Biruinţa în rugăciune!

Exod 17: 8-16
"Amalec a venit să bată pe Israel la Refidim. Atunci Moise a zis lui Iosua: "Alege nişte bărbaţi, şi ieşi la luptă împotriva lui Amalec, iar eu voi sta mâine pe vârful dealului cu toiagul lui Dumnezeu în mână."
Iosua a făcut ce-i spusese Moise, şi a ieşit să lupte împotriva lui Amalec. Iar Moise, Aron şi Hur s-au suit pe vârful dealului.
Când îşi ridica Moise mâna, era mai tare Israel; şi când îşi lăsa mâna jos, era mai tare Amalec.
Mâinile lui Moise fiind trudite, ei au luat o piatră, au pus-o sub el, şi el s-a aşezat pe ea. Aron şi Hur îi sprijineau mâinile, unul deoparte, iar altul de alta; şi mâinile lui au rămas întinse până la asfinţitul soarelui.
Şi Iosua a biruit pe Amalec şi poporul lui, cu tăişul săbiei. Domnul a zis lui Moise: " Scrie lucrul acesta în carte, ca să se păstreze aducerea aminte, şi spune lui Iosua că voi şterge pomenirea lui Amalec de sub ceruri."
Moise a zidit un altar, şi i-a pus numele: "Domnul steagul meu". "Jehova- Nisi".
El a zis: "Pentru că şi-a ridicat mâna împotriva scaunului de domnie al Domnului, Domnulo va purta război împotriva lui Amalec, din neam în neam!"
Dacă citim scriptura vom descoperi faptul că Dumnezeu ne învaţă uneori moduri de viaţă, moduri de trăire cu El, care ne surprind.
Uneori, Domnul ne lasă să trecem prin locuri şi situaţii care ne înfioară.
De exemplu, Pe Asaf, Domnul l-a lăsat , aşa cum spune chiar el în Psalmul 73: 21: „să i se amărască inima şi să simtă, parcă, o străpungere în măruntaie...” atunci când se uita doar în jos şi spre cei răi cărora le mergea aşa de bine. Mă simţeam, zice Asaf, „ca un prost şi fără judecată, eram ca un dobitoc înaintea Ta Doamne”.
Dar apoi am ridicat privirea în sus, am privit spre Domnul şi Dumnezeul meu şi mi-am dat seama că izbăvirea vine de la Tine Doamne. Şi Tu Te-ai aplecat spre mine şi „M-ai apucat de mâna dreaptă; mă călăuzeşti cu sfatul tău şi mă vei primi în slavă.”
El te lasă uneori să treci prin Valea umbrei morţii, alteori prin Valea plângerii pentru ca văzându-te înconjurat de nenorociri, văzându-te înconjurat de ciumă şi de pustiirile ei să strigi după ajutorul Său. Şi El să transforme valea plângerii într-un loc plin de izvoare, şi valea umbrei morţii într-un munte al vieţii.
Pe Lazăr l-a lăsat Domnul Isus să moară şi apoi S-a dus la mormântul lui ca să-l scoale din morţi, cu toate că surorile lui trimiseseră la Isus să-I spună: „Doamne, iată că acela pe care-l iubeşti, este bolnav.”Ioan 11:3b.
Pe Daniel, Domnul l-a lăsat să petreacă o noapte întreagă într-o groapă cu lei înfometaţi. Dar le-a încleştat fălcile, astfel ca nici mâr să nu poată spune.
Sau altădată, aşa cum citim în textul de mai sus, Domnul Dumnezeu îngăduia înfrângerea poporului său în lupta cu vrăşmaşii.
Când mâinile lui Moise erau ridicate spre cer, în semn de strigăt după ajutor, Israel câştiga bătălia, iar atunci când Moise lăsa mâinile jos, bazându-se pe puteri omeneşti, pe strategii omeneşti, atunci vrăşmaşul câştiga.
Oare de ce îngăduia Domnul toate aceste lucruri?
Răspunsul îl găsim în Scriptură, unde se spune că deşi Domnul Dumnezeu este Atotputernic şi Atotcunoscător şi că poate să facă orice vrea, totuşi El doreşte foarte mult să acţioneze, El doreşte foarte mult să lucreze ca urmare rugăciunilor noastre.
Prin exemplul oferit de textul citit, Dumnezeu ne învaţă că rugăciunea are mare putere şi că este urmată întotdeauna de biruinţă.
Când credincioşii „ridică mâini curate spre cer” aşa cum spune Scriptura în 1 Timotei 2:8, biserica se întăreşte şi Cel rău care se luptă cu înverşunare împotriva ei nu are nici o izbândă.
Pentru că la capătul rugăciunii este întotdeauna Cel ce a biruit lumea, A biruit moartea şi A biruit pe Satan la Crucea de pe Golgota.
Numele lui este Isus şi este Domnul.
Când poporul Domnului ridică mâini curate spre cer în rugăciune, Cel rău împreună cu batalioanele lui de argaţi bat în retragere, întocmai cum se întâmpla în vremea lui Moise.
„Pentru că mare putere are rugăciunea fierbinte a celui neprihănit” Iacov 5:16b.
Rugăciunea celor neprihăniţi este atât de importantă înaintea lui Dumnezeu încât atunci când ne rugăm, cerul se pune în mişcare, mâna Domnului intră la lucru şi vrăşmaşul cade fără nici o putere, oricare ar fi el.
Prin aceasta dă Domnul cinste copiilor Săi, prin faptul că ascultă rugăciunile şi acţionează în urma lor.
Domnul nu lucrează la voia întâmplării.
El lucrează sigur şi precis.
El, Domnul are ţintă când lucrează. Şi ţinta eşti tu, şi ţinta sunt eu.
De aceea vă îndemn cu toată inima, căutaţi-L pe Domnul În rugăciune.
Cu nici un chip nu trebuie să ne punem încrederea în născociri omeneşti şi nici în basme închipuite, sau obiceiuri, sau datini strămoşeşti, sau puteri omeneşti.
Ci încrederea noastră să fie fără nici o şovăire în Domnul care zice: „Aşa vorbeşte Domnul”.
„În vremea din urmă voi turna Duhul Meu peste orice făptură; fiii şi fiicele voastre vor prooroci, bătrânii voştri vor visa visuri, şi tinerii voştri vor avea vedenii. Chiar şi peste robi şi peste roabe, voi turna Duhul Meu, în zilele acelea.”
Eu cred din toată inima, bazându-mă pe scriptură, dar şi pe semnele din jurul nostru, că trăim zilele acestea despre care vorbeşte Domnul aici în cartea profetului Ioel 2: 28,29.
De aceea vă îndemn să vă puneţi încrederea în Domnul Dumnezeul cerului şi al pământului, de El să vă agăţaţi cu toată inima şi să strigaţi mereu la El după ajutor.