„Acum vă vorbesc desluşit...”
Ioan 16:25.33
"V-am spus aceste lucruri în pilde. Vine ceasul când nu vă voi mai vorbi în pilde, ci vă voi vorbi desluşit despre Tatăl.
În ziua aceea, veţi cere în Numele, şi nu vă zic că voi ruga pe Tatăl pentru voi. Căci Tatăl însuşi vă iubeşte, pentru că M-aţi iubit, şi aţi crezut că am ieşit de la Dumnezeu.
Am ieşit de la Tatăl, şi am venit în lume; acum las lumea, şi Mă duc la Tatăl."
"Ucenicii Săi au zis: "Iată că acum vorbeşti desluşit, şi nu spui nici o pildă.
Acum cunoaştem că ştii toate lucrurile, şi n-ai nevoie să Te întrebe cineva; de aceea credem că ai ieşit de la Dumnezeu."
"Acum credeţi? Le-a răspuns Isus.
Iată că vine ceasul, şi a şi venit, când veţi fi risipiţi fiecare la ale lui; şi pe Mine Mă veţi lăsa singur; dar nu sunt singur, căci Tatăl este cu Mine.
V-am spus aceste lucruri ca să aveţi pace în Mine. În lume veţi avea necazuri; dar îndrăzniţi, Eu am biruit lumea."
Nu vreau să propovăduiesc o Evanghelie a bunăstării, pentru că Însuşi Domnul Isus a zis: în versetul 33”..în lume veţi avea necazuri...”
Cât timp ve-ţi fi în lume, nu veţi fi scutiţi de boli, de lupte, de suferinţe, de lipsuri...
Dar Eu, le-am biruit pe toate , zice Domnul!
Într-o lume care a devenit tot mai ostilă omului în general, şi credinciosului în mod special, Domnul Isus ne spune: „veniţi la Mine”.
Căutaţi-Mă pe Mine, urmaţi-Mă pe Mine şi Eu zice Domnul vă voi da odihnă şi linişte sufletului dar şi trupului vostru.
V-am vorbit destul în pilde!
Acum vă vorbesc desluşit.
Şi tocmai pentru că vă vorbesc clar, desluşit, voi nu mai puteţi adăuga nimic, nu mai puteţi interpreta cuvintele Mele după cum voiţi, zice Domnul, V.25
Iar versetele 26-27 spun clar că: „de acum, ve-ţi veni înaintea Tatălui cu cererile voastre, şi Tatăl se va pleca spre voi ca să vă asculte şi să răspundă cererilor voastre, nu numai pentru că Eu voi mijloci pentru voi, nici nu va fi nevoie, pentru că Însuşi Tatăl vă iubeşte fiindcă voi M-aţi iubit pe Mine, şi aţi crezut că sunt Fiul Său!”
Iar ultimul verset, v. 33, spune aşa: „V-am spus aceste lucruri tocmai ca să staţi liniştiţi la adăpostul Meu pentru că Zice Domnul: „ în lume ve-ţi avea necazuri; dar îndrăzniţi, spuneţi-Mi Mie, şi Eu împreună cu Tatăl voi rezolva problemele voastre pentru că sunt Biruitorul lumii”
-În lume ve-ţi avea lipsuri de tot felul, dar pământul cu tot ce cuprinde el, este al Meu Ps.24, tocmai de aceea pâinea de pe masa voastră nu va lipsi niciodată, niciodată!
-În lume ve-ţi avea multe lupte dar voi să staţi liniştiţi la umbra aripilor Mele, şi Eu voi lupta pentru voi. Exod 14:14.
-În lume ve-ţi avea suferinţe, ve-ţi avea dureri, ve-ţi avea boli, dar să ştiţi că şi pe acelea le-am biruit şi le-am luat cu Mine pe cruce.
Le-am purtat Eu în locul vostru, şi încă le mai port!
De aceea vă zic: îndrăzniţi!
Spuneţi-mi Mie durerea voastră şi Eu voi turna leac alinător.
O cântare zice: „Nu mai spune a ta durere frate nimănui”
Spunei-o Domnului.
Spune-Mi Mie, zice Domnul, necazul tău, suferinţa ta, dutrerea ta.
Şi Eu, Cel ce am biruit lumea cu necazurile, cu bolile, cu suferinţele, cu ispitele şi cu păcatele ei, Eu îţi voi da biruinţă şi ţie.
Nu-ţi cer altceva în schimb, decât CREDINŢA zice Domnul în versetul 31.
Şi zic: Domnul să ne mărească credinţa.

Doctrina despre om
Omul a fost creat în urma unei hotărâri speciale luată de Dumnezeu. Genesa 1:26: „Apoi Dumnezeu a zis: să facem om după chipul Nostru, după asemănarea Noastră”.
Dumnezeu l-a creat pe om modelându-l cu mâinile Sale, din ţărâna pământului, şi apoi i-a suflat în nări suflare de viaţă. Astfel omul s-a făcut un suflet viu. Gen. 2:7.
Omul este o fiinţă deosebită de cea a îngerilor.
El este obiectul dragostei nemărginite a Creatorului. Ioan 3:16. „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea încât a dat pe Singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară ci să aibă viaţa veşnică.”
Se deosebeşte de îngeri prin faptul că pe lângă duh, mai are şi suflet şi trup material., aşa cum îngerii nu au.
Dacă pe îngeri, Dumnezeu i-a creat la Cuvântul Său pentru ca să-I slujească, pe om Domnul Dumnezeu l-a creat, modelat din ţărână pentru ca să se bucure împreună de toată creaţia.
Şi dacă toate celelalte vieţuitoare au fost create la Cuvântul lui Dumnezeu, omul este singura fiinţă creată cu mâinile, modelată din pământ.
Genesa 1:20-24.
Atât Vechiul Testament cât şi Noul Testament Genesa 1:27; 2:7; Fapte. 17:26, arată că neamul omenesc îşi trage obârşia dintr-un singur om, creat nemijlocit de Dumneueu.
Adam este o persoană istorică ce a trăit pe pământ, fiind primul om şi tatăl întregii omeniri.
Omul este prezentat în Biblie ca fiind creat după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu Genesa 1:26-27; 5:1; 9:6; 1 Cor.11:7, Desigur nu este virba de o asemănare fizică 1 Cor. 11:7, pentru că Dumnezeu este Duh, ci este vorba de următoarele asemănări:
Dumnezeu este trinitate: Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt., tot aşa este şi omul creat, trinitate: trup, suflet şi duh.
Din punct de vedere al raţiunii, Duhul pus de Dumnezeu în om, i-a dat însuşiri dumnetzeieşti : conştiinţă de sine, sentimente, voinţă, libertate de alegere a drumului în viaţă.
Din punct de vedere al predispoziţiei morale, omul poate ajunge la cele mai înalte trepte ale sfinţeniei. 1 Ioan 3:2 „...Dar ştim că atunci când se va arăta El, vom fi ca El; pentru că Îl vom vedea aşa cum este.”
Omul are posibilitatea să cunoască binele şi răul, poate să fie moral, sau nu: Genesa 1:31; Habacuc 1:13, Efeseni 4: 23-24.
Conştiinţa este glasul lui Dumnezeu în om.
Din punct de vedere al libertăţii de gândire, de voinţă, omul este o fiinţă liberă să aleagă o cale a vieţii sale, şi nu un robot, şi nici un animal pe care-l struneşti cu zăbala, şi nici un animal instinctual.
Din punct de vedere al sentimentelor, omul poate iubi pe Dumnezeul Creator, pe care nu L-a văzut niciodată, şi poate iubi pe semenii săi, chiar şi pe vrăşmaşi dacă pe tronul inimii lor este împărat, Domnul Isus.
Din punct de vedere al duhului sau nemuritor, omul poate moşteni viaţa veşnică.Ioan 6:33,35,40,54; Ioan10:10.
Cele trei părţi componente ale omului:
Trupul omului:
Din punct de vedere biblic, corpul omenesc poate avea trei asemănări:
Ca o casă 2 Cor.5:1, sau ca un cort în care călătorim o vreme pe pământ Isaia 38:12; 2 Petru 1:12.
Ca un înveliş pentru suflet şi duh Daniel 7:15-28.
Ca un templu din punct de vedere al consacrării pentru Dumnezeu 1 Împăraţi 8:27-28; Ioan 21:21; 2 Cor. 5:19.
Corpul omenesc este opera lui Dumnezeu şi trebuie să fie păstrat şi prezentat Stăpânului, curat şi sfânt 1 Cor. 6:20; Romani 12:1.
Trupul este pământesc, supus putrezirii 1 Cor. 15:47.
Este un trup al umilinţei Filipeni 3:21
Este plin de slăbiciuni 1 Cor. 15: 53.
Credinciosul, însă, aspiră după un trup cerescn nesupus putreziriin un trup nemuritor, nesupus legilor naturale, aşa cum este Trupul Domnului Isus după înviere. Romani 8:11; 2 Cor 5:5.
Duhul omului.
Duh- limba slavonă
Spirit- limba latină
Pneuma –limba greacă
Ruqh- limba ebraică
Duhul reprezintă suflarea de viaţă primită de la Dumnezeu Iov 32:8. Duhul pus de Dumnezeu în om este principiul de viaţă, sau impulsul superior care activează funcţiile sufleteşti, imprimându-le superioritate faţă de celelalte vieţuitoare.
Duhul înnobilează sufletul, făcând ca facultăţile lui să nu fie simple manifestări instinctuale.
Duhul ne leagă de Dumnezeu şi de lumea spirituală, nevăzută.
Prin el putem cunoaşte pe Dumnezeu şi putem avea părtăşie cu El.
Duhul are cel puţin două funcţii distincte care îl ajută pe om să deosebească binele de rău şi să intre în legătură cu Dumnezeu, prin conştiinţă şi prin credinţă.
În mod deosebit, Duhul Sfânt călăuzeşte duhul omului spre însuşirea celor nouă caracteristici ale roadei Sale Galateni 5:22 (dragoste, bucurie, pace, îndelungă răbdare, bunătate, facere de bine, credincioşie, blândeţe, înfrânarea poftelor).
În duhul omului se produce pocăinţa şi naşterea din nou, sau naşterea din Dumnezeu.
În duhul omului credincios, are loc botezul cu Duhul Sfânt.
Prin intermediul duhului, omul are părtăşie cu Dumnezeu.
Până când omul nu se întoarce la Dumnezez, duhul lui este mort faţă de Creatorul, complet despărţit de Dumnezeu, sau în adormire, când este posibil să mai aibă unele sclipiri, treziri de moment, mai ales atunci când năvălesc necazurile, bolile, calamităţile.
Este greu de stabilit sediul duhului în om. Unii spun că duhul ocupă locul central al omului Inima şi mintea, alţii spun că ocupă întreaga fiinţî.
Totuşi, duhul este centrul fiinţei umane, este punctul de echilibru spiritual, moral al omului.
Sufletul omului
Pesche –greacă; nephesh- ebraică
Sufletul a luat fiinţă din contactul suflării lui Dumnezeu cu trupul material al omului.
Sufletul reprezintă personalitatea omului, de aceea în multe texte biblice, noţiunea de persoană este înlocuită cu noţiunea de suflet 1 Pertu 3:10; Genesa 46:27; Deuteronom 10:22; Fapte 27:37.
În timp ce duhul are relaţii cu Dumnezeu şi cu lumea spirituală, trupul, prin cele cinci simţuri ale sale, are relaţii cu lumea înconjurătoare. Iar sufletul este între cele două lumi, aparţinând şi uneia şi alteia.
Duhul nu acţionează direct asupra trupului ci prin intermediul sufletului.
Sufletul este sediul raţiunii, al sentimentelor şi al voinţei.
Organul sufletului pentru raţiune este creerul, pentru sentimente este inima, iar pentru voinţă este atât creierul cât şi inima puse deacord.
Atunci când există un deplin acord între duh şi suflet ( între raţiunea dominată de un spirit luminat de Dumnezeu) şi inimă, calea omului este curată şi în deplină ascultare de Dumnezeu.
La omul căzut în păcat, sufletul a preluat locul Duhului, care este în aţipire, dominând astfel acţiunile omului 1 Cor.2:14.
Duhul omului, ca nucleu central al fiinţei umane, prin intermediul sufletului, imprimă trupului omenesc o raţiune superioară capabilă de mari performanţe. 1 Cor 2:15.
Când se trezeşte la viaţă duhul omului?
Atunci când ascultă şoapta Duhului Sfânt, chemarea la pocăinţă şi Îl primeşte pe Domnul Isus ca Domn şi Mântuitor. Atunci se produce naşterea din nou, su naşterea din Dumnezeu. Atunci omul trece de la starea firească, lumească, la starea duhovnicească; de la starea de păcătos, despărţit de Dumnezeu, la starea de păcătos iertat, sfinţit, pus deoparte pentru Dumnezeu.
De fapt, omul a fost creat de Dumnezeu pentru ca să trăiască în ascultare de Crestorul, în sfinţenie, şi împreună cu El să stăpânească pe pământ, să trăiască fericit, împreună cu Dumnezeu, şi să se bucure de toată creaţia. Genesa 1:24-31.

Coborârea Duhului Sfânt Fapte 2

Botezul cu Duhul Sfânt, nu este o invenţie a ucenicilor Domnului Isus, şi nici a bisericilor, nici a vreunui mare evanghelist, ci este făgăduinţa Domnului Isus, Mântuitorul nostru. F.A. 1:8 „Ci voi ve-ţi primi o putere, când se va Pogorî Duhul Sfânt peste voi,...”
Umplerea, sau botezul cu Duhul Sfânt, a celor mântuiţi şi subliniez, a celor născuţi din nou, nu este şi nu trebuie să fie o emoţie de moment, (aşa cum foarte mulţi credincioşi cred), nu este nici măcar înzestrarea credinciosului cu puteri miraculoase, supranaturale.
Ci aşa cum continuuă Luca în versetul 8, din care am citat „...ca să-Mi fiţi martori, zice Domnul, în Ierusalim, în toată Iudeea, în Samaria, şi până la marginile pământului.”
Adică, Duhul Sfânt , când se va pogorâ peste voi vă va da putere şi îndrăzneală să vestiţi mântuirea prin jertfa Mea zice Domnul, şi ni-l dă exemplu pe ucenicul Petru, care de frica iudeilor, stătea ascuns şi cu uşile încuiate, dar în clipa când a fost umplut de Duhul Sfânt, s-a ridicat şi în câteva cuvinte simple a întors inimile a trei mii de suflete către Domnul.
Lucrul acesta nu înseamnă nicidecum că Duhul Sfânt a fost la dispoziţia lui Petru, aşa cum nu este niciodată la dispoziţa vreunui om, ci înseamnă că Duhul Sfânt când coboară ia în stăpânire omul.
Duhul Sfânt ia în stăpânire limba, mădularul acesta mic, ce face ravagii în lume, Duhul Sfânt ia în stăpânire mâinile şi picioarele şi urechile şi întreaga fiinţă.
Botezul cu Duhul Sfânt nu este administrat credinciosului, aşa, doar ca să mai aibă un motiv de mândrie, să mai aibă un motiv de laudă la adresa personală.
Dimpotrivă, credinciosului botezat cu Duhul Sfânt i se dă arătarea Duhului spre folosul altora: 1 Corinteni 12:7-10.
De pildă unuia îi este dat, prin Duhul să vorbească despre înţelepciune; altuia să vorbească despre cunoştinţă, altuia darul credinţei, altuia darul vorbirii în felurite limbi, altuia darul tălmăcirilor, altuia darul tămăduirilor, altuia puterea să facă minuni, altuia proorocia şi toate acestea le face Unul şi Acelaşi Duh care dă fiecăruia după cum voieşte El.
Şi acum, dacă suntem deacord cu ceea ce scrie Pavel inspirat de Acelaşi Duh Sfânt, atunci ne putem pune întrebarea pertinentă:
De ce este oprită lucrarea Duhului Sfânt în bisericile secolului 21?
Oare nu mai are valabilitate Cuvântul lui Dumnezeu?
S-a învechit cumva, şi avem nevoie de o nouă Evanghelie?
Dacă opreşte cineva lucraea cerului pentru că pe pământ sunt imitaţii şi înşelăciuni, oare lucrează sub călăuzirea Duhului?
Spre exemplu, dacă nu am mai folosi bancnotele , pentru că au apărut şi falsuri, unde am ajunge?
Sau dacă nu ne-am mai lupta lupta cea bună pentru că Satan şi-a înşirat batalioanele împotriva noastră, am fi nişte biruitori?
Dacă sunt cristoşi mincinoşi, oare nu trebuie să mai credem şi să slujim pe Adevăratul Isus?
Sau dacă sunt prooroci mincinoşi ( ceea ce confirmă dealtfel Domnul Isus), nu se mai manifestă darurile Duhului Sfânt, pentru că cineva le falsifică?
Nici decum!
Dimpotrivă, noi trebuie să cerem tot mai mult umplerea cu Duhul, Cea mai gingaşă persoană din Dumnezeu, pentru că numai aşa vom ieşi învigători în lupta pe care o avem de dus cu stăpânirile veacului acestuia.
De aceea, să cerem cu stăruinţă umplerea ; „vaselor” cu puterea de la Cincizecime.

Rugăciunea pune în mişcare puterea lui Dumnezeu! Iacov 5:13-18.
"Este vreunul printre voi în suferinţă? Să se roage! Este vreunul cu inimă bună? Să cânte cântări de laudă!
Este vreunul printre voi bolnav?Să cheme prezbiterii Bisericii; şi să se roage pentru el, după ce-l vor unge cu untdelemn în Numele Domnului.
Rugăciunea făcută cu credinţă va mântui pe cel bolnav, şi Domnul îl va însănătoşa; şi dacă a făcut păcate îi vor fi iertate.
Mărturisiţi-vă unii altora păcatele, şi rugaţi-vă unii pentru alţii, ca să fiţi vindecaţi. Mare putere are rugăciunea fierbinte a celui neprihănit.
Ilie era un om supus aceloraşi slăbiciuni ca şi noi; şi s-a rugat cu stăruinţă să nu plouă, şi n-a plouat deloc în ţară trei ani şi şase luni.
Apoi s-a rugat din nou, şi cerul a dat ploaie, şi pământul şi-a dat rodul."
Biblia ne învaţă să ne rugăm lui Dumnezeu atunci când suntem în suferinţă.
Pentru că tot Biblia ne spune că rugăciunea stăruitoare are mare putere.
Cu toate că de multe ori nu ştim nici măcar să ne rugăm, după cum spune la Romani 8:26b : „...căci nu ştim cum trebuie să ne rugăm. Dar totuşi, Duhul mijloceşte pentru noi cu suspine negrăite”.
Cu toate acestea, „rugăciunea fierbinte a celui neprihănit are mare putere”. Nu pentru că ar avea cuvintele noastre putere în ele însele, ci pentru că Cel căruia Îi sunt adresate este puternic.
Rugăciunile noastre au putere pentru că Tatăl din cer răspunde.
„Când strigă un nenorocit, Dumnezeu din cer se apleacă să-i vină în ajutor”
Psalmul 40 „Îmi pusesem nădejdea în Domnul, şi El S-a aplecat spre mine, mi-a ascultat strigătele. M-a scos din groapa pieirii, din fundul mocirlei; mi-a pus picioarele pe stâncă, şi mi-a întărit paşii.”
Mi-a dat putere din puterea Sa.
Aşa a lăsat Domnul Dumnezeu, omului, metode de a ieşi din dificultăţi, de a ieşi din strâmtorare, de a căpăta putere de izbăvire.
Rugăciunea, care stă la îndemâna fiecăruia care crede!
Uneori, rugăciunea stă la îndemâna noastră ca leac de vindecare: „Este vreunul din voi în suferinţă? Să se roage! V. 13.Îmi aduc aminte că în vremea stagiului militar am avut funcţia de instructor sanitar.
Şi în armată, soldaţii sufereau de multe ori.
Nu întotdeauna, însă aveam la îndemână medicamente.
Uneori foloseam pentru ameliorarea suferinţelor lor, apa rece.
Am avut un caz în care un soldat avea febră mare, tremura în pat şi am udat un cearceaf cu apă rece, şi după ce l-am stors l-am înfăşurat pe soldat în el. După un ceas m-am dus să văd ce face camaradul şi l-am găsit cu temperatura corpului normală.
Asta am avut la îndemână : apa rece.
Naaman , căpetenia oştirii împăratului Siriei, bolnav de lepră, a venit la Elisei ca să-l vindece.
Şi Elisei l-a trimis să se scalde de şapte ori în Iordan.
O metodă simplă de vindecare.
Astăzi Domnul ne pune la îndemână un lucru atât de simplu: Rugăciunea.
V-a spune cineva: eu nu ştiu să mă rog!
Nici nu-ţi cere Dumnezeu o mare ştiinţă în rugăciune.
În cuvinte sărace, în cuvinte slabe, vino înaintea Celui ce are toată puterea în cer şi pe pământ.
Pentru că rugăciunea, fie ea cât de simplă, este cheia care deschide toate cămările Harului divin şi puterii nemărginite ale lui Dumnezeu.
Nu rugăciunea vindecă, nu rugăciunea izbăveşte pe cel nenorocit din necaz, ci Cel ce este la capătul rugăciunii, adică Domnul Dumnezeu.
Prin rugăiunea mea simplă, Domnul din cer poate să mute munţii din loc, sau poate să schimbe inimile semenilor noştri, sau poate aduce pacea în familiii, în cartiere, în ţară.
Pentru că rugăciunea este sursa care pune în mişcare puterea lui Dumnezeu. Putere care se află şi la îndemâna ta!

Despre Dumnezeu, sau Sfânta treime

Cunoaşterea lui Dumnezeu:

Biblia nu încearcă să dovedească existenţa lui Dumnezeu, ci pur şi simplu proclamă existenţa Sfintei Treimi spunând: „La început Dumnezeu...” Genesa 1:1.
În cartea Exodului, Domnul Dumnezeu îi spune lui Moise: când te vei duce la poporul tău să-i spui: Cel ce se numeşte „Eu sunt” m-a trimis”.
Şi de aici rezultă faptul că Dumnezeu „Este” la prezentul continuu fără început şi fără sfârşit.
Dumnezeu este infinit, etern, neschimbat în esenţa Lui.
Cuvântul Dumnezeu, în limba română, derivă de la două cuvinte latine:
Dominus- care înseamnă Stăpân,
Şi Deus care înseamnă –Acel căruia I se închină.
Neemia 9:6: Tu, Doamne, numai Tu, ai făcut cerurile, cerurile cerurilor şi toată oştirea lor, şi pământul cu tot ce este pe el, mările cu tot ce cuprind ele. Tu dai viaţă tuturor acestor lucruri, şi oştirea cerurilor se închină înaintea Ta”.
Poate fi cunoscut Dumnezeu?
Iov spune în cap. 11:7: Poţi tu spune că poţi pătrunde adâncimile lui Dumnezeu?”
Sau Isaia în 40:18: „Cu cine voiţi să asemănaţi pe Dumnezeu şi cu ce asemănare Îl veţi asemăna?”
Iar la Ioan 17:3: „Şi viaţa veşnică este aceasta: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat şi pe Isus Cristos, pe care L-ai trimis Tu.”
În general, există trei feluri de cunoaşteri, la baza cărora stă întotdeauna o doză mai mică sau mai mare de credinţă:
Cunoaşterea logică sau matematică;
Cunoaşterea ştiinţifică sau generală;
Cunoaşterea personală sau experienţa.
Despre Dumnezeu:
Există un singur Dumnezeu în trei persoane distincte:
Dumnezeu Tatăl, Dumnezeu Fiul şi Dumnezeu Duhul Sfânt.
Trei persoane distincte şi totuşi un singur Dumnezeu.
Duhul Sfânt, este cea mai gingaşă persoană din Sfânta Treime; de aceea trebuie să ne purtăm cu multă delicateţe cu Duhul Sfânt ca să nu-L întristăm....
Domnul Isus spune în Ioan 10:30: Eu şi Tatăl una suntem”.
Dumnezeu este fără început şi fără de sfârşit, pentru că este necreat.
Este neschimbat în esenţă pentru că este nemuritor.
Se numeşte Dumnezeu, (Dominus Deus) sau Stăpânul, pentru că le-a aşezat pe toate prin tăria Lui.
El poartă de grijă, El conduce cu dreapta Sa biruitoare, El dă viaţă tuturor lucrurilor, pentru că El Însuşi este viaţa.
Este Domn, pentru că Domneşte peste toate lucrurile. El le stăpâneşte. Şi toate lucrurile se ţin prin tăria Lui.
Este Tată pentru toţi cei născuţi din nou, înfiaţi prin jertfa Fiului.
Ioan 1:11-13: A venit la ai Săi, şi ai Săi nu L-au primit. Dar tuturor celor ce L-au primit, adică celor ce cred în Numele Lui, le-a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu; născuţi nu din sânge, nici din voia firii lor, nici din voia vreunui om, ci din Dumnezeu.”
Cunoaşterea lui Dumnezeu se bazează pe revelaţia divină care aduce după sine credinţa şi experienţa, trăirea credinţei, şi pe raţiune.
Dumnezeu a pus în om, încă de la început gândul veşniciei.
Revelaţia generală a lui Dumnezeu.
Revelaţia lui Dumnezeu în natură:
Ps. 8:1; Ps. 19:1-2; Isaia 40:12-14.
Romani 1:19-20 „Fiindcă ce se poate cunoaşte despre Dumnezeu le este descoperit în ei, adică în oameni, căci le-a fost arătat de Dumnezeu. În adevăr însuşirile nevăzute ale Lui, puterea Lui veşnică şi Dumnezeirea Lui, se văd lămurit de la facerea lumii când te uiţi cu băgare de seamă la ele, în lucrurile făcute de El.”
Revelaţia lui Dumnezeu în istorie:
Ps. 75:6,7; Daniel 2:21,22; Fapte. 17:26 şi următoarele.
Cunoaşterea istoriei poporului Israel ne demonstrează planul divin a lui Dumnezeu de mântuire a omului.
Revelaţia lui Dumnezeu în conştiinţa omului:
Conştiinţa omului este locul în care se produce judecata „tribunalul intern”, Romani 2:14-16.
În conştiinţă are loc judecata de sine, judecata interioară.
Revelaţia specială.
Este actul prin care Domnul Dumnezeu S-a descoperit pe Sine şi adevărul Său la un anumit moment, direct anumitor persoane, aşa cum a fost cazul lui Avraam când I-a zis: Ieşi din ţara ta, din rudenia ta, şi din casa tatălui tău şi vino în ţara pe care ţi-o voi arăta. Voi face din tine un neam mare şi te voi binecuvânta; îţi voi face un nume mare şi vei fi o binecuvântare.”Genesa 12:1-3.
Domnul Isus Sa-a descoperit pe Sine lui Saul pe drumul Damascului.
Duhul Sfânt ni S-a descoperit prin puterea pe care ne-a dat-o să mărturisim pe Fiul.
Dumnezeu S-a descoperit prin semne şi minuni vizibile:
În rugul aprins i s-a descoperit lui Moise. Exod 2:3.
Apoi prin minuni, fapte şi evenimente neobişnuite prin care s-au întrerupt anumite legi ale naturii pentru puţin timp. Iosua 10:12 şi următoarele; 2 Împăraţi 20 9-11; Ioan 3:14-16.
Prin profeţii care reprezintă comunicarea verbală directă din partea lui Dumnezez, făcută prin gura proorocilor şi prin gura Fiului. Evrei 1:1,2.
Prin Isus Cristos: „Căci în El locuieşte trupeşte toată plinătatea Dumnezeirii” Coloseni 2:9; Evrei 1:2.
„Filipe, zice Domnul, în Ioan 14:9 De atâta vreme sunt cu voi, şi nu M-ati cunoscut, Filipe? Cine M-a văzut pe Mine, a văzut pe Tatăl....şi următoarele.
Prin Domnul Isus avem o revelaţie întreită a lui Dumnezeu:
Prin experienţa Sa Ioan 11:41; 12:48-49.
Prin natura Sa divină Ioan 17:11-25
Prin iubirea Sa fără margini Ioan 3:14-16.
Prin Sfânta Scriptură, „Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu şi de folos...”.
Prin experienţa unor oameni sfinţi şi deosebiţi: Enoh, Noe, Avraam, Moise, Ilie, Pavel, ş. a.m.d.
Scopul revelaţiei lui Dumnezeu:
În primul rând este acela de a se face cunoscut omului, ca şi Creator unic şi suveran.
Apoi ca să ne ilumineze mintea, ca să putem înţelege toate lucrurile Sale.
Ca să ne îndrume şi să ne atragă la El prin persoana Fiului Divin şi prin Duhul Sfânt care a coborât la Cincizeci de zile de la ânvierea Domnului Isus, şi la patruzeci de zile de la Înlţarea Sa la cer.
Umplerea noastră cu iubire din iubirea Lui. O iubire sfântă.
Minunile în revelaţia lui Dumnezeu.
Minunea este un fapt săvârşit nu împotriva legilor naturii, fireşti, ci deasupra şi înafara legilor naturii cunoscute de noi.
Este lucratea săvârşită de Dumnezeu pentru un scop divin, folosind mijloace pe care omul nu le poate utiliza.
Spre exemplu, Dumnezeu a creat soarele şi l-a aşezat pe cer, şi are dreptul şi puterea să-l oprească din mersul lui Iosua 10:12. Sau să-l întoarcă din mersul lui 2 Împăraţi 20:11.
Zilele se vor scurta în necazul cel mare din pricina celor aleşi. Matei 24:22.
Minunile sunt fapte reale şi nu imaginare. Ele nu sunt rodul hipnozei sau al autosugestiei. Prin Hipnoză sau autosugestie nu se linişteşte marea Matei 8:26, şi nici nu se potoleşte vântul, şi nici nu învie morţii, şi nici nu se înmulţesc pâinile şi peştii prăjiţi pe munte.
Există minuni în natură şi minuni interioare (naşterea din nou este o minune de la Dumnezeu, botezul cu Duhul Sfânt, vindecările bolilor incurabile, etc.
Sunt şi minuni false, sau lucrări ale diavolului (vrăjitorii egipteni în vremea lui Moise, minunile lui Anticrist în vremea din urmă, lucrările proorocilor mincinoşi) Aceste minuni sunt însoţite de comportări imorale, de învăţături împotriva Cuvântului Sfânt, crează confuzii, urmăresc interesele personale, şi în final îndepărtează pe om de Dumnezeu.
Dovezile existenţei lui Dumnezeu.
Pe Dumnezeu nu-L putem cunoaşte deplin aici pe pământ, dar vine o vreme când Îl vom cunoaşte deplin: „Ce vom fi nu sţa arătat încă, dar ştim că atunci când se va arăta El, vom fi ca El; pentru că Îl vom vedea aşa cum este „ Ioan 3:2.
Cine ne spune că există Dumnezeu?
Creaţia întreagă, cerul stelele, galaxiile, plantele, omul însuşi.
Scriptura Ioan cap1.
Conştiinţa omului dacă se lasă iluminat.
Experienţa personală cu Dumnezeu.
Conştiinţa este glasul lui Dumnezeu în om.
Esenţa lui Dumnezeu.
Dumnezeu este imaterial El este Duh, un duh nu are nici carne nici oase Luca 24:39. Există multe texte biblice însă în care se spune că Dumnezeu are trup şi părţi corporale aşa cum are omul. Aceasta este o prezentare simbolică ce arată calităţile Lui de a percepe şi de a fi în contact cu lumea umană.
Dumnezeu are mâini Isaia 65:2; Evrei 1:10; Psalmul 8:3.
Dumnezeu are picioare Genesa 3:8.
Dumnezeu are ochi 1 Împăraţi 8:29; 2 Cronici 16:9; Zaharia 2:8.
Dumnezeu are urechi Neemia 1:6; Psalmul 34:15.
Dumnezeu este invizibil Deuteronom 4:15; Exod 33:20; Ioan 1:18; Apocalipsa 12:4
Şi totuşi sunt texte biblice care afirmă că unii oameni L-au văzut pe Dumnezeu Genesa 32:30; Exod 13:36; 24:9-10; Deuteronom 34:10; Isaia 6:1.
Dumnezeu este viu Iosua 3:10; Iov 19:25; Ps. 84:2; Matei 16:16.
Este un singur Dumnezeu în trei persoane distincte.
Dumnezeu Tatăl, Dumnezeu Fiul şi Dumnezeu Duhul Sfânt, şi fiecare persoană din Dumnezeu posedă raţiune, Genesa 18:19; Fapte 15:18, sensibilitate Genesa 6:6; Ioan 3:16, sentimente.
Dumnezeu este dragoste şi este lumină.
Dragostea lui Dumnezeu este întâi milostivă Exod 34:6, apoi îndurătoare Ps. 103:17, apoi îngăduitoare Romani 2:4, apoi binevoitoare Romani 11:12, apoi credincioasă Deuteronom 7:9.
Omul nu-L poate percepe pe Dumnezeu cu simţurile sale deoarece prin căderea în păcat, el a fost despărţit de Dumnezeu 1 Cor. 2:14; Efeseni 4:17-18.
Ochiul nostu păcătos n-ar putea suporta priveliştea Dumnezeului celi viu şi Sfânt Exod 33:20; 1 Timotei 6:16.
Dumnezeu este Duh şi aparţine lumii nevăzute. Ioan 4:24.
Totuţi există posibilitatea ca omul să-L cunoască pe Dumnezeu în toată splendoarea Sa. Cum?
Apropiindu-se cu smerenie şi cu pocăinţă de Domnul Iacov 4:4-8.
Crezând în Domnul Isus Cristos, că este Fiul lui Dumnezeu, coborât din cer pentru ispăşirea păcatelor noastre pe Calvar, primindu-L în inimă ca Mântuitor personal, Stăpân şi Domn al vieţii de zi cu zi Ioan 14:6; 1:16; 3:16 etc.
Îl poţi cunoaşte pe Dumnezeu cu adevărat, numai dacă te laşi iluminat, călăuzit de Cel ce a coborât special pentru ca să descopere lumea păcătoasă şi să o întoarcă la Domnul, adică Duhul Sfânt, a treia persoană din umnezeu 1 Cor. 2:10-16.

Ai intrare liberă la Tronul lui Dumnezeu!
Evrei 4:16: „Să ne apropiem dar cu deplină încredere de scaunul harului, ca să căpătăm îndurare şi să găsim har, pentru ca să fim ajutaţi la vreme de nevoie.”
Imaginează-ţi atunci când te rogi că acolo, în cer, pe scaunul de domnie Îl vezi pe Dumnezeu Tatăl şi pe Domnul Isus stând la dreapta Lui.
Şi că slava Lui umple toată sala Tronului, iar îngerii sfinţi înconjoară scaunul de domnie.
Tronul lui Dumnezeu nu este un scaun al judecăţii, ci este un scaun al harului, al bunătăţii, al milei şi îndurării.
De aceea, din toată inima te încurajez să îndrăzneşti să vii în prezenţa Domnului cu starea ta, cu povara ta, cu necazul tău, cu suferinţa ta, cu bucuriile tale.
Vino la El aşa cum eşti şi Cel ce este Domn al domnilor se va ocupa de tine în mod direct şi special.
Aşa ne spune Cuvântul Sfânt în versetul citat : „să ne apropiem deci cu deplină încredere de tronul harului lui Dumnezeu.”
Astăzi Domnul Dumnezeu ne acordă cinstea aceasta, privilegiul acesta, de a intra în audienţă chiar la Cel ce are toată puterea în cer şi pe pământ, la Domnul şi Mântuitorul nostru.
Îndrăzneşte suflete drag.
Cinstea aceasta, onoarea aceasta, ne-o acordă, nu pentru că am avea noi vreun merit sau pentru că am avea noi o valoare în noi înşine, ci pentru că El, Isus Cristos ne-a spălat în Sângele lui Sfânt, ne-a înfiat şi ne-a făcut copii ai împărăţiei.
Şi prin meritele Lui, noi astăzi avem nu numai îndrăznelă dar avem şi intrare liberă la scaunul Harului lui Dumnezeu.
El de pe tronul de milă şi îndurare, te recunoaşte.
Ştie cum te cheamă.
Te priveşte dincolo de ceea ce izbeşte ochii, adică în inimă. Îţi vede credinţa!
Îţi întinde mâna în semn de bun venit şi zâmbitor te întreabă cu duioşie: „Spune-Mi fiule, spune-Mi fiică, pentru ce ai venit? Care este durerea ta? Care este dorinţa ta?”
Nu zăbovi. Recunoaşte-L pe El ca Domn şi Dumnezeu al inimii tale şi El, Domnul te va binecuvânta, vei căpăta îndurare şi vei fi ajutat astăzi, în ziua necazului tău.
Spune Cuvântul Domnului în cartea Estera la capitolul 5:1-3 că: „A treia zi , Estera s-a îmbrăcat cu hainele împărăteşti şi a venit în curtea dinlăuntru a casei împăratului, înaintea casei împăratului.
Împăratul sedea pe scaunul lui împărătesc, în casa împărătească în faţa uşii casei.
Când a văzut împăratul pe împărăteasa Estera în picioare în curte, ea a căpătat trecere înaintea lui. Şi împăratul a întins Esterei toiagul împărătesc, pe care-l ţinea în mână. Estera s-a apropiat, şi a atins vârful toiagului.
Împăratul i-a zis: „Ce ai tu, împărăteasă Estero, şi ce ceri? Chiar dacă ai cere jumătate din împărăţie îţi voi da.”
Tot astfel face şi Dumnezeu.
El îţi întinde binevoitor mâna.
Iar tu, suflet drag, îmbrăcat ca şi Estera în haine împărăteşti, adică îmbrăcat în haina neprihănirii, spălată în Sângele scump al Mielului lui Dumnezeu, poţi să te apropii cu îndrăzneală şi să atingi MÂNA care cu siguranţă îţi va face bine.
Domnul Isus spune în Ioan 14: 13: „Şi orice veţi cere în Numele Meu, voi face, pentru ca Tatăl să fie proslăvit în Fiul.”
Chiar şi jumătate din împărăţie Doamne?
Ori ce! Oricum împărăţia este pregătită pentru cei spălaţi în Sângele divin.

Degeaba, degeaba, degeaba!
Psalmul 127:

Care om nu se gândeşte încă din adolescenţă să-şi întemeieze o familie fericită, să-şi zidească o casă trainică?
Pentru că în acestea îşi găseşte omul siguranţa, bucuria şi împlinirea.
În multe cazuri însă, oamenii dau greş.
În multe cazuri oamenii nu-şi găsesc împlinirea, fericirea adevărată, şi nici bucuria, şi nici pacea dorită, pentru că nu-L cunosc şi nu-L cheamă în ajutor la zidirea familiei a casei pe Cel ce este Ziditorul de la început, pe Domnul Dumnezeu.
Mulţi oameni nici nu vor să facă cunoştinţă cu Ziditorul, şi încearcă să-şi încropească cu forţe proprii, cu înţelepciunea omenească, o casă, o familie care de foarte multe ori este falimentară şi eforturile lor zadarnice. Adică, „Degeaba”.
Psalmul 127, scris de către cel mai înţelept om din toate timpurile, a scris: „degeaba, degeaba, degeaba.”
„Dacă nu zideşte Domnul o casă, DEGEABA, lucrează cei ce o zidesc;”
„Dacă nu păzeşte Domnul o cetate, DEGEABA veghează cel ce o păzeşte;”
„DEGEABA vă sculaţi de dimineaţă şi vă culcaţi târziu, ca să mâncaţi o pâine câştigată cu durere; căci preaiubiţilor Lui El le dă pâinea ca în somn”.
Mulţi oameni caută mai întâi bunurile materiale, casa, maşina....
Şi cei ce nu caută mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi neprihănirea Lui, degeaba se trudeşte să zidească o casă, degeaba se scoală de dimineaţă şi se culcă târziu, trudind din zori şi până-n seară, ca să mănânce o pâine câştigată cu durere şi suspin. DEGEABA.
Pentru că numai cei ce caută mai întâi împărăţia lui Dumnezeu, lucrurile sfinte de sus, cei ce caută mai întâi relaţia strânsă cu Dumnezeu, numai lor Domnul le dă pâinea ca în somn.
O pâine bună, binecuvântată şi stropită cu Harul lui Dumnezeu.
Numai lor, celor ce caută sfinţenia, Domnul le zideşte casa.
O casă trainică, o casă care stă în picioare şi atunci când vin furtunile şi şivoaiele, pentru că este o casă zidită pe stâncă.
Celor ce caută neprihănirea lui Dumnezeu, Domnul le păzeşte casa, familia.
În jurul lor tăbărăsc îngerii lui Dumnezeu.
Domnul Isus spune în Matei 6:31-33 :”Nu vă îngrijoraţi dar, zicând:”Ce vom mânca?” sau: „Ce vom bea?” sau: „Cu ce ne vom îmbrăca? Fiindcă toate aceste lucruri Neamurile le caută, adică toţi aceia care îşi zidesc casa, şi îşi întemeiază familia fără Dumnezeu, pentrucă, Tatăl vostru Cel ceresc ştie că aveţi trebuinţă de ele.
Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnwezeu şi neprihănirea Lui, şi toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra.”
Dacă citim cu atenţie Psalmul 127 dar şi întreg Cuvăntul lui Dumnezeu, vom descoperi ordinea corectă a priorităţilor unui om care doreşte bunăstarea şi biruinţa sub binecuvăntarea Domnului şi anume: Mai întâi Dumnezeu, Şi mântuirea prin Fiul, prin Domnul Isus, apoi familia, (să poarte de grijă familiei) şi abia apoi lucrurile materiale.
Cine face aşa spune Cuvântul Sfânt, găseşte cu adevărat fericirea, siguranţa, bucuria şi împlinirea.