joi, 30 septembrie 2010

Roada Duhului Sfânt
Îndelunga răbdare.

Îndelunga răbdare înseamnă: statornicie, rezistenţă, tărie de caracter( şi aici este vorba de caracterul primit la naşterea din Dumnezeu.
Răbdarea se mai poate traduce şi prin „curaj mare”.
Să ai curaj să rabzi ispitele.
Să ai curaj să rabzi în tăcere suferinţa.
Să ai curaj să rabzi batjocurile şi să nu răspunzi celui ce te batjocoreşte.
Ceea ce înseamnă să ai îngăduinţă în dragoste şi bunătate.
Să ai curaj să rabzi încercarea cu credinţa că Dumnezeu din cer, îngăduind încercarea peste tine, a pregătit şi calea de ieşire din ea. Mai devreme sau mai târziu.
Să ai curaj să rabzi totul încredinţat de faptul că Cel ce a stat atârnat între cer şi pământ, răstignit pe o cruce, a răbdat până la capăt răutatea ta, batjocora ta, nelegiuirea ta.
Spunea cineva că îndelunga răbdare este culmea răbdării.
Adică: să poţi să rabzi atunci când poţi scăpa de încercare.
Adică să_l laşi pe Domnul să te izbăvească la vremea Lui, şi după voia Lui.
Când eram în lume aveam o vorbă: rabd, dar până când?
Astăzi, când sunt copil de Dumnezeu spun: Rabd până când Domnul mă va izbăvi.
Prin aceasta dovedeşti cu adevărat că în tine rodeşte Duhul Sfânt.
Însă pentru ca Duhul Sfânt să rodească în tine, trebuie să şi locuiască în tine.
Pentru că roada aceasta din Galateni 5:22 „ dragostea, bucuria pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioşia, blândeţea şi înfrânarea poftelor nu se manifestă sau nu ia fiinţă întrun om prin eforturi personale, ori cât de mult s-ar strădui.
Ci numai prin Duhul Sfânt care locuieşte în inimă.
Un credincios în care rodeşte Duhul Sfânt se vede de la distanţă pentru că el este răbdător, are o purtare blândă, plină de bunătate şi în dragoste acoperă multe stângăcii şi neputinţe, este constant în orice împrejurare.
Răbdarea ca roadă a Duhului Sfânt este o necesitate.
Evrei 10:36 spune „Căci aveţi nevoie de răbdare ca după ce aţi împlinit voia lui Dumnezeu să puteţi căpăta ceea ce va fost făgăduit”
Unii însă şi-au pierdut răbdarea văzând că Mirele ceresc întârzie.
„Dima, spune apostolul Pavel că şi-a pierdut răbdarea şi din dragoste mai mult de lume decât de Dumnezeu, s-a întors în mocirla păcatului unde şi-a pierdut partea de moştenire cerească.
Răbdarea este o condiţie a mântuirii.
Domnul Isus spune în Matei 10:22 „În lume veţi fi batjocoriţi şi urâţi din pricina Numelui Meu, dar cine va răbda până la sfârşit, va fi mântuit.
Răbdarea biruieşte totdeauna!
De aceea trebuie să-L rugăm pe Duhul Sfânt să locuiască în inimile noastre şi să rodească din plin îndelunga răbdare.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu