasă laTatăl.
Şi gustând din bunătăţile Tatălui, putem acuma să strigăm din toată inima, împreună cu David: „Cum se îndură un tată de copiii săi, aşa se îndură Domnul de cei ce se tem de El”! ps. 103:13.
De aceea, suflete drag Domnului, te îndemn, în Numele Duhului Sfânt, în clipa aceasta, dacă încă mai rătăceşti departe de Domnul, şi încă nu ţi-ai venit în fire, dacă încă nu te-ai întors acasă la Tatăl, astăzi nu pleca din locul acesta până nu-L primeşti pe Domnul Isus Cristos, ca Domn şi Mântuitor personal.
Nu pleca din locul acesta până nu te ridici şi te întorci cu pocăinţă la Tatăl cerurilor, care te va spăla în Sângele jertfei Fiului Său, te va dezbrăca de zdrenţele păcatului şi te îmbrăca cu haina albă a neprihănirii Sale.
Fă în momentul acesta pasul pocăinţei, şi El, Domnul se va ridica, te va întâmpina şi se va bucura împreună cu tot cerul de regăsirea sufletului tău.
Şi vreau să închei cu cuvintele pe care tatăl din pildă i le adresează fiului celui mare, pentru că sunt cuvintele cu care Tatăl ceresc ne întâmpină pe fiecare astăzi: „Fiule, tot ce am este al tău”. Tu nu trebuie decât să te încrezi în dragostea Mea, şi să iei darurile ce din belşug şi cu bucurie ţi le pun înainte”.

2010-08-27T13:55:00.002+03:00

Smochinul neroditor Luca 13:6-9
"El a spus şi pilda aceasta:"Un om avea un smochin sădit în via sa.
A venit să caute rod în el, şi n-a găsit.
Atunci a zis vierului: "iată că sunt trei ani, decând vin şi caut rod în smochinul acesta, şi nu găsesc. Taie-l. La ce să mai cuprindă ţi pământul degeaba?"
"Doamne", i-a răspuns vierul, "mai lasă-l şi anul acesta; am să-l sap de jur împrejur, şi am să-i pun gunoi la rădăcină.
Poate că de acum înainte va face roadă; dacă nu, îl vei tăia."
Cuvântul Domnului ne aduce într-o împrejurare, în care , Domnul Isus, Mântuitorul, stă de vorbă cu ucenicii, îndemnându-i mai mult ca oricând, la veghere, ştiind că ceasul răstignirii se apropie; ştiind că ceasul despărţirii este tot mai aproap, tot mai aproape.
Dar în acelaşi timp, Mântuitorul avea în vedere şi venirea Sa pe norii cerului pentru a-Şi lua acasă pe toţi aceia care aveau să primească mântuirea prin jertfa Sa.
Luca 12:35....
Aşa îi îndemna Mântuitorul pe ucenicii Săi. Să vegheze în vederea întâmpinării Mirelui ceresc pe norii cerului.
Aşa cum până în zilele noastre, ori de câte ori ne adunăm împreună la părtăşie, Domnul Isus ne spune şi nouă, să veghem în aşteptarea răpirii despre care s-a vorbit, şi despre care Scriptura ne vorbeşte. În vremea aceea, adică în timp ce stătea de vorbă cu ucenicii, spune Cuvântul Sfânt în v. 1, că „...au venit unii, şi I-au istorisit lui Isus ce se întâmplase unor galileeni, al căror sânge îl amestecase Pilat cu jertfele lor”.
Aceşti „unii”, nu erau dintre ucenici, ci se pare că erau din partida zeloţilor, partidă care continua şi în vremea aceea mişcarea de răzvrătire împotriva stăpânirii romane; şi prin această relatare, voiau să-L atragă pe Mântuitorul, să-L provoace să se alăture lor în lupta, sau revolta lor faţă de stăpânitori.
Ştiau zeloţii că Domnul Isus are mare influienţă asupra norodului. Şi dacă Îl atrag pe Isus de partea lor, atunci tot norodul va fi de partea lor.
Ori, Domnul Isus nu a venit în lumea noastră ca să se lupte cu oameni, nici cu orândiuri sociale sau politice, chiar dacă a venit ca rege şă-şi întemeeze Împărăţia.
O Împărăţie care să nu aibă sfârşit.
O Împărăţie în care nu mai sunt lupte şi nici frământări de nici un fel.
Ci Domnul Isus a venit în lumea noastră ca să mântuiască pe cei pierduţi în lumea de păcate; printre care eram şi noi odinioară.
Se pare, deasemenea, că Domnul Isus nu se afla în Ierusalim, atunci când, la una din sărbătoarea Paştelui sau sărbătoarea corturilor, nu spune Cuvântul Sfânt, ce sărbătoare era, nişte galileeni s-au urcat ca să aducă jertfe lui Dumnezeu, iar Pilat, care era guvernator în acel ţinut, i-a măcelărit amestecându-le sângele cu cel al jertfelor lor.
De ce a îngăduit Dumnezeu lucrul acesta nu ni-l spune Scriptura, de aceea nici nu socotim înţelept să scormonim întâmplarea aceasta.
Domnul Isus, însă, care cunoştea gândurile celor ce au venit să Îi relateze această faptă a lui Pilat, le dă un răspuns cu totul neaşteptat:
V.2 „Credeţi voi, le-a răspuns Isus, că aceşti galileeni au fost mai păcătoşi decât toţi ceilalţi galileeni, pentru că au păţit astfel?”
Sau credeţi voi că cei optsprezece peste care a căzut turnul din Siloam au fost mai răi şi mai păcătoşi?
Nu vreau să intru în amănunte, dar de aici observăm că Domnul Isus Cristos, Mântuitorul, nu se amestecă în luptele de partide, nu se amestecă în treburile politice, ci se ocupă numai de răscumpărarea sufletelor oamenilor de sub robia păcatului şi de împărăţia lui Dumnezeu pregătită să primească pe toţi acei ce se vor întoarce la Dumnezeu, până în zilele noastre, şi până când Harul mai este pe pământ.
De aceea Domnul Isus vorbeşte despre păcat şi despre păcătoşi în loc să vorbească despre iudei, despre romani, sau despre revolte omeneşti, sau partide politice sau partide religioase.
Asemenea cuvinte nu erau în vocabularul Mântuitorului.
Domnul Isus nu-l acuză pe Pilat pentru că a omorât pe acei galileeni. Nu-l vorbeşte de rău, dar nici nu-l laudă pentru faptele sale.
Răspunsul Domnului Isus pentru partida zeloţilor şi a unora ca ei este acela că mântuirea iudeului în particular, şi mântuirea neamului omenesc în general, nu stă în luptă de stradă, nu în lupta pentru putere, nu stă în lupta pentru avuţie nici în faptele de vitejie sau de caritate a cuiva, ci mântuirea oricărui om stă în pocăinţă şi credinţă în Jertfa Fiului lui Dumnezeu.
De aceea spune Domnul Isus Cristos în v. 2”..credeţi voi că aceşti galileeni au fost mai păcătoşi decât toţi ceilalţi?
Nu! Nu au fost nici mai păcătoşi şi nici mai puţin păcătoşi decât alţii.
„Ci dacă nu vă pocăiţi, spune Domnul, toţi veţi pieri la fel”.
Pentru că aşa cum spune Cuvântul Domnului în Romani 6:23: „... plata păcatului este moartea; dar darul fără plată al lui Dumnezeu, este viaţa veşnică în Isus Cristos Domnul nostru, adică viaţa veşnică se primeşte prin pocăinţă şi prin credinţa în Fiul.
Şi Cuvântul acesta este universal valabil până în zilele noastre, şi până când Domnul va veni să-Şi răpească mireasa la cer.
Până atunci, uşa Harului este deschisă şi pe cei ce se nevoiesc să intre pe ea, Biblia îi numeşte: fericiţi.
Prin aceste cuvinte Domnul Isus concentrează toată atenţia celor ce au venit să-I relateze întâmplarea, a celor ce au venit să-L instige la revoltă le concentrează atenţia spre cele veşnice. Domnul Isus comută discuţia de la lucrurile pământeşti la cele cereşti. Şi anume, asupra salvării, asupra mântuirii şi câştigarea vieţii veşnice prin jertfa pe care avea să o aducă la Calvar Însuşi El, Fiul lui Dumnezeu.
De altfel, şi-n ............ aceasta, acum şi aici Domnul Isus vrea cu tot dinadinsul să ne concentreze gândurile şi inimile noastre, spre salvare, spre pocăinţă, şi aşa cum vom auzi în continuare, spre o viaţă plină de roadele pocăinţei.
Pentru că nu ajunge numai faptul de a crede în jertfa Domnului Isus, Mântuitorul, nu este deajuns să crezi doar că există un Dumnezeu. Nu, nu este deajuns. Şi dracii cred şi se înfioară pentru că ştiu că au şi fost judecaţi ci, trebuie să şi umbli în neprihănire, şi să aduci roade ale neprihănirii. Sau în tremeni populari, în termeni simpli, aşa cum îi foloseşte Mântuitorul: trebuie să ne pocăim şi să facem faptele pocăinţei.
Altfel, degeaba am crezut.
Dacă nu vă pocăiţi, toţi ve-ţi pieri la fel...
Şi pentru ca ucenicii, precum şi acei „unii”, care au venit la Domnul, dar şi noi astăzi să înţelegem mai bine toate aceste lucruri. Mântuitorul spune o pildă şi anume: „Pilda smochinului neroditor”.
Prin ea, prin această pildă, Domnul ilustrează răbdarea lui Dumnezeu, faţă de israel, în primul rând, a cărui zi de judecată se apropia, dar şi îndelunga răbdare a lui Dumnezeu, şi aşteptarea ca toţi oamenii să se întoarcă la El, şi să aducă roade pentru împărăţia lui Dumnezeu.
Dacă citim Scriptura cu atenţie vom observa faptul că smochinul nu este ales întâmplător de către Domnul Dumnezeu ca pildă a pocăinţei, sau pildă a rodirii în neprihănire.
În Marcu 13:28, Cuvântul Sfânt spune: „Luaţi învăţătură de la smochin prin pilda lui”.
De ce nu de la spin?
Pentru că smochinul creşte în grădini, în livezi, pe dealuri şi în văi, chiar şi pe marginea drumului.
Am văzut in Iordania în oraşul antic Petra smochini crescuţi în crăpătura stâncii.
Aşa sunt şi oamenii răspândiţi pe toată suprafaţa pământului: la munte ori la mare, în văi sau pe dealuri, în sate sau oraşe, în grote şi pe creste şi Domnul aşteaptă ca toţi să vină la mântuire. Toţi să aducă roade pentru împărăţie. Toţi să se pocăiască.
În Genesa capitolul 3:7 spune Cuvântul Sfânt că primii oameni, Adam şi Eva, după ce au păcătuit împotriva lui Dumnezeu, s-au trezit goi.
Aveau toate bogăţiile grădinii lui Dumnezeu la îndemână şi la dispoziţia lor dar, pentru că n-au ascultat de Domnul, s-au trezit descoperiţi, săraci, fără nici un ajutor, şi departe de Dumnezeu.
Pentru că păcatul te înstrăinează de Dumnezeu.
Aşa cum sunt şi astăzi oamenii care nu-L au pe Domnul ca Mântuitor pe tronul inimii lor şi sunt: „ticăloşi, nenorociţi, săraci, orbi şi goi.” Apocalipsa 3:17 Adică, morţi faţă de Dumnezeu.
Şi Adam şi Eva, văzându-şi goliciunea, văzându-şi starea s-au îndreptat spre un smochin, dar în loc să culeagă fructele dulci, moi şi zemoase pentru aşi astâmpăra foamea, au cules frunze pe care le-au cusut la olaltă şi şi-au făcut şorţuri. Crezând astfel că vor acoperi golul lăsat de pierderea celui mai bun avut. Pierderea lui Dumnezeu. S-au trezit despărţiţi de Creatorul.
Măcar că Domnul le spusese: „în clipa în care veţi mânca din pomul cunoştinţei binelui şi răului, veşi muri negreşit”
Pentru că cel ce nu-L are pe Dumnezeu este gol şi este sărac lipit, chiar dacă are toate bogăţiile lumii.
Şi astăzi oamenii caută „frunze”, „scuze”, ca să-şi acopere goliciunea şi starea de păcat în loc să caute pe Cel ce cu adevărat acopere păcatul prin Sângele lui Sfânt şi acopere goliciunea cu haina jertfei Sale, cu haina neprihănirii.
Aşa a intrat în istorie smochinul, nu prin fructele sale hrănitoare ci prin frunzele seci, care odată ce se usucă sunt aruncate în foc pentru că nu sunt de nici un folos.
Apoi întâlnim un alt smochin mare şi frumos în mijlocul unei vii. Smochinul din pilda Domnului Isus.
La umbra acestui smochin nu creştea nimic, dimpotrivă, cuprindea şi pământul degeaba.
Dar stăpânul aştepta roade de la smochin pentru că înainte de a se coace strugurii în vară, se bucura de fructele pomului care ar fi trebuit să se coacă primele şi anume primăvara.
Însă, dezamăgire!
După o perioadă bună de aşteptare, Stăpânul nu găseşte nici o roadă.
Atunci îi spune vierului: Taiel! Taie-l de la rădăcină! Să nu mai facă umbră pământului.
Stăpâne, mai lasă-l un an.
Îl voi îngriji, am să-l sap împrejur, şi am săi pun gunoi la rădăcină, am să-i spun că este păcătos am să-i arăt calea mântuirii, am să-i spun că poate să capete mântuirea prin Sângele Domnului Isus, am să mă rog pentru el, am să-i arăt prin exemplul meu personal Calea spre cer.
Nu ştim ce s-a întâmplat cu smochinul în anul următor. Nu ştim dacă stăpânul s-a apropiat de el cu coşul pentru a-i culege roadele sau s-a apropiat cu toporul ca să-l taie de la rădăcină.
Nu ne spune Mântuitorul în pilda aceasta.
Aşa cum nu ştiu să spun nici eu astăzi, ce se va întâmpla cu mine şi cu tine suflete drag, mâine.
Astăzi, însă Marele Stăpân te îndeamnă la pocăinţă.
Astăzi Marele Stăpân, Domnul Isus Cristos, Cel ce a lăsat cerul şi a coborât la Betel pentru tine suflete drag, şi pentru mine, îţi spune duios...Apocalipsa 3:18:
Te sfătuiesc să cumperi de la Mine aur curăţit prin foc, ca să te îmbogăţeşti; şi haine albe,(nu frunze, nu scuze), ci haine albe ca să te îmbraci cu ele, şi să nu ţi se vadă ruşinea goliciunii tale; cumpără şi doctorie pentru ochi pentru ca să vezi bine lucrările minunate ale Celui ce Şi-a dat viaţa pentru tine.” .......
În al treilea rând găsim un alt smochin chiar pe drumul care urcă spre cetatea sfântă, spre Ierusalim.
Era primăvara, vremea când primele smochine începeau să se coacă.
Sub umbra acestui smochin s-a oprit călătorul ceresc, Isus Cristos Domnul. Mântuitorul lumii şi Mântuitorul tău şi al meu.
Era obosit, şi era flămând.
Apleacă o creangă, apoi alta, caută pe sub frunze şi spre uimirea Lui nu găseşte nici un rod.
Domnul nu are trebuinţă de frunze. El nu culege frunze, ci are trebuinţă de roadele bune şi gustoase, pe care vrea să le culeagă şi de la tine şi de la mine.
Astăzi Minunatul călător ceresc Domnul Isus, s-a oprit la Betel „căci acolo unde sunt adunaţi doi sau trei în Numele Meu, sunt şi Eu în mijlocul lor” zice Domnul şi .....cercetează fiecare suflet, cercetează fiecare inimă prezentă aici, trece de la inimă la inimă.
Poate că va găsi roade.
Poate că va găsi inimi primitoare.
Poate că va găsi o inimă care Îi va spune: Stăpâne, Doamne, începând de astăzi vreau să aduc roade numai pentru Tine.
M-am săturat să tot aduc frunze pentru lumea aceasta.
Domnul trece de la inimă la inimă!
Poate că va găsi Domnul o inimă care-I va spune: Da Doamne, sunt aici la dispoziţia Ta.
Suflete drag, Călătorul ceresc, stă şi bate la uşa inimii tale de atâta timp, obosit, însetat şi flămând aşteptând să-I deschizi, să te întorci la El şi să aduci roade pentru împărăţie.
Astăzi, acum şi aici, te îndemn suflete drag, deschide-I larg inima ta.
Primeşte-L pe Minunatul Stăpân şi El se va îngriji de tine.
Te va curăţa de tot ce este nefolositor, te va curăţa de tot ce te leagă de pământul acesta, îţi va tăia toate legăturile care te ţin legat de iad, te va uda cu ploaia Duhului Sfânt şi vei aduce roade pe care Însuşi El, Domnul domnilor şi Împărat al împăraţilor le va gusta cu mare plăcere.
Ai ceva pentru Domnul Isus astăzi?
Ai vreun rod bun? Ai vreo vorbă mulţumire?
Ai vreun cuvânt de laudă la adresa Domnului?
Adu-I astăzi roada buzelor tale.
Dar nu uita:
„Fiule, fiică, zice Domnul în Proverbe 23:26 „dă-Mi inima ta,(aceasta este roada plăcută Mie.) şi să găsească plăcere ochii tăi în căile Mele”.
După inima ta sunt însetat şi după inima ta sunt flămând.
În pilda Domnului Isus, vierul mai cere un răgaz.
„Mai lasă-l Doamne un an, mai lasă-l şi anul acesta...”
Mă voi îngriji de el şi poate va face rod.
Nu ştiu să-ţi spun suflete drag, când se va sfârşi răgazul pe care ţi l-a dat ţie Stăpânul ceresc.
Poate să fie astăzi ultima zi.
Poate că astăzi, Domnul îţi vorbeşte pentru ultima dată.
Nu amâna.
Poate este ultima chemare.
Poate că eşti sădit în via Domnului ca un smochin frumos de 2-3-30 de ani şi încă nu ai adus nici un rod.
Ai adus numai frunze: ură, invidie, clevetire, vorbire de rău.....
Sau poate că încă n-ai fost sădit în via Domnului.
Încă nu L-ai primit ca Domn şi Mântuitor pe Minunatul Stăpân ceresc.
Uită-te în sus spre Tronul de milă şi de îndurare al lui Dumnezeu, pentru că de acolo îţi vine şi izbăvirea şi iertarea şi mântuirea.
Predă-ţi viaţa în mâna bună a Domnului. Pentru căse apropie Stăpânul. Cu coşul să culeagă roadele, sau cu toporul să taie de la rădăcină!
Depinde de tine şi depinde de mine.

rugăciune pentru ţară

2010-08-22T15:52:00.003+03:00

„Vă îndemn dar, înainte de toate, să faceţi rugăciuni, cereri, mijlociri, mulţumiri pentru toţi oamenii, pentru împăraţi şi pentru toţi cei ce sunt înălţaţi în dregătorii, ca să putem duce astfel o viaţă paşnică, şi liniştită, cu toată evlavia şi cu toată cinstea. Lucrul acesta este bun şi bine privit înaintea lui Dumnezeu, Mântuitorul nostru, care voieşte ca toţi oamenii să fie mântuiţi şi să vină la cunoştinţa adevărului!”
1 Timotei 2:1-4.
Spunea cineva că rugăciunea credinciosului, poate ajunge ori unde poate ajunge Domnul, Dumnezeu. Şi cum Dumnezeu este prezent pretutindeni şi oricând, rugăciunea făcută cu credinţă poate ajunge, într-o clipă până la marginile pământului.
Aceasta înseamnă că noi am primit, prin rugăciune, dreptul să pătrundem în orice loc de pe pământ, dar mai ales am primit dreptul să intrăm în prezenţa lui Dumnezeu.
Cine are acest privilegiu?
Biblia ne spune că toţi cei ce L-au primit pe Domnul Isus ca Domn şi Mântuitor sunt „preoţi ai Domnului” Isaia 61:6; adică sunt cei ce stau de vorbă cu Dumnezeu.
De aceea, când vom înălţa rugăciunile noastre spre scaunul de domnie al Domnului, El î-şi va întinde mâinile spre casa pentru care ne vom ruga, spre familia pe care o vom aduce în mijlocire, spre soţul, soţia, copilul, sau părinţii noştri, sau prietenii noştri, sau vrăşmaşii noştri.
Cu toată încrederea , aşa cum ne îndeamnă Pavel, vă îndemn şi eu să venim înaintea Domnului cu rugăciunea de laudă, de mulţumire şi de mijlocire pentru cei dragi.
Nu sta nepăsător, nu sta nepăsătoare , şi roagă-te acolo unde eşti, pentru că rugăciunea ta poate aduce o mare binecuvântare şi o mare schimbare în inima celor dragi, fără să stai în frig, fără să faci un efort prea mare, fără să cheltui bani din buzunar, doar stând aici în faţa calculatorului sau sub cerul deschis şi rugându-te Domnului cu credinţă. Vedeţi ce putere nemaipomenită ne-a dat Domnul?
Rugăciunea ta mişcă mâna care ţine universul!
De aceea, vă încredinţez de faptul că la rugăciunile noastre, aşa cum spune psalmistul în Ps. 22:27, că „Toate marginile pământului îşi vor aduce aminte şi se vor întoarce la Domnul, şi toate familiile neamurilor se vor închina înaintea Lui”
Roagă-te ca ţara ta să fie binecuvântată cu belşug de pâine, cu pace şi înţelegere.
Roagă-te pentru cei aşezaţi în "dregătorii" (preşedenţie, guvern, parlament şi ori unde ar fi, să-şi îndrepte privirile spre cer pentru că de acolo vine izbăvirea, ieşirea din criză şi înţelepciunea.

Întoarceţi-vă la dragostea dintâi

2010-07-26T13:59:00.005+03:00

1 Ioan 4:7-11 "Pera iubiţilor, să ne iubim unii pe alţii; căci dragostea este de la Dumnezeu. Şi oricine iubeşte, este născut din Dumnezeu, şi cunoaşte pe Dumnezeu. Cine nu iubeşte, n-a cunoscut pe Dumnezeu; pentru că Dumnezeu este dragoste.
Dragostea lui Dumnezeu faţă de noi s-a arătat prin faptul că Dumnezeu a trimis în lume pe singurul Său Fiu, ca noi să trăim prin El.
Şi dragostea stă nu în faptul că noi am iubit pe Dumnezeu, ci în faptul că El ne-a iubit pe noi, şi a trimis pe Fiul Său ca jertfă de ispăşire pentru păcatele noastre.
Prea iubiţilor, dacă astfel ne-a iubit Dumnezeu pe noi, trebuie să ne iubim şi noi unii pe alţii."
În apocalipsa 2:1 citim faptul că Ioan a avut o viziune în care în plină strălucire a apărut Domnul Isus Cel înviat din morţi.
Era o viziune de noapte, cu sfetnice care luminau, dar şi cu stele strălucitoare.
Era deasemenea o viziune ca în miez de zi când soarele străluceşte în toată puterea lui.
În această viziune a lui Ioan, în bezna întunericului de afară, strălucesc sfetnicele care îşi iau lumina de la Cel ce cu adevărat este lumina lumii, soarele strălucitor.
Putem spune că Ioan a văzut Biserica Domnului Isus din toate timputile, strălucind în lume, sau luminând în lumea de păcat şi întuneric, prin Acela care este Luminătorul lumii şi Mântuitorul.
El, Domnul este Lumina ce luminează în viaţa urmaşilor Săi, pentru ca fiecare să fie purtători de lumină.
De aceea spune Cuvântul Sfânt în Iuda versetul 21: „Ţineţi-vă în dragostea lui Dumnezeu, şi aşteptaţi îndurarea Domnului nostru Isus Cristos pentru viaţa veşnică.”
Ce înseamnă lucrul acesta?
Că tot aşa cum nu poţi aştepta trenul în altă parte decât în gară, şi cum nu poţi aştepta avionul în altă parte decât în aeroport, şi cum nu poţi aştepta tramvaiul în altă parte decât în staţie, tot aşa nu poţi aştepta pe Domnul în altă parte decât în dragoste.
Pentru că prin credinţa că Domnul Isus vine şi printr-o umblare în dragoste paşii noştri ne vor purta pe urmele Mântuitorului spre Edenul fericirii veşnice.
Acolo nu vor mai fi lupte, nu vor mai fi istoviri şi nici dureri şi nici doruri şi nici lacrimi ci numai veşnice bucurii şi binecuvântări lângă Cel ce este Dragostea dintâi lângă care suntrm îndemnaţi astăzi să ne întoarcem şi să rămânem.

2010-07-16T16:10:00.002+03:00

Exod 15:26-27
"Domnul a zis: "Dacă vei asculta cu luare aminte glasul Domnului, Dumnezeului tău, dacă vei face ce este bine înaintea Lui, şi dacă vei asculta de poruncile Lui, şi dacă vei păzi toate legile Lui, nu te voi lovi cu nici una din bolile cu care am lovit pe egipteni; căci Eu sunt Domnul, care te vindecă."
Au ajuns la Elim, unde erau douăsprezece izvoare de apă şi şaptezeci de finici. Şi-au tăbătât acolo lângă apă."
Pentru a înţelege voia lui Dumnezeu şi pentru a ne putea pune încrederea în El, în Domnul, mai întâi trebuie să „luăm aminte la cuvintele Lui”
Auziţi ce spune Domnul Dumnezeu: „dacă vei asculta” şi nu oricum, ci „ dacă vei asculta cu luare aminte” adică dacă vei asculta glasul Domnului cu toată atenţia, atunci vei beneficia de toate făgăduinţele Lui.
Ascultarea de glasul Domnului nu este o poruncă, ci este o dorinţă a Domnului nostru să-L ascultăm cu deplină atenţie şi respect.
Atunci când Mă chemi ca să-ţi vorbesc zice Domnul, atunci vreau să Mă şi asculţi.
Şi mai vreau ceva, zice Domnul: vreau să asculţi şi să împlineşti poruncile Mele şi să faci faptele credinţei.
Dacă vei face aşa, Eu voi fi cu tine, te voi păzi de orice rău (Psalmul 91) şi îţi voi da sănătate trupului tău dar şi sufletului tău.
Două condiţii pune Domnul astăzi în faţa noastră pentru ca toate făgăduinţele Lui să se împlinească în viaţa noastră:
1 ASCULTARE.
„Dacă vei asculta cu luare aminte”.
Pentru că trebuie să luăm seama la ce auzim şi cum înţelegem.
Domnul Isus le spune ucenicilor în Marcu 4:24 „Luaţi seama la ce auziţi!”
Parcă Domnul Isus vrea să ne spună aici că nu orice intrpretare a Cuvântului este bună şi de folos, ci ceea ce spune Domnul în Cuvântul Sfânt aceea este de folos.
Iar în Luca 18:8 Domnul spune. „Luaţi seama deci cum ascultaţi!”
Şi a doua condiţie este CREDINŢA.
De multe ori ne îndoim de făgăduinţele lui Dumnezeu şi pentru că Domnul nu a pocnit din degete ca să facă minunea salvării, a vindecării, a eliberării instantaneu, ne pierdem nu numai nădejdea dar ne pierdem şi credinţa.
Şi Domnul spune în Ioan 14: 1 „Aveţi credinţă în Dumnezeu şi aveţi credinţă în Mine...”
În Romani 10:17, Duhul lui Dumnezeu spune: „Astfel, credinţa vine în urma auzirii, iar auzirea vine prin Cuvântul lui Dumnezeu”.
Vă veţi minuna de ceea ce vă voi spune, dar, crdeinţa nu este în noi. Ea VINE.
Cum vine credinţa?
Prin ascultare de Domnul!
Şi cum poţi să asculţi pe Domnul?
Citind Cuvântul Sfânt.
Iată că iarăşi ajungem la versetul de bază, unde Domnul ne spune: „Dacă vei asculta cu luare aminte, dacă vei asculta cu multă atenţie dar şi cu respect, atunci credinţa care vine v-a intra în inima ta şi nu va trece pe lângă tine ca tramvaiul...

2010-07-09T12:57:00.003+03:00

Ioan 16:25.33
"V-am spus aceste lucruri în pilde. Vine ceasul când nu vă voi mai vor4bi în pilde, ci vă voi vorbi desluşit despre Tatăl.
În ziua aceea, ve-ţi cere în Numele Meu, şi nu vă zic că voi ruga pe Tatăl pentru voi.
Căci Tatăl însuşi vă iubeşte, pentru că Ma-ţi iubit, şi aţi crezut că am ieşit de la Dumnezeu.
Am ieşit de la Tatăl, şi am venit în lume; acum las lumea, şi Mă duc la Tatăl.
Ucenicii Săi I-au zis:" iată că acum vorbrşti desluşit, şi nu spui nici o pildă.
Acum cunoaştem că ştii toate lucrurile, şi n-ai nevoie să Te întrebe cineva; de aceea credem că ai ieşit de la Dumnmezeu."
"Acum credeţi?" Le-a răspuns Isus. "Iată că vine ceasul, şi a şi venit, când veţi fi risipiţi fiecare la ale lui; şi pe Mine Mă veţi lăsa singur;dar nu sunt singur, căci Tatăl este cu Mine.
V-am spus aceste lucruri ca să aveţi pace în Mine. În lume ve-ţi avea necazuri; dar îndrăzniţi, Eu am biruit lumea."
Nu vreau să propovăduiesc o Evanghelie a bunăstării, pentru că Însuşi Domnul Isus a zis: în versetul 33”..în lume veţi avea necazuri...”
Cât timp ve-ţi fi în lume, nu veţi fi scutiţi de boli, de lupte, de suferinţe, de lipsuri...
Dar Eu, le-am biruit pe toate , zice Domnul!
Într-o lume care a devenit tot mai ostilă omului în general, şi credinciosului în mod special, Domnul Isus ne spune: „veniţi la Mine”.
Căutaţi-Mă pe Mine, urmaţi-Mă pe Mine şi Eu zice Domnul vă voi da odihnă şi linişte sufletului dar şi trupului vostru.
V-am vorbit destul în pilde!
Acum vă vorbesc desluşit.
Şi tocmai pentru că vă vorbesc clar, desluşit, voi nu mai puteţi adăuga nimic, nu mai puteţi interpreta cuvintele Mele după cum voiţi, zice Domnul, V.25
Iar versetele 26-27 spun clar că: „de acum, ve-ţi veni înaintea Tatălui cu cererile voastre, şi Tatăl se va pleca spre voi ca să vă asculte şi să răspundă cererilor voastre, nu numai pentru că Eu voi mijloci pentru voi, nici nu va fi nevoie, pentru că Însuşi Tatăl vă iubeşte fiindcă voi M-aţi iubit pe Mine, şi aţi crezut că sunt Fiul Său!”
Iar ultimul verset, v. 33, spune aşa: „V-am spus aceste lucruri tocmai ca să staţi liniştiţi la adăpostul Meu pentru că Zice Domnul: „ în lume ve-ţi avea necazuri; dar îndrăzniţi, spuneţi-Mi Mie, şi Eu împreună cu Tatăl voi rezolva problemele voastre pentru că sunt Biruitorul lumii”
-În lume ve-ţi avea lipsuri de tot felul, dar pământul cu tot ce cuprinde el, este al Meu Ps.24, tocmai de aceea pâinea de pe masa voastră nu va lipsi niciodată, niciodată!
-În lume ve-ţi avea multe lupte dar voi să staţi liniştiţi la umbra aripilor Mele, şi Eu voi lupta pentru voi. Exod 14:14.
-În lume ve-ţi avea suferinţe, ve-ţi avea dureri, ve-ţi avea boli, dar să ştiţi că şi pe acelea le-am biruit şi le-am luat cu Mine pe cruce.
Le-am purtat Eu în locul vostru, şi încă le mai port!
De aceea vă zic: îndrăzniţi!
Spuneţi-mi Mie durerea voastră şi Eu voi turna leac alinător.
O cântare zice: „Nu mai spune a ta durere frate nimănui”
Spune-I durerea ta Celui ce are leac ceresc, adică Domnului.
Spune-Mi Mie, zice Domnul, necazul tău, suferinţa ta, dutrerea ta.
Şi Eu, Cel ce am biruit lumea cu necazurile, cu bolile, cu suferinţele, cu ispitele şi cu păcatele ei, Eu îţi voi da biruinţă şi ţie. Eu îţi vindec toate bolile tale, Eu te încununez cu bucurie şi bunătate.
Nu-ţi cer altceva în schimb, decât CREDINŢA zice Domnul în versetul 31.
Şi zic: Domnul să mărească credinţa celor ce au primit darul acesta, iar celor ce încă nu au primit, Domnul să le dăruiască credinţă în Fiul lui Dumnezeu.

2010-07-08T12:48:00.001+03:00

Perle
-Oameni buni, suntem răi!
-Să fim treji asupra altora.
-Domnul i-a spus lui Petru: aruncă-ţi corabia la dreapta mrejei.
-Să ne rugăm asupra altora.
-Iuda s-a spânzurat şi i s-au împrăştiat toate mădularele.
-Noi nu mai suntem prieteni pentru că suntem pocăiţi.
-Şi s-au încheiat acolo, înaintea Domnului.
-Oameni care fac o lucrare, care nu fac bine lui Dumnezeu.
-Doamne, binecuvintează-ne nonstop şi angro.
-Om uman.
-Prin puterea lui Dumnezeu putem fi atinşi de puterea lui Dumnezeu.
-Doamne, gol am ieşit din pântecul Tău.
-Proorocul Isaia a fost un prooroc, care a proorocit proorocii.
-Doamne, cu smerenie ascultă-ne.
-Orbul s-a uitat ţintă la Pavel.

2010-07-06T20:53:00.004+03:00

BIBLIA

2 Timotei 3:16; Ioan 5:39
"Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu şi de folos ca să înveţe, să mustre, să îndrepte, să dea înţelepciune în neprihănire pentru ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârşit şi cu totul destoinic pentru orice lucrare bună."
Biblia, Sfânta Scriptură, sau Cuvântul lui Dumnezeu, stă la baza tuturor învăţăturilor creştine.
Cuvântul Biblie, vine din grecescul „Biblion”, diminutiv al cuvântului „Biblos”, care înseamnă Carte, care deasemenea aminteşte (la origine de oraşul fenician Byblos, port la Marea Mediterana, cunoscut în antichitate pentru comerţul cu papirus.
Papirusul era principalul material utilizat în vechime ca suport pentru scris, şi creştea din abundenţă în Delta Nilului, de unde era recoltat şi apoi prelucrat.
Biblia este Cartea Lui Dumnezeu.
Este numită pe drept cuvânt, Scrisoarea de dragoste scrisă de Dumnezeu, omului pentru a-L face cunoscut pe Fiul Său, pe Domnul Isus Cristos.
Ce ne face să credem că este de obârşie divină?
În primul rând, cea mai autorizată mărturie, adică mărturia făcută de Fiul lui Dumnezeu în Luca 24:44-46 „Apoi le-a zis:”Iată ce vă spuneam când încă eram cu voi, că trebuie să se împlinească tot ce este scris despre Mine în Legea lui Moise, în Prooroci şi în Psalmi.”
Atunci le-a deschis mintea, ca să înţeleagă Scriprurile.
Şi le-a zis: „Aşa este scris, şi aşa trebuia să pătimească Cristos, şi să învieze a treia zi dintre cei morţi”.
Biblia declară despre sine că este o Carte Sfântă, în foarte multe pasaje cuprinse în Ea: Deuteronom 6:6-9; 17:18; Iosua 1:8; Psalm 1:2; Proverbe 3:5-6; Daniel 10:21; Matei 5:17-19; Apoc. 1:2, 22: 18, sunt numai câteva.
După ce Dumnezeu a vorbit în Vechiul Testament prin prooroci, odată cu naşterea în lumea noastră a Mântuitorului, a vorbit oamenilor, prin Fiul Său, Cuvât care stă la baza Noului Testament.
Autorul Bibliei este Duhul Sfânt, care a inspirat pe toţi scriitorii celor 66 de cărţi cuprinse în ea, aşa cum declară şi apostolul Petru în a doua epistolă 1:21: „Căci nici o proorocie n-a fost adusă prin voia omului; ci oamenii au vorbit de la Duhul Sfânt”.
Deasemenea Faptele Apostolilor 1:16: „Fraţilor, trebuia să se împlinească criptura spusă de Duhul Sfânt mai înainte...”.
Biblia este veşnică. „Cerul şi pământul, vor trece, dar Cuvintele Mele nu vor trece”. Spunea Domnul Isus în Matei 24:35.
La alcătuirea Scripturii au contribuit peste patruzeci de scriitori în decurs de 1600 de ani (1500 î.Hr.-100 d. Hr.), având ocupaţii şi nivel de pregătire diferit: împăraţi, filosofi, medici, ţărani, pescari, vameşi, oameni de stat, poeţi, etc.
Cu toate că aceşti scriitori ai Bibliei, au trăit în vremuri diferite, pe continente diferite (Africa, Asia şi Europa), şi au scris în limbi diferite, nici o carte conţinută în ea nu se contrazice, şi nu se combate, dimpotrivă se completează în mod armonios una pe alta formând un tot unitar, adică aşa cum pe drept I se spune: CARTEA CĂRŢILOR.
Foarte important de reţinut este faptul că Biblia nu este Filosofia lui Dumnezeu, aşa cum încearcă unii să o numească, ci este Cuvântul care dă viaţă. Ioan 5:24; 6:68.
STRUCTURA BIBLIEI
Biblia( biblioteca aceasta de 66 de cărţi) cuprinde două părţi mari:
a) Vechiul Testament- conţine 39 de cărţi, care reprezintă: Legea, sau Pentateuhul lui Moise, sunt primele cinci cărţi. De la Genesa la Deuteronom.
Următoarele douăsprezece sunt cărţi istorice de la Iosua la Estera.
Urmează cinci cărţi poetice, de la Iov la Cântarea Cântărilor.
Şi şaptesprezece cărţi profetice, care cuprind profeţii mari şi muâici.
b) Noul Testament, conţine 27 de cărţi dintre care:
Cinci biografice –istorice- Evangeliile şi Faptele Apostolilor.
Şi douăzecişiuna de cărţi didactice care cuprind:
14 Epistole pauline, de la Romani la Evrei.
7 Epistole generale, de la Iacov la Iuda.
1 carte profetică Apocalipsa.
Fiecare dintre aceste Cărţi cuprinse în Sfânta Scriptură, fără excepţie trebuie cercetate cu mare atenţie pentru că au în conţinut o încărcătură spirituală deosebit de valoroasă pentru ceşterea sufletească a fiecărui credincios, născut din nou.
Scopul pentru care Dumnezeu ne-a dăruit Biblia:
1. De a-Şi proclama existenţa: Genesa 1:1 „La început Dumnezeu...”
Să-Şi descopere creaţia, El fiind Creatorul universului întreg. A lumii văzute şi a celei nevăzute.
Să-Şi descopere Esenţa: El este infinit, etern, neschimbat în fiinţa Lui, Atotputernic, Atotînţelept, Omniprezent, Sfânt, Drept, Adevărat.
De a se face cunoscut omului, prin cunoaşterea supranaturală, dar şi prin raţiune, prin revelaţie divină, prin credinţă şi experienţă personală cu El.
Să ne cunoaştem pe noi înşine: originea noastră, scopul pentru care l-a creat Dumnezeu pe om, stare de păcat al omului: 1 Timotei1:15; Iov 42:6; Ps. 51:3-5.
De a ne arăta necesitatea şi singura posibilitate de reabilitare în faţa lui Dumnezeu, ieşirea de sub robia păcatului, după ce prin Adam a căzut în păcat, şi din rangul de „coroană a creaţiunii lui Dumnezeu”, poruncind, deasemenea Pocăinţa Matei 3:2. „...pocăiţi-vă căci împărăţia lui Dumnezeu este aproape”.
Să caracterizăm păcatul şi să cunoaştem consecinţele lui. Romani 6:23 : „Fiindcă plata păcatului este moartea: dar darul fără plată al lui Dumnezeu este viaţa veşnică în Isus Cristos, Domnul nostru”.
Să-L cunoaştem pe Domnul Isus Cristos ca Fiu al lui Dumnezeu, coborât din cer, oferindu-Se pe Sine ca Miel de jertfă pentru mântuirea oricăruia care crede . Ioan 1:1-5, 3:16.
Ne învaţă ce trebuie să facem pentru a-L primi pe Isus Cristos ca Domn şi Mântuitor în inimile şi vieţile noastre.
Să-L cunoaştem pe Dumnezeu în toată splendoarea Sa şi modul cum ne putem apropia de El.
Să slujească de mărturie întregii lumi, a celor din ceruri, a celor de pe pământ, şi a celor de sub pământ în ziua judecăţii. Filipeni 2:10.
Ne arată raportul dintre om şi Dumnezeu.
Omul mântuit şi Dumnezeu şi omul nemântuit şi Dumnezeu.
Dumnezeu ne porunceşte să citim Scripturile, să le cercetăm cu atenţie, să le trăim (să le punem ăn practică), şi să le mărturisim şi altora. Ioan5:39.
Biblia, Cartea aceasta a cărţilor este singura normă de credinţă (aşa cum în toate domeniile există Norme de protecţie), tot aşa este şi Biblia. Normă de protecţie a credinţei, ce trebuie respectată.
Apocalipsa 22:18-19 ne porunceşte să nu scoatem şi să nu adăugăm nimic la ceea ce ne-a lăsat Dumnezeu scris în criptură: nici tradiţii, nici obiceiuri şi nimic altceva de felul acesta.
Dumnezeu prin Cuvântul Său ne îndeamnă să nu ne ruşinăm de Evanghelie, de Sfânta Scriptură, care este Vestea Bună a lui Dumnezeu de mântuire a oricui crede. Matei 8:25. Aşa mărturiseşte şi apostolul Pavel ân Romani 1:16: „ Căci mie nu mi-e ruşine de Evanghelia lui Cristos; fiindcă ea este puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea fiecăruia care crede:...”.
Ce credem şi mărturisim noi despre Biblie?
Că este Cuvântul lui Dumnezeu, o carte supranaturală, descoperind pe Unicul Dumnezeu, Suveran în univers şi gloria Sa manifestată prin Fiul Său, Domnul Isus Cristos.
Este mesajul lui Dumnezeu adresat oamenilor de pretutindeni, neţinând seama de rasă, culoare sau de limba vorbită.
Este adevărul care ne face liberi Ioan 17:17.
Este puterea lui Dumnezeu care îl mântuieşte pe om prin credinţă Romani 1:34; Ioan 3:5-7.
Este îndreptarul învăţăturilor sănătoase, prin care omul este chemat să se pocăiască 2 Timotei 3:15-16.
Este cea mai importantă şi singura autoritate în materie de credinţa 2 Timotei 3:16.
Este cartea potrivită pentru toate vârstele şi pentru toate gradele de cultură.
Este Cartea care vorbeşte atât inimii cât şi sufletului..
Concluzii.
Pornind de la versetul 17 a cap. 10 din epistola lui Pavel către Romani unde se spune: „Astfel, credinţa vine în urma auzirii, iar auzirea vine prin Cuvântul lui Cristos”, observăm că scopul lui Dumnezeu în Biblie şi prin Cuvânt, este unul practic. Dumnezeu a destinat-o ca să fie principalul Său instrument pentru a aduce oamenii la mântuire.
Întreaga Biblie este O Evanghelie (O veste bună), a mântuirii iar Evanghelia este „puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea fiecăruia care crede” Romani 1:16.
Putem spune că întreaga Biblie este concentrată spre persoana Domnului Isus Cristos, asfel încât cititorii ei să-L vadă, să-L cunoască, să creadă în El, că este Fiul lui Dumnezeu, venit în lumea noastră, făcându-Se pe Sine Mielul de jertfă al lui Dumnezeu, pentru mântuirea celor ce cred Ioan 20:31.
De aceea este foarte important să citim Scripturile pentru că „Ele pot să ne dea înţelepciunea care duce la mântuire prin credinţa în Isus Cristos.” 2 Timotei 3:16-16.

2010-07-05T08:48:00.005+03:00

Genesa 3:7-11, 21
Duminică 04.Iulie 2010, în Biserica "Betel" Bucureşti, a avut loc sărbătoarea botezului în apă pentru 15 suflete care şi-au predat viaţa în mâinile Domnului Isus Cristos, Mântuitorul lumii.

... Până când omul nu simte că are nevoie de ajutor, chiar dacă prin tot ce face nu realizează prea multe, el nu va apela la nimeni.
Dar atunci când vede că toată truda lui este zadarnică, abia atunci se gândeşte la un ajutor potrivit.
Însă şi atunci poţi apela în stânga şi în dreapta şi vei vedea doar umeri ridicaţi, mâini neputincioase sau poate, doar puţină compătimire.
Nimic altceva!
Nimic palpabil!
Nimic să-ţi aducă liniştire şi pace.
Şi totuşi există un ajutor de nădejde, ...un ajutor care nu va lipsi niciodată în nevoi, aşa cum spune psalmistul în Ps. 46:1-5 „Dumnezeu este adăpostul şi sprijinul nostru, un ajutor care nu lipseşte niciodată în nevoi. De aceea nu ne temem, chiar dacă ar urla şi ar spumega valurile mării, şi s-ar ridica până acolo de să se cutremure munţii. Este un râu, ale cărui izvoare înveselesc cetatea lui Dumnezeu, sfântul locaş al locuinţelor Celui Prea Înalt. Dumnezeu este în mijlocul ei: ea nu se clatină. Pentrucă Dumnezeu o ajută în revărsatul zorilor”.
În versetul 8 al textului pe care l-am citit din Cartea Genesei, Cuvântul Domnului spune că omul a auzit glasul lui Dumnezeu care umbla prin grădină în răcoarea zilei.
Aşa face Domnul până în zilele noastre; în fiecare dimineaţă Domnul coboară la om şi-l întreabă: ce faci tu Adame, ce faci tu Savule, ce faci tu Florica, ...Ruxandra,... Raluca,...Alexandra,...Mihai,... Aurel,... Maria,..Nicolae,...Luiza,..Cezar,..Marius,...Nela,...Vasile, eşti şi tu aici! Ce faci tu astăzi? Pentru că iată ţi-am pus înainte 24 de ore pe care aş vrea să le petrec împreună cu tine.
Doamne! Dar sunt gol! Sunt atât de păcătos! Mi-e rişine să stau înaintea Ta.
Versetele 9,10 „Dar Domnul Dumnezeu a chemat pe om şi i-a zis: Unde eşti? Şi omul i-a răspuns; Ţi-am auzit glasul în grădină, şi mi-a fost frică, pentru că eram gol, şi m-am ascuns”. Ps. 139.
Aşa face Domnul Dumnezeu în fiecare dimineaţă, în revărsatul zorilor. El vrea să stea de vorbă cu noi.
Domnul coboară la noi şi dacă ai recunoscut înaintea Lui că eşti gol şi descoperit, că eşti păcătos, atunci Domnul spune : „Ai credinţă în Dumnezeu şi ai credinţă în Mine”. Nu te teme, căci Eu sunt cu tine; nu te uita cu îngrijorare, căci Eu sunt Dumnezeul tău; Eu te întăresc, tot Eu îţi vin în ajutor, Eu te sprijinesc cu dreapta Mea biruitoare”. Eu te îmbrac! Începând de astăzi nu vei mai umbla gol pentru că te îmbrac în Fiul Meu Preaiubit. Începând de astăzi tu ai în Mine un Domn şi un Dumnezeu,... un prieten,... un frate.
Începând de astăzi nu vei mai fi un rătăcitor pribeag. De acum ai o ţintă şi o nădejde.
Şi fără Dumnezeu nu există viaţă adevărată.
Fără Dumnezeu ţi se duce vestea doar că trăieşti dar eşti mort în păcatele tale.
Domnul Isus ne dă o pildă a unui om bogat căruia I-a rodit ţarina.
Şi în pildă spune Domnul că omul acela s-a încrezut în înţelepciunea sa; a crezut în resursele sale, s-a încrezut în bogăţiile sale şi nu s-a gândit nici o clipă că şi viaţa şi mişcarea, şi fiinţa şi averea, şi sănătatea şi toate lucrurile sunt de la Dumnezeu şi toate sunt prin Dumnezeu.
Şi fără Dumnezeu nimic nu este.
Însă este fericit omul care aşa ca şi Adam acum 6000 de ani au o comuniune cu Dumnezeul Cel Viu şi Adevărat.
Ferice de omul care îşi pune nădejdea în Dumnezeul Cel Viu.
Şi mai ferice este de omul care Îl primeşte pe Domnul Isus Cristos ca Mântuitor prsonal, pentru că el este numit fiu al Celui Prea Înalt.
Astăzi stăm înaintea acestui tablou deosebit, unde prin ochii credinţei vedem cerul deschis, pe Tatăl ceresc glăsuind plin de bucurie: iată, şi aceştia sunt copiii Mei , iată şi aceştia sunt fiii şi fiicele Mele preaiubite, Îngerii din cer cântă o cântare de bucurie. Iar cu ochii aceştia de carne vedem în faţa noastră pe cei mai proaspeţi şi mai frumoşi copii născuţi în jertfa Domnului Isus Cristos, care deasemenea este aici şi se bucură de fiecare în parte.
Ei au înţeles că ori câte lucruri, ori câte bucurii le-ar oferi împrejurările vieţii, nu există fericire adevărată, şi nu există viaţă adevărată fără mântuirea prin Jertfa Fiului.
Adam şi Eva aveau totul depus la picioarele lor:
Genesa 2:15: „Domnul Dumnezeu a luat pe om, şi l-a aşezat în grădina Edenului, ca s-o lucreze şi s-o păzească”. Era a lor, împreună cu tot ce era în ea.
În fiecare dimineaţă, aşa cum am mai amintit Dumnezeul Universului, cobora şi-l cerceta pe om ca nu cumva să ducă lipsă de vre-un bine. Şi stătea de vorbă cu omul.
Ce minunat este dialogul cu Dumnezeu:
„Al rugii ceas ce dulce eşti,
Când Domnului mărturiseşti
Păcatu-ntreg, amarul tot.
Şi spui :Isuse nu mai pot
El zice : Mie vă rugaţi,
Cu-al Meu Cuvânt vă mângâiaţi”
Până când Adam şi Eva nu şi-au dat seama că sunt goi şi descoperiţi în faţa Lui Dumnezeu, nu s-au gândit nicio clipă cât de mult depind de Creatorul.
Şi în momentul acela , în momentul când li s-au deschis ochii au încercat să- şi ascundă goliciunea cu frunze.
Defapt aceasta încearcă să facă omul până în zilele noastre: să-şi ascundă neputinţele,... păcatele,... răutăţile,... cu frunze: adică cu vorbe, cu gânduri, cu dezvinovăţiri...
Dar Domnul Dumnezeu S-a uitat la Adam şi la Eva şi le-a zis: frunzele nu vă sunt de nici un folos, pentrucă în faţa Mea totul este gol şi descoperit.
Vorbele după care vă ascundeţi nu vă sunt de nici un ajutor, şi nici dezvinovăţirile, şi nici religiunea sub care vă ascundeţi nu vă este de folos.
Iată vă îmbrac Eu, zice Domnul cu haina adevărată.
Şi Domnul Dumnezeu le-a făcut haine din piele v. 21.
Şi astăzi Domnul Dumnezeu S-a uitat la frăţiorii care s-au hotărât să împlinească voia Lui, intrând în apa botezului şi a zis:
De astăzi vă îmbrac în haină nouă, o haină albă, frumoasă, elegantă, haina neprihănirii.
S-o purtaţi cu cinste,... cu demnitate, şi s-o purtaţi cu plăcere.
S-o păstraţi mereu curată pentru că este haina cu care veţi intra la nunta Mielului Divin.
Şi fără ea nimeni nu poate pătrunde în cerul lui Dumnezeu.
Este biletul de intrare în Sala de nuntă unde nu vor fi alţi invitaţi decât, numai Mirele şi mireasa.
Lucrul acesta se poate realiza numai în comuniune cu Creatorul, numai rămânând în Cel în care sunt ascunse toate comorile înţelepciunii şi ale ştiinţei.
El este Domnul Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu, pe care L-a dat la moarte Tatăl, pentru ca oricine crede în El să nu piară ci să aibe viaţă veşnică.
...Dacă merită cineva toată atenţia, dacă merită pe lumea aceasta ca cineva sa fie dorit, iubit, aşteptat, atunci El este Domnul Isus Cristos care îţi stă la dispoziţie 24 de ore din 24.
Notaţi-vă în minte şi în inimă câteva numere de telefon, de urgenţă. Câteva numere de telefon la care răspunde Domnul Isus, Mântuitorul în orice zi , în orice clipă, în orice împrejurare:
50:15 „Chamă-Mă în ziua necazului şi Eu, zice Domnul te voi izbăvi iar tu Mă vei proslăvi”
55:22 „Încredinţează-ţi soarta în mâna Domnului, şi El te va sprijini”.
96:2,3,4 „Cântaţi Domnului, binecuvântaţi Numele Lui, vestiţi din zi în zi mântuirea Lui! Povestiţi printre neamuri slava Lui, printre toate popoarele minunile Lui! Căci Domnul este mare şi foarte vrednic de laudă”
Păstrează legătura cu Domnul Isus Cristos în rugăciune.
Cercetează Scriptura- Cuvântul lui Dumnezeu, pentru că în El găseşti Cuvintele vieţii veşnice.
Adu-ţi aminte de tot ce ai învăţat la timpul de chatecheză.
Adu-ţi aminte că trupul tău este de acuma un loc sacru.
„Nu ştiţi că trupul vostru este templul Duhului Sfânt care locuieşte în voi şi pe care L-aţi primit de la Dumnezeu? Şi că voi nu mai sunteţi ai voştri? 1Cor 3:16.
Aşadar, nu lăsaţi ca ochii voştri să mai privească la lucrurile neîngăduite ale acestei lumi.
Nu lăsaţi ca urechile voastre să mai asculte muzica lumii cu ritmurile ei drăceşti, şi nici bârfa, ...şi nici bancurile, şi nici cuvintele porcoase...
Lăsaţi-L pe Cel ce a făcut urechea să v-o deschidă ca să audă glasul dulce şi plăcut al Domnului Isus Cristos şi al Duhului Sfânt care îţi spune cu gingăşie; „Teme-te de Dumnezeu şi păzeşte poruncile Lui. Aceasta este datoria oricărui om credincios”.
Nu lăsaţi ca pragul buzelor voastre să fie trecut de cuvinte nelegiuite.
„Vorbirea voastră să fie totdeauna cu har, dreasă cu sare, ca să ştiţi cum să răspundeţi fiecăruia”
Hrăniţi-vă sufletul şi duhul vostru cu hrana recomandată de Domnul Isus Cristos.
„Încolo fraţilor, tot ce este adevărat, tot ce este vrednic de cinste, tot ce este drept, tot ce este curat, tot ce este vrednic de iubit, tot ce este vrednic de primit, orice faptă bună şi orice laudă în Domnul, aceea să vă însufleţească”.
Cultivaţi credinţa adevărată care vede dincolo de împrejurări, dincolo de ce este vizibil cu ochii de carne, ...credinţa care crede incredibilul şi care primeşte răsplătirile Domnului.
Faceţi din făgăduinţele lui Dumnezeu realităţi prezente în fiecare zi, în fiecare clipă.
Astfel veţi fi apăraţi de ciuma care zboară ziua în amiaza mare, de săgeata arzătoare a celui rău.
Faceţi din Domnul Isus tăria şi bucuria şi desfătarea şi adăpostul vieţii voastre.
Iar tu suflet ce plângi în durere
Departe de harul Divin
O! Vino primeşte credinţa
Ce- aduce iertare din plin. Pentru că:
Aproape e ziua cea mare
Şi-atunci împreună cu noi
Intra-vei în marea splendoare
Departe de-a lumii nevoi!
Astăzi, zice Cuvântul lui Dumnezeu, dacă auzi glasul Lui , nu amâna.
Astăzi primeşte-L pe Domnul Isus Cristos ca Mântuitor personal. Şi El îţi va acoperi goliciunea cu haina albă a neprihănirii, te va spăla în sângele Lui Sfânt de toate păcatele tale şi te va face un om nou în Cristos.
Şi îţi v-a da drept de cetăţenie în cerul lui Dumnezeu.
Astăzi este ziua ta !
Mâine s-ar putea să fie prea târziu.
.......
Astăzi dacă auzi glasul Domnului nu-ţi împietri inima...

2010-06-28T13:41:00.001+03:00

Relaţiile frăţeşti
Iacov 5:1-20 (9) "Nu vă plângeţi unii împotriva altora, fraţilor, ca să nu fiţi judecaţi: iată Judecătorul este chiar la uşă."

Duminica trecută ar fi trebuit să vorbim, aici, la ora de învăţătură biblică, despre apostolul Iacov, fratele Domnului Isus Cristos, şi despre relaţia pe care trebuie să o avem cu Dumnezeul Cel viu şi Adevărat.
Era vorba despre o relaţie de supunere voii Sale, de umblare în smerenie şi credincioşie.
Adică, ne spunea apostolul, şi noi ar fi trebuit să învăţam lucrul acesta, că trebuie să ne apropiem de Dumnezeu cu smerenie, cu credincioşie şi cu înţelepciunea care vine de la Domnul.
Astăzi, avem înaintea noastră un text în care apostolul ne învaţă despre relaţiile noastre frăţeşti; despre modul cum trebuie să ne raportăm unul faţă de celălalt, şi împreună, uniţi în iubirea cerească, cum trebuie să ne apropiem de Domnul.
Dacă citim cu atenţie capitolul patru a epistolei , vom observa faptul că Iacov ne spune în sensul acesta, că trebuie să răspundem cu faptele noastre în dragoste, rugăciunii Domnului Isus din Ioan 17:21, unde Domnul se ruga înaintea Tatălui ceresc, aşa: „Mă rog ca toţi să fie una, cum Tu eşti în Mine, şi Eu în Tine; ca şi ei să fie una în Noi, pentru ca lumea să Mă vadă pe Mine în ei şi să creadă că Tu M-ai trimis”.
Tot aşa cum Tatăl şi Fiul sunt uniţi în Duhul Sfânt, tot aşa şi noi fraţilor,... trebuie să fim uniţi şi călăuziţi de acelaşi Duh.
Aceasta înseamnă că noi toţi trebuie să fim sădiţi, sau legaţi strâns de Viţa care ne dă viaţa şi fiinţa. De Domnul Isus Cristos.
De fapt, despre epistola aceasta, sobornicească a lui Iacov, se spune că este o carte de proverbe creştine, care tratează în mod special credinciosul, viaţa de credintă, faptele care însoţesc viaţa de credinţă, relaţia cu Dumnezeu şi relaţiile frăţeşti despre care, aşa cum spuneam, vom vorbi astăzi pe îndelete.
Chiar dacă ştim toate lucrurile acestea, Duhul Sfânt, vrea să ni le reamintească în dimineaţa aceasta, pentru ca să ni le întipărim bine în minte şi în inimă, ca să fim nu numai ascultători, dar şi împlinitori ai Cuvântului Sfânt, aşa cum ne spune Iacov, în capitolul 1:22!
Aşa cum tabla înmulţirii de exemplu, am învăţat-o în clasele mici, şi dacă nu mai facem câte un exerciţiu de aducere aminte, atunci este posibil ca să uităm cât fac 70 ori 7 şi prin aceasta să trecem cu vederea, că după porunca Domnului trebuie să iertăm pe fratele nostru de 490 de ori pe zi, şi să trăim în pace, în dragoste şi în unitate frăţească.
Dacă în capitolul 4, Cuvântul Domnului ne îndeamnă cu stăruinţă, parcă, să ne apropiem de Dumnezeu, astăzi, şi mai stăruitor, vrea să ne spună: „pregătiţi-vă să daţi faţă cu Marele Judecător”!
Cum? În dragoste, în unitate frăţească, în adorare, în iubire faţă de Domnul, în împlinirea Cuvântului Sfânt!
În primele şase versete, apostolul, inspirat, spune că lumea îşi aşteaptă răsplata după faptele ei rele şi versetul 5 spune: „voi v-ati cheltuit anii aici pe pământ în distracţii şi în satisfacerea oricărui capriciu iar acum inimile voastre sunt gata de tăiere”!
Însă în ceea ce vă priveşte pe voi iubiţi fraţi, spune apostolul în versetul 7, „ voi care aşteptaţi întoarcerea Domnului Isus, voi fiţi răbdători ca un gospodar care aşteaptă până în toamnă, să-i dea în pârg preţioasa recoltă”. Şi apoi în versetul 8 întăreşte cuvântul acesta şi spune:” Da! Aveţi răbdare şi prindeţi mai mult curaj, căci venirea Domnului este aproape”!
În sensul acesta spune Iacov în versetul 9 „Nu vă plângeţi unii împotriva altora, fraţilor şi surorilor, ca să nu fiţi judecaţi: iată că Judecătorul este chiar la uşă”!
În capitolul 1:19, se spune: „Ştiţi bine lucrul acesta, preaiubiţii mei fraţi, de aceea, orice om să fie grabnic la ascultare, încet la vorbire, zăbavnic la mânie, căci mânia omului nu lucrează neprihănirea lui Dumnezeu!
Lepădaţi orice necurăţie şi orice revărsare de răutate, şi primiţi cu blândeţe Cuvântul sădit în voi, care vă poate mântui sufletele”.
Ce vrea să ne spună apostolul cu aceste cuvinte?
Pe scurt, învăţătura este aceasta:
Ai grijă, şi păzeşte-ţi limba, mădularul acesta mic, care poate să facă aşa de mult rău, şi care este pricina atâtor necazuri!
Apoi, stăpâneşte-ţi nervii! Fii răbdător în orice lucru! Pentru că se apropie ziua când Domnul va veni şi toate se vor sfârşi!
Cu multă stăruinţă, parcă vrea să ne spună apostolul: Aţintiţi-vă privirile şi inima şi toată atenţia spre acea zi de bucurie, în care vă ve-ţi întâlni cu Mântuitorul.
Ce înseamnă aceasta?
Să ascultăm aşa cum se cuvine Cuvântul Sfânt, şi să-L împlinim în vieţile noastre cu vorba, cu gândul, cu fapta, cu trăirea noastră de credinţă.
Să nu rosteşti vorbe murdare, pentru că sunt urâciune înaintea Domnului!
Cel mai bun lucru şi mai plăcut înaintea lui Dumnezeu, spune Iacov în versetul 13:, este „că dacă ai o supărare, o suferinţă, să te rogi. Iar dacă ai bucurii şi ai inima bună, să cânţi spre slava Celui Înviat din morţi, să cânţi, spre slava Domnului Isus Cristos!
Şi dacă găseşti să te uneşti în căntare, în rugăciune cu fraţii tăi pentru care a murit Cristos Domnul, atunci plăcerea şi bucuria Domnului este şi mai mare.
Îmi spunea un frate care participă în fiecare zi la rugăciune aici la Betel, că se roagă şi acasă, dar aici împreună cu fraţii este cu totul altceva. Acolo unde doi se adună să laude pe Domnul, şi cer un lucru, oricare, le este dat cu bucurie de Tatăl care se bucură de relaţiile frăţeşti în unitate şi dragoste.
Nu vreau să intru prea mult în detalii, şi vreau să las ca Duhul Sfânt să ne vorbească în continuare prin Scritură.
Totuşi pentru cunoştinţa noastră vreau să spun câteva cuvunte despre sfârşitul apostolului Iacov, fratele Domnului.
Se spune că puţin timp înainte de distrugerea Ierusalimului, de către armatele romane, sub comanda lui Titus, în anul 70, pe când evreii se se întorceau la Domnul în număr mare, Ananus, marele preot, împreună cu cărturarii şi fariseii, au convocat Sinedriul şi au hotărât şi i-au poruncit lui Iacov citez: „fratele lui Isus care se numea Cristos”,să proclame de pe una din înălţimile Templului că Isus nu este Mesia.
Dar în loc să facă aşa, Iacov a strigat în gura mare că Isus este Fiul lui Dumnezeu şi judecătorul lumii.
Atunci, duşmanii Domnului, înfierbântaţi de mânie, l-au aruncat la pământ şi l-au lovit cu pietre până a murit. În timpul acesta Iacov striga: „Tată, iartă-i căci nu ştiu ce fac”.
Iacov, ascultător de Domnul până la moarte, poate să ne spună şi nouă astăzi tuturor: „apropiaţi-vă de Dumnezeu, cu smerenie, cu bunătate unii faţă de alţii, cu dragoste frăţească, uniţi de acelaşi Duh Sfânt!

2010-06-23T14:29:00.000+03:00

Psalmul 133
„Iată, ce plăcut şi ce dulce este să locuiască fraţii împreună!
Este ca untdelemnul de preţ, care, turnat pe capul lui, se pogoară pe barbă, pe barba lui Aaron, se pogoară pe marginea veşmintelor lui.
Este ca roua Hermonului, care se pogoară pe munţii Sionului, căci acolo dă Domnul binecuvântarea, viaţa, pentru veşnicie.”
Iată de ce este plăcut şi dulce să locuiască fraţii, în Domnul, împreună, pentru că acolo unde se adună doi sau trei în Numele Lui, Domnul Isus este în mijlocul lor Matei 18:20.
Acolo unde se adună fraţii împreună, acolo Domnul Dumnezeu deschide izvoarele cereşti, de Har, binecuvântare şi viaţă.
Acolo unde se adună fraţii împreună, acolo curge apa vie din Tronul lui Dumnezeu.
Aşa cum untdelemnul, în vechime reprezenta Mirul scump care era turnat pentru ungerea şi binecuvântarea regelui şi a preotului, tot aşa Domnul Isus, Mântuitorul toarnă astăzi balsamul alinător, untdelemnul bucuriei peste toţi cei ce se adună la părtăşie, în Numele Scump al Domnului.
Iată de ce este bine să se oprească din alergarea de zi cu zi pe pământul acesta oamenii credincioşi şi împreună să dea Slavă Celui ce a murit şi a înviat, Domnului Isus, Fiul lui Dumnezeu.
Pentru că acolo sunt turnate binecuvântările cereşti din belşug.
Precum curgea untdelemnul, turnat pe capul lui Aaron, pe barbă şi până la poalele veşmintelor, tot aşa toarnă Domnul belşugul binecuvântărilor Sale peste copiii Săi.
De aceea este dulce părtăşia cu fraţii şi cu Domnul.
Pentru că acolo toarnă Domnul roua, harul nemeritat care cade din cer de la Tatăl şi înviorează sufletele, aşa cum roua învioreză iarba în verile călduroase, aşa se împrospătează viaţa de credinţă.

2010-06-20T16:21:00.002+03:00

1 Petru 1:23
"...fiindcă aţi fost născuţi din nou nu dintr-o sămânţă, care poate putrezi, ci dintr-una care nu poate putrezi, prin Cuvântul lui Dumnezeu, care este viu şi care rămâne în veac."
Declaraţie:
Conform Cuvântului Sfânt, sunt născut din nou, dintr-o sămânţă care nu poate putrezi.
Sunt născut din Dumnezeu, prin Cuvântul Său care trăieşte în mine şi care lucrează în mine.
Eu sunt născut din Cuvântul Domnului prin bunăvoinţa şi prin puterea Duhului Sfânt.
Şi pentru că Duhul Sfânt, dătătorul de viaţă, locuieşte în mine, lumea şi lucrurile lumii nu mai au nici o putere asupra mea.
Fiindcă Cel ce locuieşte în mine este mai mare şi mai puternic decât cel ce este în lume.
Eu aparţin Domnului Isus, Mântuitorul sufletului meu şi sunt moştenitor al Împărăţiei cereşti împreună cu El, după făgăduinţele Lui.
Toate binecuvântările pe care Le-a făcut lui Avraam sunt şi ale mele.
De aceea eu sunt binecuvântat acasă.
Sunt binecuvântat în călătorie
Sunt binecuvântat la şcoală
Sunt binecuvântat la serviciu
Sunt binecuvântat la plecare
Sunt binecuvântat la venire.
Mâna bună a Domnului stă ca o umbră peste mine de aceea nimic rău nu mă poate atinge şi nici vătăma.
Viaţa Domnului Isus, viaţa Celui Înviat din morţi, curge prin fiinţa mea, prin venele mele din belşug, pentru că sunt fiul Său, răscumpărat în Sângele vărsat la Golgota.
De aceea, sunt mai mult decât biruitor
Sunt vindecat de orice boală pentru că Mântuitorul meu mi-a spus că a luat asupra Lui toate suferinţele mele.
Sunt eliberat de orice slăbiciune
Sunt eliberat de orice duh de frică pentru că Duhul care L-a înviat pe Fiul din morţi locuieşte în mine.
De acuma nu-mi rămâne altceva de făcut, decât să laud Numele Domnului, să-I dau slavă şi să-I mulţumesc pentru toate lucrurile. Amin!

2010-06-19T22:46:00.002+03:00

Psalmul 29.
"Fii lui Dumnezeu, daţi Domnului, daţi Domnului slavă şi cinste. Daţi Domnului slava cuvenită Numelui Lui!
Închinaţi-vă înaintea Domnului îmbrăcaţi cu podoabe sfinte!
Glasul Domnului răsună pe ape, Dumnezeul slavei face să bubuie tunetul:
Domnul este pe ape mari.
Glasul Domnului este puternic, glasul Domnului este măreţ.
Glasul Domnului sfarmă cedrii; Domnul sfarmă cedrii Libanului;
îi face să sară ca nişte viţei, şi Libanul şi Sirionul sar ca nişte pui de bivoli.
Glasul Domnului face să ţâşnească flăcări de foc, glasul Domnului face să se cutremure pustia;
Domnul face să tremure pustia Cades.
Glasul Domnului face pe cerboaice să nască;
El despoaie pădurile; în locaşul Lui totul strigă "Slavă"!
Domnul stătea pe scaunul Lui de domnie când cu potopul, şi Domnul împărăţeşte în veci pe scaunul Lui de domnie.
Domnul dă tărie poporului Său.
Domnul binecuvintează pe poporul Său cu pace!"
De multe ori suntem tentaţi să ne plângem, înspăimântaţi, de vremea rea ce se abate asupra pământului.
Însă David ne dă o pildă deosebită în acest psalm,
Pe când privea furtuna dezlănţuită care se întindea de la marea cea mare, Marea Mediterană, peste munţii Libanului şi peste pustia Cades, cuprinzând întreaga ţară, o furtună grozavă cu tunete şi fulgere.
O furtună care despuia pădurile şi făcea ca cedrii Libanului să cadă frânţi la pământ, aşa cum de multe ori se întâmplă şi la noi.
David în loc să se plângă înspăimântat, priveşte spre cer cu credinţă, parcă străpungând norii grei de furtună cu privirea, laudă din toată inima pe Cel ce locuieşte dincolo de nori, dincolo de stele, pe Dumnezeul Cel Viu şi Atot puternic..............
Şi ne îndeamnă şi pe noi să ne plecăm astăzi înaintea măreţiei cereşti şi să vestim slava lui Dumnezeu.
Să ne închinăm înaintea Măreţiei Sale cu aurul ascultării şi cu tămâia rugăciunii în smerenie, adorându-L pe Creator.
Numele lui este Isus şi este Domnul!.....
V.10-11
Furtuna a venit şi furtuna a trecut, însă Domnul rămâne veşnic!
Marea se înfurie şi apoi se linişteşte, furtuna se dezlănţuie şi apoi se potoleşte, dar Tronul de slavă al lui Dumnezeu rămâne în veac neclintit, ori cât de mari s-ar ridica valurile. Stânca rămâne!
Chiar şi în faţa potopului, Domnul stă liniştit pe Tronul Său de Dumnezeu.
Dumnezeul nostru este statornic. El este acelaşi ieri, acelaşi astăzi şi acelaşi mâine şi acelaşi Domn în vecii vecilor.
El este deasupra tuturor! El are control asupra universului! El are control asupra mea şi are control asupra ta!
El este tărie! El este putere! El este dragoste!.
Şi în dragostea Lui cea mare, Domnul dă tărie tuturor celor ce se încred în El.
Psalmul acesta ne sugerează o imagine minunată a sufletului care deşi trece prin încercări şi prin necazuri, rămâne liniştit, pentru că a învăţat că Dumnezeu dă tărie poporului Său. El dă linişte şi pace sufletului care Îl primeşte pe Fiul ca Domn şi Mântuitor.
Primeşte-L şi tu astăzi şi nu -ţi va mai fi teamă de "valuri" şi nici de "furtuni", pentru că El, Domnul va fi cu tine în toate căile tale.

2010-05-27T12:55:00.000+03:00

Hula sau batjocora 2 Timotei 3:1-5
„Să ştii că în zilele din urmă vor fi vremuri grele.
Căci oamenii vor fi iubitori de sine, iubitori de bani, lăudăroşi, trufaşi, hulitori, neascultători de părinţi, nemulţumitori, fără evlavie, fără dragoste firească, neînduplecaţi, clevetitori, neînfrânaţi, neîmblânziţi, neiubitori de bine, vânzători, obraznici, îngânfaţi; iubitori mai mult de plăceri decât de Dumnezeu; având doar o formă de evlavie dar tăgăduindu-i puterea. Depărtează-te de oamenii aceştia.”
Biblia vorbeşte despre vremea când Domnul Dumnezeu va aduna stelele, planetele şi pământul acesta, aşa cum adunăm noi iarna fulgii de zăpadă ca să facem un bulgăre, aşa va aduna Domnul toate lucrurile lumii acesteia şi le va arunca pe toate în focul gheenei şi noi vedem apropiindu-se vremea aceasta, adică, sfârşitul tuturor lucrurilor, sub ochii noştri.
Excepţie de la aceasta vor face aceia ce vor rămâne credincioşi Fiului lui Dumnezeu. Ei vor fi chemaţi să moştenească Împărăţia cerului.
În ultima vreme, în Biserica Domnului din loc, s-a vorbit foarte mult despre faptele firii pământeşti aşa cum le prezintă Scriptura.
Şi am văzut că sunt fapte ale firii care duc negreşit la moarte.
Avem exemple în Scriptură în sensul acesta:
Fii lui Eli, au batjocorit lucrurile din Templu închinate lui Dumnezeu şi au plătit cu moartea. 1 Samuel 2:12-17.
De aceea spune Cuvântul Sfânt: „Păzeşte-ţi piciorul când intri în casa lui Dumnezeu şi mai bine ascultă decât să aduci jertfa nebunilor”.
Anania şi Safira au săvârşit păcatul hulei prin faptul că au minţit pe Duhul Sfânt şi au plătit deasemenea cu moartea. Fapte. 5:1-11.
Apoi am văzut că sunt fapte ale firii care te fac să pierzi dreptul de moştenire a Împărăţiei lui Dumnezeu.
Şi în sensul acesta este o listă întreagă de păcate în Galateni cap.5:19-21.
Deasemenea s-a vorbit pe larg despre curvie, adică despre relaţii intime imorale, sau plăceri pe care unii şi le pot găsi în ilustraţii, filme sau altele ca acestea.
S-a vorbit despre necurăţie care cuprinde fapte rele, vicii, gânduri şi pofte ale inimii.
S-a vorbit despre certuri, nînţelegeri, luptă pentru întâietate.
Apoi s-a vorbit despre păcatul uciderii, despre pisme, beţii şi aşa mai departe.
Însă toate lecţiile acestea biblice care cuprind faptele firii nu s-au przentat în adunare, pentru ca vreunul dintre noi să şi le însuşească, ci dimpotrivă, ca să ne debarasăm de ele şi de acuma să trăim aşa cum spune Cuvântul Sfânt prin apostolul Pavel în Tit 2:11-14, cu cumpătare, evlavie şi frica de Domnul.
„Căci harul lui Dumnezeu, care aduce mântuire pentru toţi oamenii, a fost arătat, ( Cum a fost arătat? Prin Domnul Isus) şi ne învaţă s-o rupem cu păgânătatea, cu poftele lumeşti, şi să trăim în veacul de acum cu cumpătare, dreptate şi evlavie, aşteptând fericita noastră nădejde şi arătarea slavei marelui nostru Dumnezeu şi Mântuitor Isus Cristos.
14 El S-a dat pe Sine Însuşi pentru noi, ca să ne răscumpere din felul deşert în care trăiam odinioară, şi din orice fărădelege(sau faptă a firii), şi să-Şi curăţească un norod care să fie al Lui, plin de râvnă pentru fapte bune(sau fapte ale credinţei, vrednice de numele pe care-l poartă, adică, de copii ai lui Dumnezeu).”
Astfel ca Numele Domnului Isus să fie întotdeauna înălţat mai presus de orice.
Domnul Isus Cristos este ţinta oricărui credincios (aşa ne spune apostolul Pavel în Evrei „Să privim ţintă la Căpetenia desăvârşirii credinţei noastre, adică la Isus Cristos Domnul”) El este priveliştea uimitoare a îngerilor pentru că El, Dumnezeu a luat chip de om smerit, unind dumnezeescul cu omenescul pentru ca să ne fie ajutor de nădejde în toate împrejurările şi exemplu de trăire fără păcat, cu cumpătare şi evlavie înaintea lui Dumnezeu Tatăl.
Astăzi prin Harul lui Dumnezeu şi cu ajutorul nemijlocit al Duhului Sfânt, voi vorbi în cadrul aceleaşi teme Biblice, adică Faptele firii pământeşti, despre HULA sau BATJOCORĂ.
Şi recunosc faptul că nu este o lecţie uşoară chiar dacă în Sfintele Scripturi sunt multe pasaje care vorbesc de păcatul hulei sau a luării în deşert a numelui Domnului.
Dar m-am străduit să concentrez toată lecţia în câteva cuvinte şi într-un timp scurt, de aceea mă rog şi astăzi ca Duhul Sfânt să ne lumineze pe fiecare dintre noi şi tot ce nu voi putea eu cuprinde să ne descopere El, Duhul Sfânt al lui Dumnezeu, care ne călăuzeşte în tot adevărul.
M-am iutat însă în DEX şi am găsit că hula înseamnă a spune vorbe de ocară sau de batjocoră la adresa cuiva, sau a ocărî pe cineva, a vorbi de rău, a aduce calomnie cuiva sau a defăima pe cineva.
Toate acestea sunt păcate care îşi au originea în păgânism şi sunt săvârşite înaintea semenilor, înaintea fraţilor, dar mai ales înaintea lui Dumnezeu.
Tocmai de aceea Cuvântul Sfânt ne învaţă, aşa cum am citit din Tit „s-o rupem, să ne debarasăm, de păgânătate şi de vorbirile care-şi au rădăcina în păgânism şi să intrăm degrabă în ascultare de Dumnezeu, pentru că altfel riscăm pedeapsa veşnică.
Dacă nu ascultăm de Domnul, riscăm să nu vedem faţa lui Dumnezeu.
Dacă nu intrăm în ascultare de Domnul riscăm să fim şi noi adunaţi împreună cu lucrurile rele ale lumii şi aruncaţi în focul gheenei.
Chiar dacă Cuvântul Sfânt ne descoperă un Dumnezeu plin de dragoste şi de îndurare, un Dumnezeu care ne spune fiecăruia dintre noi astăzi: Marie, Ioane, Vasile, Virgile, să ştii că eşti foarte important în ochii Mei.
Eşti atât de important încât am dat pe Fiul Meu să moară în locul tău.
Şi să ştii că nu a fost o moarte uşoară, ci o moarte de cruce, pe când încă tu nici nu Mă cunoşteai, tu erai departe pierdut în lumea de păcate şi Eu te iubeam şi plângeam pentru tine şi sufeream pentru tine.
Tocmai de aceea te îndemn astăzi cu toată dragostea, zice Domnul Dumnezeu, ascultă de glasul Fiului Meu, ascultă de şoapta Duhului Sfânt şi trăieşte cu cumpătare în toate lucrurile, dar mai ales veghează asupra vorbirii tale.
Pentru că multe din păcatele firii pământeşti sunt săvârşite cu gura, cu limba, mădularul acesta mic, care face atât de mult rău în lume.
Spune Cuvântul Sfânt că pentru fiecare cuvânt rostit vom sta înaintea MareluiJudecător şi vom fi judecaţi.
Şi hula se numără printre păcatele săvârşite cu gura.
Ştim însă că hula nu se limitează la un păcat sau altul, nu se limitează la o vorbă sau la alta, ci se manifestă şi printr-un mod de viaţă păcătos.
Nu pot să spun că hula este un păcat mai mare decât altele, pentru că înaintea lui Dumnezeu toate păcatele sunt la fel.
Înaintea lui Dumnezeu nu sunt păcate mici sau păcate mari ci toate sunt egale.
Uciderea este egală cu ura şi este egală cu vorbirea de rău, şi este egală cu clevetirea.
Dar hula este un păcat grozav fie că este vorba de hula împotriva lui Dumnezeu Tatăl, fie că este vorba de hula împotriva lui Dumnezeu Fiul, fie că este vorba de hula împotriva lui Dumnezeu Duhul Sfânt, fie că este vorba de hula împotriva copiilor lui Dumnezeu.
Pentru că hulind, batjocorind pe un copil al lui Dumnezeu, vorbeşti de rău, huleşti pe Cel ce locuieşte în el, adică pe Domnul Isus, Mântuitorul şi pe Duhul Sfânt care deasemenea locuieşte în inima întoarsă la Dumnezeu.
Şi dacă te atingi de el, măcar cu un cuvânt, te atingi de lumina ochilor lui Dumnezeu. Zaharia cap.2
De aceea spune Cuvântul Sfânt debarasează-te de păgânismul acesta.
Ba mai mult spune Domnul Isus într-o împrejurare în Marcu 3:28-29 că hula împotriva Duhului Sfânt nu va fi iertată în veac şi în veci de veci. De ce?
Pentru că acuzându-L pe Mântuitorul de faptul că scoate dracii cu ajutorul lui belzebul, fariseii şi toţi acuzatorii Domnului batjocoreau nu pe Învăţătorul, ci pe Duhul Sfânt care era în Domnul Isus.
Ei batjocoreau pe Cel ce este Stăpânul şi Creatorul universului spunând că este Belzebul, adică domnul dracilor.
De aceea Mântuitorul le spune: „păcatul acesta nu vă va fi iertat în veac.”
În Matei 12:32 Mântuitorul spune: „Oricine va vorbi împotriva Fiului Omului va fi iertat;(Dacă îşi cere iertare şi se lasă de vorbirea de rău), dar oricine va vorbi împotriva Duhului Sfânt, nu va fi iertat nici în veacul acesta, nici în veacul viitor.”
Oare este Duhul Sfânt o persoană mai deosebită, este Duhul Sfânt o persoană mai sfântă în Trinitate?
Nu!
Dar hulind pe Duhul Sfânt Îl întristezi şi atunci nu-ţi mai străpunge inima şi te lasă în voia minţii tale blestemate.
Şi dacă Duhul Sfânt nu-ţi mai străpunge inima şi nu te mai călăuzeşte în Adevărul lui Dumnezeu, atunci te rătăceşti pe drumul pierzării.
De altă parte Duhul Sfânt este cea mai gingaşă, cea mai sensibilă persoană din Dumnezeu şi dacă este întristat Duhul Sfânt suferă nespus de mult şi se retrage cu mari suspine. De aceea spune apostolul în Efeseni 4:30 „Să nu întristaţi pe Duhul Sfânt al lui Dumnezeu, prin care aţi fost pecetluiţi pentru ziua răscumpărării”.
Totuşi, în Isaia 48:11 Cuvântul Sfânt spune: „Cum ar putea fi hulit Numele Meu?”
Şi tot acolo găsim unul din răspunsuri şi anume, faptul că Numele Domnului poate fi hulit luându-I slava ce I se cuvine, luându-I meritele ce I se cuvin Lui şi numai Lui, Domnului şi asumându-ni-le noi sau dându-le altcuiva.
„Cum ar putea fi hulit Numele Meu?Nu voi da slava Mea altcuiva.”
Hula, este o călcare a primelor două porunci din Decalog, unde se spune:
Să nu ai alţi dumnezei afară de Mine.
Să nu-ţi faci chip cioplit, nici vreo înfăţişare a lucrurilor care sunt sus în ceruri, sau jos pe pământ, sau în apele mai de jos decât pământul”.
Adică, să nu iei slava Domnului şi să o dai altcuiva.
Pentru că dând slava Dumnezeului Celui viu, unui muritor de rând huleşti Numele Domnului, batjocoreşti pe Domnul Vieţii.
Am să vă dau un exemplu simplu, pe înţelesul tuturor: Poţi să huleşti numele Domnului spunând că rugăciunile tale, sau faptele tale au vindecat pe un bolnav, sau au izbăvit un suflet, sau au mâmtuit pe cineva.
Ori, ştim că rugăciunile sfinţilor nu sunt leacuri pentru vindecare, pentru eliberare, pentru izbăvire, ci rugăciunile sunt sunt doar cereri, sunt doar liste de nevoi, sunt reţetele cu care ne przentăm înaintea Marelui Medic Suprem , Dătătorul de viaţă care are balsamul alinător şi leac pentru orice boală. El este Cel ce vindecă, El este cel ce toarnă uleiul vindecător şi tot El este Cel ce izbăveşte. Psalmul 103:3
Se amintea aici cu două duminici în urmă faptul că Dumnezeu S-a supărat pe Moise(...) care şi-a însuşit meritul de a face minuni dând apă din stâncă, spunând poporului: „O neam de oameni răzvrătit! Oare vom putea noi să vă dăm apă din stâncă?””Voi putea eu să scot apă din stâncă, cu acest toiag?”
Dar cine eşti tu omule să-ţi atribui merite care nu îţi aparţin?
Ţi-a cerut Domnul să dai tu apă din stâncă? Nu! Domnul ţi-a spus vină cu cerea ta înaintea Mea şi Eu voi deschide stânca, şi va curge apă. „Tu vorbeşte stâncii.”
Pentru că nu tu dai apă din stâncă să adăpi poporul ci Domnul. El dă apă, El dă pâine.
Nu tu vindeci, oricât de frumos te-ai ruga, ci Domnul este Cel ce vindecă.
Nu tu izbăveşti, nu tu mântuieşti ci Domnul dă Izbăvirea şi mântuirea.
Nu-Mi voi da Slava Mea nimănui zice Domnul!
Poţi să huleşti Numele Domnului aşa de uşor respingând lucrarea Sa, tăgăduindu-I puterea, sau luându-I slava care I se cuvine Lui, Domnului.
(Într-o biserică penticostală să dispreţuieşti proorociile, când Cuvântul Sfânt spune : cercetează, i-a ce este bun şi nu dispreţui pe Duhul Sfânt. 1 Tesaloniceni 5.)
Poţi aşa de uşor să faci pe alţii să hulească Numele Domnului prin purtarea ta, prin vorbirea ta, prin faptele tale, prin felul tău de trăire.
La Romani 2:24 se spune: „Căci, din pricina voastră este hulit Numele lui Dumnezeu.”
Poţi să fii în interior evlavios, plin de muzică, plin de ritmuri dar pe dinafară să faci Numele Domnului de ocară
şi cei din jur să batjocorească pe Domnul din pricina ta.
Am un exemplu la îndemână: Când vii la Biserică îţi parchezi maşina aşa fel ca să dai prilej vecinilor să vorbească de rău, nu şoferul, ci pe Domnul.
Poţi să-ţi arăţi la interior pocăinţa, evlavia, dar în exterior să vorbeşti de rău pe copilul lui Dumnezeu, să vorbeşti de rău lucrarea pe care o face înaintea lui Dumnezeu
Textul pe care l-am citit în versetul 5 spune despre astfel de suflete că: „ au doar o formă de evlavie, dar îi tăgăduinduiesc puterea.”
Şi tăgăduind puterea, huleşti Numele Domnului!
Pentru că El este puterea, El este tăria!
Doamne, păzeşte-ne de forme de evlavie! Pentru că nu vrem să fie alergarea noastră zadarnică pe pământul acesta.
Numele Domnului poate fi hulit pe nedrept.
Unii din neamul acesta românesc spun despre pocăiţi, despre cei ce au primit pe Domnul ca Mântuitor, că sunt rătăciţi. Rătăciţii aceia!
Spunând că suntem rătăciţi, vorbesc de rău pe Cel ce este în noi şi ne călăuzeşte în tot adevărul, adică pe Duhul Sfânt al lui Dumnezeu.
Uitaţi-vă împreună cu mine în Scriptură, unde citim că pe când era Mântuitorul în faţa lui Ana, marele preot, acesta L-a întrebat în Matei 26:63 : „Te jur pe Dumnezeul cel viu, să ne spui dacă eşti Cristosul, Fiul lui Dumnezeu.”
Şi pentru că răspunsul Mâmtuitorului a fost:”Da sunt”,Marele preot şi-a rupt hainele în semn „de doliu, sau mare durere”, chipurile,
Şi a spus:”huleşte.”
În închipuirea fariseilor, Domnul Isus hulea făcându-Se pe Sine Mesia.
Şi batjocoreau, defăimau, huleau în felul acesta pe Fiul lui Dumnezeu.
Domnul Isus a fost acuzat, deasemenea, că huleşte şi atunci când rostea cuvântul iertării în dreptul bolnavilor, Matei 9:3.
Batjocoreau astfel pe Duhul Sfânt care însoţea pe Domnul. „Duhul Domnului, spunea Învăţătorul, în Isaia, este peste Mine să vestesc un an de îndurare.
Fr. şi s. să nu întristăm pe Duhul Sfânt al lui Dumnezeu prin care am fost pecetluiţi pentru cer.
Ci să o rupem cu păgânătatea şi cu vorbirea de rău, cu batjocora, cu clevetirea, cu defăimarea şi să trăim de acuma cu cumpătare, cu evlavie şi cu frica de Domnul, aşteptând fericita întâlnire cu Mirele pe norii cerului.

2010-05-23T15:57:00.002+03:00

Coborârea Duhului Sfânt.
Faptele Apostolilor cap. 2:1-4
„În ziua Cincizecimii, erau toţi împreună în acelaşi loc. Deodată a venit din cer un sunet ca vâjâitul unui vânt puternic, şi a umplut toată casa unde şedeau ei.
Şi toţi s-au umplut de Duh Sfânt, şi au început să vorbească în alte limbi, după cum le da Duhul să vorbească”.
Botezul cu Duhul Sfânt, nu este o invenţie a ucenicilor Domnului Isus, şi nici a bisericilor, nici a vreunui mare evanghelist, ci este făgăduinţa Domnului Isus, Mântuitorul nostru. F.A. 1:8 „Ci voi ve-ţi primi o putere, când se va Pogorî Duhul Sfânt peste voi,...”
Umplerea, sau botezul cu Duhul Sfânt, a celor mântuiţi şi subliniez, a celor născuţi din nou, nu este şi nu trebuie să fie o emoţie de moment, (aşa cum foarte mulţi credincioşi cred), nu este nici măcar înzestrarea credinciosului cu puteri miraculoase, supranaturale.
Ci aşa cum continuuă Luca în versetul 8, din care am citat „...ca să-Mi fiţi martori, zice Domnul, în Ierusalim, în toată Iudeea, în Samaria, şi până la marginile pământului.”
Adică, Duhul Sfânt , când se va pogorî peste voi vă va da putere şi îndrăzneală să vestiţi mântuirea prin jertfa Mea zice Domnul. Avem ca exemlu practic în sensul acesta pe ucenicul Petru, care de frica iudeilor, stătea ascuns şi cu uşile încuiate, dar în clipa când a fost umplut de Duhul Sfânt, s-a ridicat şi în câteva cuvinte simple a întors inimile a trei mii de suflete către Domnul.
Lucrul acesta nu înseamnă nicidecum că Duhul Sfânt a fost la dispoziţia lui Petru, aşa cum nu este niciodată la dispoziţa vreunui om, ci înseamnă că Duhul Sfânt când coboară ia în stăpânire omul, gura, inima, sentimentele.
Duhul Sfânt ia în stăpânire limba, mădularul acesta mic, ce face ravagii în lume. Duhul Sfânt ia în stăpânire mâinile şi picioarele şi urechile şi întreaga fiinţă.
Botezul cu Duhul Sfânt nu este administrat credinciosului, aşa, doar ca să mai aibă un motiv de mândrie, să mai aibă un motiv de laudă la adresa personală.
Dimpotrivă, credinciosului botezat cu Duhul Sfânt i se dă arătarea Duhului spre folosul altora: 1 Corinteni 12:7-10.
De pildă unuia îi este dat, prin Duhul să vorbească despre înţelepciune; altuia să vorbească despre cunoştinţă, altuia darul credinţei, altuia darul vorbirii în felurite limbi, altuia darul tălmăcirilor, altuia darul tămăduirilor, altuia puterea să facă minuni, altuia proorocia şi toate acestea le face Unul şi Acelaşi Duh care dă fiecăruia după cum voieşte El.
Şi acum, dacă suntem deacord cu ceea ce scrie Pavel inspirat de Acelaşi Duh Sfânt, atunci ne putem pune întrebarea pertinentă:
De ce este oprită lucrarea Duhului Sfânt în bisericile secolului 21?
Oare nu mai are valabilitate Cuvântul lui Dumnezeu?
S-a învechit cumva, şi avem nevoie de o nouă Evanghelie?
Dacă opreşte cineva lucraea cerului pentru că pe pământ sunt imitaţii şi înşelăciuni, oare lucrează sub călăuzirea Duhului?
Spre exemplu, dacă nu am mai folosi bancnotele, pentru că au apărut şi falsuri, unde am ajunge?
Sau dacă nu ne-am mai lupta lupta cea bună pentru că Satan şi-a înşirat batalioanele împotriva noastră, am fi nişte biruitori?
Dacă sunt cristoşi mincinoşi, oare nu trebuie să mai credem şi să slujim pe Adevăratul Isus Cristos?
Sau dacă sunt prooroci mincinoşi ( ceea ce confirmă dealtfel Domnul Isus), nu se mai manifestă darurile Duhului Sfânt, pentru că cineva le falsifică?
Nici decum!
Dimpotrivă, noi trebuie să cerem tot mai mult umplerea cu Duhul, Cea mai gingaşă persoană din Dumnezeu, pentru că numai aşa vom ieşi învigători în lupta pe care o avem de dus cu stăpânirile veacului acestuia. Cf. Efeseni cap. 6.
De aceea, trebiue să cerem cu stăruinţă umplerea ; „vaselor” cu puterea de la Cincizecime, adică să cerem stăruitor Duhul Sfânt al lui Dumnezeu, pentru ca să ne fie mângâiere, călăuză spre cer şi putere de mărturisire a credinţei din inimă.

2010-05-13T11:29:00.001+03:00

Înălţarea Domnului Isus la cer.

Faptele Apostolilor 1:8-11
„Domnul a zis: „voi veţi primi o putere, când Se va pogorâ Duhul Sfânt peste voi, şi-Mi veţi fi martori în Ierusalim, în toată Iudea, în Samaria, şi până la marginile pământului.
După ce a spus aceste lucruri, pe când se uitau ei la El, S-a înălţat la cer, şi un nor L-a ascuns din ochii lor.
Şi cum stăteau ei cu ochii pironiţi spre cer, pe când Se suia El, iată că li s-au arătat doi bărbaţi îmbrăcaţi în alb, şi au zis: „Bărbaţi Galileeni de ce staţi şi vă uitaţi spre cer? Acest Isus, care S-a înălţat din mijlocul vostru, va veni în acelaşi fel cum L-aţi văzut mergând la cer.”
Credinţa noastră se bazează pe faptul că, după planul Tatălui ceresc de a oferi lumii întregi un DAR nepreţuit, Domnul Isus, Fiul Său a coborât din slava cerească, a luat chip de om şi S-a dat pe Sine ca jertfă de ispăşire penru păcatele lumii întregi.
„Ioan 3:16 „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, (adică omul), încât a dat pe Singurul Său Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, şi să aibă viaţa veşnică”.
Şi după ce Şi-a dat viaţa ca preţ de răscumpărare pentru păcatele mele şi pentru păcatele tale suflete drag, şi după ce trupul Lui a fost pus într-un mormânt rece, Domnul Isus a înviat atreia zi după Scriptură (adică aşa cum era scris în Cartea Sfântă), şi începând chiar cu prima zi a învierii, Domnul Cel Înviat din morţi, S-a arătat ucenicilor prin multe dovezi, stând de vorbă cu ei timp de patruzeci de zile, sfătuindu-i, îmbărbătându-i, dar mai ales vorbindu-le despre Casa de sus, despre o împărăţie ce va să vină.
Fapte. 1:3 „După patima Lui, li S-a înfăţişat viu, prin multe dovezi, arătându-li-Se deseori timp de patruzeci de zile, şi vorbind cu ei despre lucrurile privitoare la Împărăţia lui Dumnezeu”.
Îi plăcea tare mult Domnului Isus să vorbească despre Casa de sus şi despre Tatăl care Îl aştepta cu drag să sosească acasă.
Ucenicii, ca şi mulţi credincioşi de-alungul timpului şi până în zilele noastre, erau foarte curioşi şi mai ales interesaţi de vremea în care Mântuitorul Îşi va instala Împărăţia, pentru că tot nu înţelegeau faptul că Fiul Omului nu are o împărăţie pământească, omenească, trecătoare, ci are o Împărăţie cerească, nepieritoare, o Împărăţie veşnică în care nu sunt „robi” şi nici „supuşi” ci numai fii şi fiice, prinţi şi prinţese împreună moştenitori cu Marele Împărat, Isus Fiul lui Dumnezeu.
Tocmai de aceea, Mântuitorul le spunea: „Nu este treaba voastră să ştiţi vremurile şi soroacele; pe acestea Tatăl le-a păstrat sub stăpânirea Sa”. V.7.
Dar care este treaba noastră? Poate au întrebat ucenicii.
Ce să facem în aşteptarea Împărăţiei?
Voi veţi rămâne în cetate (în Ierusalim), încă puţine zile, şi veţi lucra şi vă veţi ruga şi veţi veghea aceasta este treaba voastră, şi apoi, veţi primi o putere când se va pogorâ Duhul Sfânt peste voi, după aceea veţi ieşi şi veţi merge în toată lumea până la marginile ei şi veţi vesti tuturor oamenilor ceea ce aţi văzut la Mine, ce aţi auzid de la Mine, dar mai ales ceea ce vă va învăţa Duhul să spuneţi.
La patruzeci de zile de la învierea Sa din morţi, Domnul Isus S-a înălţat din mijlocul ucenicilor, de pe muntele Măslinilor, suindu-Se la cer ca Împărat al sfinţilor.
El, Domnul, a coborât pe pământ ca om smerit, lovit adesea, batjocorit, nebăgat în seamă, ba încă socotit ca un învins atunci când stătea ţintuit cu piroane pe lemnul crucii, atârnat între cer şi pământ în arşiţa Palestinei.
Dar S-a urcat la cer ca un Învingător pentru că a învins moartea şi boldul ei şi a luat robia roabă, a smuls pe mulţi din robia păcatului şi i-a făcut fii ai Împărăţiei cereşti.
Martori la aceste evenimente, petrecute acum două mii de ani în Israel, au fost ucenicii Domnului Isus şi ni le-au lăsat şi nouă scrise pe paginile Sfintelor Scripturi, pentru ca să ne putem şi noi bucura că avem în cer la Tatăl un Mare Preot şi Mijlocitor, pe Isus Cristos Domnul care S-a înălţat. S-a dus acasă!
Scripturile vorbesc despre Dumnezeu întrupat, ca om al durerilor, despre umilinţa la care S-a supus, despre faptul că Mesia a fost încătuşat de mâini nelegiuite şi răstignit pe cruce. Dar tot Scripturile vorbesc despre Un Fiu care a înviat din morţi şi care S-a suit în prezenţa lui Dumnezeu ca apărător al omului, despre un Dumnezeu în Persoana Domnului Isus, care iarăşi va veni cu putere şi slavă mare, pe norii cerului unde Îşi va întâmpina Biserica.
Prin înălţarea vizibilă a Mântuitorului sub ochii celor cinci sute de martori prezenţi la marele eveniment, multe teorii şi învăţături despre cer au fost schimbate.
Dacă până la înălţarea Domnului din mijlocul ucenicilor, Petru se uita la cer doar ca să vadă vremea, sau să se orienteze noaptea pe mare după steaua polară, de acuma Petru, ca şi ceilalţi ucenici dar şi noi astăzi ne uitam la cer ca la Patria în care cu adevărat suntem cetăţeni împreună cu sfinţii.
Acum ne uităm la cer ca la casa pe care ne-a pregătit-o Însuşi Marele Ziditor al universului, Domnul Isus Cristos. Ioan 14. „Să nu vă pierdeţi nădejdea...”aveţi credinţă în Dumnezeu şi aveţi credinţă în Mine...”
Acum cerul nu mai este undeva, departe, de neajuns, ci este chiar aici lângă noi. Putem să-l atingem cu mâna. Pentru că Cel ce S-a suit la cer locuieşte şi în inima mea şi în inima ta. El a adus cerul în inima tuturor acelora care L-au primit ca Domn şi Mântuitor personal.
„Şi pe când stăteau ucenicii cu ochii pironiţi spre cer, pe când se suia Domnul, iată că li s-au arătat doi bărbaţi îmbrăcaţi în alb, şi au zis: „Bărbaţi Galileeni de ce staţi şi vă uitaţi spre cer? Acest Isus( şi nu altul), care S-a înălţat la cer din mijlocul vostru, va veni în acelaşi fel cum L-aţi văzut mergând la cer.”
Maranata! Domnul nostru vine. „Încă puţină vreme şi Cel ce vine v-a veni şi nu va zăbovi...”

2010-04-13T13:01:00.002+03:00

Isus la mijloc ( Matei 18:19-20)
"Vă mai spun iarăşi, că dacă doi dintre voi se învoiesc pe pământ să ceară un lucru oarecare, le va fi dat de Tatăl meu care este în ceruri.
Căci acolo unde sunt doi sau trei adunaţi în Numele Meu sunt şi Eu în mijlocul lor."

Profetul Daniel, scrie în cartea sa în C. 7:9 „Mă uitam, cu băgare de seamă, la toate lucrurile până când s-au aşezat nişte scaune de domnie. Şi un îmbătrânit de zile s-a aşezat jos....”.
Tot aşa ca şi Daniel, mă uit şi eu cu băgare de seamă, de multe ori când vin la Casa Domnului şi mă întreb: Unde şade Domnul Isus Cristos, Mântuitorul?
Unde Îşi aşează tronul de milă şi de îndurare atunci când vine la întâlnirea cu copiii Săi?
In versetul 20, spune Domnul că dacă doi sau trei se adună în Numele Lui, El vine în mijlocul lor.
Acuma, dacă ar fi să măsurăm mijlocul acestei săli, atunci, cred că ar fi undeva acolo pe scările de la intrare.
Dar, oare să-Şi aşeze Domnul Isus tronul îndurării acolo pe scări?
Sau poate pe culuarele de trecere, sau la balcon undeva ca să nu deranjeze pe nimeni?
O! Nu! fr. şi s. În Domnul!
Mântuitorul vine întotdeauna acolo unde se adună poporul Său, El vine întotdeauna la întâlnirea cu cei pentru care Şi-a dat viaţa, aşa cum am citit în versetul 20, dar nu se aşează undeva deoparte ca să nu deranjeze pe nimeni, dimpotrivă, El trece printre rânduri, cercetând inimile, ascultând rugăciunile, şi ducând urgenţele la tronul de îndurare al Tatălui ceresc.
În versetul 19 citim că Domnul ascultă rugăciunile, ia aminte la ele, şi dacă cerem un lucru oarecare, oricare, ne va fi dat de Tatăl, pentru că El este în mijlocul nostru şi mijloceşte pentru noi....
Ascultaţi cu atenţie: „Vă mai spun iarăşi, că ,dacă doi dintre voi se învoiesc pe pământ să ceară un lucru oarecare, le va fi dat de Tatăl Meu care este în ceruri. Căci, sau pentru că, acolo unde sunt adunaţi doi sau trei în Numele Meu ,sunt şi Eu în mijlocul lor”.
Dar nu numai atât face Domnul Isus Cristos. El trece printre rânduri împreună cu Duhul Sfânt şi mângâie inimile întristate, ridică poverile de pe umeri, cercetează şi vindecă durerile trupeşti şi sufleteşti.
În Luca 4:40 se spune că: „...toţi cei ce aveau bolnavi atinşi de felurite boli, îi aduceau la Domnul. El Îşi punea mâinile peste ei, şi-i vindeca”.
Şi astăzi Domnul lucrează la fel, şi dacă doi, spune Domnul, se unesc să ceară vindecarea cuiva, El se va atinge de bolnav.
De aceea vine Domnul în mijlocul nostru, dar nu numai pentru aceasta, ci ca să ne înveţe Calea Sa, să ne arate cărarea cea dreaptă, care duce spre Ţara fericirii de sus, astfel ca să nu ne rătăcim, să nu ne abatem nici la stânga nici la dreapta ci să-L urmăm pe El.
...cănd Domnul Isus spune : ...Eu sunt în mijlocul lor”, înseamnă că El şi numai El trebuie să în centrul atenţiei.
Ori de câte ori ne adunăm în Numele Lui, ochii noştri trebuie să fie aţintiţi spre El, gândurile noastre trebuie să fie îndreptate spre Mântuitorul...
Aşa spune Eclesiastul în Cap. 12, că aici este locul unde poţi medita în linişte, fără să fii deranjat, la Cel ce ţi-a salvat viaţa murind în locul tău, dăruindu-ţi viaţa veşnică prin învierea Sa.
A Domnului şi Mântuitorului nostru să fie toată slava, gloria, cinstea şi onoarea, acum şi în vecii vecilor, pentru că El este singurul care le merită pe toate. Amin!
El, Domnul Isus, nu lipseşte niciodată de la întâlnirea cu ai Săi.
Chiar dacă sunt numai doi sau trei adunaţi în Numele Său, Mântuitorul este întotdeauna prezent în mijlocul lor.
Pentru că acolo Îi place Domnului să locuiască, în mijlocul celor ce caută Faţa Sa şi ascultă învăţăturile Sale. Dcă aţi luat aminte la predica.... ea se intitulează: Isus la mijloc, Isus în centrul atenţiei.
I. Dacă citim în Evanghelia după Luca în cap.2, spune Cuvântul Sfânt, că Maria şi Iosif, L-au pierdut pe Fiul, când avea 12 ani şi după ce l-au căutat printre rudele şi cunoscuţii lor, L-au găsit, V.46: „după trei zile în Templu din Ierusalim şezând în mijlocul învăţătorilor, ascultându-i şi punându-le întrebări.
Apoi în v. 47, se spune că îi uimea pe toţi cu învăţăturile, cu priceperea Sa şi cu răspunsurile pe care le dădea.... Şi astăzi Domnul Isus vine în mijlocul nostru şi ne uimeşte cu lucrările şi cu binecuvântările Sale.
Este şi astăzi în mijlocul nostru, ascultând rugăciunile şi laudele pe care I le aducem, dar în acelaşi timp punând întrebări în dreptul fiecăruia dintre noi:
Cum te simţi? Ce te doare? Care este problema ta? Care este dorinţa ta? Poate că uneori Domnul întreabă aşa cum l-a întrebat pe Ilie în pustie: Ce faci tu aici? De aceea trebuie să-I spunem Domnului tot ce avem în inimă. Să nu ascundem nimic.
II. Când Domnul Isus, Mielul de jertfă al lui Dumnezeu, a fost răstignit, spune Cuvântul în Ioan 19:18, că a fost aşezat între doi tâlhari, unul la stânga şi altul la dreapta, iar Mântuitorul la mijloc.
Vedeţi, chiar şi în suferinţele Sale, chiar şi în moartea Sa, Domnul Isus este la mijloc. Este în centrul atenţiei.
Dispreţuit de mulţi, batjocorit de mulţime, chiar şi acolo pe cruce este în mijlocul atenţiei tuturor, dar mai ales în centrul atenţiei Tatălui ceresc, şi a celor ce-L cinstesc şi-L iubesc ca pe Fiul lui Dumnezeu, Regele regilor şi Împăratul împăraţilor.
Întotdeauna la mijloc. Acolo este Domnul Isus întotdeauna, în mijlocul celor ce se adună pentru Numele Său şi învaţă căile Sale. De ce? pentru că aşa cum spune profetul Maleahi în cap.3:16, „să ia aminte la toate lucrurile şi asculte; şi o carte de aducere aminte este scrisă înaintea Sa pentru toţi aceia care cinstesc Numele Lui”.
Domnul este întotdeauna în mijlocul celor ce se bucură de prezenţa Lui.
El este întotdeauna în mijlocul lor ca să mângâie, să îmbărbăteze şi să vindece, aşa cum spune psalmistul în Ps.103 „...toate bolile tale”.
Domnul nu se aşază undeva deoparte să urmărească programul. Nu !...
Domnul slujeşte în dreptul fiecăruia. Aceasta este plăcerea Sa.
III. După înviere, citim în Ioan 20:19: că „În seara aceleiaşi zile, cea dintâi a săptămânii, pe când uşile locului unde erau adunaţi ucenicii, erau încuiate, de frica iudeilor, a venit Isus, a stătut în mijlocul lor, şi le-a zis:”pace vouă”.
Domnul Isus Cristos vine întotdeauna la întălnire, cu pacea Sa.
Nu vi s-a întâmplat niciodată să veniţi la întâlnirea cu Domnul mai neliniştiţi, mai tulburaţi, mai întristaţi şi când aţi plecat de la Casa Domnului să aveţi o linişte şi o pace în inimă?
Să ştiţi că este pacea şi liniştirea pe care nu o poate da altul decât Domnul Păcii.
„Vă las pacea Mea, zice Domnul Isus în Ioan 14:27, vă dau pacea Mea. Mu cum v-o dă lumea.”.
Eu vă dau o pace zice Domnul care nu tulbură inima şi nu o înspăimântă.
Domnul este astăzi în mijlocul nostru ca să ne dea pacea Sa.
IV. În F. Ap. 1:10-11, citim că „aşa cum stăteau cei cinci sute de martori ai înălţării Mântuitorului la cer, pe când se suia Domnul, iată că li s-au arătat doi bărbaţi îmbrăcaţi în alb şi le-au zis: „bărbaţi galileeni, de ce staţi şi vă uitaţi spre cer?”
Acest Isus (şi nu altul), care S-a înălţat la cer din mijlocul vostru, va veni în acelaşi fel cum L-aţi văzut mergând la cer”.
Poate că acei bărbaţi care se aflau în jurul Domnului Isus, pe Muntele Înălţării ar fi vrut să-L apuce de poala hainei pe Mântuitorul şi să nu-L mai lase.
...Odată L-au pierdut pe Domnul, atunci când a fost omorât şi L-au aşezat în mormântul rece. Dar L-au regăsit. Pentru că Domnul a înviat.
O, cum să lase să plece de la ei pe Cel ce nu a putut să-L ţină lespedea mormântului şi nici peceţile romane, şi nici chiar armata de preoţi farisei împreună cu armatele romane.
Cum să lase să plece de la ei un aşa mare Împărat care cu doi peşti şi cinci pâini satură o mulţime de popor?
Cum să lase să plece de la ei pe Cel ce dă vedere orbilor, pe Cel ce scoate dracii din cei îndrăciţi, pe Cel ce deschide urechile ca surzii să audă. Cum să-L lase?
Ar fi vrut să-L ţină lângă ei. Dar n-au putut pentru că pământul de sub ei, parcă fugea, parcă se îndepărta tot mai mult....
Şi între ei şi Domnul Isus Cristos care trei ani şi jumătate a umblat în mijlocul lor, pe pământ, învăţându-i şi făcând multe minuni, se deschidea un gol tot mai mare.
Acest gol ar fi putut rămâne până în zilele noastre, dar Domnul nu a dorit acest lucru. El a spus: nu vă voi lăsa orfani. „Eu, zice Domnul, voi ruga pe tatăl, şi El vă va da un alt Mângâietor, care să rămână cu voi în veac”. Ioan cap 14:16.
El a umplut acest gol,
cu credinţa că ori de câte ori ne adunăm în Numele Domnului, El este în mijlocul nostru.
Acest gol l-a umplut Duhul Sfânt, cu credinţa că Acela care a murit pentru noi pe Crucea de pe dealul Golgota, n-a rămas un Dumnezeu mort, ci a înviat şi S-a înălţat la cer aşezându-se la dreapta Tatălui ca Mare Preot şi Mijlocitor pentru noi, şi iarăşi v-a reveni cu Slavă mare şi se va aşeza în mijlocul Bisericii Sale.
Pentru că El este centrul atenţiei.
De fapt, acest gol, aşa cum a spus Domnul Isus Cristos la umplut Duhul Sfânt, care la Cincizecime a coborât cu mare putere creatoare în mijlocul ucenicilor, şi de atunci şi până în zilele noastre, şi până când Harul va mai fi pe pământ, Duhul Sfânt lucrează la fel:
Mângâind inimi zdrobite, întărind suflete trudite, desţelenind inimi împietrite, botezând şi îmbrăcând pe cei ce sunt ai Domnului cu putere divină.
Şi Domnul Însuşi nu vrea să lase un gol între noi şi El, de aceea spune că acolo unde doi sau trei se adună în Numele Lui, El este în mijlocul lor.

2010-04-10T13:41:00.020+03:00

Prin Harul lui Dumnezeu am vizitat Ţara Sfântă în perioada 13-22. 04 2010, împreună cu un grup, condus de D-l.Profesor Traian Aldea.
Am pornit din Tel Aviv, am trecut prin Berşeva, pe la Marea Moartă şi apoi pe la Eilat am intrat în Egipt unde am urcat muntele Sinai, locul în care Moise a primit Tablele Legii scrise de Însuşi Dumnezeu. Apoi am urmat calea Exodului prin Iordania, cu un mic popas în oraşul pierdut "Petra", apoi am urcat muntele Nebo de unde Moise a văzut Ţara Sfântă înainte de a muri. Am coborât pe drumul urmat de Iosua şi am intrat din nou în Ţara Sfântă, unde am vizitat locurile importante din viaţa Domnului Isus, pe când era pe pământ.
Mai sus prezint câteva din locurile vizitate în ordinea prezentată.
De jos în sus şi de la dreapta la stânga: La Berşeva, răsărit de soare pe Muntele Sinai, pe Muntele Sinai la ora şase dimineaţa, Mănăstirea Sfânta Ecaterina de la Muntele Sinai, la Petra în Iordania, şarpele de aramă de pe Muntele Nebo, pe Muntele Nebo, peştera naşterii Domnului Isus în Betleem, Dealul Căpăţânii, la mormântul gol din Grădina unde Domnul Isus a fost înmormântat. Nu mai este acolo pentru că a înviat!, uşa mormântului gol, la zidul de vest din Ierusalim, la mormântul lui David, măslinii din Ghetsimani, măslini care dăinuie de două mii de ani.

2010-04-09T18:47:00.003+03:00

Psalmul 84:5,6,7.
"Ferice de cei ce-şi pun tăria în Tine, în a căror inimă locuieşte încrederea.
Când străbat aceştia Valea Plângerii, o prefac într-un loc plin de izvoare, şi ploaia timpurie o acopere cu binecuvântări.
Ei merg din putere în putere, şi se înfăţişează înaintea lui Dumnezeu în Sion."
Nicăieri în Scriptură, nu promite Domnul Dumnezeu o călătorie uşoară, fără suişuri şi fără coborâşuri spre Casa cerească.
Nicăieri nu am găsit scris că Domnul ne duce în cer pe un covor de flori.
Dimpotrivă, chiar Domnul Isus spune în Ioan 16:33 „...În lume ve-ţi avea necazuri; dar îndrăzniţi, „ veniţi la Mine, zice Domnul, pentru că Eu am biruit lumea”.
Poeţii au cântat: „În cer pe flori nu poţi fi dus când alţii s-au luptat şi pentru Regele Isus, chiar viaţa ei şi-au dat”.
Calea spre cer este presărată cu amărăciuni, cu primejdii, cu dezamăgiri uneori, cu lupte fel de fel şi uneori cu bucurii.
Şi este deasemenea, presărată cu văi adânci şi cu coline, aşa cum ne spune psalmistul în versetele 6 şi 7.
Mai întâi coborâm în vale: „Când străbat aceştia valea plângerii, o prefac într-un loc plin de izvoare, şi ploaia timpurie o acoperă cu binecuvântări”.
Acolo în adânc de vale, atunci când calea ni se pare grea, Domnul Dumnezeu coboară ca să ne întâlnească şi să ne dea binecuvântări în încercări:
Nădejde în încercare,
Bucurie în necaz,
Putere de învingere în slăbiciune.
Acolo unde ni se pare că este mai greu, acolo, Domnul Dumnezeu, în persoana Domnului Isus coboară şi ne ia povara grea de pe umeri.
Şi apoi spune psalmistul, că cei „ ce-şi pun tăria în Domnul şi în inima cărora locuieşte încrederea, ei urcă munţii bucuriei
V7 „Ei merg din putere în putere, şi se înfăţişează înaintea lui Dumnezeu în Sion”.
Cei ce-şi pun nădejdea şi tăria în Domnul, ei nu umblă bâjbâind în întuneric, pentru că înaintea lor merge Lumina lumii, Domnul Isus.
Nu o lumină care se consumă, nu o lumină care se poate stinge la cea mai mică adiere de vânt, ci o lumină care nu se stinge niciodată, o lumină care arde veşnic pentru că este lumină din Dumnezeu.
Ei, cei ce-şi pun încrederea în Domnul,nu umblă în întuneric şi nu umblă din slăbiciune în slăbiciune, ci umblă în lumină şi din putere în putere prin Cel ce este puterea, prin Domnul Isus şi prin Duhul Sfânt.
Întocmai ca şi David care l-a învins pe Goliat nu prin puterea lui ci prin puterea Domnului.
La fel vom învinge şi noi dacă ne vom pune încrederea şi tăria în Domnul.
De aceea te invit prin această scrisoare, suflete drag Domnului, să Îl inviţi pe Mântuitorul lumii, pe Fiul lui Dumnezeu în inima ta ca Domn şi Mântuitor.
Şi vei găsi pace, odihnă şi belşug de binecuvântare cerească.
Citeşte Psalmul 84.

2010-04-07T16:39:00.001+03:00

Domnul este tăria ta!
1 Petru 5:6-11

M-am uitat în Sfânta Scriptură şi am găsit că psalmistul David, împăratul David, cel, care avea putere asupra tuturor supuşilor săi, cel ce putea să decidă soarta oamenilor, având drept de viaţă şi de moarte asupra celor din jurul lui (Avem un exemplu foarte clar în privinţa aceasta în 1 Samuel 11:15, unde citim că David a trimis scrisoare prin Urie la Ioab, spunându-i în conţinut, să-l pună pe Urie în faţa vrăşmaşilor ca să fie omorât, pentru ca apoi David să poată lua pe Batşeba soţia lui Urie de nevastă), într-un moment de cercetare, David, s-a uitat la armata din jurul său, şi s-a uitat la el însuşi, şi a zis: „nici o nădejde în puterea armatei, care de altfel îi era loială, nici o nădejde în oameni, nici o nădejde în puterile mele.Vă aduceţi aminte că a fost singurul om din Israel care l-a înfruntat pe Goliat, şi totuşi a zis:nădejdea mea nu stă în puterile mele, ci, nădejdea mea este acum şi în vecii vecilor în Domnul, care a creat cerurile şi pământul.
Ce puteam eu să fac atunci când păşteam oile tatălui meu singur în munţi, când veneau fiarele sălbatice să-mi fure oaia dacă nu era Domnul cu mine?
Ce făceam dacă nu era Domnul lângă mine atunci când l-am înfruntat pe Goliat care înspăimântase pe Saul cu toată oştirea lui?
El, numai El, Domnul, îmi dă tărie, numai El îmi dă biruinţă, numai El este ajutorul şi sprijinul meu.
Cum puteţi voi să mă sfătuiţi să fug în munţi, ca să-mi găsesc scăpare, când scăparea mea este în Domnul? Ps. 11:1
În Psalmul 18:2,3 spune David uitându-se spre cer: „Doamne, Tu eşti stânca mea, Tu eşti cetăţuia mea, Tu eşti izbăvitorul meu!
Dumnezeule, Tu eşti viu şi adevărat. Tu eşti stânca mea în care mă ascund. Nu mă ascund în munţi, aşa cum mă sfătuiesc unii, nu mă ascund nici în văi, nu mă ascund nici în spatele regilor, nici în spatele parlamentarilor, nici în spatele Păstorului, ci mă ascund în Domnul. Pentru că Domnul este scutul meu, Domnul este tăria care mă scapă, El este întăritura mea”
V-a zice cineva: Domnul este în cer şi tu pe pământ. „Până la Domnul te mănâncă sfinţii.”
Unora ca acestora le răspunde Însuşi Domnul prin Profetul Zaharia: Tu zici că sunt departe. Atinge-te de unsul Meu şi vei vedea unde Sunt. Atinge-te de el şi te vei atinge de lumina ochilor Mei, şi apoi vei vedea tu cât de departe sunt Eu, zice Domnul.
Mă ascund în Domnul. Pentru că El este tăria mea.
De aceea strig din toată inima mea Versetul 3: „Lăudat să fie Domnul şi sunt izbăvit de vrăşmaşii mei”!
Nu prin tăria mea, nu prin puterile mele, ci prin tăria Împăratului împăraţilor, prin puterile Domnului domnilor am izbăvire. Zice Psalmistul.
A Domnului să fie toată gloria şi cinstea în veci vecilor. Amin.
Suflete drag, astăzi te îndemn uitându-mă la exemplul lui David, să strigi către Domnul şi-n necaz şi-n bucurie şi să te-ncrezi cu toată inima în ajutorul Lui.
Nu te uita la oameni! Ce pot să-ţi facă oamenii? Ei nu se pot ajuta pe Ei înşişi!
Strigă către Domnul orişice te-apasă
Strigă către Domnul căci El nu te lasă...
„Cu nici un chip nu te voi lăsa, cu nici un chip nu te voi părăsi, zice Domnul în Evrei 13:5b.
Cu nici un chip nu lasă Domnul pe cei ce-şi pun încrederea în El.
Cu nici un chip nu lasă Domnul pe cei ce se „smeresc sub mâna tare a lui Dumnezeu” aşa cum spune apostolul, Petru în textul pe care l-am citit.
Dar cei trufaşi, cei ce-şi pun încrederea în puterile lor, în abilităţile lor, în averile lor, pe aceia îi lasă Domnul Dumnezeu până la o vreme dar apoi îi smereşte El Însuşui.
Dar smerirea pe care o dă Domnul este dureroasă.
David s-a smerit în sac şi cenuşă înaintea Domnului şi a zis: Nu prin tăria mea ci prin tăria Lui.
Nu prin ştiinţa mea ci prin atotştiinţa Domnului.
Nu prin autoritatea mea de împărat ci prin autoritatea lui de Dumnezeu.
„Smeriţi-vă, dar zice Domnul, sub mâna tare a lui Dumnezeu.”
„Şi aruncaţi asupra Lui, asupra Domnului Isus, toate îngrijorările voastre, căci El însuşi îngrijeşte de voi” v.7
Când eşti un copil al lui Dumnezeu, când cauţi să faci voia Lui.
Când eşti supus voii lui Dumnezeu, atunci fără nici o teamă, şi cu toată nădejdea că El, Domnul, Însuşi este ajutorul care nu lipseşte niciodată în nevoi (Ps. 46:1), poţi să-ţi descarci povara gândurilor, a grijurilor, a îngrijorărilor, a problemelor de tot felul la picioarele Domnului. Şi el, te eliberează de toate.
Pentru că El poartă de grijă copiilor săi.
Am auzit de multe ori expresia: „Dumnezeu te ajută dacă te ajuţi tu”. Am văzut şi un film, de curând, făcut după Cartea Exodului, dar ideea nu era cea Biblică, ci ideea principală era aceasta: „Moise, Marea este în faţă gata să te-nghită, în spate este Faraon cu oştirea lui gata să te măcelărească împreună cu poporul tău. Ce faci? Dacă te ajuţi tu, te ajută Dumnezeu”.
Ori acesta este un lucru fals. În vremea aceasta din urmă sunt învăţături false care vin de la învăţători mincinoşi. De la învăţători falşi, aşa cum ne spune Domnul în Matei 24. „Că în vremea din urmă vor fi mulţi învăţători mincinoşi”.
Apostolul Petru foloseşte în versetul 7 cuvântul „îngrijorare” care înseamnă „întoarcerea capului”.
Adică tot ce se învârte în capul nostru, tot ce se învârte în mintea noastră, grijuri, temeri, dorinţe cărora nici nu le găsim soluţia de rezolvare. Toate sunt ingrijorari! Aşa cum spune apostolul!
Şi Petru, care a avut experienţe cu Domnul dar în acelaşi timp inspirat de Duhul Sfânt spune:
Numai El, numai Domnul şi Mântuitorul are soluţia pentru toate problemele şi pentru toate îngrijorările tale.
Tu nu te poţi ajuta singur. Ajutorul este la Domnul care a făcut cerurile şi pământul. Încrede-te în El şi El va lura.
Ce putea să facă Moise în faţa Mării Roşii cu faraon în spate gata să-i înghită, dacă nu era Domnul de partea lui?
Tot ce se învârte în capul tău, gânduri de tot felul, dorinţe, nevoi, suferinţe.
Încredinţează-le Lui, Domnului Isus pe toate.
„Nu vă îngrijoraţi dar de ziua de mâine; căci ziua de mâine se va îngrijora de ea însăşi. Ajunge zilei necazul ei!.Matei 6:34
Aruncă toate îngrijorările asupra Lui! Asupra Domnului! Ia toate poverile de pe umerii tăi şi punele pe umerii Domnului Isus Cristos.
Fără nici o reţinere, cu toată îndrăzneala să venim înaintea Domnului şi să lăsăm la picioarele Sale toate sarcinile care ne încovoaie, toate poverile care ne sleiesc de puteri.
Putem face lucrul acesta cu toată îndrăzneala din pricina făgăduinţei Domnului care spune că „El însuşi îngrijeşte de noi”. Domnului Isus îi pasă de noi!
Îi pasă Domnului dacă ţi-e foame, îi pasă Domnului dacă ţi-e sete, ...dacă nu ai ce îmbrăca,... dacă eşti singur, ...dacă nu-ţi ajunge pensia..Îi pasă Domnului de fiecare amănunt din viaţa ta. Îi pasă Domnului Isus de starea ta.
Luca 12:25-26 „Şi apoi, cine dintre voi, chiar îngrijorându-se, poate să adauge un cot la lungimea vieţii lui? Deci, dacă nu puteţi face nici cel mai mic lucru, pentru ce vă mai îngrijoraţi de celelalte?
Tatăl vostru dă cu plăcere copiilor Săi Împărăţia cerurilor şi toate lucrurile de trebuinţă pe deasupra”!
Nu este bun Domnul?
„Bunătatea Domnului umple pământul.. spune psalmistul David în Ps. 33:5
Bunătatea Lui este atât de mare încât a străbătut cerurile şi a ajuns până la noi.
Şi spune Ps. 21:7 „ Bunătatea Domnului face pe cel neprihănit să nu se clatine”.
Apoi spune Cuvântul Sfânt trecând parca pe un alt domeniu, în versetul 8: „Fiţi treji şi vegheaţi! Pentru că potrivnicul vostru, diavolul, dă târcoale ca un leu care răcneşte şi caută pe cine să înghită”.
Ce vrea Cuvântul să ne spună aici? Este faptul că nu se poate să ai mintea încărcată cu îngrijorări şi grijuri de tot felul, nu se poate să se învârtă în capul tău tot felul de lucruri şi gânduri şi să fii şi vegheator în acelaşi timp.
Dacă eşti apăsat de poveri, vrăşmaşul te poate răpune uşor.
Tocmai de aceea Duhul Sfânt ne spune astăzi cu toată dragostea şi blândeţea „Fiţi treji şi vegheaţi”
Lăsaţi problemele în seama Celui ce are soluţie de rezolvare pentru fiecare în parte, şi voi vegheaţi pentru că diavolul se luptă cu voi.
Diavolul este potrivnicul lui Dumnezeu şi al nostru.
El este acuzatorul nostru!
Prin acuzaţii false, aţâţă pe oameni împotriva credincioşilor, prin acuzaţii false, aţâţă pe cei credincioşi împotriva credincioşilor, pe fraţi împotriva fraţilor vrând astfel să strice lucrarea lui Dumnezeu.
Diavolul răcneşte. Ca un leu.
El vrea să producă dezordine. Lui nu-i place liniştea şi nici unitatea.
Diavolul vrea să destrame, să împrăştie turma. Ca apoi, răzleţită să poată să înghită oaie după oaie, suflet după suflet.
Dar cel ce rămâne lîngă Marele Păstor este apărat şi vrăşmaşul nu-i poate face nimic.
Pentru că Domnul dă tărie poporului Său. Pentru că a Domnului este biruinţa.
Acesta este titlul predicii din .......... aceasta „Domnul dă tărie poporului Său.” El îţi dă tărie ţie, suflete drag, şi-mi dă tărie mie casă mergem biruitori spre biruinţă.
El dă putere copiilor Săi să biruiască în încercări, în dureri, în necazuri, şi chiar şi în bucurii.
Domnul este tăria mea şi tăria ta.
Nu te teme de nimic.
„Nu te teme, căci Eu sunt cu tine; spune Domnul în Isaia 41:10, nu te uita cu îngrijorare, căci Eu sunt Dumnezeul tău; Eu te întăresc, tot Eu îţi vin în ajutor. Eu te sprijinesc cu dreapta Mea biruitoare.”
Când de turma lui David se apropia un animal fioros, un leu, un urs , un lup, spune Cuvântul Sfânt că David nu sta cu mâinile în sân privind cum lupul îi fură oaia.
David, un tânăr cu părul bălai se lupta cu fiara!
Cu atât mai mult Marele nostru Păstor, Domnul Isus Cristos.
El se luptă pentru fiecare suflet, El se luptă pentru fiecare mieluşel. El se luptă pentru tine şi se luptă pentru mine.
Şi biruinţa nu este a fiarei, ci biruinţa este a Domnului!
Pentru că fiara, Satan este învins de către Mântuitorul pe Crucea Golgotei.
Acolo pe Golgota a triumfat pentru puţină vreme Diavolul, crezând că L-a învins pe Fiul lui Dumnezeu, dar bucuria i-a fost scurtă pentru că Domnul a înviat din morţi. El este biruitorul.
Aruncaţi asupra Lui, asupra Domnului, toate îngrijorările voastre, şi staţi treji, cu mintea limpede, eliberată de orice gând apăsător, veghind la întâlnirea cu Mirele.
Suflete drag, dacă până astăzi ai strigat la Dumnezeu numai atunci când nu mai vedeai ieşirea din necaz, te sfătuiesc în Numele Domnului Isus să-ţi predai viaţa în mâinile Lui, şi El se va îngriji de tine.
Nu amâna.
Nu asculta şoapta celui rău care îţi spune lasă pe mâine, ci vino astăzi, îngenunchiază la picioarele Mântuitorului ţşi El te va lua pe braţe şi te va purta biruitor.
Nu amâna!
Căci Domnul este aproape!
Maranata! Domnul nostru vine!

2010-04-06T16:41:00.002+03:00

În data de 04 Aprilie 2010 a avut loc un botez Nou Testamental, în Biserica "Betel" Bucureşti. Au intrat în apa Botezului 25 de suflete care s-au adăugat Trupului tainic al Domnului Isus.
Botezul a fost oficiat de către pastorii Florin Ianovici, Mărcuţ Comariţa şi Ştefan Ivan.
Pregătirea pentru botez a durat trei luni şi jumătate, în fiecare zi de vineri începând cu orele 18.
Învăţători la cursurile de chateheză, în Biserică, sunt fr. Virgil Vîrsta şi Ilie Comariţa.
Aşteptăm noi candidaţi pentru următorul botez.

2010-04-05T11:09:00.003+03:00

Invierea Domnului Isus.
Marcu 16:1-8
"După ce a trecut ziua Sabatului, Maria Magdalina, Maria, mama lui Iacov, şi Salome, au cumpărat miresme, ca să se ducă să ungă trupul lui Isus.
În ziua dintâi a săptămânii, s-au dus la mormânt dis de dimineaţă, pe când răsărea soarele.
Femeile ziceau una către alta:"cine ne va prăvăli piatra de la uşa mormântului?"
Şi când şi-au ridicat ochii, au văzut că piatra, care era foarte mare, fusese prăvălită.
Au intrat în mormânt, au văzut pe un tinerel şezând la dreapta, îmbrăcat într-un veşmânt alb, şi s-au spăimântat.
El le-a zis: "Nu vă spăimântaţi! Căutaţi pe Isus din Nazaret, care a fost răstignit: a înviat, nu este aici; iată locul unde Îl puseseră.
Dar duceţi-vă de spuneţi ucenicilor Lui, şi lui Petru, că merge înaintea voastră în Galileea:acolo Îl veţi vedea, cum v-a spus."
Ele au ieşit afară din mormânt, şi au luat-o la fugă, pentru că erau cuprinse de cutremur şi de spaimă. Şi n-au spus nimănui nimic, căci se temeau."
Proorocul Isaia scrie în cap. 53:5: "Dar El era străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre. Pedeapsa care ne dă pacea a căzut peste El, şi prin rănile Lui suntem tămăduiţi. De ce a trebuit să sufere Domnul Isus aşa de mult?
De ce a trebuit să moară Fiul lui Dumnezeu pironit pe o cruce de lemn, atârnat între cer şi pământ în arşiţa Palestinei?
Pentru că prin suferinţa şi mosrtea Fiului se împlinea planul lui Dumnezeu de mântuire a omului din robia păcatului.
Domnul Isus Fiul lui Dumnezeu nu a murit pentru că era un făcător de rele, sau pentru că era un om fărădelege, nici măcar pentru că ar fi fost un revoluţionar al vremii, ci a murit aşa cum spune tot Isaia în cap 61:1 : „pentru că a adus veşti bune celor nenorociţi, i-a vindecat pe cei cu inima zdrobită, a vestit robilor slobozenia şi prinşilor de război izbăvirea.”
El a murit pe lemnul crucii în locul meu şi în locul tău.
Dar minune!
Domnul Isus a înviat!
Domnul Isus este viu!
Trăiască Domnul!
Moartea nu a putut să-L ţină, nici peceţile romane, nici piatra de la uşa mormântului pentru că El, Domnul, este biruitorul în totul şi în toate. El a biruit moartea şi pe Satan!
Femeile care s-au dus dis de dimineaţă la mormânt, au găsit piatra dată la o parte şi mormântul gol pentru că Cel înviat din morţi nu mai are ce să caute într-un mormânt.
El caută inimi calde, primitoare, iubitoare.
DE aceea, două mii de ani Mântuitorul lumii, Cel înviat din morţi, stă în faţa inimilor închise şi împietrite ale păcătoşilor.
Şi dacă aude cineva glasul Lui duios, şi-I deschide: O! Câtă bucurie!
Domnul intră şi cinează împreună cu el.
Deschide-I astăzi inima. Primeşte-L ca Domn şi Mântuitor.
Şi El, domnul, îţi va înmulţi Harul şi-ţi va da binecuvântări cereşti şi pământeşti pe care nici nu le-ai visat vreodată.