Păcatul

În general prin păcat, înţelegem călcarea dreptăţii şi Legii lui Dumnezeu.
Prin neascultare de poruncile lui Dumnezeu, prin săvârşirea unor fapte împotriva Legii lui Dumnezeu, omul se separă faţă de Dumnezeu, aşa cum zicea Vasile cel Mare.
Apostolul Pavel, inspirat de Duhul Sfânt spune în Efeseni 2:14, că păcatul este un zid de despărţire între om şi Dumnezeu.
Biblia ne arată că primul păcătos a fost Lucifer 1 Ioan 3:8 „Cine păcătuieşte este de la diavolul, căci diavolul păcătuieşte de la început” Observăm aici cuvântul „păcătuieşte”, la timpul prezent continuu. Pentru că diavolul păcătuieşte de la început şi continuă să păcătuiască atrăgând şi pe oameni în păcat.
Făcându-i să se îndepărteze de Creatorul, şi de binecuvântările cerului.
Cauza păcatului primar a fost mândria, dar şi puterea( diavolul fiind comandant de oşti cereşti, a avut sub comanda lui a treia parte dintre îngeri) Iar sursa mândriei a fost frumuseţea lui deosebită: Ezechiel 28:13,15,17, mândrie care a făcut din luceafărul Strălucitor, sau fiu al zorilor aşa cum îl numeşte Isaia 14:21, un Satan= adversar, sau diavol= uzurpator, calomniator, sau apolion= distrugătorul.
Tot Biblia ne arată că păcatul a intrat în lume prin neascultarea de Dumnezeu a primilor doi oameni creaţi de Dumneueu, Adam şi Eva, ispitiţi fiind de diavolul, care luând forma şi chipul unui şarpe, a reuţit să strecoare în inima lor sămânţa îndoielii Gen.3:1b, sau sămânţa necredinţei şi a neascultării Gen.3:1-5.
Şarpele, în cazul prezentat în Genesa, a fost un instrument în mâna vicleană a diavolilui: Ioan 8:44; Rom. 16:20; 2 Cor. 13:3; Apoc. 12:9.
Păcatul primilor oameni a primit un caracter grav prin faptul că nu au ascultat de poruncile lui Dumnezeu. Gen.2:16-17.
Păcatul lui Adam demonstrează faptul că omul este responsabil de toate acţiunile sale şi că nu poate scăpa de răspunderea ce apasă asupra lui, ori de câte ori încalcă poruncile şi voinţa lui Dumnezeu.
Experienţa din Eden, lăsată de Dumnezeu, scrisă în cartea Genesei 3, ne demonstrează subtilitatea şi metodele utilizate de Cel rău, pentru ispitirea omului în vederea păcătuirii.
Modul cum se îmbracă pentru a se apropia de oameni, în şarpe, sau chiar în înger de lumină 2 Cor.11:14.
Utilizând Cuvântul lui Dumnezeu pentru a-I schimba înţelesul Ispitirea Domnului Isus. Matei Capitolul 4.
Strecurând în sufletele oamenilor otrava îndoielii, sau sămânţa necredinţei: "oare a zis Dumnezeu?"
Pune la îndoială autoritatea lui Dumnezeu, Caracterul Sfânt şi Drept al lui Dumnezeu.
Prin diferite mijloace, Satana aruncă asupra omului, vraja ispitei, din care se poate trezi prea târziu, după ce a săvârşit păcatul, dacă nu veghează. În urmă constată cu durere goliciunea şi ruşinea adusă de păcat, ca şi Adam şi Eva în Grădina Edenului.
Diavolul a pătruns în locurile cele mai sfinte:
În Eden, în cer la sfatul lui Dumnezeu Iov 1:6, deasemenea are acces şi astăzi în cer la Domnul unde se duce ca Pârâş al fraţilor Domnului Isus.
În Epistola sobornicească a lui Ioan 2:16 ni se arată că sunt cel puţin trei căi prin care omul în neveghere poate fi ispitit:
Prin pofta firii, sau tentaţia trupească,
Prin pofta ochilor,
Prin mândrie, prin dorinţa de a se arăta, prezenta mai presus de ceea ce este, sau chiar lăudându-se mereu cu ceea ce este la un moment dat.
Domnul Isus, era om şi Dumnezeu în acelaşi timp, dar niciodată nu S-a lăudat nici cu ceea ce Era, şi nici cu minunile pe care le săvârşea, cu toate că avea tot dreptul.
Porţile de intrare ale ispitei în inima omului sunt cele cinci simţuri:
Văzul, auzul, mirosul, pipăitul, şi gustul.
Toate acestea pot trezi firea omului, prin neveghere, ducând astfel la despărţire de sfinţenia lui Dumnezeu.
Urmări imediate ale păcatului.
Osândirea şarpelui şi a diavolului Gen 3:14-15; Luca 10:18; Rom. 16:20; apoc. 12:9; 20:1-3.
Osândirea femeii Gen. 3:16, să nască în dureri şi suferinţă şi să fie supusă bărbatului.
Osândirea omului Gen.3:17. "...cu multă trudă să-ţi scoţi hrana din pământ în toate zilele vieţii tale."
Moartea spirituală, despărţirea de Dumnezeu, degradarea naturii sale (omul a pierdut chipul lui Dumnezeu prin faptul că Duhul lui Dumnezeu, întristat fiind, a părăsit pe om).
Moartea fizică. Dumnezeu l-a creat pe om pentru ca să se bucure de creaţiunea minunată a lui Dumnezeu şi să trăiască veşnic. Dar din pricina păcatului, omul s-a confruntat cu moartea, până în zilele noastre şi până la judecata finală.
Osândirea pământului Gen.3:18, apar spinii şi pălămida, apar fel de fel de cataclisme, potopul, foamete, foc din cer, erupţii vulcanice, cutremure, furtuni uriaşe, etc.
Urmări îndepărtate.
Veţi cunoaşte binele şi răul şi veţi fi ca Dumnezeu, le spunea diavolul celor doi în Eden.
Omul a ajuns să cunoască binele şi răul, dar niciodată nu a reuşit să împlinească binele şi nici să stăvilească răul.
Despărţire veşnică de Dumnezeu, prin moartea a doua, suferinţă veşnică în focu iadului Apoc. 20:14, 15.
Judecata lui Dumnezeu.
Dumnezeu pune înaintea omului două alternative: despărţit de păcat în prezenţa veşnică cu Dumnezeu, sau în păcat despărţit de Dumnezeu veşnic.
Deuteronom 30:15 „Iată, omule, îţi pun astăzi înainte răul şi moartea, binele şi viaţa, tu alege.” Eu te sfătuiesc zice Domnul, să alegi binele ca să-ţi meargă bine, şi să alegi viaţa ca să trăieşti.
Aici se arată marea dreptate şi dragoste a lui Dumnezeu, lăsându-l oe om să aleagă singur calea pe care vrea să meargă în veşnicie.
Spre exemplu: Iuda Iscarioteanul cel ce L-a vândut pe Domnul şi Pilat cel ce L-a condamnat pe Mântuitorul au ales singuri calea cu toate că au fost avertizaţi:
Iuda prin cuvintele Mântuitorului Ioan 13:21-30
Pe Pilat prin visul soţiei sale Matei 27:19.
Cu toate că păcatul a intrat în lume prin Adam şi prin Eva, condamnarea omului nu se va face prin păcatul lor, nici pentru păcatul lui Iuda sau al lui Pilat, nici măcar pentru păcatul vreunei rude de ale noastre, ci fiecare individ va fi judecat pentru păcatele sale personale.
Mântuirea este personală şi nu se transmite nici prin tradiţii nici prin obiceiuri ci se primeşte personal, direct de la Domnul Isus prin credinţa în jertfa Sa de la Golgota şi prin umblarea pe Calea Lui, în curăţenie sufletească, fără păcat.
Omul are prin creaţie propria sa voinţă, şi de această voinţă depinde mântuirea lui Ioan 3:16, 37; 7:17; Apoc. 22:11.
Dumnezeu, însă, vrea ca toţi oamenii să vină la pocăinţă şi să nu fie judecaţi 1 Tim.2:4, 6; Ezechiel 18:23;Tit 2:11; 2 Petru 3:9.
Când va înceta să mai fie păcat pe pământ?
Când Satan va fi legat Apoc.20”
Când Satan împreună cu toţi cei ce nu L-au primit pe Domnul ca Mântuitor personal, vor fi judecaţi şi aruncaţi în iazul de foc din pricina necredinţei şi a păcatelor în care au trăit Apoc. 14:10; 21:8.
În domnia de o mie de ani, când Satan va fi legat, ispita va mai fi datorită existenţei firii pământeşti Iacov 1:12-15, dar va fi mai uşor de biruit pentru că ispititorul va fi legat.
Pârâşul nostru va fi alungat pentru totdeauna de la faţa lui Dumnezeu. Apocalipsa 12:10
Fapte. 3:37-39:
„Dar, Acela, pe care L-a înviat Dumnezeu, n-a văzut putrezirea. Să ştiţi dar, fraţilor, că în El vi se vesteşte iertarea păcatelor. Şi oricine crede, este iertat prin El, de toate lucrurile de care n-aţi putut fi iertaţi prin Legea lui Moise”.
Oricine crede în Domnul Isus şi în jertfa Sa, are păcatele iertate, şi deasemenea are viaţa veşnică asigurată (dacă urmează Calea Lui), prin Cel ce a biruit moartea, prin Domnul Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu, Mântuitorul lumii. Când vei citi acest material, te sfătiuesc să-ţi predai viaţa în mâinile Domnului Isus, ca să fii iertat de toate păcatele şi să primeşti în dar viaţa veşnică.