Hula sau batjocora 2 Timotei 3:1-5
„Să ştii că în zilele din urmă vor fi vremuri grele.
Căci oamenii vor fi iubitori de sine, iubitori de bani, lăudăroşi, trufaşi, hulitori, neascultători de părinţi, nemulţumitori, fără evlavie, fără dragoste firească, neînduplecaţi, clevetitori, neînfrânaţi, neîmblânziţi, neiubitori de bine, vânzători, obraznici, îngânfaţi; iubitori mai mult de plăceri decât de Dumnezeu; având doar o formă de evlavie dar tăgăduindu-i puterea. Depărtează-te de oamenii aceştia.”
Biblia vorbeşte despre vremea când Domnul Dumnezeu va aduna stelele, planetele şi pământul acesta, aşa cum adunăm noi iarna fulgii de zăpadă ca să facem un bulgăre, aşa va aduna Domnul toate lucrurile lumii acesteia şi le va arunca pe toate în focul gheenei şi noi vedem apropiindu-se vremea aceasta, adică, sfârşitul tuturor lucrurilor, sub ochii noştri.
Excepţie de la aceasta vor face aceia ce vor rămâne credincioşi Fiului lui Dumnezeu. Ei vor fi chemaţi să moştenească Împărăţia cerului.
În ultima vreme, în Biserica Domnului din loc, s-a vorbit foarte mult despre faptele firii pământeşti aşa cum le prezintă Scriptura.
Şi am văzut că sunt fapte ale firii care duc negreşit la moarte.
Avem exemple în Scriptură în sensul acesta:
Fii lui Eli, au batjocorit lucrurile din Templu închinate lui Dumnezeu şi au plătit cu moartea. 1 Samuel 2:12-17.
De aceea spune Cuvântul Sfânt: „Păzeşte-ţi piciorul când intri în casa lui Dumnezeu şi mai bine ascultă decât să aduci jertfa nebunilor”.
Anania şi Safira au săvârşit păcatul hulei prin faptul că au minţit pe Duhul Sfânt şi au plătit deasemenea cu moartea. Fapte. 5:1-11.
Apoi am văzut că sunt fapte ale firii care te fac să pierzi dreptul de moştenire a Împărăţiei lui Dumnezeu.
Şi în sensul acesta este o listă întreagă de păcate în Galateni cap.5:19-21.
Deasemenea s-a vorbit pe larg despre curvie, adică despre relaţii intime imorale, sau plăceri pe care unii şi le pot găsi în ilustraţii, filme sau altele ca acestea.
S-a vorbit despre necurăţie care cuprinde fapte rele, vicii, gânduri şi pofte ale inimii.
S-a vorbit despre certuri, nînţelegeri, luptă pentru întâietate.
Apoi s-a vorbit despre păcatul uciderii, despre pisme, beţii şi aşa mai departe.
Însă toate lecţiile acestea biblice care cuprind faptele firii nu s-au przentat în adunare, pentru ca vreunul dintre noi să şi le însuşească, ci dimpotrivă, ca să ne debarasăm de ele şi de acuma să trăim aşa cum spune Cuvântul Sfânt prin apostolul Pavel în Tit 2:11-14, cu cumpătare, evlavie şi frica de Domnul.
„Căci harul lui Dumnezeu, care aduce mântuire pentru toţi oamenii, a fost arătat, ( Cum a fost arătat? Prin Domnul Isus) şi ne învaţă s-o rupem cu păgânătatea, cu poftele lumeşti, şi să trăim în veacul de acum cu cumpătare, dreptate şi evlavie, aşteptând fericita noastră nădejde şi arătarea slavei marelui nostru Dumnezeu şi Mântuitor Isus Cristos.
14 El S-a dat pe Sine Însuşi pentru noi, ca să ne răscumpere din felul deşert în care trăiam odinioară, şi din orice fărădelege(sau faptă a firii), şi să-Şi curăţească un norod care să fie al Lui, plin de râvnă pentru fapte bune(sau fapte ale credinţei, vrednice de numele pe care-l poartă, adică, de copii ai lui Dumnezeu).”
Astfel ca Numele Domnului Isus să fie întotdeauna înălţat mai presus de orice.
Domnul Isus Cristos este ţinta oricărui credincios (aşa ne spune apostolul Pavel în Evrei „Să privim ţintă la Căpetenia desăvârşirii credinţei noastre, adică la Isus Cristos Domnul”) El este priveliştea uimitoare a îngerilor pentru că El, Dumnezeu a luat chip de om smerit, unind dumnezeescul cu omenescul pentru ca să ne fie ajutor de nădejde în toate împrejurările şi exemplu de trăire fără păcat, cu cumpătare şi evlavie înaintea lui Dumnezeu Tatăl.
Astăzi prin Harul lui Dumnezeu şi cu ajutorul nemijlocit al Duhului Sfânt, voi vorbi în cadrul aceleaşi teme Biblice, adică Faptele firii pământeşti, despre HULA sau BATJOCORĂ.
Şi recunosc faptul că nu este o lecţie uşoară chiar dacă în Sfintele Scripturi sunt multe pasaje care vorbesc de păcatul hulei sau a luării în deşert a numelui Domnului.
Dar m-am străduit să concentrez toată lecţia în câteva cuvinte şi într-un timp scurt, de aceea mă rog şi astăzi ca Duhul Sfânt să ne lumineze pe fiecare dintre noi şi tot ce nu voi putea eu cuprinde să ne descopere El, Duhul Sfânt al lui Dumnezeu, care ne călăuzeşte în tot adevărul.
M-am iutat însă în DEX şi am găsit că hula înseamnă a spune vorbe de ocară sau de batjocoră la adresa cuiva, sau a ocărî pe cineva, a vorbi de rău, a aduce calomnie cuiva sau a defăima pe cineva.
Toate acestea sunt păcate care îşi au originea în păgânism şi sunt săvârşite înaintea semenilor, înaintea fraţilor, dar mai ales înaintea lui Dumnezeu.
Tocmai de aceea Cuvântul Sfânt ne învaţă, aşa cum am citit din Tit „s-o rupem, să ne debarasăm, de păgânătate şi de vorbirile care-şi au rădăcina în păgânism şi să intrăm degrabă în ascultare de Dumnezeu, pentru că altfel riscăm pedeapsa veşnică.
Dacă nu ascultăm de Domnul, riscăm să nu vedem faţa lui Dumnezeu.
Dacă nu intrăm în ascultare de Domnul riscăm să fim şi noi adunaţi împreună cu lucrurile rele ale lumii şi aruncaţi în focul gheenei.
Chiar dacă Cuvântul Sfânt ne descoperă un Dumnezeu plin de dragoste şi de îndurare, un Dumnezeu care ne spune fiecăruia dintre noi astăzi: Marie, Ioane, Vasile, Virgile, să ştii că eşti foarte important în ochii Mei.
Eşti atât de important încât am dat pe Fiul Meu să moară în locul tău.
Şi să ştii că nu a fost o moarte uşoară, ci o moarte de cruce, pe când încă tu nici nu Mă cunoşteai, tu erai departe pierdut în lumea de păcate şi Eu te iubeam şi plângeam pentru tine şi sufeream pentru tine.
Tocmai de aceea te îndemn astăzi cu toată dragostea, zice Domnul Dumnezeu, ascultă de glasul Fiului Meu, ascultă de şoapta Duhului Sfânt şi trăieşte cu cumpătare în toate lucrurile, dar mai ales veghează asupra vorbirii tale.
Pentru că multe din păcatele firii pământeşti sunt săvârşite cu gura, cu limba, mădularul acesta mic, care face atât de mult rău în lume.
Spune Cuvântul Sfânt că pentru fiecare cuvânt rostit vom sta înaintea MareluiJudecător şi vom fi judecaţi.
Şi hula se numără printre păcatele săvârşite cu gura.
Ştim însă că hula nu se limitează la un păcat sau altul, nu se limitează la o vorbă sau la alta, ci se manifestă şi printr-un mod de viaţă păcătos.
Nu pot să spun că hula este un păcat mai mare decât altele, pentru că înaintea lui Dumnezeu toate păcatele sunt la fel.
Înaintea lui Dumnezeu nu sunt păcate mici sau păcate mari ci toate sunt egale.
Uciderea este egală cu ura şi este egală cu vorbirea de rău, şi este egală cu clevetirea.
Dar hula este un păcat grozav fie că este vorba de hula împotriva lui Dumnezeu Tatăl, fie că este vorba de hula împotriva lui Dumnezeu Fiul, fie că este vorba de hula împotriva lui Dumnezeu Duhul Sfânt, fie că este vorba de hula împotriva copiilor lui Dumnezeu.
Pentru că hulind, batjocorind pe un copil al lui Dumnezeu, vorbeşti de rău, huleşti pe Cel ce locuieşte în el, adică pe Domnul Isus, Mântuitorul şi pe Duhul Sfânt care deasemenea locuieşte în inima întoarsă la Dumnezeu.
Şi dacă te atingi de el, măcar cu un cuvânt, te atingi de lumina ochilor lui Dumnezeu. Zaharia cap.2
De aceea spune Cuvântul Sfânt debarasează-te de păgânismul acesta.
Ba mai mult spune Domnul Isus într-o împrejurare în Marcu 3:28-29 că hula împotriva Duhului Sfânt nu va fi iertată în veac şi în veci de veci. De ce?
Pentru că acuzându-L pe Mântuitorul de faptul că scoate dracii cu ajutorul lui belzebul, fariseii şi toţi acuzatorii Domnului batjocoreau nu pe Învăţătorul, ci pe Duhul Sfânt care era în Domnul Isus.
Ei batjocoreau pe Cel ce este Stăpânul şi Creatorul universului spunând că este Belzebul, adică domnul dracilor.
De aceea Mântuitorul le spune: „păcatul acesta nu vă va fi iertat în veac.”
În Matei 12:32 Mântuitorul spune: „Oricine va vorbi împotriva Fiului Omului va fi iertat;(Dacă îşi cere iertare şi se lasă de vorbirea de rău), dar oricine va vorbi împotriva Duhului Sfânt, nu va fi iertat nici în veacul acesta, nici în veacul viitor.”
Oare este Duhul Sfânt o persoană mai deosebită, este Duhul Sfânt o persoană mai sfântă în Trinitate?
Nu!
Dar hulind pe Duhul Sfânt Îl întristezi şi atunci nu-ţi mai străpunge inima şi te lasă în voia minţii tale blestemate.
Şi dacă Duhul Sfânt nu-ţi mai străpunge inima şi nu te mai călăuzeşte în Adevărul lui Dumnezeu, atunci te rătăceşti pe drumul pierzării.
De altă parte Duhul Sfânt este cea mai gingaşă, cea mai sensibilă persoană din Dumnezeu şi dacă este întristat Duhul Sfânt suferă nespus de mult şi se retrage cu mari suspine. De aceea spune apostolul în Efeseni 4:30 „Să nu întristaţi pe Duhul Sfânt al lui Dumnezeu, prin care aţi fost pecetluiţi pentru ziua răscumpărării”.
Totuşi, în Isaia 48:11 Cuvântul Sfânt spune: „Cum ar putea fi hulit Numele Meu?”
Şi tot acolo găsim unul din răspunsuri şi anume, faptul că Numele Domnului poate fi hulit luându-I slava ce I se cuvine, luându-I meritele ce I se cuvin Lui şi numai Lui, Domnului şi asumându-ni-le noi sau dându-le altcuiva.
„Cum ar putea fi hulit Numele Meu?Nu voi da slava Mea altcuiva.”
Hula, este o călcare a primelor două porunci din Decalog, unde se spune:
Să nu ai alţi dumnezei afară de Mine.
Să nu-ţi faci chip cioplit, nici vreo înfăţişare a lucrurilor care sunt sus în ceruri, sau jos pe pământ, sau în apele mai de jos decât pământul”.
Adică, să nu iei slava Domnului şi să o dai altcuiva.
Pentru că dând slava Dumnezeului Celui viu, unui muritor de rând huleşti Numele Domnului, batjocoreşti pe Domnul Vieţii.
Am să vă dau un exemplu simplu, pe înţelesul tuturor: Poţi să huleşti numele Domnului spunând că rugăciunile tale, sau faptele tale au vindecat pe un bolnav, sau au izbăvit un suflet, sau au mâmtuit pe cineva.
Ori, ştim că rugăciunile sfinţilor nu sunt leacuri pentru vindecare, pentru eliberare, pentru izbăvire, ci rugăciunile sunt sunt doar cereri, sunt doar liste de nevoi, sunt reţetele cu care ne przentăm înaintea Marelui Medic Suprem , Dătătorul de viaţă care are balsamul alinător şi leac pentru orice boală. El este Cel ce vindecă, El este cel ce toarnă uleiul vindecător şi tot El este Cel ce izbăveşte. Psalmul 103:3
Se amintea aici cu două duminici în urmă faptul că Dumnezeu S-a supărat pe Moise(...) care şi-a însuşit meritul de a face minuni dând apă din stâncă, spunând poporului: „O neam de oameni răzvrătit! Oare vom putea noi să vă dăm apă din stâncă?””Voi putea eu să scot apă din stâncă, cu acest toiag?”
Dar cine eşti tu omule să-ţi atribui merite care nu îţi aparţin?
Ţi-a cerut Domnul să dai tu apă din stâncă? Nu! Domnul ţi-a spus vină cu cerea ta înaintea Mea şi Eu voi deschide stânca, şi va curge apă. „Tu vorbeşte stâncii.”
Pentru că nu tu dai apă din stâncă să adăpi poporul ci Domnul. El dă apă, El dă pâine.
Nu tu vindeci, oricât de frumos te-ai ruga, ci Domnul este Cel ce vindecă.
Nu tu izbăveşti, nu tu mântuieşti ci Domnul dă Izbăvirea şi mântuirea.
Nu-Mi voi da Slava Mea nimănui zice Domnul!
Poţi să huleşti Numele Domnului aşa de uşor respingând lucrarea Sa, tăgăduindu-I puterea, sau luându-I slava care I se cuvine Lui, Domnului.
(Într-o biserică penticostală să dispreţuieşti proorociile, când Cuvântul Sfânt spune : cercetează, i-a ce este bun şi nu dispreţui pe Duhul Sfânt. 1 Tesaloniceni 5.)
Poţi aşa de uşor să faci pe alţii să hulească Numele Domnului prin purtarea ta, prin vorbirea ta, prin faptele tale, prin felul tău de trăire.
La Romani 2:24 se spune: „Căci, din pricina voastră este hulit Numele lui Dumnezeu.”
Poţi să fii în interior evlavios, plin de muzică, plin de ritmuri dar pe dinafară să faci Numele Domnului de ocară
şi cei din jur să batjocorească pe Domnul din pricina ta.
Am un exemplu la îndemână: Când vii la Biserică îţi parchezi maşina aşa fel ca să dai prilej vecinilor să vorbească de rău, nu şoferul, ci pe Domnul.
Poţi să-ţi arăţi la interior pocăinţa, evlavia, dar în exterior să vorbeşti de rău pe copilul lui Dumnezeu, să vorbeşti de rău lucrarea pe care o face înaintea lui Dumnezeu
Textul pe care l-am citit în versetul 5 spune despre astfel de suflete că: „ au doar o formă de evlavie, dar îi tăgăduinduiesc puterea.”
Şi tăgăduind puterea, huleşti Numele Domnului!
Pentru că El este puterea, El este tăria!
Doamne, păzeşte-ne de forme de evlavie! Pentru că nu vrem să fie alergarea noastră zadarnică pe pământul acesta.
Numele Domnului poate fi hulit pe nedrept.
Unii din neamul acesta românesc spun despre pocăiţi, despre cei ce au primit pe Domnul ca Mântuitor, că sunt rătăciţi. Rătăciţii aceia!
Spunând că suntem rătăciţi, vorbesc de rău pe Cel ce este în noi şi ne călăuzeşte în tot adevărul, adică pe Duhul Sfânt al lui Dumnezeu.
Uitaţi-vă împreună cu mine în Scriptură, unde citim că pe când era Mântuitorul în faţa lui Ana, marele preot, acesta L-a întrebat în Matei 26:63 : „Te jur pe Dumnezeul cel viu, să ne spui dacă eşti Cristosul, Fiul lui Dumnezeu.”
Şi pentru că răspunsul Mâmtuitorului a fost:”Da sunt”,Marele preot şi-a rupt hainele în semn „de doliu, sau mare durere”, chipurile,
Şi a spus:”huleşte.”
În închipuirea fariseilor, Domnul Isus hulea făcându-Se pe Sine Mesia.
Şi batjocoreau, defăimau, huleau în felul acesta pe Fiul lui Dumnezeu.
Domnul Isus a fost acuzat, deasemenea, că huleşte şi atunci când rostea cuvântul iertării în dreptul bolnavilor, Matei 9:3.
Batjocoreau astfel pe Duhul Sfânt care însoţea pe Domnul. „Duhul Domnului, spunea Învăţătorul, în Isaia, este peste Mine să vestesc un an de îndurare.
Fr. şi s. să nu întristăm pe Duhul Sfânt al lui Dumnezeu prin care am fost pecetluiţi pentru cer.
Ci să o rupem cu păgânătatea şi cu vorbirea de rău, cu batjocora, cu clevetirea, cu defăimarea şi să trăim de acuma cu cumpătare, cu evlavie şi cu frica de Domnul, aşteptând fericita întâlnire cu Mirele pe norii cerului.

Coborârea Duhului Sfânt.
Faptele Apostolilor cap. 2:1-4
„În ziua Cincizecimii, erau toţi împreună în acelaşi loc. Deodată a venit din cer un sunet ca vâjâitul unui vânt puternic, şi a umplut toată casa unde şedeau ei.
Şi toţi s-au umplut de Duh Sfânt, şi au început să vorbească în alte limbi, după cum le da Duhul să vorbească”.
Botezul cu Duhul Sfânt, nu este o invenţie a ucenicilor Domnului Isus, şi nici a bisericilor, nici a vreunui mare evanghelist, ci este făgăduinţa Domnului Isus, Mântuitorul nostru. F.A. 1:8 „Ci voi ve-ţi primi o putere, când se va Pogorî Duhul Sfânt peste voi,...”
Umplerea, sau botezul cu Duhul Sfânt, a celor mântuiţi şi subliniez, a celor născuţi din nou, nu este şi nu trebuie să fie o emoţie de moment, (aşa cum foarte mulţi credincioşi cred), nu este nici măcar înzestrarea credinciosului cu puteri miraculoase, supranaturale.
Ci aşa cum continuuă Luca în versetul 8, din care am citat „...ca să-Mi fiţi martori, zice Domnul, în Ierusalim, în toată Iudeea, în Samaria, şi până la marginile pământului.”
Adică, Duhul Sfânt , când se va pogorî peste voi vă va da putere şi îndrăzneală să vestiţi mântuirea prin jertfa Mea zice Domnul. Avem ca exemlu practic în sensul acesta pe ucenicul Petru, care de frica iudeilor, stătea ascuns şi cu uşile încuiate, dar în clipa când a fost umplut de Duhul Sfânt, s-a ridicat şi în câteva cuvinte simple a întors inimile a trei mii de suflete către Domnul.
Lucrul acesta nu înseamnă nicidecum că Duhul Sfânt a fost la dispoziţia lui Petru, aşa cum nu este niciodată la dispoziţa vreunui om, ci înseamnă că Duhul Sfânt când coboară ia în stăpânire omul, gura, inima, sentimentele.
Duhul Sfânt ia în stăpânire limba, mădularul acesta mic, ce face ravagii în lume. Duhul Sfânt ia în stăpânire mâinile şi picioarele şi urechile şi întreaga fiinţă.
Botezul cu Duhul Sfânt nu este administrat credinciosului, aşa, doar ca să mai aibă un motiv de mândrie, să mai aibă un motiv de laudă la adresa personală.
Dimpotrivă, credinciosului botezat cu Duhul Sfânt i se dă arătarea Duhului spre folosul altora: 1 Corinteni 12:7-10.
De pildă unuia îi este dat, prin Duhul să vorbească despre înţelepciune; altuia să vorbească despre cunoştinţă, altuia darul credinţei, altuia darul vorbirii în felurite limbi, altuia darul tălmăcirilor, altuia darul tămăduirilor, altuia puterea să facă minuni, altuia proorocia şi toate acestea le face Unul şi Acelaşi Duh care dă fiecăruia după cum voieşte El.
Şi acum, dacă suntem deacord cu ceea ce scrie Pavel inspirat de Acelaşi Duh Sfânt, atunci ne putem pune întrebarea pertinentă:
De ce este oprită lucrarea Duhului Sfânt în bisericile secolului 21?
Oare nu mai are valabilitate Cuvântul lui Dumnezeu?
S-a învechit cumva, şi avem nevoie de o nouă Evanghelie?
Dacă opreşte cineva lucraea cerului pentru că pe pământ sunt imitaţii şi înşelăciuni, oare lucrează sub călăuzirea Duhului?
Spre exemplu, dacă nu am mai folosi bancnotele, pentru că au apărut şi falsuri, unde am ajunge?
Sau dacă nu ne-am mai lupta lupta cea bună pentru că Satan şi-a înşirat batalioanele împotriva noastră, am fi nişte biruitori?
Dacă sunt cristoşi mincinoşi, oare nu trebuie să mai credem şi să slujim pe Adevăratul Isus Cristos?
Sau dacă sunt prooroci mincinoşi ( ceea ce confirmă dealtfel Domnul Isus), nu se mai manifestă darurile Duhului Sfânt, pentru că cineva le falsifică?
Nici decum!
Dimpotrivă, noi trebuie să cerem tot mai mult umplerea cu Duhul, Cea mai gingaşă persoană din Dumnezeu, pentru că numai aşa vom ieşi învigători în lupta pe care o avem de dus cu stăpânirile veacului acestuia. Cf. Efeseni cap. 6.
De aceea, trebiue să cerem cu stăruinţă umplerea ; „vaselor” cu puterea de la Cincizecime, adică să cerem stăruitor Duhul Sfânt al lui Dumnezeu, pentru ca să ne fie mângâiere, călăuză spre cer şi putere de mărturisire a credinţei din inimă.

Înălţarea Domnului Isus la cer.

Faptele Apostolilor 1:8-11
„Domnul a zis: „voi veţi primi o putere, când Se va pogorâ Duhul Sfânt peste voi, şi-Mi veţi fi martori în Ierusalim, în toată Iudea, în Samaria, şi până la marginile pământului.
După ce a spus aceste lucruri, pe când se uitau ei la El, S-a înălţat la cer, şi un nor L-a ascuns din ochii lor.
Şi cum stăteau ei cu ochii pironiţi spre cer, pe când Se suia El, iată că li s-au arătat doi bărbaţi îmbrăcaţi în alb, şi au zis: „Bărbaţi Galileeni de ce staţi şi vă uitaţi spre cer? Acest Isus, care S-a înălţat din mijlocul vostru, va veni în acelaşi fel cum L-aţi văzut mergând la cer.”
Credinţa noastră se bazează pe faptul că, după planul Tatălui ceresc de a oferi lumii întregi un DAR nepreţuit, Domnul Isus, Fiul Său a coborât din slava cerească, a luat chip de om şi S-a dat pe Sine ca jertfă de ispăşire penru păcatele lumii întregi.
„Ioan 3:16 „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, (adică omul), încât a dat pe Singurul Său Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, şi să aibă viaţa veşnică”.
Şi după ce Şi-a dat viaţa ca preţ de răscumpărare pentru păcatele mele şi pentru păcatele tale suflete drag, şi după ce trupul Lui a fost pus într-un mormânt rece, Domnul Isus a înviat atreia zi după Scriptură (adică aşa cum era scris în Cartea Sfântă), şi începând chiar cu prima zi a învierii, Domnul Cel Înviat din morţi, S-a arătat ucenicilor prin multe dovezi, stând de vorbă cu ei timp de patruzeci de zile, sfătuindu-i, îmbărbătându-i, dar mai ales vorbindu-le despre Casa de sus, despre o împărăţie ce va să vină.
Fapte. 1:3 „După patima Lui, li S-a înfăţişat viu, prin multe dovezi, arătându-li-Se deseori timp de patruzeci de zile, şi vorbind cu ei despre lucrurile privitoare la Împărăţia lui Dumnezeu”.
Îi plăcea tare mult Domnului Isus să vorbească despre Casa de sus şi despre Tatăl care Îl aştepta cu drag să sosească acasă.
Ucenicii, ca şi mulţi credincioşi de-alungul timpului şi până în zilele noastre, erau foarte curioşi şi mai ales interesaţi de vremea în care Mântuitorul Îşi va instala Împărăţia, pentru că tot nu înţelegeau faptul că Fiul Omului nu are o împărăţie pământească, omenească, trecătoare, ci are o Împărăţie cerească, nepieritoare, o Împărăţie veşnică în care nu sunt „robi” şi nici „supuşi” ci numai fii şi fiice, prinţi şi prinţese împreună moştenitori cu Marele Împărat, Isus Fiul lui Dumnezeu.
Tocmai de aceea, Mântuitorul le spunea: „Nu este treaba voastră să ştiţi vremurile şi soroacele; pe acestea Tatăl le-a păstrat sub stăpânirea Sa”. V.7.
Dar care este treaba noastră? Poate au întrebat ucenicii.
Ce să facem în aşteptarea Împărăţiei?
Voi veţi rămâne în cetate (în Ierusalim), încă puţine zile, şi veţi lucra şi vă veţi ruga şi veţi veghea aceasta este treaba voastră, şi apoi, veţi primi o putere când se va pogorâ Duhul Sfânt peste voi, după aceea veţi ieşi şi veţi merge în toată lumea până la marginile ei şi veţi vesti tuturor oamenilor ceea ce aţi văzut la Mine, ce aţi auzid de la Mine, dar mai ales ceea ce vă va învăţa Duhul să spuneţi.
La patruzeci de zile de la învierea Sa din morţi, Domnul Isus S-a înălţat din mijlocul ucenicilor, de pe muntele Măslinilor, suindu-Se la cer ca Împărat al sfinţilor.
El, Domnul, a coborât pe pământ ca om smerit, lovit adesea, batjocorit, nebăgat în seamă, ba încă socotit ca un învins atunci când stătea ţintuit cu piroane pe lemnul crucii, atârnat între cer şi pământ în arşiţa Palestinei.
Dar S-a urcat la cer ca un Învingător pentru că a învins moartea şi boldul ei şi a luat robia roabă, a smuls pe mulţi din robia păcatului şi i-a făcut fii ai Împărăţiei cereşti.
Martori la aceste evenimente, petrecute acum două mii de ani în Israel, au fost ucenicii Domnului Isus şi ni le-au lăsat şi nouă scrise pe paginile Sfintelor Scripturi, pentru ca să ne putem şi noi bucura că avem în cer la Tatăl un Mare Preot şi Mijlocitor, pe Isus Cristos Domnul care S-a înălţat. S-a dus acasă!
Scripturile vorbesc despre Dumnezeu întrupat, ca om al durerilor, despre umilinţa la care S-a supus, despre faptul că Mesia a fost încătuşat de mâini nelegiuite şi răstignit pe cruce. Dar tot Scripturile vorbesc despre Un Fiu care a înviat din morţi şi care S-a suit în prezenţa lui Dumnezeu ca apărător al omului, despre un Dumnezeu în Persoana Domnului Isus, care iarăşi va veni cu putere şi slavă mare, pe norii cerului unde Îşi va întâmpina Biserica.
Prin înălţarea vizibilă a Mântuitorului sub ochii celor cinci sute de martori prezenţi la marele eveniment, multe teorii şi învăţături despre cer au fost schimbate.
Dacă până la înălţarea Domnului din mijlocul ucenicilor, Petru se uita la cer doar ca să vadă vremea, sau să se orienteze noaptea pe mare după steaua polară, de acuma Petru, ca şi ceilalţi ucenici dar şi noi astăzi ne uitam la cer ca la Patria în care cu adevărat suntem cetăţeni împreună cu sfinţii.
Acum ne uităm la cer ca la casa pe care ne-a pregătit-o Însuşi Marele Ziditor al universului, Domnul Isus Cristos. Ioan 14. „Să nu vă pierdeţi nădejdea...”aveţi credinţă în Dumnezeu şi aveţi credinţă în Mine...”
Acum cerul nu mai este undeva, departe, de neajuns, ci este chiar aici lângă noi. Putem să-l atingem cu mâna. Pentru că Cel ce S-a suit la cer locuieşte şi în inima mea şi în inima ta. El a adus cerul în inima tuturor acelora care L-au primit ca Domn şi Mântuitor personal.
„Şi pe când stăteau ucenicii cu ochii pironiţi spre cer, pe când se suia Domnul, iată că li s-au arătat doi bărbaţi îmbrăcaţi în alb, şi au zis: „Bărbaţi Galileeni de ce staţi şi vă uitaţi spre cer? Acest Isus( şi nu altul), care S-a înălţat la cer din mijlocul vostru, va veni în acelaşi fel cum L-aţi văzut mergând la cer.”
Maranata! Domnul nostru vine. „Încă puţină vreme şi Cel ce vine v-a veni şi nu va zăbovi...”