luni, 18 octombrie 2010

Roada Duhului Sfânt
„Înfrânarea poftelor”
Ultima, dar cu siguranţă nu în ultimul rând, roada Duhului Sfânt este ÎNFRÂNAREA POFTELOR.
Şi este una din calităţile Duhului Sfânt dăruită credinciosului ancorat în Domnul.
Umblarea, sau trăirea în firea pământească, are ca urmare împlinirea poftelor, sau împlinirea faptelor firii, după cum ne spune Cuvântul Sfânt în Galateni 5:19-21.
În contrast cu această umblare, sau trăire în firea păcătoasă, este „umblarea în Duhul”, sau trăirea sub călăuzirea şi sub îndrumarea Duhului lui Dumnezeu.
Galateni 5:16 „ zic, dar umblaţi cârmuiţi de Duhul, şi astfel nu veţi mai împlini poftele firii pământeşti.”
În Ioan 14:16-17, Domnul Isus spune: „Eu voi ruga pe Tatăl, şi El vă va da un alt Mângâietor, care să rămână în voi, în veac; şi anume, Duhul Adevărului, pe care lumea nu-L poate primi, pentru că nu-L vede şi nu-L cunoaşte; dar voi Îl cunoaşteţi, căci rămâne în voi, şi va fi în voi.”
În primul rând, Duhul Sfânt trimis de Tatăl, la dorinţa şi la rugămintea Fiului, descoperă Adevărul lui Dumnezeu.
Îl descoperă pe Tatăl ca unic Dumnezeu, Creator şi Susţinător a tuturor lucrurilor, şi Îl descoperă pe Fiul ca Mielul de jertfă al lui Dumnezeu Tatăl.
Şi nu în ultimul rând Duhul Sfânt, din interiorul nostru, de pe tronul inimii noastre, ne călăuzeşte paşii, gândirea, vorbirea, faptele, întreaga viaţă, arătându-ne mereu Adevărul, adică pe Domnul Isus Cristos.
Aşadar, după ce Îl primim în inima noastră pe Duhul Sfânt, şi după ce El, Duhul curăţă tot pământul inimii de orice buruiană a răului, de orice faptă a firii, de orice gând al firii, în acest pământ curat, şi udat de Sângele Mielului Divin, începe să rodească: „dragoste, bucurie, pace, îndelungă răbdare, bunătate, facere de bine, credincioşie, blândeţe, ÎNFRÂNARE A POFTELOR”
Aşa rodeşte Duhul Sfânt în viaţa credinciosului toată gama aceasta de bun gust şi de bun miros înaintea Domnului, cu condiţia să rămânem ancoraţi în El.
El, Duhul Sfânt ne călăuzeşte paşii inimii, paşii minţii spre Crucea, suferinţa Domnului Isus, Mântuitorul lumii.
Şi ne aminteşte mereu faptul că Sângele Crucii Mielului lui Dumnezeu, ne spală de orice păcat şi ne învaţă să o rupem cu păgânătatea şi cu poftele firii, şi să trăim de acuma, cu cumpătare cu evlavie înaintea Domnului.
Când umbli sub călăuzirea Duhului, nu mai eşti sub influienţa păcatului.
Romani 8:1 „Acum, deci nu este nici o osândire pentru cei ce sunt ai lui Cristos Isus.”
Pentru că ei umblă călăuziţi, îndrumaţi, conduşi de către Duhul Sfânt al lui Dumnezeu, şi renunţă în totalitate la poftele,la dorinţele firii şi trăieşte în stăpânire de sine.
Înfrânarea poftelor se mai poate traduce şi printr-o viaţă cumpătată, prin stăpânirea dorinţelor fireşti, prin eliminarea impulsurilor firii şi trăirea unei vieşi de credinţă sub impulsionarea Duhului Sfânt.
Sau aşa cum spune Domnul Isus: „să fii în lume, dar să nu mai fii din lume.”
Sau să „trăieşti în lume dar să nu mai trăieşti aşa cum trăieşte lumea", ci să trăieşti după îndemnurile Duhului Sfânt.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu