Mesaj de anul nou

Poetul cântării spune: „S-a dus un an din viaţă,
Ce multe-an întâlnit;
Cu noi E Salvatorul,
Şi toate-am biruit.”
Şi cu adevărat, în anul acesta am întâlnit atât de multe lucruri, şi bune şi rele, şi urâte şi frumoase iar pentru unii dintre noi, anul acesta a fost un an plin de încercări.
De n-ar fi fost, însă, Domnul de partea noastră... să spună acum, cei ce au trecut prin încercări, să spună ce s-ar fi întâmplat, pentru că eu nu ştiu să spun ce ar fi fost. Eu nu ştiu să spun ce aş fi făcut dacă n-ar fi fost Domnul de partea mea. Ce aş fi făcut dacă Domnul nu ar fi fost cu casa mea.
Pot să spun că pentru mine anul acesta a fost un an greu, un an dur... nu aş vrea să se mai întoarcă, cu toate că am avut şi bucurii. Bucurii care au acoperit lucrurile neplăcute. Bucurii pe care poate nu le voi uita niciodată. Totuşi, îmi pare bine că am scăpat de el.
În primele zile din ianuarie, soţia mea Toni a fost internată la spitalul militar unde a fost operată.
În luna Mai am condus-o pe ultimul drum pe sora mea mai mică decât mine cu doi ani.
Eu personal am trecut prin valea umbrei morţii. Când am fost internat de urgenţă la spitalul Floreasca.
Dar prin toate acestea, Domnul m-a scos biruitor.
Şi mai vreau să vă fac o mărturisire, anume că, anul acesta am citit Scriptura cu un scop.
Bazat pe Cuvântul lui Dumnezeu din Proverbe cap.4:20-22, unde se spune aşa: „Fiule, ia aminte la cuvintele mele, pleacă-ţi urechea la vorbele mele!
Să nu se depărteze cuvintele acestea de ochii tăi, păzeşte-le în fundul inimii tale!
Căci ele sunt viaţă pentru cei ce le găsesc, şi sănătate pentru tot trupul lor.”
Bazat pe Cuvântul acesta eu am luat în fiecare zi, Cuvântul lui Dumnezeu ca pe un medicament binefăcător. Şi Domnul şi-a ţinut făgăduinţa dândumi sănătate şi viaţă.
Domnul, m-a scos din valea umbrei morţii prin Cuvântul Său.
De aceea vă recomand reţeta aceasta, cu toată inima.
Pentru că este fără restricţie, şi nu are reacţii adverse, luaţi porţii cât mai mari în fiecare zi.
Există planuri de citire a Scripturii într-un an.
După părerea mea planul acesta nu este benefic. Pentru că ceea ce ai citit în ianuarie, ai uitat în decembrie.
Dar dacă citeşti Scriptura de trei ori, de patru sau şase ori într-un an, Cuvintele Domnului rămân mereu proaspete în inimă şi în minte, şi-ţi păstrează tot trupul sănătos.
Iar pentru anul care vine, nu mi-am făcut nici un plan.
Vreau să-mi încredinţez soarta în mâna Domnului aşa cum ne recomandă psalmul 37:5 „Încredinţează-ţi soarta în mâna Domnului, încrede-te în El, şi El va lucra.”
Şi vreau doar atât. Să mă străduiesc să fac voia Domnului.
Şi dacă Domnul îmi va da zile, dacă Domnul va mai adăuga zile la zilele mele, aş vrea să îmi fac un program special pentru fiecare dintre ele.
Un program pe care vi-l recomand şi dumneavoastră.
Mai întâi, în fiecare dimineaţă să ne punem nădejdea în Domnul, şi aşa cum spune psalmistul în Psalmul 5:3 „Doamne, auzi-mi glasul, dimineţa!
Dimimeaţa eu îmi îndrept rugăciunea spre Tine şi aştept”.
Tot aşa să ne rugăm şi noi şi apoi să şteptăm în tăcere şi nădejde ajutorul Domnului.
Pentru că „Bine este să aştepţi în tăcere şi cu nădejde ajutorul Domnului” spune Proorocul Ieremia în Plângeri 3:26
La prânz să fim plini de încredere în Domnul care ne zice: „Nu te teme de nimic, căci Eu te izbăvesc, te chem pe nume: eşti al Meu. Dacă vei trece prin ape, Eu voi fi cu tine; şi râurile nu te vor îneca; dacă vei merge prin foc, nu te va arde, şi flacăra nu te va aprinde. Căci Eu sunt Domnul Dumnezeul tău.”
Chiar dacă va fi soare arzător, sau nori negri pe cer, să stăm încrezători la umbra aripilor lui Dumnezeu, să ne uităm în jurul nostru şi chiar dacă ar fi să vedem săgeţile celui rău zburând în jurul nostru şi molima bântuind, noi să rămânem tari şi încrezători în Domnul şi în tăria Lui.
Şi apoi în fiecare seară să ne uităm în urmă şi să fim mulţumitori pentru tot binele pe care ni l-a făcut Domnul.
Să ne unim împreună cu psalmistul care spune în Psalmul 103: 1-2 şi să ne rugăm astfel: „Binecuvintează, suflete, al meu pe Domnul, şi tot ce este în mine să binecuvinteze Numele Lui cel sfânt!”
Şi apoi iarăşi „Binecuvintează, suflete, al meu pe Domnul, şi nu uita nici una din binefacerile Lui.”
Şi cum să nu ne întoarcem cu recunoştinţă şi cu mulţumire, spre Cel ce în fiecare dimineaţă se apleacă spre noi şi Î-şi înnoieşte îndurările faţă de fiecare.
Şi apoi să urmăm în continuare tratamentul ceresc, luând în fiecare zi o porţie bună de cuvinte cereşti.
Vă recomand din toată inima acest meniu pentru că el îţi păstrează sufletul sănătos,
mintea sănătoasă
Şi tot trupul plin de sănătate.
Dar mai ales îţi dă viaţă. Viaţă din Dumnezeu.
Refrenul cântării pe care am amintit-o la început spune:
„:Prin Isus noi am învins:
Cu Isus dacă-om trăi
Cu El vom birui!”

M-am uitat în Sfânta Scriptură ca să găsesc, cu ce să vin astăzi înaintea Domnului, şi înaintea dumneavoastră, şi am găsit că lui Dumnezeu îi place să cerceteze inimile şi să le înnoiască!
Aşa se spune în 1 Cronici 29:17 „Ştiu, Dumnezeule, că Tu cercetezi inima şi că iubeşti curăţia de inimă...Şi am văzut acum cu bucurie pe poporul Tău care se află aici, aducându-ţi de bună voie darurile lui”.
De aceea am venit şi eu înaintea Domnului aşa cum sunt, şi L-am rugat să mă cerceteze şi să-mi umple inima de bucurie, de pace şi de Duhul Sfânt, şi toate acestea vi le doresc şi dumneavoastră, tuturor, mici şi mari, tineri şi bătrâni.
Şi pentru că suntem în punctul de a intra pe o cale pe care nu a am mai umblat niciodată, spun lucrul acesta pentru că vom intra peste câteva ore în anul 2007, an în care nici un om de pe pământ nu a mai umblat, de aceea m-am uitat în Scriptură şi m-am oprit la cartea Rut şi am luat exemplul ei.
Am intrat în lanul acesta al Cuvântului lui Dumnezeu, şi am cules câteva spice pe care vreau, doar, în câteva cuvinte să vi le aduc înainte:
Mai întâi, pentru că, aşa cum spuneam, vom intra în anul 2007, şi nu ştim ce ne va aduce, de aceea, încă din prima zi, să luăm Harta Căilor Celor Drepte, Îndreptarul acesta al învăţăturii lui Dumnezeu şi el să ne fie Ghid în călătoria noastră spre cer.
În 1 Ioan 5:39 am găsit primul spic în sensul acesta:
„Cercetaţi Scripturile, pentru că socotiţi că în ele aveţi viaţa veşnică, dar tocmai ele mărturisesc despre Mine”, zice Domnul Isus Cristos.
Să luăm Cartea lui Dumnezeu şi ori de câte ori vom ajunge la o răscruce de drumuri, dar nu numai atunci, să o cercetăm şi să căutăm Calea cea Dreaptă, care duce spre ţărmul fericirii veşnice.
În al doilea rând, să ne cercetăm umblarea noastră de fiecare zi, aşa cum ne spune Ieremia în cartea Plângerilor, în cap. 3:40: „Să luăm seama la umbletele noastre, să ne cercetăm, şi să ne întoarcem la Domnul”.
Să ne cercetăm nu unul pe altul, ci aşa cum spune apostolul Pavel în 1 Cor. 11:28 „Fiecare să se cerceteze, dar, pe sine însuşi...”.
În al treilea rând, să ne cercetăm faptele noastre:
„Fiecare să-şi cerceteze fapta lui, şi atunci va avea cu ce să se laude...” Galateni 6:4.
Zic, dar, ca în toate gândurile noastre, în toate vorbele noastre, în toate faptele noastre, Numele Domnului să fie lăudat şi binecuvântat!
Şi al patrulea spic pe care l-am cules din lanul Pâinii cereşti, este la 1 Tesaloniceni 5:21, unde se spune aşa: „Cercetaţi toate lucrurile şi păstraţi numai ce este bun”.
Şi de data aceasta zic, ca Domnul să ne binecuvinteze cu înţelepciune, ca să cercetăm numai ceea ce îi place Domnului!
Pentru că aşa este scris în Efeseni 5:10: „Cercetaţi ce este plăcut înaintea Domnului”.
Fraţi şi surori, în Domnul, pentru că lui Dumnezeu îi place să cerceteze inimi, ca să le cunoască, şi deasemenea să se facă cunoscut fiecăruia în parte, să luăm aceste spice pe care le-am ales şi vi le-am adus înainte, să le legăm într-un snop şi să le aşezăm pe raftul inimilor noastre.
Să ne cercetăm umblarea
Să cercetăm Scripturile
Să ne cercetăm ficare faptele
Să cercetăm numai ce îi este plăcut Domnului.
Şi pentru că vreau să vă fac şi o urare acum la cumpăna dintre ani, doresc, să vă aduc înainte tot ceva cules din lanul pâinii lui Dumnezeu, şi anume: aşa cum se adresa Daniel, împăratului, vreau să vă spun şi eu din toată inima: Veşnic să trăiţi lângă Domnul!

Uciderea 1 Ioan 3:7-15

Faptele firii pământeşti
"Copilaşilor, nimeni să nu vă înşele! Cine trăieşte în neprihănire, este neprihănit, cum El însuşi este neprihănit. Cine păcătuieşte, este de la diavolul, căci diavolul păcătuieşte de la început. Fiul lui Dumnezeu S-a arătat ca să nimicească lucrările diavolului.
Oricine este născut din Dumnezeu, nu păcătuieşte, pentru că sămânţa Lui rămâne în el; şi nu poate păcătui, fiindcă este născut din Dumnezeu.
Prin aceasta se cunosc copii lui Dumnezeu şi copii diavolului. Oricine nu trăieşte în neprihănire, nu este de la Dumnezeu; nici cine nu iubeşte pe fratele său. Căci vestirea, pe care aţi auzit-o de la început, este aceasta: să ne iubim unii pe alţii; nu cum a fost Cain, care era de la cel rău, şi a ucis pe fratele său. Şi pentru ce l-a ucis? Pentru că faptele lui erau rele, iar ale fratelui său erau neprihănite.
Nu vă miraţi, fraţilor, dacă vă urăşte lumea.
Noi ştim că am trecut din moarte la viaţă, pentru că iubim pe fraţi. Cine nu iubeşte pe fratele său, rămâne în moarte.
Oricine urăşte pe fratele său este un ucigaş; şi ştiţi că nici un ucigaş n-are viaţa veşnică rămânând în el."
Când Domnul Dumnezeu a făcut planul creaţiei, a avut în vedere ca toate lucrurile să fie bune şi frumoase.
Am putea spune acuma, în limbajul nostru că Domnul a făcut lumea aceasta, perfectă din toate punctele de vedere şi nu greşim când spunem lucrul acesta.
Chiar şi pe om, Domnul Dumnezeu l-a făcut o fiinţă perfectă, pentru că l-a făcut după chipul şi asemănarea Sa.
Genesa 1:26 „Apoi Dumnezeu a zis: după ce toată creaţia era gata, după ce toate lucrurile erau bune şi frumoase din punctul de vedere al lui Dumnezeu, Domnul a zis: „să facem om după chipul şi asemănarea Noastră, şi el să fie stăpân pe pământ.”
Şi nu se poate să fie o creaţie după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu şi să nu fie perfectă, pentru că El, Domnul, Însuşi este perfecţiunea.
Dar ceva a intervenit în interiorul creaţiei lui Dumnezeu.
Ceva a tulburat întreaga creaţie.
Pe pământ domnea pacea, liniştea, bunătatea, binele şi freicirea. Toate îşi dădeau mâna.
Nimic nu tulbura armonia în Grădina Edenului.
Însuşi Domnul Dumnezeu cobora în fiecare zi, pentru că Îşi găsea plăcere în mijlocul creaturilor Sale.
Şi totuşi s-a întâmplat ca fiinţa aceasta perfectă, omul să fie ijectat cu veninul neascultării, cu veninul răutăţii, cu veninul amar al păcatului.
Nu ştiu să vă spun acuma cine i-a pus în minte îngerului de lumină, fiului zorilor, aşa cum îl numeşte Isaia pe Satana, gândul păcatului şi gândul distrugerii lucrării lui Dumnezeu, gândul uciderii, dar ştiu să vă spun cine a pus încă de la început în mintea lui Cain şi în mintea multor oameni gândul dezbinării, al mâniei, al certurilor, al pizmelor, sau al geloziilor, şi în final al uciderilor.
Şi cu durere trebuie să spun că gândurile acestea urmăresc şi pe mulţi din cei ce-şi spun credincioşi.
Ştiţi cine a semănat vrajba? Diavolul pentru că aşa ne spune versetul 8 că „cine păcătuieşte este de la diavolul, căci diavolul păcătuieşte de la început, fără nici o ruşine.”
Ştim deasemenea că tot ce vine de la diavolul duce în cele din urmă la ucidere şi la moarte, la despărţire veşnică de Dumnezeu. Aceasta este voia diavolului. Să despartă cu orice preţ pe om de Dumnezeu. Şi cine face voia diavolului va avea soarta lui. Îşi va petrece veşnicia în focul gheenei.
Pentru că întreruperea firului vieţii, poate să fie el şi firul vieţii spirituale, este considerat în creştinism un mare păcat împotriva omului însuşi, un mare păcat împotriva societăţii, dar mai ales un mare păcat împotriva lui Dumnezeu.
Şi păcatul acesta grav, al uciderii, se naşte întotdeauna din laşitate şi niciodată din curaj sau din eroism.
Există două feluri de ucigaşi:
Ucigaşi ai trupului
Ucigaşi ai sufletului
Însă spune Cuvântul Domnului în Matei 16:52: „Că toţi cei ce scot sabia, de sabie vor pieri!”
Nu trebuie să ai o sabie încinsă la brâu, aşa cum avea ucenicul Petru în Grădina Ghetsimani în noaptea în care a fost vândut Domnul Isus, ci poţi să ai o limbă ascuţită cu care să răneşti şi să ucizi toată ziua, pe fratele tău sau pe semenul tău, sau pe cel din casa ta. Şi Biblia te numeşte ucigaş.
Sau poţi să ai o minte ascuţită, o minte diavolească, o minte drăcească cu care să făureşti toată ziua planuri rele , să întinzi curse fratelui tău şi în final să-i ucizi sufletul.
Să-l faci să se-ndepărteze de Dumnezeu.
Şi Domnul spune: eşti un ucigaş!
Sabia poate să fie o vorbire de rău, sau o invidie, sau ura versetul 15, sau o injurie, sau rostirea cuvântului „prostule”, sau „nebunule”, poţi să ucizi aşa de uşor pe fratele tău şi să culegi ca răsplată focul gheenei.
Auziţi ce spune Apocalipsa 21:8 „...cât despre fricoşi, necredincioşi, scârboşi (adică cei ce folosesc cuvinte urâte la adresa fraţilor lor), cât despre ucigaşi, curvari, vrăjitori, închinători la idoli şi toţi mincinoşii, partea lor este iazul, care arde cu foc şi cu pucioasă, adică moartea a doua.”
Apostolul Pavel spune deasemenea desluşit în Galateni 5, „Nimeni să nu vă înşele fraţilor, pentru că nici curvarii, nici închinătorii la idoli, nici cei ce se ocupă cu vrăjitoria, cu horoscopul, nici certăreţii, nici mincioşii, nici cei ce aduc desbinare, nici beţivii şi nici ucigaşii de orice fel nu vor moşteni împărăţia lui Dumnezeu.”
Şi zic Domnul să ne păzească de toate aceste fapte ale firii.
Să ne ajute Domnul să facem faptele lui Dumnezeu, ca să avem ca moştenire Împărăţia cerească.
Avem un exemplu deosebit în textul pe care l-am citit, în care ni se spune să nu fim ca şi Cain care a ascultat de şoapta diavolului şi l-a ucis pe fratele său, Abel.
Gelozia şi invidia au fost păcatele care au pândit la uşa inimii lui Cain. Aşa cum în zilele noastre , păcatele acestea pândesc la uşa multor inimi.
El a ascultat de glasul celui rău, s-a lăsat copleşit în mintea lui şi în inima lui de gelozie, de invidie.
Uitaţi-vă împreună cu mine în versetul 12, unde se spune: „Cain care era de la cel rău, l-a ucis pe fratele său.
Şi pentru ce l-a ucis?
Pentru că faptele fratelui său Abel, erau bune şi plăcute înaintea lui Dumnezeu, faptele lui Abel erau fapte ale neprihănirii iar ale lui Cain erau fapte rele şi nimic bun nu ieşea de la el, de aceea l-a pizmuit, l-a invidiat şi mânat de gândurile acestea a premeditat, a făcut un plan şi în final l-a dus la îndeplinire, ucigând pe Abel.
Însă nimic nu poate fi ascus de Dumnezeu.
Oamenii încearcă să-şi ascundă gândurile, faptele şi poate că de semenii lor de multe ori pot să le ascundă dar de Dumnezeu niciodată.
Se spune că aparenţele de multe ori înşală.
Şi este adevărat când este vorba de oameni.
Dar Dumnezeu nu poate fi înşelat. De Dumnezeu nu te poţi ascunde. Psalmul 139.
Aşa a făcut Cain. El a crezut că nu va cunoaşte nimeni faptele lui rele.
„Haidem să ieşim la câmp” i-a zis Cain lui Abel, gândind că acolo nu-l va vedea nimeni şi nu-i va cunoaşte gândurile şi nici faptele.
Dar Cel ce nu doarme şi nici nu dormitează, după cum spune Psalmul 121, l-a întrebat din cer: „Unde este fratele tău Abel?” Cain a răspuns: „Nu ştiu. Sunt eu păzitorul fratelui meu?” Genesa 4:9
Fraţi şi surori, Cuvântul lui Dumnezeu în dimineaţa aceasta este un avertisment pentru noi, cu atât mai mult cu cât vremea este pe sfârşite.
Să nu te laşi înşelat „sângele vărsat”, poate să fie şi la figurat, cere întotdeauna răzbunare.
Când Cain era mai liniştit. Îşi dusese planurile lui rele la bun sfârşit.
Când credea că nu mai este nici o urmă de omor, când credea toate urmele sunt ştrerse, uitate, că nu mai ştie nimeni, Domnul Dumnezeu din cer îl întreabă: „Cain! Ce ai făcut? Glasul sângelui fratelui tău strigă din pământ la Mine.” Genesa 4:10.
Poate că n-ai folosit sabia, dar ai ucis pe fratele tău cu o vorbă pe care i-ai spus-o şi l-ai rănit de moarte.
Poate că ai uneltit împotriva lui pentru că ţi se părea că are mai mult succes în viaţă, sau ţi se părea că lucrarea pe care o face în ogorul Domnului este mai bună decât a ta.
Poate că îl invidiezi pentru ceea ce este el.
Şi până acuma nu ai ştiut că în toate acestea l-ai dărâmat, l-ai făcut să se clatine pe Cale, l-ai adus în stare să se depărteze de Domnul, într-un cuvânt: l-ai ucis.
Şi lucrul acesta nu rămâne nepedepsit de Dumnezeu.
Pentru orice vorbă şi pentru orice faptă a firii cu care ai ucis pe fratele tău, Domnul Dumnezeu îţi va cere sângele lui din mâna ta.
Ascultaţi ce spune Domnul despre pedeapsa suferită de Cain pentru fapta sa. Genesa 4:11-12.
„Acum blestemat eşti tu,
Eşti isgonit din ogorul acesta, care şi-a deschis gura ca să primească din mâna ta sângele fratelui tău!
Când vei lucra pământul, să nu-ţi mai dea bogăţia lui.
Pribeag şi fugar să fii pe pământ!”
Parcă primele trei pedepse nu l-au înspăimântat aşa mult pe Cain.
Ce dacă! Mă voi duce în alt ogor, mă voi duce în altă biserică, voi lucra acolo.
Dar când a auzit că trebuie să umble de acuma fugar şi pribeag, pe faţa pământului l-a apucat groaza.
Suflete drag Domnului, Cuvântul Sfânt din dimineaţa aceasta nu este zadarnic.
Nu întâmplător astăzi avem o lecţie biblică în care vorbim despre păcatul uciderii.
Pentru că Domnul Dumnezeu, mi-a spus mie în timp ce cercetam tema aceasta, şi îţi spune ţie prin gura mea, oricine ai fi, că trebuie să te apuce groaza înainte măcar să rosteşti un cuvânt cu care ai putea să ucizi pe fratele tău.
Şi zic Domnul să ne ajute la aceasta!
Domnul să ne ajute să fim oameni ai păcii şi nu ai dezbinării. Să nu suferim ca ucigaşi.
Mulţi oameni, însă cred aşa ca şi Lameh, unul din urmaşii lui Cain, că dacă Domnul S-a îndurat şi a avut milă de primul ucigaş, de Cain, va avea aceeaşi milă şi faţă de ei.
În Genesa 4:23-24 citim că: „Lameh a zis nevestelor sale, Ada şi Ţila: „Ascultaţi glasul meu. Ascultaţi ce vă spun: M-am luptat cu un tânăr, şi tânărul acesta mi-a făcut răni şi mi-a făcut vânătăi şi pentru aceasta, nu l-am iertat ci l-am ucis. Dar să ştiţi voi Ada şi Ţila, că dacă , Cain a fost răzbunat de şapte ori, Lameh va fi răzbunat de şaptezeci de ori câte şapte!”
Mare înşelătorie i-a strecurat diavolul în mintea lui Lameh.
El credea că Dumnezeu este de partea ucigaşilor.
Aşa cum cred mulţi astăzi că Dumnezeu trece cu vederea răutatea, ura, gelozia, uciderea sufletului.
Ori, Domnul spune că nici un ucigaş nu va vedea faţa Lui.
Ba mai mult spune Cuvântul Sfânt în Proverbe 6: 16-19: „Că şase lucruri urăşte Domnul, şi chiar şapte îi sunt urâte: ochii trufaşi, limba mincinoasă, mâinile care varsă sânge nevinovat, inima care urzeşte planuri nelegiuite, picioarele care aleargă repede la rău, martorul mincinos care spune minciuni, şi cel ce stârneşte certuri între fraţi.”
Toate acestea sunt urâciune înaintea lui Dumnezeu.
De ce să te osândeşti singur suflete drag, făcând faptele dumnezeului veacului acestuia în mijlocul fraţilor tăi? Mai bine să te apuce groaza înainte de a săvârşi păcatul.
Dar ce să facem?
Versetul 11 ne spune foarte clar: să ne îngăduim unii pe alţii, cu neputinţele noastre, cu slăbiciunile noastre, şi să ne iubim unii pe alţii aşa cum ne-a iubit Domnul..........
A şasea poruncă dată de Domnul poporului Israel prin Moise spune scurt în Exod 20:13: „Să nu ucizi”, pentru că în ziua în care vei ucide, fie şi la figurat, în ziua aceea îţi vei lua pedeapsa.
Prin porunca aceasta scurtă, Domnul Dumnezeu interzice cu desăvârşire orice fel de ucidere.
Şi aici mă refer la uciderea trupului dar şi la uciderea sufletului şi a inimii.
Conform versetului 15 din textul de bază, unde se spune că: „Oricine urăşte pe fratele său este un ucigaş.”
Se ştie că inima este sediul sentimentelor şi dacă inima este infectată cu ură şi mânie, din ea vor ieşi gânduri ucigaşe care sunt urâciune înaintea lui Dumnezeu.
Deasemenea, când Domnul porunceşte: „să nu ucizi” se referă şi la suicid sau la sinucidere care este egală cu uciderea.
În 1 Corinteni 6:19 se spune: „Nu ştiţi că trupul vostru este templul Duhului Sfânt, care locuieşte în voi, şi pe care L-aţi primit de la Dumnezeu? Şi că voi nu sunteţi ai voştri?” Căci aţi fost cumpăraţi cu un preţ. Proslăviţi dar pe Dumnezeu în trupul şi în duhul vostru, care sunt ale lui Dumnezeu.”
Şi dacă noi fraţi şi surori, nu mai suntem ai noştri, nu avem voie să ne atingem de ceea ce nu ne aparţine.
Pentru că aceasta înseamnă să tulburi planul divin al vieţii dată de Dumnezeu. Adică să săvârşeşti un păcat de moarte înaintea lui Dumnezeu.
În al doilea rând această poruncă „să nu ucizi” se referă şi la pruncucidere, sau la avort. Lucru acesta este deasemenea un păcat de moarte înaintea lui Dumnezeu.
Copiii sunt darurile lui Dumnezeu şi tu omule, oricine ai fi, nu ai voie să distrugi darul lui Dumnezeu, cu atât mai mult când este vorba de viaţă. Nu ai voie să te atingi de viaţa dată de Dumnezeu.
În Noul Testament, Domnul Isus spune în Matei 5:21-22 :”Aţi auzit că s-a zis celor din vechime: „să nu ucizi”; oricine va ucide, va cădea sub pedeapsa judecăţii.”
Dar Eu vă spun, zice Domnul, că orişicine se mânie pe fratele său, va cădea sub pedeapsa judecăţii; şi oricine va zice fratelui său „prostule”, sau „nebunule”, sau „măgarule”, va cădea sub pedeapsa focului gheenei!”
Folosind cuvintele acestea, răneşti inima fratelui tău şi orice inimă rănită nu mai pulsează viaţă.
Prin folosirea acestor cuvinte ai ucis pe fratele tău şi ai desconsiderat lucrarea mâinilor lui Dumnezeu. De aceea îţi vei pterce veşnicia în focul gheenei, împreună cu cel pe care l-ai slujit. Pentru că aşa ne spune Scriptura: că orice ucigaş este de la diavolul.
Ori noi toţi vrem să ne petrecem veşnicia lângă Domnul nostru în Împărăţia cerurilor.
Şi zic Domnul să ne ajute la aceasta.
În încheiere vreau să tragem o concluzie şi să rămânem cu o învăţătură sănătoasă din această lecţie biblică.
În scopul acesta voi mai citi un verset din Deuteronom 32:39 unde Cuvântul Sfânt spune aşa:
„Să ştiţi dar că Eu sunt Dumnezeu, şi că nu este alt dumnezeu afară de Mine;
Eu dau viaţă şi Eu omor,
Eu rănesc şi Eu tămăduiesc,
Şi nimeni nu poate scoate pe cineva din mâna Mea.”
Fraţi şi surori, aşa cum spuneam, Domnul Dumnezeu nu ne dă voie sub nici o formă să ne atingem, cu scopul de a distruge ceea ce este a Lui.
Domnul Dumnezeu interzice cu desăvârşire, prin Lege Sfântă uciderea sub orice formă.
„Să nu ucizi”, zice Domnul, nici cu sabia, nici cu vorba, nici cu gândul, nici cu fapta, nici cu inima.
„Oricine este născut din Dumnezeu, nu păcătuieşte, pentru că sămânţa de viaţă a Domnului este în el; şi nu poate săvârşi păcatul uciderii pentru că este născut din Dumnezeu!” Şi cel ce este născut din Dumnezeu are ca rod iubirea şi niciodată ura „Prin aceasta dovedeşti că eşti copil al lui Dumnezeu...” Versetele 9, 10.
Şi zic: Domnul să ne ajute să dovedim prin dragoste frăţească, faptul că suntem copii ai lui Dumnezeu, şi acasă şi la serviciu, şi la şcoală şi pe stradă şi la Adunare şi oriunde.

Mesaj de Crăciun
Luca 2:1-6
"În vremea aceea a ieşit o poruncă de la Cezar August să se înscrie toată lumea. Înscrierea aceasta s-a făcut întâia dată pe când era dregător în Siria Quirinius.
Toţi se duceau să se înscrie, fiecare în cetatea lui.
Iosif s-a suit şi el din Galileia, din cetatea Nazaret, ca să se ducă în Iudeea, în cetatea lui David, numită Betleem, pentru că era din casa şi din seminţia lui David, să se înscrie împreună cu Maria, logodnica lui, care era însărcinată.
Pe când erau ei acolo, s-a împlinit vremea când trebuia să nască Maria. Şi a născut pe Fiul ei cel întâi născut, L-a înfăşat în scutece, şi L-a culcat într-o iesle, pentru că în casa de poposire nu era loc pentru ei."
Astăzi este o mare sărbătoare pentru întreaga creştinătate.
Pentru că este ziua Regelui, este ziua Domnului nostru Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu.
Astăzi este o zi de bucurie mare, este sărbătoarea luminii, pentru că într-o zi ca aceasta, cu 2000 de ani în urmă, Cel ce este Lumina lumii, Soarele neprihănirii, Răsăritul cel de Sus, a coborât la noi cei ce eram în întuneric şi păcat.
De aceea, ziua Regelui, ne copleşeşte cu clipe minunate de reînoire sufletească, cu clipe minunate de bucurie şi de speranţă, pentru că Cel ce este Lumina necreată, Lumina veşnică, trecând prin toate luminile văzute, a coborât printre noi, a luat trup muritor, de carne, ca apoi, după ce avea să crească şi după ce avea să propovăduiască Împărăţia cerurilor, şi mântuirea prin jertfa Sa, să-Şi dea viaţa ca preţ de răscumpărare pentru fiecare dintre noi.
Fr. şi surori, suflete dragi Domnului, noi eram închişi în întunericul lumii acesteia şi Dumnezeu de sus ne-a trimis Lumina.
Eram pierduţi în marea de păcate şi Dumnezeu de sus ne-a trimis un Mântuitor.
Eram robi păcatului şi Dumnezeu de sus ne-a trimis un Eliberator.
Eram morţi în păcate şi Dumnezeu de sus ne-a trimis Viaţa.
Şi Acel trimis de Dumnezeu Tatăl, nu este altul decât Fiul Său preaiubit care se cheamă Isus şi este Domnul.
El este Regele regilor, Stăpânul absolut, şi cu toate acestea El nu vine ca un mare împărat, nici ca un mare conducător de oştiri, nici măcar ca un mare bogătaş, ci El vine ca rob, ca un marginalizat, ca unul nebăgat în seamă.
Cel ce ţine universul în mâini nici măcar nu Şi-a găsit un loc printre oameni.
În casă de oameni nu s-a găsit loc pentru Mântuitorul, doar într-un grajd cu vite.
Aşa a găsit cu cale, Cel ce este Atotputernicia, să se facă slab, pentru ca în slăbiciunea Lui să ne facă pe noi puternici.
„Pot totul în Cristos care mă întăreşte”
„Sunt mai mult decât biruitor în Numele Lui”
Din cer de la Tatăl, a coborât Medicul medicilor, Cel ce are untdelemnul vindecărilor, pentru că pe pământ eram eu bolnav, şi erai tu bolnav.
Zăceam cu toţi în moarte, dar El, Marele Medic ne-a vindecat de necredinţa noastră, cu Sângele Lui.
Dacă au mai rămas sechele, dacă mai suferă cineva de necredinţă, Doamne, rosteşte astăzi, cuvântul vindecării.
Şi totuşi, fr. şi surori, astăzi este o zi de mare bucurie, pentru că este ziua Regelui.
Trăiască Regele! Trăiască Domnul Isus!
La naşterea Lui în lumea noastră, s-a întâmplat aşa:
La 753 de ani de la întemeierea Romei, şi în al 42-le an al domniei împăratului Octavian August, s-a hotărât un mare recensământ în imperiu.
Aşa se face că Iosif împreună cu Maria, logodnica sa, s-au urcat la Betleem, cetatea lui David, pentru că fiecare trebuia să se înscrie în seminţia din care făcea parte.
Când au ajuns, era seară, se întunecase de-abinelea, şi Iosif caută un loc de odihnă peste noapte.
Însă toate casele erau pline de oaspeţii sosiţi din tot Israelul.
Pentru Maria mana Domnului Isus nu se găseşte nici un loc.
Cineva îi îndrumă să iasă afară din oraş şi să meargă la peştera lui David
Iosif cunoştea locurile, aşa că se duce la peşteră, şi aici găseşte un grajd plin cu vite, o iesle pentru hrana animalelor şi într-un colţ nişte paie, din care face un aşternut, pe care se întinde Maria obosită după o călătorie de câteva zile după ce a străbătut cei 150 de Km. De la Nazaret la Betleem.
Se apropia de miezul nopţii, stelele parcă sunt mai strălucitoare ca oricând.
Se lasă o linişte deplină.
Este o mare aşteptare.
O aşteptare de veacuri
Universul întreg parcă aşteaptă făgăduinţa lui Dumnezeu.
Deodată, însă, se aude un scâncet, grajdul se umple de o lumină cerească.
Îngerii izbucnesc în cântări de bucurie.
S-a născut Isus- Fiul lui Dumnezeu
Din grajdul întunecat, lipsit de orice confort, ţâşnesc izvoare de lumină,...oceane de dragoste,...râuri de pace în cer şi pe pământ între oamenii plăcuţi lui Dumnezeu. Aşa cântă Îngerii, pentru că Cel născut într-un grajd cu animale, având ca leagăn o iesle şi ca aşternut paie ,este Regele.
Trăiască Regele! Trăiască Domnul Isus!
Într-o zi binecuvântată, Regele S-a născut şi în grajdul inimii mele şi l-a restaurat, şi a făcut dintr-un grajd murdar, un Palat luminat de Lumina Lui.
Nu vrei şi tu suflete drag să facă, El, Regele şi din grajdul inimii tale un templu luminat de lumina inimii Sale?
Nu amâna! Astăzi este ziua Regelui, astăzi este ziua ta.

Luca 24:13-25
"În aceeaşi zi, iată, doi ucenici se duceau la un sat, numit Emaus, care era la o depărtare de şaizeci de stadii de Ierusalim; şi vorbeau între ei despre tot ce se întâmplase.
Pe când vorbeau ei şi se întrebau, Isus S-a apropiat, şi mergea pe drum împreună cu ei. Dar ochii lor erau împiedicaţi să-L cunoască.
El le-a zis: "Ce vorbe sunt acestea pe care le schimbaţi între voi pe drum?" Şi ei s-au oprit, uitându-Sse trişti.
Drept răspuns, unul din ei, numit Cleopa, I-a zis:"Tu eşti singurul străin aici în Ierusalim, de nu ştii ce s-a întâmplat în zilele acestea?"
"Ce?" Le-a zis El. Şi I-au răspuns:"Ce s-a întâmplat cu Isus din Nazaret, care era un prooroc puternic în fapte şi în cuvinte, înaintea lui Dumnezeu şi înaintea întregului norod.
Cum preoţii cei mai de seamă şi mai marii noştri L-au dat să fie osândit la moarte, şi L-au răstignit?"
Noi trăgeam nădejde că El este Acela, care va izbăvi pe Israel; dar cu toate acestea, iată că astăzi este a treia zi de când s-au întâmplat aceste lucruri.
Ba încă nişte femei de ale noastre ne-au pus în uimire: ele s-au dus disdedimineaţă la mormânt, nu i-au găsit trupul, şi au venit şi au spus că ar fi văzut şi o vedenie de îngeri, care ziceau că El este viu.
Unii din cei ce erau cu noi, s-au dus la mormânt, şi au găsit aşa cum spuseseră femeile, dar pe El nu L-au văzut".
Atunci Isus le-a zis: "O, nepricepuţilor şi zăbavnici cu inima, când este vorba să credeţi tot ce au spus proorocii."
„Atunci, Isus le-a zis: O, nepricepuţilor şi zăbavnici cu inima, când este vorba să credeţi tot ce au spus proorocii”!
Nu trebuie să ne minunăm de faptul că suntem atât de uşor de manipulat, şi atât de uşor suntem clintiţi în credinţa noastră.
Şi nu spun că suntem clintiţi de pe calea credinţei.
Pentru că noi credem cu tărie în jertfa de la Golgota, în jertfa mântuitoare prin Sângele Sfânt al Domnului Isus.
Dar suntem clintiţi când este vorba să credem toate făgăduinţele Domnului Isus.
Şi nu trebuie să ne minunăm, aşa cum spuneam, pentru că şi ucenicii s-au îndoit de multe cuvinte ale Domnului, şi chiar uneori s-au îndoit de dumnezeirea Lui.
Ian botezătorul a trimis pe ucenicii săi, pe când era închis de către Irod împăratul, să-L întrebe pe Mântuitorul: „Spune-ne dacă eşti Tu Acela făgăduit, sau aşteptăm pe altul?”
Atunci când ucenicii erau pe mare şi au văzut o „nălucă”, ziceau ei călcând pe ape, s-au îndoit de Domnul.
Şi au zis: Dacă zici că eşti Tu, atunci, dovedeşte-ne. Porunceşte-mi să vin la Tine, a zis Petru, şi dacă voi reuşi să calc şi eu pe ape, voi crede.
Tot aşa suntem şi noi astăzi. Nu credem până nu vedem. Ba, alteori vedem cu ochii noştri şi nu credem.
Tocmai de aceea, şi astăzi, Domnul Isus ne spune la fel ca şi ucenicilor: „O, nepricepuţilor şi zăbavnici cu inima, când este vorba să credeţi TOT ce au spus proorocii”
Ce ne spunnouă proorocii? Ce ne spune nouă Domnul Isus?
Mai întâi ne spune, fiecăruia dintre noi: „atât de mult te iubesc, încât Mi-am dat viaţa pentru tine.”
Te- am săpat în palmele Mele.
Te port nu numai în rănile Mele, dar te port şi în inima Mea, nu un an doi, nu până la moarte, ci te port veşnic.
Am luat asupra Mea păcatele tale.
Şi toate bolile tale au un antidot aici, în rănile Mele, zice Domnul.
Lasă-Mă să-Mi pun mâinile peste tine
Lasă-Mă să te ating, ca să te mângâi şi să te vindec.
Pentru că Eu sunt Cel ce vindecă toate bolile tale. Numai să crezi!
Dacă oasele tale s-au gârbovit, crede în puterea Mea pentru că Eu pot să le îndrept, zice Domnul.
Uită-te la femeia gârbovă din templu.
Dacă ai pietre la rinichi să ştii că Eu pot să le sfărâm, pentru că Eu pot să sfărâm şi munţii. Crede, doar!
Dacă Diavolul va veni să te ispitească, nu te spăimânta, împotriveşte-te lui în credinţă, pentru că Eu l-am biruit zice Domnul.
Dacă moartea îţi va da târcoale, nu te teme zice Domnul pentru că Eu îţi dau viaţa.
Dacă vei vedea zeci de mii căzâd în jurul tău, tu stai ca un viteaz, pentru că de tine nu se v-a atinge nimic.
Vei vedea cu ochii tăi izbăvirea, numai să crezi tot ce ţi-am făgăduit.

Numeri 22:1-14
DOMNUL, SCUTUL MEU
În capitolul 22, Cuvântul lui Dumnezeu ne prezintă două tipuri de oameni:
Un împărat viclean gata să blesteme, să defăimeze şi să distrugă poporul lui Dumnezeu, şi un prooroc lacom şi încăpăţânat, care vrea cu tot dinadinsul să pună mâna pe aurul şi argintul batjocoritorilor, dar nu oricum, ci în chip religios.
Însă Dumnezeu, nu îngăduie nici unuia nici altuia să-şi ducă la îndeplinire planurile, astfel că lui Balac, Domnul Îi arată dragostea, iubirea ce o poartă poporului Său, care este pus deoparte pentru El v.9b „Este un popor care locuieşte deoparte, Şi nu face parte dintre neamuri”
Iar pe Balaam îl mustră Domnul aspru pentru călcarea lui de Lege, printr-o măgăriţă care vorbeşte cu glas omenesc, punând, astfel, capăt nebuniei acestui prooroc.
Dacâ inima lui Balaam ar fi fost în totalitate dăruită lui Dumnezeu, ar fi isprăvit numaidecât cu veştile lui Balac, şi nu ar fi avut nici o şovăială înainte de a-i da răspunsul, pe care-l găsim în versetul 13: „Duceţi-vă înapoi în ţara voastră, pentru că Domnul nu vrea să mă lase să merg cu voi”
Domnul nu îngăduie nici măcar să vorbesc de rău pe poporul Său, darmite să-l blastăm.
Cu inima, însă, s.-ar fi dus, fiindcă poftea aurul şi argintul lui Balac, dar în acelaşi timp avea un fel de respest pentru Dumnezeu.
O părută evlavie de slujitor...
Nu voi face o analiză a textului pe care l-am citit, dar cred că este de mare importanţă să privim întâmplarea aceasta care se desfăşoară pe înălţimile lui Baal, pentru ca să ne dăm seama cât de mult Îşi iubeşte Dumnezeu poporul răscumpărat şi ce luptă duce El cu vrăşmaşul pentru ca nici unul din micuţii, sau dintre marii Săi să nu se piardă.
„Eu le dau viaţa veşnică, în veac nu vor pieri, şi numeni nu le va smulge din mâna Mea”Ioan 10:28.
Poate că poporul lui Israel cârtea în corturile sale, chiar în clipa când Dumnezeu le vestea desăvârşirea prin gura proorocului.
Şi nu ar fi de mirare, pentru că şi astăzi se întâmplă ca să cârtim în inimile noastre chiar atunci când Domnul ne transmite mesajul Său de iubire....
Balac ar fi vrut ca Israel să fie blestemat, să fie învins, să fie nimicit de pe faţa pământului.
Însă Dumnezeu nu îngăduie nimănui să blesteme sau să se atingă de aleşii Săi.
Poate El Însuşi, să mustre, să certe, să spună multe lucruri în dreptul celor ce sunt ai Săi, dar nu îngăduie nimănui să vorbească de rău pe poporul Lui, cu atât mai mult să-l blesteme.
Poate Domnul să pedepsească poporul pentru neascultare dar nu îngăduie nimănui altuia să se atingă de aleşii Săi.
Zaharia 2:8 „...Căci cel ce se atinge de voi se atinge de lumina ochilor Lui”.
Iată deci.... cât de scumpi suntem noi în ochii Domnului Isus, Fiul lui Dumnezeu, Cel ce şi-a dat viaţa pentru ai Săi.
(Întâmplarea cu copilul care s-a pocăit...)
Cap 23:23 „Descântecul nu poate face nimic împotriva lui Iaciv, nici vrăjitoria împotriva lui Israel: ce lucruri mari a făcut Dumnezeu!
Înaintea lui Dumnezeu, nu are importanţă ce crede vrăşmaşul despre poporul Său, nici ce crede poporul despre el însuşi, dar nici ce cred unii despre alţii, ci înaintea Domnului, de mare valoare şi importanţă este ceea ce crede El despre popor, ce crede El, Domnul despre mine şi despre tine s.d.
Pentru că El, Domnul, ştie totul cu privire la poporul Său, El ştie tot ce faci, tot ce gândeşti, tot ce vorbeşti, El îţi cunoaşte, şi îmi cunoaşte fiecare mişcare.
Totul înaintea Lui este gol şi descoperit, totul este sub privirea Lui pătrunzătoare, şi nimic nu este ascuns de ochii Săi.
(În tinereţea mea, aveam un hobi, adică am lucrat ca ceasornicar amator,şi aveam o lupă specială cu care cercetam fiecare piesă, fiecare rotiţă, fiecare şurub, şi observam cu ea orice fir de praf, pe care cu ochiul liber nu-l puteam vedea, chiar dacă în vremea aceea aveam vederea foarte bună).
Aşa suntem noi sub privirea pătrunzătoare a lui Dumnezeu, aşa ne vede Domnul în fiecare zi şi în fiecare vede ceea ce cu ochiul de carne nu se observă.
Totul înaintea ochilor Săi este descoperit şi cele mai lăuntrice ascunzişuri ale firii pământeşti şi ale vieţii, tale, şi ale vieţii mele Îi sunt cunoscute. Psalmul 139..dacă vom citi acest Psalm, vom vedea că nici măcar gândurile noastre nu sunt ascunse înaintea lui Dumnezeu..
Nici îngerii, nici oamenii, nici demonii, nici vrăşmaşii nu ne cunosc aşa cum ne cunoaşre Dumnezeu.
Dumnezeu, ne vede, se gândeşte la noi, vorbeşte cu noi, lucrează pentru noi, vorbeşte despre noi: Dumnezeu se laudă cu noi:
Cap. 23:18b, 21 „Scoală-te Balac, şi ascultă!
Ia aminte fiul lui Ţipor!
Domnul nu vede nici o fărădelege în Iacov, El nu vede nici o răutate în Israel. Domnul, Dumnezeul lui , este cu el, El este Împăratul lui, şi veselia lui”
Dar ce vede Dumnezeu în poporul Său?
El vede ceea ce a pus prin Domnul Isus Fiul Său. Aceasta dă valoare fiecărui credincios. Şi aceasta este valoarea pe care Dumnezeu şi-o apără şi nu dă voie nimânui să o dispreţuiască.
Vrăşmaşii pot să vadă multe greşeli şi slăbiciuni la noi, dar Dumnezeul nostru nu ne vede decât prin frumuseţea Domnului Isus Cristos, şi ne vede desăvârşiţi în El. Şi cine vede altfel, nu este după voia lui Dumnezeu.
Când Dumnezeu priveşte la poporul Său, vede în el, lucrarea mâinilor Sale.
De aceea când vrăşmaşul, sau pârâşul începe să lucreze împotriva aleşilor Săi, El însuşi vine să primească pâra şi să-i răspundă: De aceea am intitulat predica aceasta, Domnul, scutul meu.
Şi răspunsul Domnului nu este întemeiat pe ceea ce vede vrăşmaşul, sau pe ce este poporul în el însuşi, ci pe ceea ce Dumnezeu l-a făcut să fie potrivit cu desăvârşirea lucrării Sale.
Ştiţi de ce?
Pentru că Dumenezeu a unit Slava Sa cu poporul Său şi apărându-l Îşi apără slava Sa. Exod.32:12......
Iată de ce Dumnezeu nu îngăduie ca poporul Său să fie ponegrit, blestemat, defăimat. Cap. 23:8 „Cum să blastăm eu pe cel ce nu-l blastămă Dumnezeu? Cum să defaim eu pe cel ce nu-l defaimă Domnul? V. 9”Iată îl văd din vârful stâncilor, îl privesc de la înălţimea dealurilor: Este un popor care locuieşte deoparte şi nu face parte dintre neamuri”
Suntem averea lui Dumnezeu şi El îşi apără averea.
De aceea atunci când vrăşmaşul vine să blesteme, să pârască, să defaime, Dumnezeu îi răspunde arătându-şi veşnica plăcere în cei ce sunt aleşii Săi şi pe care i-a învrednicit să stea înaintea Lui. Apoc. 1:5b „..noi suntem ai Celui ce ne iubeşte, care ne-a spălat de păcatele noastre cu Sângele Său, şi a făcut din noi o împărăţie şi preoţi pentru Dumnezeu, Tatăl Său:..”
Pot să vină vrăşmaşii, pot să vină pârâşii şi să zică:
Ce ai făcut, te-ai pocăit? Ţi-ai distrus viaţa, ţi-ai închis viaţa, te-ai prostit, ai înebunit, aşa cum împăratul Agripa îi spune lui Pavel, dar Domnul Isus Cristos Mirele se uită şi zice vrăşmaşului : Tu nu vezi ce mireasă frumoasă am?
Nu vezi ce frumoasă s-a făcut de când am venit să locuiesc în inima ei? Eu îi dau frumuseţea.
Cânt. Cânt. 4:7 „ Eşti frumoasă de tot Iubito, şi n-ai nici un cusur”
Pot să zică pârâşii tăi că eşti urâtă şi că ţi-ai distrus viaţa, dar Eu nu văd în tine, zice Domnul, decât frumuseţe şi desăvârşire. Ştiu că mulţi vor cârti în inimile lor....dar un alt argument...
În Ioan 13, Domnul privind la ucenici le spune „voi sunteţi curaţi”, deşi după câteva ceasuri unul din ei se leapădă de Domnul jurând că nu-L cunoaşte.
Aşa este deosebirea dintre ceea ce vede vrăşmaşul în poporul Domnului, sau chiar ce vede poporul în el însuşi, care poate să zică ca şi mireasa din cântarea cântărilor „sunt neagră”, şi ceea ce vede Domnul în aleşii Săi, adică ceea ce suntem în El.
Aceasta nu înseamnă că noi am fi desăvârşiţi sau că am fi fără slăbiciuni, fără coborâşuri, fără handicapuri spirituale, dar Duhul Sfânt se slujeşte de ceea ce a pus Domnul Isus în noi, adică de nădejdea mântuirii, ca să ne îndemne mereu să alergăm spre desăvârşire.
Nu v-a zice niciodată Domnul Isus vreunui micuţ de al Său: tu nu ai să ajungi niciodată în cer, tu nu ai să ajungi niciodată la desăvârşire, sau tu eşti irecuperabil.
Nu fr. Şi surori, ci Domnul ne îndeamnă să alergăm spre desăvârşire. Este adevărat că unii aleargă mai repede şi alţii mai încet, dar Domnul Isus ne vrea pe toţi, cu gelozie pentru El....
Col. 3:1-5: „Dacă deci aţi înviat împreună cu Cristos, să umblaţi după lucrurile de sus,... unde Cristos şade la dreapta lui Dumnezeu.
Gândiţi-vă la lucrurile de sus, nu la cele de pe pământ. Căci aţi murit, şi viaţa voastră este ascunsă cu Cristos în Dumnezeu...”.
Iată de ce mireasa Domnului Isus este frumoasă de tot şi nu are nici un cusur, pentru că ea a murit faţă de lume şi trăieşte prin Cristos şi în Cristos...
Uitaţi-vă împreună cu mine în textul de astăzi:
Zadarnic ar căuta vrăşmaşul să descopere o meteahnă în zidirea despre care Dumnezeu spune că este foarte bună.
Zadarnic ar căuta vrăşmaşul să aducă vreo învinuire împotriva mântuiţilor lui Dumnezeu. Pentru că ei strălucesc în toată frumuseţea în care i-a îmbrăcat Domnul şi pentru ca vrăşmaşul, pentru ca defăimătorul, să vadă strălucirea aleşilor lui Dumnezeu, trebuie să se suie „pe vârful stâncii” 23:9, apoi „să deschidă ochii,24:3, şi să privească din punctul de vedere al lui Dumnezeu, adică „prin vedenia Celui Atotputernic”24:4.
Balaam spune cu glasul Celui Atotputernic: „Cum să blastăm eu pe cel ce nu-l blastămă Dumnezeu?
Cum să defaim eu pe cel ce nu-l defaimă Domnul?
Îl văd din vârful stâncilor, îl privesc de la înălţimea dealurilor: este un popor care locuieşte deoparte, şi nu face parte dintre neamuri...”.
„Noi avem o ţară minunată, Ţara noastră nu-i de pe pământ, E acolo-n slava mult visată, e Ierusalimul nou şi sfânt.
Ierusalim cu temelii de iaspis. O, ce dor sfânt de tine ne-a legat; Noi despre tin- cântăm şi noaptea în vis, Ierusalime sfânt şi minunat.”
Poate să fie vrăşmaşul pe înălţimi şi să-şi bată joc de aleşii Domnului, poate să strige Satan împreună cu batalioanele lui împotriva poporului din vale. Pentru că Domnul vede în poporul său frumuseţe şi desăvârşire. Ba mai mult:
„Când trec aceştia prin valea umbrei morţii nu se tem de nimic, pentru că Domnul şi Păstorul lor este cu ei” Ps.23:4.
Sau „Când străbate poporul Domnului valea plângerii o preface într-un loc plin de izvoare, şi ploaia timpurie o acopere cu binecuntări”.Ps.84:6.
Noi suntem ... un popor care locuieşte deoparte şi nu face parte dintre neamuri, chiar dacă acum poate suntem în vale, vrăşmaşul nu ne poate atinge.
Aşa spune Domnul Isus Cristos „voi sunteţi în lume dar nu mai sunteţi din lume”
Dar dacă lui Dumnezeu îi place să se unească cu poporul Său, îl cheamă să fie un popor desăvârşit, să locuiască singur în mijlocul lumii, şi să strălucească pentru Domnul, în mijlocul celor ce stau în întuneric şi în umbra morţii.
Şi în poporul care trăieşte aşa, Domnul nu vede nici o fărădelege, ci „cât sunt cerurile de departe de pământ atât de mare este bunătatea Lui faţă de el” Ps 103.
Şi aşa cum Balac împreună cu toţi împăraţii Moabului, şi cu toate înălţimile lui Baal, nu au putut să se atingă de poporul lui Dumnezeu, tot astfel, descântecul nu poate face nimic împotriva aleşilor Săi şi nici vrăjitoria şi nici blestemul, şi nici acatistele şi nici o altă răutate a celui Rău.
Pentru că poporul Domnului este al Domnului.
El, Domnul priveşte spre ai săi „prin vedenia Celui Atotputernic”, şi îi vede fără cusur, fără zbârcitură, fără altceva de felul acesta; toate urâciunile fiind şterse din vederea Sa. „Cât este de departe răsăritul de apus, atât de mult îndepărtează El fărădelegile noastre de la noi”Ps.103:2.
Din pricină că cei ce sunt ai Săi sunt îmbrăcaţi în frumuseţea lui Dumnezeu. Sunt îmbrăcaţi în Domnul Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu.
Ei au Duhul Sfânt care-i păzeşte şi-i păstrează curaţi.
Ar fi putut Balaam şi Balac să găsească multe cusururi la poporul Domnului, ar fi putut găsi multe pricini de blestem şi defăimare la adresa poporului lui Dumnezeu, dar lăudat fie Domnul, că din pricina lucrării Sale, poporul stă în picioare, pentru că temelia pe care se bizuie poporul Domnului, este tot atât de puternică, tot atât de nezguduit ca şi Scaunul de Domnie al lui Dumnezeu.
Dacă Dumnezeu este pentru noi, cine va fi împotriva noastră?
Dacă Dumnezeu stă între noi şi vrăşmaşii noştri, de cine să ne mai temem?
Dacă Domnul răspunde pârâşului în locul nostru, atunci trebuie să avem pace şi linişte în sufletele noastre.
Ce bogăţie de har străluceşte în cuvântarea a treia a lui Balaam:
24:5 „ Ce frumoase sunt corturile tale Iacove! Şi locuinţele tale Israele!
Ele se întind ca nişte văi, ca nişte copaci de aloe pe care i-a sădit Domnul, ca nişte cedri pe lângă ape”
Dacă s-ar fi coborât cineva să cerceteze aceste corturi şi locuinţe, „în vedenia omului”, adică cu ochii de carne, poate că le-ar fi văzut „negre cum sunt corturile Chedarului”.
Însă văzute în „vedenia Celui Atotputernic”, erau frumoase şi ori cine nu le vede aşa trebuie să deschidă ochii, şi să privească prin ochii Domnului care le vede îmbrăcate în frumuseţea lui Cristos, desăvârşite în El, frumoase în El.
Aceasta ne dă imbold să mergem împreună cu cei mântuiţi
Să fim împreună cu ei la rugăciune,
La Casa lui Dumnezeu,
Să avem părtăşie unii cu alţii...
Aceasta ne dă imbold să trecem peste greşelile fraţilor, peste slăbiciunile lor, peste neputinţele lor.
Nu înseamnă însă să nu fim disciplinaţi, să dispreţuim rânduiala în Casa Domnului. Dimpotrivă suntem datori să judecăm răul moral şi învăţăturile greşite şi să ne despărţim de cei ce nu umblă după dreptarul Cuvântului Scris 1Cor.5:12-13.
Dacă însă nu vom privi pe fratele nostru prin ochii Domnului, prin vedenia Celui Atotputernic, atunci ochii noştri se vor opri asupra greşelilor, asupra slăbiciunilor, asupra răutăţilor, şi lucrul acesta ne va tulbura mersul împreună cu ei, ne va vătăma dragostea, care treptat, treptat se va răci.
Domnul să ne ajute să alergăm spre desăvârşire, rămânând sub pavăza scutului Divin, pavăză sub care nici o săgeată arzătoare a celui Rău nu ne poate ajunge.
Pentru că atunci
Când Satan te vede că aşa trăieşti
Şi prin Sângele Sfânt eşti spălat,
Te încearcă-ntruna, dar îl biruieşti
Şi el pleacă atunci ruşinat.

Vrei să fii mântuit
Şi de tot păcatul curăţit?
Vi-n te spală pe Golgota-n Sânge Sfânt
Şi-ascultă al lui Isus Cuvânt.

Galateni 2:20
"Am fost răstignit împreună cu Cristos, şi trăiesc...dar nu mai trăiesc eu, ci Cristos trăieşte în mine. Şi viaţa, pe care o trăiesc acum în trup, o trăiesc în credinţa în Fiul lui Dumnezeu, care m-a iubit şi S-a dat pe sine însuşi pentru mine."
Cuvântul Sfânt, ne spune cu duioşie în dimineaţa aceasta, prin ap. Pavel, că viaţa pe care o trăim acuma în trup, nu este o continuare a vieţii pe care am răstignit-o la cruce împreună cu Mântuitorul, ci este o viaţă nouă în Cristos;
Acum trăim o viaţă de biruinţă şi nu de eşecuri;
O viaţă îmbelşugată în Domnul. Şi nu o viaţă de sărăcie! (spirituală)
Acolo la cruce am lăsat omul cel vechi, cu metehnele lui, cu viciile lui, cu slăbiciunile lui, şi am plecat de acolo oameni noi, cu o viaţă nouă şi cu credinţă puternică în lucrurile pe care altădată nici măcar nu le nădăjduiam.
De acum viaţa pe care o trăim nu se supune lumii şi nici efectelor ei ci se supune, cu smerenie Tatălui ceresc în Numele Scump şi Sfânt al Domnului Isus, Fiul.
Acolo la cruce, Domnul Isus a restaurat trupurile noastre, slabe şi le-a înnoit în Sângele Lui Sfânt apoi a aşezat pe tronul inimii noastre pe Duhul Sfânt.
Minunata şi gingaşa Persoană din Dumnezeu:
Duhul Sfânt!
De aceea nu mai suntem oameni vechi, ci suntem temple în care Duhul Sfânt îşi găseşte odihna şi plăcerea.
Vă îndemn, deci, pe toţi cei ce vor citi această pagină, să vină cu toată îndrăzneala înaintea Tronului de milă şi îndurare şi să ceară binecuvântarea Domnului, împreună cu toate lucrurile pe care şi le doresc, în nădejde, cu mulţumire şi adorare.
Pentru că tot ce vom cere, asolut tot ce vom cere cu nădejde şi credinţă în Numele Scump al Domnului Isus, vom primi.
Pentru că ni le-a făgăduit pe toate Cel ce ne-a iubit cu o iubire fără margini: Domnul Isus Fiul lui Dumnezeu, Mântuitorul sufletelor noastre.
Care pentru aducerea noastră la o stare după voia lui Dumnezeu, S-a dat pe sine însuşi la moarte, astfel ca oricine crede în jertfa Sa, să nu moară ci să aibe viaşa veşnică în Raiul sau împărăţia lui Dumnezeu, în prezenţa Sa.

Dacă vrei să trăieşti:
„ Adevărat, adevărat, vă spun,că, dacă grăuntele de grâu, care a căzut pe pământ, nu moare, rămâne singur; dar dacă moare, aduce multă roadă”. Spune Domnul Isus în Ioan 12:24
Când am recitit cuvintele acestea, mi-am adus aminte de noaptea în care a fost vândut Domnul Isus, Fiul lui Dumnezeu.
După ce a instituit Cina cea de taină, împreună cu ucenicii a cântat cântarea, consacrată evenimentelor pascale, şi apoi, spune Cuvântul Sfânt , că a trecut pârâul Chedron şi S-a suit în grădina Ghetsimani, unde la o parte, ca la o aruncătură de piatră, pe o stâncă, a îngenunchiat şi Domnul Isus S-a rugat cu lacrimi amare şi cu sudoare ca de moarte, „ca dacă este cu putinţă, Tatăl din cer, să ia paharul, adică să ia suferinţa prin care avea să treacă încă de la ivirea zorilor.
Dar în timpul rugăciunii, Domnul Isus Îşi aduce aminte de faptul că dacă nu moare, aşa ca şi bobul de grâu căzut pe pământ, atunci rămâne singur şi fără nici un rod.
Şi, cu glasul stins, înăbuşit de durere spune: „ Totuşi, nu voia Mea, ci voia Ta să se facă Tată”. Luca 22:24
Ştiu Tată că dacă nu mor Eu, nu voi aduce nici un rod pe pământul acesta, şi toată lucrarea pe care Am făcut-o este zadarnică, de aceea, voia Ta Tată să se facă.
Pentru că voia Tatălui era ca să zdrobească pe Fiul, pe singurul Său Fiu, şi să-L supună suferinţei.
Astfel ca după ce-Şi va da viaţa şi va fi îngropat în pământ, ca bobul de grâu, să învieze biruitor.
Şi prin învierea Sa să aducă un rod bogat, o sămânţă de urmaşi care să fie BUCURIA, DESFĂTAREA şi ÎNVIORAREA sufletului Său, aşa cum spune Isaia în Cap. 53, cu 750 de ani înainte de naşterea Domnului în lume.
Tocmai de aceea Domnul Isus, coboară întotdeauna cu atâta plăcere în mijlocul celor ce au primit jertfa Sa mântuitoare şi se adună în Numele Lui Cel Sfânt.
Pentru că aici se bucură întotdeauna de roadele suferinţelor Sale.
În Proverbe 8:19, Domnul spune: „Rodul Meu este mai bun decât aurul cel curat”
Sărbătoarea adevărată este sărbătoarea roadelor suferinţei Domnului Isus.
Uitându-ne unii la alţii ne bucurăm că suntem rodul suferinţelor de la Golgota, şi împreună ne bucurăm de Cel care merită sărbătoarea, şi slava şi cinstea şi gloria în veci de veci.
Domnul Isus Cristos Fiul lui Dumnezeu.
Ce am putea sărbători noi astăzi fără El?
Cu ce ne-am putea prezenta înaintea Tatălui ceresc ?
Cu ce roade să venim înaintea Domnului?
Tot ce avem, avem de la El.
Tot ce suntem, suntem prin El.
Nimic nu este al nostru.
Nu avem decât o inimă, pe care, am vrea să o încredinţăm astăzi în mâinile Mântuitorului şi să-I spunem: Doamne, fă ce vrei cu ea.

„Nu lăsa viaţa să te schimbe, schimbş-ţi tu viaţa” Naşterea din nou

Ioan cap.3; Ioan cap 1:11-13.

Naşterea din nou este lucrarea de înnoire lăuntrică făcută de Domnul Dumnezeu, în viaţa celor ce-L primesc pe Fiul, pe Domnul Isus Cristos ca Mântuitor personal.
Înnoirea omului prin naşterea din nou, a fost descoperită prima dată de către Mântuitorul, lui Nicodim, în Ioan 3:3-5.
Aici Domnul Isus îi spune lui Nicodim că fără naştere din nou nimeni nu poate avea viaţă divină, viaţă din Dumnezeu, şi prin urmare, fără naştere din nou, nimeni nu poate intra în Împărăţia lui Dumnezeu. Ioan 3:5; 10:10; 1Ioan 5:11-12.
De asemenea, prin naştere din nou, credinciosul se face părtaş unei naturi noi, unei firi dumnezeeşti, şi a unei vieţi noi, în şi prin Cel ce dă viaţa, prin Domnul Isus, Fiul lui Dumnezeu 2 Petru 1:4, astfel că prin Sângele Salvării omul devine o făptură nouă Efeseni 2:10; 4:24: 2 Cor. 5:17.
Naşterea din nou este nu numai necesară, dar este obligatorie pentru toţi aceia care vor să intre în Împărăţia lui Dumnezeu şi să-L vadă pe Domnul Ioan 3:7 „Trebuie să vă naşteţi din nou”.
Născut din "apă şi din Duh nu înseamnă născut din apa botezului, ci înseamnă născut din "apa Cuvântului Sfânt" şi din Duhul Sfânt.
Prin naşterea din nou, omul devine copil al lui Dumnezeu Ioan 1:12: 3: 3,5; 1 Ioan 3:1, cu drepturi depline în Împărăţia cerurilor . Moştenitori ai împărăţiei împreună cu Fiul, Romani 8:17, pe cînd, „Curvarii, stricaţii, cei lacomi de avere, închinătorii la idoli, ş.a. n-au parte de moştenire în Împărăţia lui Cristos, şi a lui Dumnezeu:” Efeseni 5:5.
Pentru că înainte de naşterea din nou, oamenii sunt:
Copii ai mâniei Efeseni 2:3
Fii ai neascultării Efeseni 2:2
Fii acestui veac Luca 16:8
Fii diavolului 1 Ioan 3:1o; Matei 23:13, Ioan 13:10.
Înainte de naşterea din nou, oamenii aparţin oricui, numai lui Dumnezeu nu.
Un om nenăscut din nou este mort faţă de Dumnezeu.
Iar după naşterea din nou, naştere care se produce atunci când Îl primeşte pe Fiul lui Dumnezeu ca Domn şi Mântuitor în viaţa personală, cănd este spălat de tate păcatele în sângele Mielului divin, în jertfa de la Golgota, omul devine copil al lui Dumnezeu, răscumpărat în jertfa de pe Calvar.
Deci, naşterea din nou este posibilă prin credinţa în Fiul lui Dumnezeu şi în jertfa Sa de pe Golgota.
Naşterea din nou nu este o operă a vreunui om ci este mai întâi voinţa lui Dumnezeu Ioan 1:13; Iacov 1:18 „El, de bună voia Lui, ne-a născut prin Cuvântul adevărului, ca să fim un fel de pârgă a făpturilor Lui”.
În al doilea rând este tot iniţiativa lui Dumnezeu, ca omul să se poată naşte din nou, în moartea şi în învierea Fiului Sfânt, a Domnului Isus Ioan 3:14-16; 1 Petru 1:3.
„Binecuvântat fie Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Cristos, care, după îndurarea Sa cea mare, ne-a născut din nou, prin învierea lui Isus Cristos din morţi, la o nădejde vie”.
Cum se poate naşte un om din nou?
Mai întâi prin credinţa în jertfa Fiului, credinţă care vine în urma auziri Cuvântului lui Dumnezeu Iacov 1:18; Ioan 3:5; 1 Petru 1:23.
Şi apoi prin Duhul Sfânt care foloseşte Cuvântul lui Dumnezeu pentru a străpunge inimile, pentru a convinge pe om de starea lui de păcat, aducându-l la pocăinţă şi determinându-l la naşterea din nou.
Aşa cum spune Apostolul pavel în Tit 3:5, şi Ioan 3:5,6 „Înnoirea făcută de Duhul Sfânt”.
Care sunt rezultatele naşterii din nou?
Primirea unui nume nou Efeseni 2:12.
Primirea unei vieţi noi Efeseni 2:5; 1 Ioan 5:12; Apoc. 1:18.
-în prezent o viaţă sub îngrijirea şi sub binecuvântarea Tatălui ceresc,
- şi în viitor, viaţa veşnică în prezenţa lui Dumnezeu, adică intrarea cu drepturi depline ca moştenitori în împărăţia lui Dumnezeu.
Primirea unei naturi noi, nu mai iubim firescul, ci iubim pe Dumnezeu, iubire care se manifestă prin dragosre de adunare, zel în rugăciune, iubirea Cuvântului lui Dumnezeu, iubirea aproapelui.
Biruinţa asupra ispitelor pe care ne-o dă Duhul sfânt care locuieşte în noi. Efeseni cap.1, 2.
Primirea unei minţi noi, care judecă lucrurile cu totul diferit, o minte care gândeşte duhovniceşte.
De aici şi termenul de pocăinţă care vine din grecescul "Metanoia" însemnând: schimbarea minţii.
„Când eraţi păgâni, ştiţi că vă duceaţi lşa idolii cei muţi, după cum eraţi călăuziţi 1 Cor. 1:12, şi vă înnoiţi în duhul minţii voastre Efeseni 4:23.
Un om născut din nou este însoţit de semne interioare şi exterioare, manifestate prin pace, bucurie, dorinţa de a face voia lui Dumnezeu, o vorbire duhovnicească, iubirea de fraţi, iubirea lucrării lui Dumnezeu.
Dovezile naşterii din nou:
Fiecare copil al lui Dumnezeu are o întreită dovadă:
CREDINŢA „Oricine crede că Isus este Fiul lui Dumnezeu, Cristosul este născut din Dumnezeu 1 Ioan 5:1 acesta este o dovadă lăuntrică, o dovadă personală.
Este relaţia directă a celui născut din nou cu Dumnezeu.
IUBIREA „Ori cine iubeşte, este născut din nou” 1 Ioan 4:7-11.
Aceasta este dovada care emană din interior spre exterior şi se manifestă faţă de toţi oamenii.
VIAŢA DIN BELŞUG. „Ori cine trăieşte în neprihănire este născut din Dumnezeu” 1 Ioan 2:29.
Aceasta este dovada exterioară manifestată prin faptele credinţei, şi prin ceea ce faci pentru Dumnezeu.
Numele celor născuţi din nou sunt scrise în cartea cerurilor, în cartea vieţii, tot aşa cum orice om născut pe pământ are numele scris în registrul naşterilor în primării.
1 Ioan 3:7-10; 1 Cor. 13: 1-3; Luca 10:20; Apoc: 20:15; Filip. 3:20.
Când conductorul vine noaptea să facă controlul biletelor de tren, nu pune lanterna asupra călătorului ci asupra biletului. Nu îl interesează dacă este bogat sau sărac, tânăr sau bătrân, învăţat sau mai puţin învăţat, ci, îl interesează dacă biletul este în regulă.
Tot aşa este şi călătoria spre cer.
Cei născuţi din nou sunt în trenul mântuirii care a plecat din gara Golgota cu destinaţia finală Cerul şi biletul de călătorie este unic, şi poartă un nume Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu.
De aceea nu vom putea spune niciodată lui Dumnezeu: Doamne priveşte la mine că sunt sfânt, vrednic sau desăvârşit, ci vom putea spune întotdeauna: Doamne, priveşte spre Domnul Isus, Fiul Tău, pentru că El a murit pentru mine, a murit în locul meu pe cruce, El este Mântuitorul meu, El este „Biletul” meu de călătorie spre cer.
A te întoarce la Dumnezeu, a crede în jertfa Domnului Isus şi să fii născut din nou, nu înseamnă că acuma eşti mai bun decât vecinul tău, sau de cât colegul tău, sau decât fratele tău, ci înseamnă că esti o făptură nouă, schimbată prin puterea Duhului sfânt, spălat în Sângele Sfânt al Mieleului Ceresc, adică eşti un om nou în Cristos.
Trăieşti o viaţă nouă, vorbeşti o limbă nouă ( şi nu este vorba de Vorbirea în alte limbi), ci de o vorbire duhovnicească, dreasă mereu cu sarea Duhului Sfânt.
Pentru a fi născut din nou sunt necesare două lucruri:
Mai întâi să-ţi recunoşti starea de păcat (dacă nu eşti păcătos nu ai nevoie de mântuire, aşa cum, dacă nu eşti bolnav nu ai nevoie de doctor).
Şi în al doilea rând să recunoşti în Isus Cristos pe Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii şi pe al tău personal.
Tot aşa cum fiecare individ vine pe lume în mod individual, tot aşa intrarea în cer se face în mod individual prin naşterea din nou a fiecărui individ în parte.
Cine nu se naşte din nou nu are viaţă din Dumnezeu.
Şi cine nu are viaţă din Dumnezeu nu poate să intre în prezenţa lui în Împărăţia cerurilor. Ioan 3:3.
Iar cine este născut din nou, are ca moştenire viaţa veşnică împreună cu Domnul Isus Cristos. 1 Petru 1:23.

Nici o lacrimă!

Pe bună dreptate spunea cineva că viaţa omului începe cu un strigăt şi se sfârşeşte cu un suspin.
Aşa a fost de la început.
Adam, când a deschis ochii pentru prima dată, după ce Creatorul i-a suflet suflare de viaţă, a strigat plin de bucurie: AVA, adică Tata; dar, apoi, datorită păcatului neascultării a fost nevoit să-şi ducă traiul, cu trudă şi cu suspinuri.
De câte ori nu a plâns Adam în cei 960 de ani pe care i-a trăit pe pământ despărţit de Creatorul său.
Câte lacrimi amare au vărsat ochii lui văzând pe fiul său pe Abel ucis de către fratele său Cain.
Avraam a plâns la mormântul Saarei.
Iosif a plâns la întâlnirea cu fraţii lui, aşa că l-a auzit Egiptul.
Domnul Isus, Mântuitorul a plâns pentru Cetate.
Dar a lâns şi în faţa mormântului lui Lazăr.
Şi aici Domnul a plâns nu pentru că Lazăr era mort, pentru că ştia că numai după câtena clipe Lazăr va ieşi din mormân viu.
Ci Domnul plângea din pricina necredinţei celor din jurul Său.
Astăzi suntem aici în faţa unui tablou care stârneşte lacrima.
Însă avem o nădejde vie. O nădejde bazată nu pe ritualuri nici pe mituri ci pe Adevărul lui Dumnezeu care spune în Apocalipsa 21:4 „Domnul va şterge orice lacrimă din ochii noştri şi moartea nu va mai fi. Nu va mai fi nici tânguire nici ţipăt, nici durere, pentru că lacrimile dintâi au trecut”.
Dar lacrimile ni le-a dat Creatorul.
Mai întâi ca să ţină globul ocular umed şi curat.
Dar în acelaşi timp, Domnul ne-a dat lacrima şi ca o supapă de eliberare.
De multe ori te podidesc lacrimile din pricina văii umbrelor morţii prin care treci pe pământul acesta.
Alteori din pricina durerilor, a suferinţelor, a întristărilor de tot felul.
Lacrimile sunt simbolul compasiunii „plângeţi cu cei ce plâng” spune Scriptura.
Apoi sunt lacrimi de căinţă. În Ps. 84:18 Cuvântul Domnului spune: „Domnul este aproape de cei cu inima înfrântă, şi mântuieşte pe cei cu duhul zdrobit”.
După o noapte plină de suferinţă şi lacrimi, vine o dimineaţă cu veselie.
Când Însuşi Domnul nostru Isus va şterge orice lacrimă din ochii noştri şi ne va muta din „valea” aceasta pe meleagurile cereşti în Casa Tatălui ceresc unde S-a dus să pregătească loc tuturor celor ce vor fi crezut în El.Ioan cap.14.

Păcatul

În general prin păcat, înţelegem călcarea dreptăţii şi Legii lui Dumnezeu.
Prin neascultare de poruncile lui Dumnezeu, prin săvârşirea unor fapte împotriva Legii lui Dumnezeu, omul se separă faţă de Dumnezeu, aşa cum zicea Vasile cel Mare.
Apostolul Pavel, inspirat de Duhul Sfânt spune în Efeseni 2:14, că păcatul este un zid de despărţire între om şi Dumnezeu.
Biblia ne arată că primul păcătos a fost Lucifer 1 Ioan 3:8 „Cine păcătuieşte este de la diavolul, căci diavolul păcătuieşte de la început” Observăm aici cuvântul „păcătuieşte”, la timpul prezent continuu. Pentru că diavolul păcătuieşte de la început şi continuă să păcătuiască atrăgând şi pe oameni în păcat.
Făcându-i să se îndepărteze de Creatorul, şi de binecuvântările cerului.
Cauza păcatului primar a fost mândria, dar şi puterea( diavolul fiind comandant de oşti cereşti, a avut sub comanda lui a treia parte dintre îngeri) Iar sursa mândriei a fost frumuseţea lui deosebită: Ezechiel 28:13,15,17, mândrie care a făcut din luceafărul Strălucitor, sau fiu al zorilor aşa cum îl numeşte Isaia 14:21, un Satan= adversar, sau diavol= uzurpator, calomniator, sau apolion= distrugătorul.
Tot Biblia ne arată că păcatul a intrat în lume prin neascultarea de Dumnezeu a primilor doi oameni creaţi de Dumneueu, Adam şi Eva, ispitiţi fiind de diavolul, care luând forma şi chipul unui şarpe, a reuţit să strecoare în inima lor sămânţa îndoielii Gen.3:1b, sau sămânţa necredinţei şi a neascultării Gen.3:1-5.
Şarpele, în cazul prezentat în Genesa, a fost un instrument în mâna vicleană a diavolilui: Ioan 8:44; Rom. 16:20; 2 Cor. 13:3; Apoc. 12:9.
Păcatul primilor oameni a primit un caracter grav prin faptul că nu au ascultat de poruncile lui Dumnezeu. Gen.2:16-17.
Păcatul lui Adam demonstrează faptul că omul este responsabil de toate acţiunile sale şi că nu poate scăpa de răspunderea ce apasă asupra lui, ori de câte ori încalcă poruncile şi voinţa lui Dumnezeu.
Experienţa din Eden, lăsată de Dumnezeu, scrisă în cartea Genesei 3, ne demonstrează subtilitatea şi metodele utilizate de Cel rău, pentru ispitirea omului în vederea păcătuirii.
Modul cum se îmbracă pentru a se apropia de oameni, în şarpe, sau chiar în înger de lumină 2 Cor.11:14.
Utilizând Cuvântul lui Dumnezeu pentru a-I schimba înţelesul Ispitirea Domnului Isus. Matei Capitolul 4.
Strecurând în sufletele oamenilor otrava îndoielii, sau sămânţa necredinţei: "oare a zis Dumnezeu?"
Pune la îndoială autoritatea lui Dumnezeu, Caracterul Sfânt şi Drept al lui Dumnezeu.
Prin diferite mijloace, Satana aruncă asupra omului, vraja ispitei, din care se poate trezi prea târziu, după ce a săvârşit păcatul, dacă nu veghează. În urmă constată cu durere goliciunea şi ruşinea adusă de păcat, ca şi Adam şi Eva în Grădina Edenului.
Diavolul a pătruns în locurile cele mai sfinte:
În Eden, în cer la sfatul lui Dumnezeu Iov 1:6, deasemenea are acces şi astăzi în cer la Domnul unde se duce ca Pârâş al fraţilor Domnului Isus.
În Epistola sobornicească a lui Ioan 2:16 ni se arată că sunt cel puţin trei căi prin care omul în neveghere poate fi ispitit:
Prin pofta firii, sau tentaţia trupească,
Prin pofta ochilor,
Prin mândrie, prin dorinţa de a se arăta, prezenta mai presus de ceea ce este, sau chiar lăudându-se mereu cu ceea ce este la un moment dat.
Domnul Isus, era om şi Dumnezeu în acelaşi timp, dar niciodată nu S-a lăudat nici cu ceea ce Era, şi nici cu minunile pe care le săvârşea, cu toate că avea tot dreptul.
Porţile de intrare ale ispitei în inima omului sunt cele cinci simţuri:
Văzul, auzul, mirosul, pipăitul, şi gustul.
Toate acestea pot trezi firea omului, prin neveghere, ducând astfel la despărţire de sfinţenia lui Dumnezeu.
Urmări imediate ale păcatului.
Osândirea şarpelui şi a diavolului Gen 3:14-15; Luca 10:18; Rom. 16:20; apoc. 12:9; 20:1-3.
Osândirea femeii Gen. 3:16, să nască în dureri şi suferinţă şi să fie supusă bărbatului.
Osândirea omului Gen.3:17. "...cu multă trudă să-ţi scoţi hrana din pământ în toate zilele vieţii tale."
Moartea spirituală, despărţirea de Dumnezeu, degradarea naturii sale (omul a pierdut chipul lui Dumnezeu prin faptul că Duhul lui Dumnezeu, întristat fiind, a părăsit pe om).
Moartea fizică. Dumnezeu l-a creat pe om pentru ca să se bucure de creaţiunea minunată a lui Dumnezeu şi să trăiască veşnic. Dar din pricina păcatului, omul s-a confruntat cu moartea, până în zilele noastre şi până la judecata finală.
Osândirea pământului Gen.3:18, apar spinii şi pălămida, apar fel de fel de cataclisme, potopul, foamete, foc din cer, erupţii vulcanice, cutremure, furtuni uriaşe, etc.
Urmări îndepărtate.
Veţi cunoaşte binele şi răul şi veţi fi ca Dumnezeu, le spunea diavolul celor doi în Eden.
Omul a ajuns să cunoască binele şi răul, dar niciodată nu a reuşit să împlinească binele şi nici să stăvilească răul.
Despărţire veşnică de Dumnezeu, prin moartea a doua, suferinţă veşnică în focu iadului Apoc. 20:14, 15.
Judecata lui Dumnezeu.
Dumnezeu pune înaintea omului două alternative: despărţit de păcat în prezenţa veşnică cu Dumnezeu, sau în păcat despărţit de Dumnezeu veşnic.
Deuteronom 30:15 „Iată, omule, îţi pun astăzi înainte răul şi moartea, binele şi viaţa, tu alege.” Eu te sfătuiesc zice Domnul, să alegi binele ca să-ţi meargă bine, şi să alegi viaţa ca să trăieşti.
Aici se arată marea dreptate şi dragoste a lui Dumnezeu, lăsându-l oe om să aleagă singur calea pe care vrea să meargă în veşnicie.
Spre exemplu: Iuda Iscarioteanul cel ce L-a vândut pe Domnul şi Pilat cel ce L-a condamnat pe Mântuitorul au ales singuri calea cu toate că au fost avertizaţi:
Iuda prin cuvintele Mântuitorului Ioan 13:21-30
Pe Pilat prin visul soţiei sale Matei 27:19.
Cu toate că păcatul a intrat în lume prin Adam şi prin Eva, condamnarea omului nu se va face prin păcatul lor, nici pentru păcatul lui Iuda sau al lui Pilat, nici măcar pentru păcatul vreunei rude de ale noastre, ci fiecare individ va fi judecat pentru păcatele sale personale.
Mântuirea este personală şi nu se transmite nici prin tradiţii nici prin obiceiuri ci se primeşte personal, direct de la Domnul Isus prin credinţa în jertfa Sa de la Golgota şi prin umblarea pe Calea Lui, în curăţenie sufletească, fără păcat.
Omul are prin creaţie propria sa voinţă, şi de această voinţă depinde mântuirea lui Ioan 3:16, 37; 7:17; Apoc. 22:11.
Dumnezeu, însă, vrea ca toţi oamenii să vină la pocăinţă şi să nu fie judecaţi 1 Tim.2:4, 6; Ezechiel 18:23;Tit 2:11; 2 Petru 3:9.
Când va înceta să mai fie păcat pe pământ?
Când Satan va fi legat Apoc.20”
Când Satan împreună cu toţi cei ce nu L-au primit pe Domnul ca Mântuitor personal, vor fi judecaţi şi aruncaţi în iazul de foc din pricina necredinţei şi a păcatelor în care au trăit Apoc. 14:10; 21:8.
În domnia de o mie de ani, când Satan va fi legat, ispita va mai fi datorită existenţei firii pământeşti Iacov 1:12-15, dar va fi mai uşor de biruit pentru că ispititorul va fi legat.
Pârâşul nostru va fi alungat pentru totdeauna de la faţa lui Dumnezeu. Apocalipsa 12:10
Fapte. 3:37-39:
„Dar, Acela, pe care L-a înviat Dumnezeu, n-a văzut putrezirea. Să ştiţi dar, fraţilor, că în El vi se vesteşte iertarea păcatelor. Şi oricine crede, este iertat prin El, de toate lucrurile de care n-aţi putut fi iertaţi prin Legea lui Moise”.
Oricine crede în Domnul Isus şi în jertfa Sa, are păcatele iertate, şi deasemenea are viaţa veşnică asigurată (dacă urmează Calea Lui), prin Cel ce a biruit moartea, prin Domnul Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu, Mântuitorul lumii. Când vei citi acest material, te sfătiuesc să-ţi predai viaţa în mâinile Domnului Isus, ca să fii iertat de toate păcatele şi să primeşti în dar viaţa veşnică.

Pregăteşte-te să te-ntâlneşti cu Domnul
Matei 25:1-13
"Atunci împărăţia cerurilor se va asemăna cu zece fecioare, care şi-au luat candelele, şi au ieşit în întâmpinarea Mirelui.
Cinci din ele erau nechibzuite, şi cinci înţelepte. Cele nechibzuite, când şi-au luat candelele, n-au luat cu ele untdelemn; dar cele înţelepte, împreună cu candelele, au luat cu ele şi untdelemn în vase. Fiindcă mirele zăbovea, au aţipit toate, şi au adormit.
La miezul nopţii, s-a auzit o strigare: "Iată mirele, ieşiţi-i în întâmpinare!"
Atunci toate fecioarele acelea s-au sculat şi şi-au pregătit candelele.
Cela nechibzuite au zis celor înţelepte: "Daţi-ne din untdelemnul vostru, căci ni se sting candelele."
Cele înţelepte le-au răspuns: "Nu; ca nu cumva să nu ne ajungă nici nouă nici vouă; ci mai bine duceţi-vă vă la cei ce vând untdelemn şi cumpăraţi-vă."
Pe când se duceau ele să cumpere untdelemn, a venit mirele: cele ce erau gata, au intrat cu el în odaia de nuntă, şi s-a încuiat uşa.
Mai pe urmă, au venit şi celelalte fecioare, şi au zis: "Doamne, Doamne, deschide-ne!"
Dar el, drept răspuns, le-a zis: "Adevărat vă spun, că nu vă cunosc!"
Vegheaţi dar, căci nu ştiţi ziua, nici ceasul în care va veni Fiul omului."
Domnul Isus Cristos, stătea într-una din zile pe Muntele Măslinilor, împreună cu ucenicii Săi şi ca de obicei, Învăţătorul Ceresc, le vorbea despre lucruri nădăjduite, despre lucruri pe care nu le puteau vedea cu ochii de carne, şi anume despre Împărăţia lui Dumnezeu.
De fapt, ori de câte ori rămânea cu ucenicii, Domnul Isus le vorbea mereu despre lucruri cereşti. Şi de data aceasta, Domnul le povestea de acasă!
Se făcuse seară şi undeva mai jos în vale, se vedea o casă luminată mai deosebit decât toate celelalte şi parcă mai împodobită decât toate casele dinprejur.
Valul de oameni care se perindau în preajma casei arătau că în curând avea să se petreacă ceva deosebit, arăta că în curând avea să-şi facă apariţia un alai de nuntă.
Pentru că în Ierusalim, ca şi în multe părţi ale orientului, nunţile au loc seara, când mirele merge să-şi întâlnească mireasa la casa părinţilor ei, şi apoi, cu alai de sărbătoare mireasa este condusă în casa mirelui unde are loc nunta propriu zisă.
Aşa se face că pe când Domnul Isus privea la cei ce aşteptau venirea mirelui, se agitau în aşteptarea mirelui, le spune ucenicilor Săi „pilda celor zece fecioare”, ilustrând prin experienţa lor, experienţa Bisericii, la venirea Marelui Mire Ceresc, cu alai îngeresc, să-Şi ducă mireasa pe care a iubit-o până la sacrificiu, în casa pe care i-a pregătit-o sus în cer lângă Tatăl.
Prin pilda celor zece fecioare, Domnul Isus a arătat ucenicilor, dar şi tuturor celor ce aşteaptă venirea Mirelui, starea Bisericii la momentul marelui eveniment.
Întocmai ca în pildă, unde toate cele zece fecioare aşteptau venirea mirelui, ca să intre o dată cu el în camera de nuntă şi toate aveau candelele aprinse şi vase pentru untdelemn de rezervă,
tot aşa este şi cu Biserica Domnului care trăieşte chiar perioada de aşteptare a Mirelui Ceresc.
Pentru un timp nu s-a observat nici o deosebire între fecioarele care aşteptau mirele.
Spune Cuvântul Sfânt în versetul 1 că: „...zece feciore şi-au luat candelele, şi au ieşit în întâmpinarea mirelui”. Deci toate aşteptau întâlnirea cu mirele. Toate erau dornice să petreacă la sărbătoarea nunţii.
Iar în versetul 5: se spune: „Fiindcă mirele zăbovea, au aţipit toate şi au adormit”.
Până aici nici o deosebire între ele!
Aşa este şi cu Biserica: Toţi au auzit de apropiata revenire a Mirelui şi plini de încredere, plini de speranţă aşteaptă marele eveniment.
Toţi cunosc Sfintele Scripturi!
Ba, încă unii mai ştiutori decât alţii îi atacă pe ceilalţi spunând că nu ştiu să citească corect Numele Domnului.
Şi totuşi, pentru că timpul de aşteptare se lungeşte, credinţa multora este pusă la încercare.
Credinţa multora se clatină.
Şi majoritatea credincioşilor intră într-o stare de aţipire, într-o stare de adormire.
Iar când se va auzi strigarea „Iată Mirele, ieşiţi-i în întâmpinare” mulţi nu vor fi gata.
Mulţi nu mai au untdelemn în vasele de rezervă.
Şi candelele multora abia dacă mai pâlpâie.
Tocmai de aceea Duhul Sfânt vrea să ne trezească astăzi din starea de somnolenţă şi ne îndeamnă să ridicăm privirea spre cer, de unde vine Mirele.
Se spune că un necredincios, vrând să-şi bată joc de un credincios, aşa cum dese ori se întâmplă, l-a întrebat:
Nu-i aşa că vrei să ajungi în cer?
Dar oare ce fel de loc este cerul?
Şi cum o fi acolo? În batjocoră!
Atâta pot să-ţi spun, i-a răspuns credinciosul, că cerul este un loc pregătit pentru oameni pregătiţi.
Inspirat de Pilda celor zece fecioare şi de cuvântul acesta, eu mi-am intitulat predica din ...... aceasta, Pregăteşte-te să te-ntâlneşti cu Domnul. Pentru că cerul este un loc pregătit pentru oameni pregătiţi!
Aşa cum spunea şi profetul Amos poporului lui israel în cap. 4:12b „... Israele, pregăteşte-te să întâlneşti pe Dumnezeul tău”. Tot astfel Duhul Sfânt strigă bisericii astăzi mai mult ca oricănd. Pregăteşte-te să te-ntâlneşti cu Domnul tău. Mireasă, scumpă şi aleasă, pegăteşte-te să te-ntâlneşti cu Mirele tău, care vine şi nu zăboveşte!
Pentru Domnul Isus, cerul, locul acela minunat, pe care l-a creat El însuşi, şi pe care-l cunoaşte atât de bine, era mai frumos şi mai de preţ decât toate comorile de pe pământ.
Vă aduceţi aminte că atunci când Satan L-a ispitit pe Domnul în pustie, L-a urcat, spune Cuvântul Sfânt în Matei 4:8,9 „pe un munte foarte înalt, I-a arătat toate împărăţiile lumii şi strălucirea lor, şi I-a zis: toate aceste lucruri Ţi le voi da Ţie, dacă Te vei arunca cu faţa la pământ, şi Te vei închina mie”.
Însă pentru Domnul nu era nimic mai frumos şi mai de preţ decât cerul, decât casa despre care le povestea mereu ucenicilor.
De aceea a considerat că este bine să ne îndrepte dorul şi dragostea după cer, ca după o fericire veşnică, ca după o comoară nepreţuită.
„Mă duc să vă pregătesc un loc, zice Domnul, şi după ce îl voi pregăti, voi veni să vă iau, ca acolo unde sunt Eu să fiţi şi voi”.
Dar cine nu se pregăteşte nu va inta acolo.
Nici eu , nici tu, dacă nu stăm în veghere, dacă nu ne verificăm mereu candelele inimii şi dacă nu ne luăm untdelemn de rezervă. Dacă nu ţii flacăra Duhului Sfânt aprinsă, nu vei vedea pe Domnul!
Pregăteşte-te ,dar să te-ntâlneşti cu Domnul.
Pregăteşte-te că Domnul te aşteaptă.
În întunericul nopţii, toate cele zece fecioare aşteaptă să vină mirele ca să poată intra împreună la ospăţul nunţii.
Toate mărturisesc a fi creştine.
Toate au o chemare specială la nuntă.
Toate au un nume deosebit.
Fiecare dintre ele are o candelă aprinsă.
Şi toate ştiu că sunt chemate să facă o slujbă înaintea Domnului.
În nădejde toate aşteaptă venirea Mirelui ceresc, a Domnului Isus Hristos.
Dar nu toate sunt pregătite să intre în prezenţa Domnului.
Uitaţi-vă împreună cu mine în pilda Domnului, toate cele zece fecioare sunt luate prin surprindere.
Pentru că toate au aţipit, aşa cum spune Domnul.
Dar pentru cele se sunt nepregătite, surprinderea este mult mai mare pentru că ele rămân în faţa uşii încuiate.
Biserică!
Pregăteşte-te să te-ntâlneşti cu Domnul.
Mulţi, luaţi prin surprindere, vor zice în ziua aceea: Doamne deschide-ne!
Cine sunteţi voi? Se va auzi glasul Mirelui dinlăuntru.
Doamne! „Noi suntem cele, noi suntem cei ce am mâncat şi am băut în faţa Ta. În uliţele noastre ai învăţat norodul”Îţi mai aduci aminte?
Doamne, Doamne! N-am proorocit noi în Numele Tău?
N-am scos noi draci în Numele Tău?
N-am făcut noi multe minuni în Numele Tău Doamne?
Şi acum Doamne, Tu, ne întrebi cine suntem?
„Vă spun, zice Domnul, din spatele uşii încuiate, că nu ştiu de unde sunteţi şi nici cine sunteţi. Depărtaţi-vă de la mine căci nu vă cunosc.”Luca 13:26-27; Matei 7:22.
Fr. şi s. în Domnul, Duhul Sfânt ne spune astăzi cu tărie fiecăruia dintre noi, da, fiecăruia în parte: Pregăteşte-
te să te-ntâlneşti cu Domnul tău.
Cu atât mai mult cu cât miezul nopţii de păcat, ora H, ora sosirii Mirelui este tot mai aproape, tot mai aproape....
(Înainte vreme, când nu erau atâtea mijloace de informare, când nu erau atâtea ceasuri, era un sigur orologiu undeva într-un turn, cei ce făceau rondul de noapte, strigau din când în când: dormiţi, este ora h.)
Aşa s-a făcut strigarea nu demult şi s-a anunţat că mai este puţin din noapte şi vine Domnul!
Şi vă spun cum am înţeles eu lucrul acesta:
Am auzit o ştire pe media, care spunea aşa: Într-o capitală europeană, şi anume în Amsterdam, s-a legalizat prostituţia, sexul, în locuri publice, adică oriunde.
Eu văd în aceasta o umbră a Sodomei şi Gomorei, cele două cetăţi din câmpie pe care Dumnezeu le-a ascuns de faţa S-a la 400 de metri pe fundul Mării Moarte. Din pricina păcatului grozav, Dumnezeu nu a mai vrut să se vadă nici măcar un ciob din cele două cetăţi.....
Tot aşa, cum a spus celor două cetăţi, în curând Domnul Dumnezeu din cer va zice lumii acesteia: Ajunge! Ajunge atâta păcat! Căci iată zice Cuvântul Domnului în Isaia 60:2: „Căci iată întunericul acopere pământul, şi negură mare popoarele; dar peste tine Biserică răsare Domnul, şi slava Lui se arată peste tine”.
Fr. şi s. Maranata! Vine Domnul!
Şi Duhul Sfânt strigă: Deşteptare! „Iată Mirele ieşiţi-i în întâmpinare”.
Staţi treji, vegheaţi! Doamne ajută-ne!
Pentru că nu se poate ca trezindu-te atunci când se va auzi glasul Arhanghelului şi trâmbiţa lui Dumnezeu, nu se poate, ca abia atunci să începi să-ţi cauţi vasul cu untdelemn de rezervă, abia atunci să vezi că flacăra în candela ta nu mai arde, abia atunci să te duci să-ţi cumperi untdelemn. Abia atunci să te duci să te-mpaci cu aproapele tău...
Adică, nu poţi ţine pe Domnul Isus Cristos înafara vieţii tale aici pe pământ şi totuşi să fii cu El în ceruri.
V-a zice cineva: Dar Îl am pe Domnul în inimă, cred în jertfa Lui!
Da! Îl ai pe Domnul, dar pe fratele tău nu poţi să-l suporţi lângă tine.
Îl ai pe Domnul, dar pe fratele tău nu poţi să-l iubeşti.
Îl ai pe Domnul, dar atunci când îl auzi predicând pe fratele tău, tu ieşi afară pentru că nu-l suporţi.
Îl ai pe Domnul! Ţi se pare că-L ai pe Domnul.
Dar în realitate eşti ca una din cele cinci fecioare neînţelepte.
Ai fost cândva plin de râvnă pentru Domnul, ţi-ai iubit fraţii, ai fost în dragostea dintâi, ai avut untdelemn de rezervă, flacăra Duhului ardea în inima ta.
Dar acum?
Acum, în ce stare eşti?
În zare se vede alaiul îngeresc, care însoţeşte pe Marele Mire ceresc.
Pregăteşte-te să te-ntâlneşti cu El.
„Scoală-te luminează-te! Căci lumina ta vine, şi slava Domnului răsare peste tine! Spune Cuvântul Domnului prin profetul Isaia cap.60:1
Mă rog ca Domnul să facă cuvintele acestei predici o alarmă, ca un clopoţel în inima noastră care să sune deşteptarea în fiecare clipă pentru că nu o cunoaştem pe cea a venirii Mirelui.
Parafrazând cuvintele profetului Amos, spun şi eu în încheiere: Omule, oricine ai fi, pregăteşte-te să te-ntâlneşti cu Dumnezeul tău.
Mireasă, scumpă, pregăteşte-te să te-ntâlneşti cu Murele tău care vine şi nu mai zăboveşte!
Maranata! Da! Domnul Isus vine!

Pacea care vine de sus. Ioan 14:15-27
"Dacă Mă iubiţi, veţi păzi poruncile Mele. Şi Eu voi ruga pe Tatăl, şi El vă va da un alt Mângâietor, care să rămână cu voi în veac; şi anume, Duhul adevărului, pe care lumea nu-L poate primi, pentru că nu-L vede şi nu-L cunoaşte; dar voi Îl cunoaşteţi, căci rămâne cu voi, şi va fi în voi.
Nu vă voi lăsa orfani, Mă voi întoarce la voi. Peste puţină vreme, lumea nu Mă mai vedea, dar voi Mă veţi vedea; pentru că Eu trăiesc şi voi veţi trăi.
În ziua aceea, veţi cunoaşte că Eu sunt în Tatăl Meu, că voi sunteţi în Mine, şi că Eu sunt în voi.
Cine are poruncile mele şi le păzeşte, acela Mă iubeşte; şi cine Mă iubeşte, va fi iubit de Tatăl Meu. Eu îl voi iubi şi Mă voi arăta lui."
Iuda Iscarioteanul, I-a zis: "Doamne, cum se face că Te vei arăta nouă şi nu lumii?"
Drept răspuns, Isus i-a zis: "Dacă Mă iubeşte cineva, va păzi cuvântul Meu, şi Tatăl Meu îl va iubi. Noi vom veni la el, şi vom locui împreună cu el.
Cine nu Mă iubeşte, nu păzeşte cuvintele Mele. Şi cuvântul pe care-l auziţi, nu este al Meu, ci al Tatălui care M-a trimis.
V-am spus aceste lucruri cât mai sunt cu voi.
Dar Mângâietorul, adică Duhul Sfânt, pe care-L va trimite Tatăl, în Numele Meu, vă va învăţa toate lucrurile, şi vă va aduce aminte de tot ce v-am spus Eu.
Vă las pacea, vă dau pacea Mea. Nu v-o dau cum o dă lumea.
Să nu vi se tulbure inima, nici să nu se înspăimânte."

După ce ne spune Domnul Isus: „să nu vi se tulbure inima, aveţi credinţă în Dumnezeu şi aveţi credinţă în Mine, adică rămâneţi în pace, pentru că Eu Mă duc la Tatăl” Domnul Isus ne dă o speranţă.
Ne dă o mângâiere, spunându-ne: nu voi lăsa singuri.
Mă voi întoarce la voi şi voi rămâne cu voi până la sfârşitul veacului.
Dar până atunci vă voi trimite Duhul Sfânt care vă va fi mângâietor în toate zilele.
Mângâietorul, adică Duhul Sfânt făgăduit de Domnul Isus, şi trimis la Cincizecime, cu adevărat ne dă liniştea şi pacea pe care de multe ori nici nu o sesizăm.
De multe ori punem pe seama noastră liniştea din suflet.
De multe ori spunem: M-am liniştit, uitănd să privim spre Cel ce cu adevărat ne dă pacea, mângâierea şi liniştea deplină, adică Duhul Sfânt, care este în noi.
Uitaţi-vă cu băgare de seamă la cei din lume:
Ei nu au linişte, nu au pace, nu mai ştiu ce să mai facă, se sperie de orice zvon, se frământă pentru toate lucrurile, pentru că lumea nu are un mângâietor aşa cum avem noi pe Duhul Sfânt. Psalmul 46:6 "Neamurile se frământă, împărăţiile se clatină..."
De altă parte zice Domnul Isus în versetul 27:"Vă las pacea, vă dau pacea Mea..."
Aici Domnul Isus ne promite o pace gata pregătită pentru noi.
O pace care întrece orice pricepere.
Nimic nu mai trebuie să adăugăm la pacea Domnului Isus, doar să-L primum pe El ca Domn în vieţile noastre şi El vine cu pacea Sa.
Cine are pe Domnul are pacea. Pentru că El este cf. Isaia 6:9. Domnul Păcii. Şi El o împarte cui voieşte.
O vrei şi tu? Spune-I Domnului Isus: da vreau şi eu pacea Ta Doamne.
Şi El îţi va da o pace care întrece priceperea celor pricepuţi.
O pace care îţi aduce linişte în furtună. Ex Furtuna pe mare: Domnul dormea. Avea pace. O pace pe care vrea să ţi-o dea şi ţie.
O pace care măreşte credinţa.
O pace care nu durează o zi, o săptămână sau o lună, ci o pace care dăinuieşte veşnic.
Pentru că niciodată Domnul nu ia înapoi ceea ce oferă cu atâta plăcere.
Să-L rugăm pe Domnul păcii să ne dea şi nouă pacea aceasta care izvorăşte din El