Doctrina despre om
Omul a fost creat în urma unei hotărâri speciale luată de Dumnezeu. Genesa 1:26: „Apoi Dumnezeu a zis: să facem om după chipul Nostru, după asemănarea Noastră”.
Dumnezeu l-a creat pe om modelându-l cu mâinile Sale, din ţărâna pământului, şi apoi i-a suflat în nări suflare de viaţă. Astfel omul s-a făcut un suflet viu. Gen. 2:7.
Omul este o fiinţă deosebită de cea a îngerilor.
El este obiectul dragostei nemărginite a Creatorului. Ioan 3:16. „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea încât a dat pe Singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară ci să aibă viaţa veşnică.”
Se deosebeşte de îngeri prin faptul că pe lângă duh, mai are şi suflet şi trup material., aşa cum îngerii nu au.
Dacă pe îngeri, Dumnezeu i-a creat la Cuvântul Său pentru ca să-I slujească, pe om Domnul Dumnezeu l-a creat, modelat din ţărână pentru ca să se bucure împreună de toată creaţia.
Şi dacă toate celelalte vieţuitoare au fost create la Cuvântul lui Dumnezeu, omul este singura fiinţă creată cu mâinile, modelată din pământ.
Genesa 1:20-24.
Atât Vechiul Testament cât şi Noul Testament Genesa 1:27; 2:7; Fapte. 17:26, arată că neamul omenesc îşi trage obârşia dintr-un singur om, creat nemijlocit de Dumneueu.
Adam este o persoană istorică ce a trăit pe pământ, fiind primul om şi tatăl întregii omeniri.
Omul este prezentat în Biblie ca fiind creat după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu Genesa 1:26-27; 5:1; 9:6; 1 Cor.11:7, Desigur nu este virba de o asemănare fizică 1 Cor. 11:7, pentru că Dumnezeu este Duh, ci este vorba de următoarele asemănări:
Dumnezeu este trinitate: Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt., tot aşa este şi omul creat, trinitate: trup, suflet şi duh.
Din punct de vedere al raţiunii, Duhul pus de Dumnezeu în om, i-a dat însuşiri dumnetzeieşti : conştiinţă de sine, sentimente, voinţă, libertate de alegere a drumului în viaţă.
Din punct de vedere al predispoziţiei morale, omul poate ajunge la cele mai înalte trepte ale sfinţeniei. 1 Ioan 3:2 „...Dar ştim că atunci când se va arăta El, vom fi ca El; pentru că Îl vom vedea aşa cum este.”
Omul are posibilitatea să cunoască binele şi răul, poate să fie moral, sau nu: Genesa 1:31; Habacuc 1:13, Efeseni 4: 23-24.
Conştiinţa este glasul lui Dumnezeu în om.
Din punct de vedere al libertăţii de gândire, de voinţă, omul este o fiinţă liberă să aleagă o cale a vieţii sale, şi nu un robot, şi nici un animal pe care-l struneşti cu zăbala, şi nici un animal instinctual.
Din punct de vedere al sentimentelor, omul poate iubi pe Dumnezeul Creator, pe care nu L-a văzut niciodată, şi poate iubi pe semenii săi, chiar şi pe vrăşmaşi dacă pe tronul inimii lor este împărat, Domnul Isus.
Din punct de vedere al duhului sau nemuritor, omul poate moşteni viaţa veşnică.Ioan 6:33,35,40,54; Ioan10:10.
Cele trei părţi componente ale omului:
Trupul omului:
Din punct de vedere biblic, corpul omenesc poate avea trei asemănări:
Ca o casă 2 Cor.5:1, sau ca un cort în care călătorim o vreme pe pământ Isaia 38:12; 2 Petru 1:12.
Ca un înveliş pentru suflet şi duh Daniel 7:15-28.
Ca un templu din punct de vedere al consacrării pentru Dumnezeu 1 Împăraţi 8:27-28; Ioan 21:21; 2 Cor. 5:19.
Corpul omenesc este opera lui Dumnezeu şi trebuie să fie păstrat şi prezentat Stăpânului, curat şi sfânt 1 Cor. 6:20; Romani 12:1.
Trupul este pământesc, supus putrezirii 1 Cor. 15:47.
Este un trup al umilinţei Filipeni 3:21
Este plin de slăbiciuni 1 Cor. 15: 53.
Credinciosul, însă, aspiră după un trup cerescn nesupus putreziriin un trup nemuritor, nesupus legilor naturale, aşa cum este Trupul Domnului Isus după înviere. Romani 8:11; 2 Cor 5:5.
Duhul omului.
Duh- limba slavonă
Spirit- limba latină
Pneuma –limba greacă
Ruqh- limba ebraică
Duhul reprezintă suflarea de viaţă primită de la Dumnezeu Iov 32:8. Duhul pus de Dumnezeu în om este principiul de viaţă, sau impulsul superior care activează funcţiile sufleteşti, imprimându-le superioritate faţă de celelalte vieţuitoare.
Duhul înnobilează sufletul, făcând ca facultăţile lui să nu fie simple manifestări instinctuale.
Duhul ne leagă de Dumnezeu şi de lumea spirituală, nevăzută.
Prin el putem cunoaşte pe Dumnezeu şi putem avea părtăşie cu El.
Duhul are cel puţin două funcţii distincte care îl ajută pe om să deosebească binele de rău şi să intre în legătură cu Dumnezeu, prin conştiinţă şi prin credinţă.
În mod deosebit, Duhul Sfânt călăuzeşte duhul omului spre însuşirea celor nouă caracteristici ale roadei Sale Galateni 5:22 (dragoste, bucurie, pace, îndelungă răbdare, bunătate, facere de bine, credincioşie, blândeţe, înfrânarea poftelor).
În duhul omului se produce pocăinţa şi naşterea din nou, sau naşterea din Dumnezeu.
În duhul omului credincios, are loc botezul cu Duhul Sfânt.
Prin intermediul duhului, omul are părtăşie cu Dumnezeu.
Până când omul nu se întoarce la Dumnezez, duhul lui este mort faţă de Creatorul, complet despărţit de Dumnezeu, sau în adormire, când este posibil să mai aibă unele sclipiri, treziri de moment, mai ales atunci când năvălesc necazurile, bolile, calamităţile.
Este greu de stabilit sediul duhului în om. Unii spun că duhul ocupă locul central al omului Inima şi mintea, alţii spun că ocupă întreaga fiinţî.
Totuşi, duhul este centrul fiinţei umane, este punctul de echilibru spiritual, moral al omului.
Sufletul omului
Pesche –greacă; nephesh- ebraică
Sufletul a luat fiinţă din contactul suflării lui Dumnezeu cu trupul material al omului.
Sufletul reprezintă personalitatea omului, de aceea în multe texte biblice, noţiunea de persoană este înlocuită cu noţiunea de suflet 1 Pertu 3:10; Genesa 46:27; Deuteronom 10:22; Fapte 27:37.
În timp ce duhul are relaţii cu Dumnezeu şi cu lumea spirituală, trupul, prin cele cinci simţuri ale sale, are relaţii cu lumea înconjurătoare. Iar sufletul este între cele două lumi, aparţinând şi uneia şi alteia.
Duhul nu acţionează direct asupra trupului ci prin intermediul sufletului.
Sufletul este sediul raţiunii, al sentimentelor şi al voinţei.
Organul sufletului pentru raţiune este creerul, pentru sentimente este inima, iar pentru voinţă este atât creierul cât şi inima puse deacord.
Atunci când există un deplin acord între duh şi suflet ( între raţiunea dominată de un spirit luminat de Dumnezeu) şi inimă, calea omului este curată şi în deplină ascultare de Dumnezeu.
La omul căzut în păcat, sufletul a preluat locul Duhului, care este în aţipire, dominând astfel acţiunile omului 1 Cor.2:14.
Duhul omului, ca nucleu central al fiinţei umane, prin intermediul sufletului, imprimă trupului omenesc o raţiune superioară capabilă de mari performanţe. 1 Cor 2:15.
Când se trezeşte la viaţă duhul omului?
Atunci când ascultă şoapta Duhului Sfânt, chemarea la pocăinţă şi Îl primeşte pe Domnul Isus ca Domn şi Mântuitor. Atunci se produce naşterea din nou, su naşterea din Dumnezeu. Atunci omul trece de la starea firească, lumească, la starea duhovnicească; de la starea de păcătos, despărţit de Dumnezeu, la starea de păcătos iertat, sfinţit, pus deoparte pentru Dumnezeu.
De fapt, omul a fost creat de Dumnezeu pentru ca să trăiască în ascultare de Crestorul, în sfinţenie, şi împreună cu El să stăpânească pe pământ, să trăiască fericit, împreună cu Dumnezeu, şi să se bucure de toată creaţia. Genesa 1:24-31.