Fii om şi slujeşte-L pe Dumnezeu
Daniel 1:8.
„Daniel s-a hotărât să nu se spurce cu bucatele alese ale împăratului şi cu vinul pe care-l bea împăratul, şi a rugat pe căpetenia famenilor dregători să nu-l silească să se spurce.”
Daniel, un tânăr, crescut într-o familie şi într-o ţară unde singurul Dumnezeu Adevărat era Domnul, a fost luat ca prins de război, împreună cu alţi tineri şi bătrâni israeliţi şi au fost duşi într-o ţară idolatră, în Babilon.
Într-o ţară unde Dumnezeul Cel viu nu mai avea loc între sutele şi miile de „ dumnezei” morţi şi idoli la care babilonul se închina.
Dar Daniel, a avut curajul şi tăria să se împotrivească ocultismului şi practicilor păgâne ale babilonienilor şi să rămână cu hotărâre neclintit în credinţa sa în Dumnezeul cel adevărat pe care L-a slujit în ţara natală împreună cu părinţii lui.
Chiar dacă stăpânii lui babilonieni (Daniel fiind rob), nu făceau nici o diferenţă când era vorba de mâncare; pentru că aceleaşi bucate pe care le mânca la masă împăratul Nebucadneţar, şi acelaşi vin care i se servea împăratului, îi erau servite şi la masa lui Daniel.
Cu toate acestea, Daniel nu a vrut să se spurce cu acele bucate şi i-a cerut mai marelui famenilor să nu-l silească.
De ce erau spurcate bucatele împărăteşti cu toate că erau alese?
Pentru că întotdeauna erau închinate zeilor şi idolilor babilonieni, aşa cum la noi „pomenile” sunt închinate morţilor.
Şi Daniel ştia că a se atinge de asemenea bucate, închinate idolilor, era urâciune înaintea Dumnezeului Celui Viu şi Adevărat, pe care-L cunoştea din pruncie.
Pentru Daniel, a mânca astfel de bucate şi a bea astfel de vin, închinat zeilor, însemna călcarea Legii şi a poruncilor lui Dumnezeu.
Ceea ce Daniel considera moarte, despărţire veşnică de Dumnezeu.
Şi cu nici un chip nu voia lucrul acesta.
De aceea a hotărât să nu se spurce cu bucatele împăratului, nici cu vinul lui, nici cu lucrurile lumii păgâne, în care fusese luat cu forţa şi dus ca rob.
Daniel voia să facă voia lui Dumnezeu şi cu multă seriozitate să-L urmeze pe Dumnezeul lui Israel.
Astfel de oameni caută şi astăzi Domnul Dumnezeu.
De astfel de oameni are nevoie Domnul şi Mântuitorul, în Biserica Sa.
Oameni care să păstreze credinţa curată „Credinţa dată odată pentru totdeauna sfinţilor”, aşa cum spune Cuvântul Sfânt
Nu oameni care să se spurce cu lucrurile lumii, să se hrănească din bucatele lumii, să bea din vinurile ameţitoare ale lumii şi apoi să aducă şi în Biserică.
Aici mă refer la bancurile lumii,
La glumele lumii,
La ritmurile lumii
La zgomotele şi la practicile lumii.
Dumnezeu caută oameni care să servească „turma la masa Sa, cu bucate alese din cămările lui Dumnezeu”. Bucate grase şi miezoase care dau viaţă şi care nu duc niciodată la moarte.
Domnul să scoată la secerişul Lui astfel de oameni.