Primele două zile ale Săptămânii Patimilor Mântuitorului! Matei 21:18-22
„Dimineaţa, pe când Se întorcea în cetate, I-a fost foame.
A văzut un smochin lângă drum, şi S-a apropiat de el; dar n-a găsit decât frunze, şi i-a zis: „de acum încolo în veac să nu mai dea rod din tine!” Şi pe dată smochinul s-a uscat.
Ucenicii, când au văzut acest lucru, s-au mirat, şi au zis: „cum de s-a uscat smochinul acesta într-o clipă?”
Drept răspuns, Isus le-a zis: „Adevărat vă spun că, dacă veţi avea credinţă şi nu vă veţi îndoi, veţi face nu numai ce s-a făcut smochinului acestuia; ci chiar dacă aţi zice muntelui acestuia: „Ridică-te de aici şi aruncă-te în mare,” se va face.
Tot ce veţi cere cu credinţă, prin rugăciune, veţi primi.” Fiecare zi a săptămânii premergătoare jertfei supreme a Mielului lui Dumnezeu, săptămână pe care creştinii o numesc „săptămâna patimilor” sau „săptămâna mare”, fiecare zi, Domnul Isus a petrecut-o în Ierusalim, înafară de ziua de miercuri, zi în care nu este consemnat nimic în Scriptură despre activitatea Mântuitorului.
Însă în fiecare seară, Domnul Isus se retrăgea departe de zgomotul cetăţii şi departe de vrăşmaşi, ieşea din cetatea Ierusalimului şi Îşi petrecea noaptea în compania celor trei prieteni: Maria, Marta şi Lazăr pe care-l înviase Domnul doar cu puţin timp înainte, din morţi.
Duminică dimineaţa, a doua zi după Sabat, Domnul Isus împreună cu ucenicii coboară de pe muntele Măslinilor, locul în care plânge pentru Cetate spunând: „Nu v-a rămâne în tine piatră pe piatră” ( Luca 19:41-44), trecând valea Chedronului şi apoi pe malul de est urcă în Ierusalim intrând pe poarta Împăratului călare pe măgăruş, astăzi poarta se cheamă „Poarta de aur” şi este zidită de către arabi, iar în faţa ei au făcut un mare cimitir, zicând ei, nu cumva să intre pe ea Profetul Isus.
Pe parcursul acesta, din muntele Măslinilor şi până în Cetatea Sfântă, mulţimea, tineri şi bătrâni, mici şi mari, Îl aclamă pe Împăratul împăraţilor, strigând „Osana”, adică: „Împăratul care ne scapă”, sau „Împăratul care ne izbăveşte”.
Luni dimineaţa, urcând din Betania spre cetatea Ierusalimului, Domnul vede la marginea drumului un smochin care avea frunze dar nu avea rod. Nu avea nici o smochină.
Atunci îl blesteamă spunând: „În veac să nu faci rod”.
Blestemul acesta are o semnificaţie mai adâncă, pentru că , defapt, se referă la poporul Israel, care în loc să primească pe Mesia şi mântuirea, izbăvirea prin lucrarea Lui, dimpotrivă, L-au respins şi nu s-au pocăit, doar şi-au arătat o formă de evlavie, adică frunze în loc de rod.
Apoi Mântuitorul intră în Templu unde ar fi dorit să găsească oameni care se închină înaintea Dumnezeului celui viu. Dar găseşte în loc de închinători, vânzători de porumbei, schimbători de bani, oameni care fac fel de fel de afaceri.
Domnul face un bici cu care alungă pe toţi vânzătorii, răstoarnă mesele, într-un cuvânt face curăţenie, spunând: „Este scris: Casa Mea se va chema o casă de rugăciune” Matei 21: 13.
Şi astăzi Domnul Isus intră, după făgăduinţa Sa în orice loc în care se cheamă Numele Lui, însă ca şi acum două mii de ani, de multe ori Domnul Isus vede pomi fără roade, oameni care au numai o formă de evlavie, oameni care, în loc să se închine, se ocupă cu nimicuri: numai „frunze”. Şi astăzi Domnul Isus cercetează adunarea şi vede pe mulţi vânzători, dar nu de porumbei, ci de oameni.
Fraţi care îşi vând fraţii.
Oameni lacomi de bani.
Oameni care caută folosul lor.
Diferenţa este faptul că astăzi Domnul nu mai împleteşte biciul pentru a pedepsi, pentru că a trecut la îndelunga răbdare.
Astăzi Domnul Isus ne aşteaptă răbdător să ne schimbăm şi să ne pocăim de toată răutatea şi de toate fărădelegile.
Să ne întoarcem La Dumnezeu cu toată inima, cu toată credinţa şi să-I dăm Lui toată slava şi cinstea.

Opreşte-te din alergare!

Psalmul 46.
Dumnezeu este adăpostul şi sprijinul nostru, un ajutor, care nu lipseşte niciodată în nevoi.
De aceea nu ne temem, chiar dacă s-ar zgudui pământul, şi s-ar clătina munţii în inima mărilor.
Chiar dacă ar urla şi ar spumega valurile mării, şi s-ar ridica până acolo de să se cutremure unţii.
Este un râu, ale cărui izvoare înveselesc cetatea lui Dumnezeu, sfântul locaş al locuinţelor Celui Prea Înalt.
Dumnezeu este în mijlocul ei: ea nu se clatină;
Dumnezeu o ajută în revărsatul zorilor.
Nemurile se frământă, împărăţiile se clatină, dar glasul Lui răsună, şi pământul se topeşte de groază.
Dumnezeul oştirilor este cu noi, Dumnezeul lui Iacov este un turn de scăpare pentru noi.
Veniţi şi priviţi lucrările Domnului, pustiirile pe care le-a făcut El pe pământ.
El a pus capăt războaielor până la marginea pământului;
El a sfărâmat arcul, şi a rupt suliţa, a ars cu foc carăle de război.
"Opriţi-vă, şi să şiţi că Eu sunt Dumnezeu: Eu stăpânesc peste neamuri, Eu stăpânesc pe pământ.
Domnul oştirilor este cu noi.
Dumnezeul lui Iacov este un turn de scăpare pentru noi."
Într-o lume tot mai zbuciumată, tot mai neliniştită.
Într-o lume tot tot mai frământată de crize politice şi financiare.
Într-o lume în care „neamurile se frământă, şi împărăţiile se clatină...”versetul 6a.
Într-o lume care se clatină din temelii şi parcă nu-şi mai găseşte echilibrul.
Într-o lume în care oamenii, indiferent de starea socială, aleargă cu înfrigurare parcă, încoace şi în colo căutând bunăstarea şi binele, căutând o ieşire din criză.
Într-o lume în care oamenii parcă înoată în disperare, căutând să se agaţe de „ceva plutitor”, de o scândură care s-a rupt din "nava" care tocmai a naufragiat, pentru a ajunge la mal.
Domnul Dumnezeul cerului şi al pământului strigă de pe Tronul Său de Creator: „Opriţi-vă!”
„Oameni de pe toate continentele, oameni de toate limbile, de toate culorile, de pe toate poziţiile sociale, „opriţi-vă din alergare!”
„Opriţi-vă şi să ştiţi că Eu sunt Dumnezeu: Eu stăpânesc peste neamuri şi pământul este sub stăpânirea Mea!”versetul 10.
Peste o lume în care vuiesc valurile şi vânturile năpraznice.
Peste strigătele tot mai disperate ale guvernelor şi ale popoarelor guvernate, se aude un glas, ca un susur blând: este glasul Domnului Dumnezeu, care din cerul Său cheamă oamenii de pretutindeni la credinţă şi la ascultare de El.
„Eu, zice Domnul, Sunt turnul vostru de scăpare. Eu sunt adăpostul, Eu sunt sprijinul vostru şi tot Eu sunt ajutorul care nu lipseşte niciodată în nevoi.”versetul 1.
„Trebuie, doar să vă opriţi din alergare şi să Mă chemaţi în mijlocul vostru, zice Domnul, şi toate îţi vor găsi echilibrul şi nu se vor mai clătina niciodată, niciodată.” versetul 5.
Omule! Oricine ai fi, astăzi Domnul Dumnezeu te invită să te urci în „corabia Sa de savare”, corabie ce are la cârmă pe Însuşi Fiul lui Dumnezeu, pe Isus Cristos Domnul şi Mântuitorul.
Opreşte-te din alergare şi stai de vorbă cu Creatorul tău, care este Dumnezeul Cel Adevărat.

Cerul este gata pregătit să primească oameni „pregătiţi”
Matei 13:18-23:
„Ascultaţi dar ce însemnează pilda semănătorului.
Când un om aude Cuvântul privitor la Împărăţie, şi nu-l înţelege, vine Cel rău şi răpeşte ce a fost semănat în inima lui. Acesta este sămânţa căzută lângă drum.
Sămânţa căzută în locuri stâncoase, este cel ce aude Cuvântul, şi-l primeşte îndată cu bucurie; dar n-are rădăcină în el, ci ţine până la o vreme; şi, cum vine un necaz sau o prigonire din pricina Cuvântului, se leapădă îndată de el.
Sămânţa căzută între spini, este cel ce aude Cuvântul; dar îngrijorările veacului acestuia şi înşelăciunea bogăţiilor îneacă acest Cuvânt, şi ajunge neroditor.
Iar sămânţa căzută în pământ bun este cel ce aude Cuvântul şi-l înţelege; el aduce roadă: un grăunte dă o sută, altul şaizeci, altul treizeci.”
Parcă vremea aceasta de primăvară frumoasă, caldă, te îmbie la viaţă.
Parcă tot mai mult te îmbie să-ţi împrospătezi grădina inimii, tot mai mult te îmbie să semeni sămânţa care vine din cer pe calea luminii.
O sămânţă selectată de Însuşi Marele Grădinar Ceresc, Domnul Isus Cristos.
Însă pentru ca sămânţa să prindă rădăcină şi să facă spic cu rod bogat, trebuie să aibă un pământ bun, un pământ cald, un pământ udat la timp şi nu în ultimul rând trebuie să aibă lumină din Lumină.
Deasemenea trebuie lucrat cu multă migală şi cu multă dragoste.
Înainte ca sămânţa să fie semănată în pământ, ştim bine că trebuie să scoatem buruienile din rădăcină şi scaieţii şi pelinul aducător de amărăciune şi spinii care ar putea înăbuşi plantele aducătoare de hrană, de pâine.
La aceasta ne îmbie şi astăzi căldura soarelui de pe cer, dar mai ales Cuvântul Sfânt al lui Dumnezeu.
Să ne pregătim pământul inimii pentru ca tot ce seamănă Marele şi Minunatul Grădinar ceresc, Isus Cristos Domnul, să prindă rădăcină, să crească şi să rodească pentru ca El, Grădinarul să se bucure de roade.
El, Grădinarul, El, Mântuitorul să se bucure de roadele pe care le aducem.
Acesta este defapt scopul alergării noastre pe calea credinţei: să rodim pentru bucuria Mântuitorului nostru.
Chiar dacă uneori nu vom fi pe placul oamenilor ( am întâlnit asemenea oameni chiar în excursia aceasta pe urmele Exodului Biblic pe care a m făcut-o în săptămâna care a trecut.
Am avut câteva perechi de oameni în grup care nici nu voiau să audă de Biblie, de locurile sacre, nu voiau să audă de Mântuitorul şi toate explicaţiile îi enervau), dar n-are importanţă.
Important este faptul că pe tot parcursul călătoriei din Egipt de pe muntele Sinai, prin Iordania la muntele Nebo, locul de unde Moise a văzut Ţara Sfântă de departe şi până pe Muntele Moria în Ierusalim unde Solomon a zidit Templul, am simţit bucuria şi prezenţa Domnului Isus.
Simţeam parcă împlinirea binecuvântării făcute de către David în Psalmul 122: 6b „cei ce te iubesc, Ierusalime, să se bucure de odihnă”.
Şi am învăţat încă odată că dacă aduci ca roadă bucurie Grădinarului ceresc, atunci cu adevărat te bucuri de pace, de linişte şi inima nu ţi se tulbură niciodată.
Sămânţa credinţei rămâne curată şi face roade spre bucuria celui ce seamănă, spre bucuria Mielui lui Dumnezeu.
Dar nu ajunge să curăţăm doar pentru semănat terenul inimilor noastre, el trebuie îngrijit şi după ce sămânţa a fost aşezată în pământ, a încolţit şi chiar şi după ce începe să pârguiască.
Pământul inimii trebuie îngrijit, udat la timp şi curăţat de tot ce ar putea să-l umbrească şi să-l împiedice să aducă roadă.
Pentru că dacă laşi terenul inimii inundat de gândurile rele, de dorinţele înşelătoare, de poftele lumeşti, omeneşti, atunci pământul devine iar tare şi pietros.
Iar tot ceea ce va rodi în urmă va fi sămânţa durerii, a amărăciunii, a deznădejdii a necredinţei.
Şi de roada aceasta cine se va bucura? Nimeni altul decât Satana.
Domnul Isus ne cheamă astăzi să ne pregătim inima pentru sămânţa cerească.
Cu atât mai mult cu cât se apropie marea zi a întâlnirii miresei (a bisericii), cu Mirele ceresc
Aţi auzit poate că de curând au început săpăturile fundaţiei unui templu identic cu cel al lui Solomon, în Ierusalim dar la o distanţă de 30 de Km. de Moscheia lui Omar.
Şi în timp ce eram în Iordania şi apoi am trecut în Palestia ni s-a spus şi am văzut cu ochii noştri, faptul că tinerii erau instigaţi şi încărcaţi în maşini pentru a manifesta împotriva Israelului spunându-li-se că Israelul construieşte Templul la 3 metri de Dom.
În vremea aceasta Domnul ne cheamă să ne pregătim pentru cer.
Pentru aceasta trebuie să stăm sub ploaia Duhului Sfânt care sfarmă bulgării, să stăm sub lumina Feţei Domnului Isus ca să-i încălzescă.
Şi orice sămânţă străină să o scoatem afară, astfel ca tot ce semănă Marele Grădinar să rămână curat şi să aducă rod bogat spre bucuria Sa.
Versetul 23 spune: „Iar sămânţa căzută în pământ bun, este cel ce aude Cuvântul şi-l înţelege; el aduce roadă: un grăunte dă o sută, altul şaizeci, altul treizeci.”

Psalmul 124
"De n-ar fi fost Domnul de partea noastră, să spună Israel acum!
De n-ar fi fost Domnul de partea noastră, când s-au ridicat oamenii împotriva noastră, ne-ar fi înghiţit de vii, când li s-a aprins mânia împotriva noastră;
ne-ar fi înecat apele, ar fi trecut râul peste sufletul nostru; ar fi trecut peste sufletul nostru valurile năpraznice.
Binecuvântat să fie Domnul, care nu ne-a dat pradă dinţilor lor!
Sufletul ne-a scăpat ca pasărea din laţul păsărarului; laţul s-a rupt, şi noi am scăpat.
Ajutorul nostru este în Numele Domnului, care a făcut cerurile şi pământul."

Ori de câte ori lucrurile merg bine în viaţa unui om, este tentat să spună că prin puterile sale, ori prin abilităţile sale, ori prin ştiinţa sa, a rezolvat toate problemele.
Şi de multe ori consideră că ajutorul şi izbăvirea vine de la oameni.
Mulţi se bizuiesc pe relaţii omeneşti şi spun că dacă au o cunoştinţă sus pusă, sau o relaţie undeva au rezolvarea tuturor problemelor.
Însă sunt momente când Domnul Dumnezeu din cer se uită şi uneori taie toate legăturile omeneşti, pentru ca omul să vadă, şi în special credinciosul să vadă că fără Dumnezeu nu este nimic.
Şi că depinde în totalitate de Cel Atotputernic.
Şi atunci când vine izbăirea toată slava, toată mulţumirea şi toată lauda să-I fie adusă Domnului.
„De n-ar fi fost Domnul de partea noastră” zice psalmistul, ne-ar fi înghiţit vrăşmaşul. Însă El, Domnul este cu noi şi ne dă biruinţă.
Mulţi credincioşi, care şi-au pus nădejdea în oameni au fost ori înşelaţi, ori alteori trimişi acasă din spitale cu verdictul: nevindecabil, dar Domnul zice de multe ori: Eu am ultimul cuvânt.
Pune-ţi nădejdea în Mine şi stai încrezător pe Stâncă. Zice Domnul.
Versetul 8 spune:
„Ajutorul nostru nu este în tăria armatei, nici în abilităţile generalului, ci ajutorul nostru este în Domnul, şi în Numele Lui este biruinţa noastră.”

"Perle"
- Prin neascultarea lui Adam şi Eva, noi am căpătat binecuvântare pentru că acuma ştim ce este binele şi răul.
- Cine vrea să meargă la puşcărie să rămână la urmă.
- Dumnezeu este tatăl tuturor oamenilor.
- Să lăudăm pe Domnul zece minute sau chiar cincisprezece dacă este nevoie.
- Să ne rugăm pentru morţi.
- Să ne rugăm pentru copiii veniţi din slavă.
- Noi nu mai avem păcate pentru că am fost spălaţi în apa botezului; acolo am intrat oameni vechi şi am ieşit oameni noi, tovarăşi.
-Vom fi cu Domnul; dacă nu noi, atunci urmaşii urmaşilor noştri.
- Cine rătăceşte ca o oaie pierdută să cânte... "noi rătăceam..."
- Dumnezeu a pus în Samson forţele naturii.
- Să-I spunem Domnului Isus: Tu eşti omul în care mă încred.
- Smerenia lui Iosif, a Mariei şi a Domnului Isus în ieslea de pe Golgota.
- Domnul Isus este numit Fiul lui Dumnezeu pentru că este născut din Adam.
- Dumnezeu nu poate să vadă în lume dacă noi nu suntem ochii Lui.
- Când vrei să ai un necaz în casa ta, în familia ta, intră în cămăruţa ta şi roagă-te.
- Ologul este un om neputincios care nu poate să meargă cu picioarele sale.
- Un loc pustiu plin de copaci.
- Orbul s-a uitat ţintă la Pavel.
.........va urma........

Fiecare familie deosebit
Zaharia 12:12-14
S-a vorbit foarte mult despre familie, şi cred că într-o vreme ca aceasta, Dumnezeu, întemeietorul căminului, doreşte ca fiecare familie să se întărească în dragoste, tocmai de aceea şi astăzi, Domnul vorbeşte pentru ca toţi cei ce ascultă şi împlinesc voia Sa, să trăiască pe pământ sub bimecuvântarea Domnului, şi în veşnicie, în fericire lângă Fericitul Dumnezeu.
Aşa a dorit Dumnezeu, ca familia să fie un cămin binecuvântat, fericit, un cămin liniştit, un cămin în care bărbaţi şi femei, soţi şi soţii, împreună cu copiii lor să-şi găsească pacea şi bucuria.
Însă, Satan care ştie foarte bine lucrul acesta, a atacat-o încă de la început.
Prima familie, Adam şi Eva, soţ şi soţie, trăiau fericiţi şi fără grijuri în căminul lor, în Grădina Edenului, (Domnul Dumnezeu, însuşi, cobora în fiecare dimineaţă în mijlocul familiei din Eden, şi se interesa de starea lor. În fiecare dimineaţă Domnul Dumnezeu îi întreba: copii Mei, astăzi ce vă doriţi? Astăzi am coborât cu îndurări noi pentru căminul vostru).
Dar Satan, şiret cum este, a ademenit-o pe femeia care a ieşit din locul ei de soţie iubitoare, a ieşit din locul ei de soţie ascultătoare, cedând ispitei, iar bărbatul, Adam, care n-a păzit nici căminul, (Grădina), aşa cum îi poruncise Dumnezeu şi nici pe soţia sa, aşa cum trebuie să facă orice soţ, au căzut amândoi în dizgraţia lui Dumnezeu.
Şi, aşa cum spune Cuvântul, Dumnezeu a luat o decizie aspră împotriva neascultării lor.
Şi pentru că Şarpele cel vechi a văzut că aşa poate să dezbine, aşa poate să despartă, şi să depărteze pe om de Dumnezeu, a încercat continuu să distrugă relaţiile de iubire, de intimitate şi de bună înţelegere din familie.
Şi să ştiţi că nu s-a oprit aici!
Pentru că în planul lui de distrugere, Satan a cuprins şi copiii întărâtându-i la ură, la dispreţ, la invidie.
Aşa s-a întâmplat în prima familie cănd Cain şi-a omorât fratele, pe Abel din pricina invidiei.
Apoi Cel rău a mers mai departe, a învrăjbit pe urmaşii lui Cain şi apoi pe toţi oamenii până când Dumnezeu a hotărât să distrugă lumea de atunci prin potop.
Astăzi, situaţia este aceeaşi, sau chiar mai gravă decât la început, pentru că moralitatea este în cădere liberă, dispreţul, invidia, ura, în familii şi dintre familii sunt fără precedent.
Tocmai de aceea, astăzi la lecţia de învăţătură Biblică, vom vorbi, conform temei pe care o avem, despre felul cum se zideşte o casă, despre felul cum se zideşte un cămin sănătos, în lumina Cuvântului lui Dumnezeu, tatăl şi creatorul familiei.
Pentru că Dumnezeu doreşte să aibă în marea Sa familie cerească, familii puse deoparte, familii sfinţite, familii creştine, adică soţi şi soţii împreună cu copii uniţi în dragoste, ascultători de glasul sfânt al Domnului, şi ascultători unul de celălalt.
În Zaharia 12:12, Cuvântul Domnului spune că „fiecare familie este deosebită”.
Fiecare familie deosebit, să caute curăţia, sfinţenia.
Fiecare familie deosebit să caute pacea.
Fiecare familie deosebit să caute părtăşia.
Fiecare familie deosebit, pentru că fiecare familie este o celulă, care nu se identifică cu alta.
În fiecare familie deosebit, Dumnezeu coboară în fiecare dimineaţă aşa cum făcea în Eden, şi acolo unde găseşte pocăinţă, acolo unde găseşte umilinţă şi bună înţelegere, acolo lasă să curgă izvorul harului divin cu belşugul Său de binecuvântări.
Este o garanţie dată de Dumnezeu şi experimentată de multe, foarte multe familii.
Orice familie care ascultă de Dumnezeu, este curăţită deosebit, şi din ea ţâşneşte un izvor de apă vie care cuprinde şi alte şi alte familii.
Aceste este planul divin al Creatorului.
Cuvântul Domnului spune că orice casă care se vrea trainică,
Orice casă care vrea să rămână în picioare la trecerea şuvoaielor, trebuie să fie zidită pe stâncă.
Adică orice casă trebuie să aibă o fundaţie, o temelie ancorată bine pe stâncă. (planul casei)
Şi orice casă zidită pe stânca veacurilor, orice casă zidită în Domnul Isus Cristos, nu va fi nici măcar clătinată Cf. Matei 7:25, unde se spune: „chiar dacă au venit şuvoaiele, chiar dacă au suflat vânturile năpraznice, ea rămâne în picioare pentrucă temelia este în Domnul Domnilor, Cel ce nu se clatină în veac şi în veci de veci”.
Ştim cu toţi că la construcţia unei locuinţe, ai nevoie de materiale trainice şi de lianţi puternici.
Cimentul spre exemplu, este unul din aceşti lianţi, care în amestec cu balastru şi cu oţelul dau stabilitate unei zidiri.
Tot aşa a pregătit Domnul, un liant puternic pentru zidirea familiei, pentru zidirea căminului.
Şi acesta este liantul dragostei, care în amestec cu bucuria, cu pacea, cu îndelunga răbdare, cu bunătatea, cu facerea de bine, cu credincioşia, cu blândeţea, cu înfrânarea poftelor, dau tărie unui cămin.Galateni 5:22.
În Proverbe 24:3-4 se spune: „Prin înţelepciune se înalţă o casă şi prin pricepere se întăreşte; prin ştiinţă se umplu cămările ei de toate bunătăţile de preţ şi plăcute”.
Ne-am rugat în ultima vreme ca Domnul să toarne de sus, din cer, înţelepciune, pentru că acolo unde este chibzuinţă şi înţelepciune, acolo este cu adevărat o casă zidită pe stâncă, acolo este cu adevărat o oază de răcorire a sufletului. Unde este înţelepciune şi chibzuinţă, acolo este un loc în care părinţi şi copii, soţi şi soţii îşi găsesc pacea, căldura sufletească, sub binecuvântarea Domnului.
Facă Domnul ca toate familiile de la Betel să fie înţelepte, şi belşugul binecuvântării Domnului să fie peste ele.
M-am uitat în Cuvântul Sfânt şi am descoperit că Dumnezeu Tatăl a ptegătit pentru fiecare familie deosebit, patru principii de bază pentru ca familia să rămână tare să se păstreze curată şi să rămână în picioare la trecerea vremii, a anilor, a şuvoaielor, a bogăţiei şi a sărăciei.
Dumnezeu Tatăl s-a preocupat deosebit de statornicia căminului pe care l-a întemeiat încă din Eden.
Genesa 2:24-25.
Aici sunt patru caracteristici care dau tărie fiecărei familii deosebit!
Aici sunt patru principii care odată împlinite, atrag binecuvântările Domnului, atât pe cele pământeţti cât şi pe cele cereşti.
Ascultaţi-le!
„Omul, va lăsa pe tatăl său şi pe mama sa”
Primul principiu este SEPARAREA.
Chiar dacă locuieşti în acelaşi apartament, separă-te, pentru că este principiul lui Dumnezeu.
Să nu fiu înţeles greşit.
Dumnezeu doreşte unitate!... unitate în dragoste!
Dar tu mamă şi tu tată, lasă fiica, lasă fiul să se gospodărească singuri.
Lasă-i să-şi gătească singuri.
Ard ceapa? Nu-i nimic! O să-i doară stomacul şi aşa o să înveţe.
„Omul, se va lipi de nevasta sa”
Al doilea principiu este PERMANENŢA-
Încercaţi să dezlipiţi un timbru de pe plic!
Nu se va desface numai dacă se rupe.
Aşa trebuie să fie lipirea soţilor între ei.
Lipiţi în dragoste, lipiţi în iubire arzătoare, până la muarte, până moartea vine şi rupe...
„Cei doi se vor face un singur trup”.
Al treilea principiu este UNITATEA.
Vor face toate lucrurile împreună.
Vor lua hotărâri împreună, vor lua iniţiative împreună, vor avea banii împreună, vor avea toate lucrurile împreună, şi niciodată nu vor trage unul stânga şi altul dreapta.
Pentru aceasta spune Domnul: 2 Corint. 6:14: „Nu vă înjugaţi la un jug nepotrivit...”
„Erau amândoi goi şi nu le era ruşine” v. 25.
Aici este al patrulea principiu INTIMITATEA
Ce ai în casa ta nu te duce să spui repede vecinilor.
Ce este între tine şi soţul, soţia ta nu te duce să spui oamenilor.
Ci mai degrabă dute şi spune-I Domnului care poate să intervină.
Păstrează intimitatea în căminul tău.
Şi dacă vei împlini aceste patru principii:
Separare, permanenţă, unitate şi intimitate, atunci vei avea un cămin zidit cu adevărat pe Stâncă.

Fii om şi slujeşte-L pe Dumnezeu
Daniel 1:8.
„Daniel s-a hotărât să nu se spurce cu bucatele alese ale împăratului şi cu vinul pe care-l bea împăratul, şi a rugat pe căpetenia famenilor dregători să nu-l silească să se spurce.”
Daniel, un tânăr, crescut într-o familie şi într-o ţară unde singurul Dumnezeu Adevărat era Domnul, a fost luat ca prins de război, împreună cu alţi tineri şi bătrâni israeliţi şi au fost duşi într-o ţară idolatră, în Babilon.
Într-o ţară unde Dumnezeul Cel viu nu mai avea loc între sutele şi miile de „ dumnezei” morţi şi idoli la care babilonul se închina.
Dar Daniel, a avut curajul şi tăria să se împotrivească ocultismului şi practicilor păgâne ale babilonienilor şi să rămână cu hotărâre neclintit în credinţa sa în Dumnezeul cel adevărat pe care L-a slujit în ţara natală împreună cu părinţii lui.
Chiar dacă stăpânii lui babilonieni (Daniel fiind rob), nu făceau nici o diferenţă când era vorba de mâncare; pentru că aceleaşi bucate pe care le mânca la masă împăratul Nebucadneţar, şi acelaşi vin care i se servea împăratului, îi erau servite şi la masa lui Daniel.
Cu toate acestea, Daniel nu a vrut să se spurce cu acele bucate şi i-a cerut mai marelui famenilor să nu-l silească.
De ce erau spurcate bucatele împărăteşti cu toate că erau alese?
Pentru că întotdeauna erau închinate zeilor şi idolilor babilonieni, aşa cum la noi „pomenile” sunt închinate morţilor.
Şi Daniel ştia că a se atinge de asemenea bucate, închinate idolilor, era urâciune înaintea Dumnezeului Celui Viu şi Adevărat, pe care-L cunoştea din pruncie.
Pentru Daniel, a mânca astfel de bucate şi a bea astfel de vin, închinat zeilor, însemna călcarea Legii şi a poruncilor lui Dumnezeu.
Ceea ce Daniel considera moarte, despărţire veşnică de Dumnezeu.
Şi cu nici un chip nu voia lucrul acesta.
De aceea a hotărât să nu se spurce cu bucatele împăratului, nici cu vinul lui, nici cu lucrurile lumii păgâne, în care fusese luat cu forţa şi dus ca rob.
Daniel voia să facă voia lui Dumnezeu şi cu multă seriozitate să-L urmeze pe Dumnezeul lui Israel.
Astfel de oameni caută şi astăzi Domnul Dumnezeu.
De astfel de oameni are nevoie Domnul şi Mântuitorul, în Biserica Sa.
Oameni care să păstreze credinţa curată „Credinţa dată odată pentru totdeauna sfinţilor”, aşa cum spune Cuvântul Sfânt
Nu oameni care să se spurce cu lucrurile lumii, să se hrănească din bucatele lumii, să bea din vinurile ameţitoare ale lumii şi apoi să aducă şi în Biserică.
Aici mă refer la bancurile lumii,
La glumele lumii,
La ritmurile lumii
La zgomotele şi la practicile lumii.
Dumnezeu caută oameni care să servească „turma la masa Sa, cu bucate alese din cămările lui Dumnezeu”. Bucate grase şi miezoase care dau viaţă şi care nu duc niciodată la moarte.
Domnul să scoată la secerişul Lui astfel de oameni.