Roada Duhului Sfânt
Blândeţea!
Când Domnul Dumnezeu a creat omul, l-a aşezat într-o grădină special amenajată pentru bucuria şi desfătarea sufletului său.
Însă Creatorul i-a pus o condiţie omului, sau o interdicţie, spunându-i în Genesa 2:17: „...din pomul cunoştinţei binelui şi răului să nu mănânci...”
Şi omul atras de frumuseţea pomului şi ispitit în acelaşi timp de Diavolul, a ieşit de sub autoritatea Creatorului şi de sub ascultare de Cel ce i-a dat viaţă şi a mâncat tocmai din pomul din care Domnul Dumnezeu îi spusese: „să nu mănânci cu nici un chip, căci în ziua în care vei mânca vei muri negreşit.”
Prin această faptă nesăbuită, omul, contrar celor spuse de ispititorul, nu a ajuns niciodată să fie ca Dumnezeu.
Dimpotrivă aceasta i-a fost piatra de despărţire de Creatorul.
A ajuns totuşi să cunoască binele şi răul dar mai ales a învăţat foarte bine şi repede ce este răul.
De atunci, chiar din ziua aceea, după Cuvântul Domnului, a intervenit despărţirea de Dumnezeu şi omul pribeag şi călător prin lumea aceasta, nu a mai putut niciodată să facă binele, şi niciodată până în zilele noastre nu a mai reuşit să stăvilească răul.
Mânia, spre exemplu este una din răutăţile pe care omul le-a cunoscut în ziua în care a mâncat din pomul interzis de Dumnezeu.
Mai întâi s-a confruntat cu mânia lui Dumnezeu.
Şi foarte repede a învăţat să se mânie şi el.
Aşa se face că omul se mânie foarte uşor pe aproapele său, şi chiar pe cel de departe.
Omul se mânie pe cei din familie, pe colegii de şcoală, pe colegii de serviciu, pe şefi, pe guvernanţi, pe cei mici şi pe cei mari.
Am putea spune că omul se mânie pe tot ce mişcă.
Şi Biblia spune că mânia este o manifestare a firii păcătoase, fire pe care apostolul Pavel inspirat de Duhul Sfânt ne îndeamnă să o răstignim.
La celălalt pol este blândeţea.
Totuşi nu voi vorbi despre blândeţea înăscută sau dobândită prin educaţie ci despre blândeţea dobândită datorită rodirii Duhului Sfânt în cel credincios.
Penru că la aceasta suntem chemaţi toţi cei ce suntem purtători de Cristos (creştini), la faptul de a primi pe Duhul Sfânt în fiinţa noastră şi de a-L lăsa să rodească în noi roadele cereşti: „dragoste , bucurie , pace, îndelungă răbdare, bunătate, facere de bine, credincioşie, BLÂNDEŢE, înfrânarea poftelor.”
Spunea cineva despre blândeţe, că este stânca de care se sparg toate talazurile vieţii, şi prin ea se întăreşte răbdarea.
Blândeţea este o virtute dumnezeească, o calitate specială pe care Duhul Sfânt o acordă celui ce primeşte călăuzirea Sa divină.
Din ea, din blândeţe, decurg toate celelalte roade ale Duhului, adică bunătatea, iubirea de oameni, şi chiar iubirea de animale.
Blândeţea ca roadă a Duhului Sfânt, înseamnă să-ţi păstrezi liniştea, pacea, calmul inimii chiar în înaintea celui ce-ţi aruncă în faţă ocări şi neadevăruri.
Nu întâmplător spune Domnul Isus în Matei 11:29: „ Învăţaţi de la Mine, căci Eu sunt blând şi smerit cu inima”.
„Ferice de cei blânzi, căci ei vor moşteni pământul.”Matei 5:5