Răspunsul lui Dumnezeu!
„Şi ca să nu mă umflu de mândrie, din pricina descoperirii acestor descoperiri, mi-a fost pus un ţepuş în carne, un sol al Satanei, ca să mă pălmuiască, şi să mă împiedice să mă îngâmf. De trei ori am rugat pe Domnul să mi-l ia. Şi El mi-a zis: Harul Meu îţi este deajuns; căci puterea Mea în slăbiciune este făcută desăvârşită...”!
Se spune că Dumnezeu răspunde rugăciunilor în cel puţin şase feluri:
1 O! De câtă vreme aştept să-mi ceri lucrul acesta.
2 Da, îţi rezolv problema, dar nu chiar acum
3 Nu! Lucrul acesta nu ţi-l dau pentru că te preţuiesc şi te iubesc prea mult.
4 Da, dar nu aşa cum îmi ceri tu, nu aşa cum vrei tu.
5 Da, dar nu atât de puţin cum ceri tu.
6 Nu! Până când nu te lepezi de păcat.
Cuvântul Domnului spune în Ps. 135:7 câ Domnul Dumnezeu are în cămările Lui chiar şi apele şi vânturile şi toate bogăţiile pe care este gata să le dea cu măsură fiecărui copil al Său care cere cu credinţă.
Atâtea lucruri bune, atâtea lucruri la care nici nu ne-a gândit până acuma, Domnul Dumnezeu le are în cămările Lui şi abia aşteaptă să I le cerem.
De aceea uneori la rugăciunile noastre Domnul răspunde pe loc, zicând: O, de câtă vreme aştept să-Mi ceri lcrul acesta.
Atunci când Dumnezeu spune: mai aşteaptă puţin. Nu îţi rezolv problema chiar acuma, atunci Domnul Dumnezeu vrea să învăţăm faptul că suntem dependenţi de El. Şi că fără El nu suntem nimic, şi nici nu putem să facem nimic.
Uneori când venim înaintea Domnului în rugăciune şi-I cerem tot felul de lucruri care la prima vedere ni se par bune, dar în final s-ar putea să ne dăuneze, Înţelepciunea lui Dumnezeu care este mai presus de înţelepciunea noastră spune cu milă: NU, te iubesc prea mult.
Nu pot să-ţi dau lucrul acesta pentru că te-ar pierde şi Eu te preţuiesc prea mult, Mi s-ar rupe inima.
Uneori cerem în rugăciuni, lucruri care nu sunt tocmai bune pentru noi şi atunci Domnul Isus spune cu duioşie: Vei primi dar nu aşa cum ai cerut, vei primi puţin, sau chiar cu totul diferit.
Şi nouă ni se pare că Dumnezeu nu răspunde rugăciunilor noastre.
Alteori cerem lucruri bune şi corecte şi chiar plăcute Domnului şi totuşi răspunsul să fie diferit. De ce?
Pentru că Domnul Dumnezeu ştie mai bine ce este bun pentru noi şi răspunsu la rugăciunile noastre este de multe ori acesta: Da, îţi dau lucrurile pe care le-ai cerut, dar nu aşa cum Mi-ai cerut, ci îţi dau mult mai mult.
Numai vezi să nu te îngâmfi.
Vezi să nu te umfli de mândrie.
Aşa cum poate Pavel ar fi făcut , văzând descoperirile făcute de Domnul lui.
Nu de puţine ori Domnul răspunde rugăciunilor noastre asfel. Nu, până când nu te lepezi de păcatul acesta, nu-ţi dau ceea ce ceri.
De aceea trebuie să ne cercetăm şi să aducem la cunoştinţa Domnului toate fărădelegile noastre, şi cele cu voia şi cele fără de voia noastră, ca Sângele Mielului să le spele şi astfel să căpătăm trecere înaintea Domnului.
La rugăciunea lui Pavel, Domnul a răspuns simplu: „NU! Harul Meu îţi este deajuns...!
Dumneuzeu din cer a îngăduit ţepuşul în „carnea „ lui Pavel pentru ca să-l ţină smerit la picioarele Lui şi să-i arate că Harul, nu este un lucru de apucat, ci este o mare binecuvântare chiar şi pentru cei ce trec prin lipsuri, nevoi, necazuri.
Pavel a învăţat lucrul acesta şi a ajuns să spună în versetul 10: „...simt plăcere în slăbiciuni, în defăimări, în nevoi, în prigoniri, în strâmtorări, pentru Cristos, deoarece atunci sunt tare când se arată Harul în slăbiciunile mele!”
Fraţi şi surori, nădejdea noastră nu trebuie să stea în rugăciune ci în Cel ce este deasupra rugăciunii, în Dumnezeu.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu