Smeriţi înaintea Domnului
Iacov 4:1-17 (10)
Versetul 10: ..."Smeriţi-vă înaintea Domnului şi El vă va înălţa."...
În Sfânta Scriptură găsim mulţi bărbaţi cu numele de Iacov, pentru că era un nume comun în poporul lui Dumnezeu. Dar sunt câţiva oameni cu numele acesta, de care Dumnezeu S-a folosit în mod special, dealungul timpului.

Astfel, întâlnim pe Iacov fiul lui Isac şi al Rebecăi, fratele geamăn al lui Esau, care prin vicleşug a luat dreptul de întâi născut şi apoi binecuvântările care de drept i se cuveneau lui Esau, ca întâi născut.

În Noul Testament, întâlnim pe Iacov unul din primii ucenici ai Domnului Isus, el era se pare frate cu apostolul Ioan; amândoi fiind fiii lui Zebedei.

Apoi întâlnim pe Iacov fiul lui Alfeu, el era unul din cei doisprezece apostoli ( Matei 10:3); se presupune că era fratele lui Levi, adică Matei evanghelistul.
Şi mai întâlnim pe Iacov, dar nu în ultimul rând, fratele Domnului Isus, cel mai mare dintre cei patru fraţi pe care I-a avut Domnul Isus.

În timpul vieţii Mântuitorului, Iacov nu credea în divinitatea fratelui său Isus; Ioan 7:5; însă după învierea Domnului, Iacov devine unul dintre ucenicii Săi; aşa găsim scris la Faptele Apostolilor 1:14.

Iacov fratele Domnului Isus Cristos, scrie această epistolă, spre sfârşitul vieţii sale, după ce păstorise Biserica din Ierusalim timp de 30 de ani, către evreii credincioşi din diaspora, adică pentru evreii creştini răspândiţi peste graniţele Israelului, aşa cum spune el însuşi în Cap. 1:1b. „...către cele douăsprezece seminţii care sunt împrăştiate...”.
El, se prezintă pe sine, foarte simplu, dând dovadă de multă smerenie, neprefăcută, înaintea oamenilor, dar şi înaintea lui Dumnezeu.

Aşa îşi începe epistola, cu aceste cuvinte: „Iacov, rob al lui Dumnezeu şi al Domnului Isus Cristos”.
Putea Iacov să se laude, şi să scrie: „ Ştiţi cine sunt eu? Eu sunt fratele lui Isus! Eu sunt fratele Aceluia pe care voi La-ţi omorât dar care a înviat din morţi!
Avem aceeaşi mamă!
(Am avut noi nu demult, într-o zi de joi, ca temă a rugăciunii: dragostea nu se laudă!)

Iacov, fratele Domnului, ne dă un exemplu practic în sensul acesta, el nu se laudă,(deşi avea cu ce), preferă să rămână la cele smerite şi scrie: Eu sunt rob din dragoste al Celui ce este Mesia! Eu sunt slujitorul Domnului Isus; nici măcar nu spune Fratele meu!

De pe poziţia aceasta de smerenie totală, Iacov poate să scrie creştinilor evrei din diaspora, dar nu numai lor, să ceară întotdeauna înţelepciune de la Dumnezeu, să facă faptele bune ale credinţei şi să păstreze o religie curată, adică o credinţă curată înaintea Domnului.

Apostolul Iacov, ne îndeamnă în mod deosebit să cerem înţelepciune de la Dumnezeu, pentru că înţelepciunea pe care o dă El, aşa cum spune în Cap. 3:17: „este mai întâi curată, apoi paşnică, este blândă, uşor de înduplecat, plină de îndurare şi de roduri bune, este fără părtinire şi nefăţarnică”.
Pentru a primi această înţelepciune, spune apostolul, în versetul 8,” Apropiaţi-vă de Dumnezeu şi El se va apropia de voi...”.

Cât de preţioasă este această făgăduinţă a lui Dumnezeu : „El se va apropia de voi”
Pentru că atunci când te apropii de Domnul, El se apropie de tine şi atunci ispitele pot fi biruite, oricare ar fi ele, întristările dispar, şi bucuria pune stăpânire pe tine.
Când te apropii de Domnul, puterea Satanei este zdrobită, pentru că el nu poate locui lângă Domnul Isus, Cel ce l-a biruit pe Golgota.

Apropiaţi-vă de Dumnezeu!
Când stai lângă Domnul, cu El eşti în siguranţă!
Săgeata care zboară ziua nu te va atinge, nici ciuma care umblă în întuneric, nici molima care bântuie ziua în amiaza mare! Psalmul 91.
O mie să cadă alături de tine şi zece mii la dreapta ta (unsprezece mii să cadă răpuşi în jurul tău de toate acestea), dar de tine nu se va atinge nici un rău. Pentru că Domnul stă lângă tine! El este scutul, pavăza, turnul de scăpare.

Domnul Isus niciodată nu trădează!
Spune apostolul Pavel în 2 Timotei 4...,”Toţi m-au părăsit, însă Domnul a stat lângă mine şi m-a întărit”.
„Apropiaţi-vă de Domnul şi El se va apropia de voi”
Versetul 7:” Supuneţi-vă lui Dumnezeu, împotriviţi-vă diavolului, şi el va fugi de la voi”!

Când te apropii de Domnul, când te supui voii Lui, poftele firii le poţi birui, geloziile dispar din inima ta, luptele, certurile, nu-şi mai au rostul şi nu le mai doreşti, mândria n-o mai iubeşti, şi vrei să rămâi smerit lângă Domnul tău.
Ştiţi de ce? Pentru că Însuşi Domnul se apropie de tine şi ridică un steag de biruinţă, iar vrăşmaşul fuge la vederea lui!
Pentru că Domnul este Biruitorul, noi suntem mai mult decât biruitori prin El!

Dumnezeu e steagul meu!
Apropiaţi-vă de Dumnezeu, dar nu ori cum!
Nu unul prin stânga şi altul prin dreapta, nu unul într-o parte şi altul în altă parte, nu uitându-te de sus spre fratele tău, spre sora ta pentru care a murit Cristos la fel ca şi pentru tine, nu cu un aer de mândrie, ci smerit, răspunzând rugăciunii Domnului Isus din Ioan 17:21: „Mă rog, ca toţi să fie una, cum Tu, Tată, eşti în Mine, şi Eu în Tine; ca şi ei să fie una în Noi, pentru ca lumea să Mă vadă pe Mine în ei; şi să fie biruitori”! Amin!

Spunea cineva că nu putem să venim la aceeaşi cruce, fără ca inimile noastre să fie una, răspunzând astfel rugăciunii Domnului.
Apropiaţi-vă de Dumnezeu, „şi fiecare să privească pe altul mai presus de el însuşi” Filipeni 2:3.

Filipeni 3:12 „Îmbrăcaţi-vă cu o inimă plină de îndurare, cu bunătate şi smerenie”!
De ce insistă Cuvântul lui Dumnezeu în această învăţătură?
Pentru că zice Domnul în Isaia 57:15 „Eu locuiesc în locuri înalte, dar sunt cu omul zdrobit şi smerit”!

În versetul 5, fratele Iacov ne spune: „ Credeţi că degeaba vorbeşte Scriptura? Duhul pe care L-a pus Dumnezeu să locuiască în noi, ne vrea cu gelozie pentru sine”.Nu! Nu degeaba vorbeşte Domnul prin Scriptură!
Pentru că o inimă împărţită nu-I este pe plac lui Dumnezeu.

Prietenia cu lumea este o urâciune înaintea domnului;
Şi poftele care se luptă în mădularele noastre;
Şi ura care ucide;
Şi pizmuirile su geloziile;
Şi luptele personale;
Şi sufletele curvare;
Şi mândria;
Ş.a.
Toate acestea sunt împotriva lui Dumnezeu şi vin de la cel rău;
Şi Domnul spune în versetul 7...”Supuneţi-vă lui Dumnezeu, împotriviţi-vă diavolului, şi el va fugi de la voi”. „ Apropiaţivă de Dumnezeu şi El se va apropia de voi”.

ŞI acum, fraţi şi surori în Domnul Isus, ce învăţăm din toate aceste lucruri pe care le-am auzit până aici?
Să-L iubim pe Dumnezeu şi să ne apropiem de El cu toată inima noastră.
Pentru că sufletul care-L iubeşte pe Dumnezeu, şi se apropie de El, primeşte putere prin Duhul Sfânt de a birui ispitele şi puterea celui rău este zdrobită!

Lecţia aceasta este îndemn la cercetare lăuntrică.
Şi cine se cercetează şi îşi simte propria primejdie, veghează ca nu cumva să întristeze pe Duhul Sfânt.

Ştiind că cel rău, stă la pândă să prindă în laţul său chiar şi pe cei aleşi, zic, dar, ca Domnul să ne ajute, nu numai să ne apropiem de Dumnezeu, dar rămânem în prezenţa Sa, în Lumina Sa, pentru că numai aşa, vom fi la adăpost de uneltirile Scămosului!
Amin!

Răspunsul lui Dumnezeu!

„Şi ca să nu mă umflu de mândrie, din pricina descoperirii acestor descoperiri, mi-a fost pus un ţepuş în carne, un sol al Satanei, ca să mă pălmuiască, şi să mă împiedice să mă îngâmf. De trei ori am rugat pe Domnul să mi-l ia. Şi El mi-a zis: Harul Meu îţi este deajuns; căci puterea Mea în slăbiciune este făcută desăvârşită...”!
Se spune că Dumnezeu răspunde rugăciunilor în cel puţin şase feluri:
1 O! De câtă vreme aştept să-mi ceri lucrul acesta.
2 Da, îţi rezolv problema, dar nu chiar acum
3 Nu! Lucrul acesta nu ţi-l dau pentru că te preţuiesc şi te iubesc prea mult.
4 Da, dar nu aşa cum îmi ceri tu, nu aşa cum vrei tu.
5 Da, dar nu atât de puţin cum ceri tu.
6 Nu! Până când nu te lepezi de păcat.
Cuvântul Domnului spune în Ps. 135:7 câ Domnul Dumnezeu are în cămările Lui chiar şi apele şi vânturile şi toate bogăţiile pe care este gata să le dea cu măsură fiecărui copil al Său care cere cu credinţă.
Atâtea lucruri bune, atâtea lucruri la care nici nu ne-a gândit până acuma, Domnul Dumnezeu le are în cămările Lui şi abia aşteaptă să I le cerem.
De aceea uneori la rugăciunile noastre Domnul răspunde pe loc, zicând: O, de câtă vreme aştept să-Mi ceri lcrul acesta.
Atunci când Dumnezeu spune: mai aşteaptă puţin. Nu îţi rezolv problema chiar acuma, atunci Domnul Dumnezeu vrea să învăţăm faptul că suntem dependenţi de El. Şi că fără El nu suntem nimic, şi nici nu putem să facem nimic.
Uneori când venim înaintea Domnului în rugăciune şi-I cerem tot felul de lucruri care la prima vedere ni se par bune, dar în final s-ar putea să ne dăuneze, Înţelepciunea lui Dumnezeu care este mai presus de înţelepciunea noastră spune cu milă: NU, te iubesc prea mult.
Nu pot să-ţi dau lucrul acesta pentru că te-ar pierde şi Eu te preţuiesc prea mult, Mi s-ar rupe inima.
Uneori cerem în rugăciuni, lucruri care nu sunt tocmai bune pentru noi şi atunci Domnul Isus spune cu duioşie: Vei primi dar nu aşa cum ai cerut, vei primi puţin, sau chiar cu totul diferit.
Şi nouă ni se pare că Dumnezeu nu răspunde rugăciunilor noastre.
Alteori cerem lucruri bune şi corecte şi chiar plăcute Domnului şi totuşi răspunsul să fie diferit. De ce?
Pentru că Domnul Dumnezeu ştie mai bine ce este bun pentru noi şi răspunsu la rugăciunile noastre este de multe ori acesta: Da, îţi dau lucrurile pe care le-ai cerut, dar nu aşa cum Mi-ai cerut, ci îţi dau mult mai mult.
Numai vezi să nu te îngâmfi.
Vezi să nu te umfli de mândrie.
Aşa cum poate Pavel ar fi făcut , văzând descoperirile făcute de Domnul lui.
Nu de puţine ori Domnul răspunde rugăciunilor noastre asfel. Nu, până când nu te lepezi de păcatul acesta, nu-ţi dau ceea ce ceri.
De aceea trebuie să ne cercetăm şi să aducem la cunoştinţa Domnului toate fărădelegile noastre, şi cele cu voia şi cele fără de voia noastră, ca Sângele Mielului să le spele şi astfel să căpătăm trecere înaintea Domnului.
La rugăciunea lui Pavel, Domnul a răspuns simplu: „NU! Harul Meu îţi este deajuns...!
Dumneuzeu din cer a îngăduit ţepuşul în „carnea „ lui Pavel pentru ca să-l ţină smerit la picioarele Lui şi să-i arate că Harul, nu este un lucru de apucat, ci este o mare binecuvântare chiar şi pentru cei ce trec prin lipsuri, nevoi, necazuri.
Pavel a învăţat lucrul acesta şi a ajuns să spună în versetul 10: „...simt plăcere în slăbiciuni, în defăimări, în nevoi, în prigoniri, în strâmtorări, pentru Cristos, deoarece atunci sunt tare când se arată Harul în slăbiciunile mele!”
Fraţi şi surori, nădejdea noastră nu trebuie să stea în rugăciune ci în Cel ce este deasupra rugăciunii, în Dumnezeu.

Numeri 13:25, 26,32-33
"S-au întors de la iscodirea ţării după partruzeci de zile împlinite. Au plecat şi au ajuns la Moise şi la Aaron, şi la toată adunarea copiilor lui Israel, la Cades, în pustia Paran. Le-au adus ştiri, lor şi întregii adunări, şi le-au arătat roadele ţării...Şi au înegrit înaintea copiilor lui Israel ţara pe care o iscodiseră. Ei au zis: "Ţara pe care am străbătut-o, ca s-o iscodim este o ţară care mănâncă pe locuitorii ei: toţi aceia pe care i-am văzut acolo sunt oameni de statură înaltă.
Apoi am văzut în ea pe uriaşi, pe copiii lui Anac, care se trag din neamul uriaşilor: înaintea noastră şi faţă de ei parcă eram nişte lăcuste."
După ce Domnul Dumnezeu a promis Ţara Canaanului poporului sfânt;
După ce i-a vorbit de bine despre ţara făgăduinţei şi i-a prezentat-o în chip minunat, i-a zis lui Moise: Versetul 1: Moise, uite, trimite nişte oameni ca să crceteze ţara pe care am făgăduit-o tatălui tău Avraam, ca să nu te mai îndoieşti de cuvintele Mele nici tu şi nici poporul tău.
Şi Moise a ascultat.
Numai că iscoadele, după ce au stat patruzeci de zile în Canaan, şi după ce au văzut cu ochii lor bogăţiile pe care Domnul Dumnezeu le pregătea pentru popor, au venit în faţa lui Moise şi au început să înegrească ţara, adică să vorbească de rău ceea ce Dumnezeu vorbise de bine.
Au adus veşti descurajatoare, ca să înmoaie inima poporului.
Ţara despre care Domnul le spusese că are râuri de miere şi lapte, adică belşug de binecuvântare, ţara din care iscoadele au mâncat pe săturate patruzeci de zile, au zis în auzul întregului popor:
Ţara aceasta nu este aşa cum ne spunea Domnul despre ea.
Nu este pomul la care să mergi cu sacul.
Asemenea iscoade sunt şi în vremea noastră.
Iscode care zic: nu mai vindecă Domnul!
Nu mai răspunde Domnul rugăciunilor. Ce atâta rugăciune?
Sunt iscoade care zic: Nu vedeţi că nu se mai întâmplă nici o minune?
Sunt iscoade care nu mai văd lucrarea lui Dumnezeu.
Eu una ştiu: Şi anume, că Domnul pe care noi Îl slujim este acelaşi ieri astăzi şi în vecii vecilor.
El şi astăzi vindecă boli incurabile la oameni, şi astăzi mută munţii de probleme din faţa noastră ca noi să trecem biruitori şi fără mari eforturi, şi astăzi Domnul, nimiceşte uriaşii din faţa noastră.
Nu trebuie decât să ne încredem cu toată inima în făgăduinţele Sale.

Dialog cu Dumneuzeu!
Genesa 3:8-12
"Atunci au auzit glasul Domnului Dumnezeu, care umbla prin grădină în răcoarea zilei: şi omul şi nevasta lui s-au ascuns de faţa Domnului Dumnezeu printre pomii din grădină. Dar Domnul Dumnezeu a chemat pe om, şi i-a zis: "Unde eşti?"
El a răspuns: "Ţi-am auzit glasul în grădină; şi mi-a fost frică, pentru că eram gol, şi m-am ascuns."
Şi Domnul Dumnezeu a zis: "Cine ţi-a spus că eşti Gol? Nu cumva ai mâncat din pomul din care îţi poruncisem să nu mănânci?"
Omul a răspuns: "Femeia ppe care mi-ai dat-o ca să fie lângă mine, ea mi-a dat din pom şi am mâncat."
Încă de la început, Scriptura ne descoperă un lucru extraordinar. Şi anume faptul că Domnul Dumnezeu obişnuia să coboare din cer şi să se întâlnească cu primii oameni creaţi, cu Adam şi Eva, în fiecare zi, în grădina în care îi aşezase.
Versetul 8 partea de la început: „Atunci au auzit glasul Domnului Dumnezeu, care umbla prin grădină în răcoarea zilei...”
Adică atunci când ieşeau la plimbare pe aleile Grădinii, venea şi Domnul, Creatorul pentru ca să poarte un dialog cu făptura mâinilor Sale.
Domnul Dumnezeu îţi păstrează şi astăzi bunul obicei de a coborî pe pământ ca să stea de vorbă cu creatura Sa, cu omul.
Numai că de data aceasta Domnul Dumnezeu nu se mai plimbă pe aleile, „străzile”, pline de „murdărie”, de păcat la tot pasul, ci Domnul cheamă oamenii în locuri sfinţite de El, în Biserici, în Case de rugăciune.
Pentru că aşa ne spune Domnul Isus, Mântuitorul în Evanghelia după Matei 18:20: „Căci acolo unde se adună doi sau trei în Numele Lui este şi El în mijlocul lor”.
Însă ceea ce s-a întâmplat în Grădina Edenului, ne învaţă un lucru deosebit, şi anume faptul că dialogul, starea de vorbă cu omul, este iniţiativa lui Dumnezeu.
Domnul Dumnezeu este cel ce vine „în răcoarea zilei” şi cheamă pe Adam şi pe Eva.
Când simţi nevoia să te rogi, să stai de vorbă cu Domnul Dumnezeu, defapt, El îţi stârneşte această dorinţă, şi te invită cu duioşie să vii să stai de vorbă cu El.
Ce înseamnă aceasta? Este faptul că rugăciunea este relaţia iniţiată de Creator.
Textul de astăzi ne mai învaţă un lucru:
Anume, că după ce au păcătuit, Adam şi Eva nu au mai îndrăznit să vină înaintea Domnului. În loc să dea fuga să se întâlnească cu Prietenul lor drag, mai degrabă se ascund printre tufişuri, pentru că se simţeau vinovaţi şi le era ruşine.
Păcatul primar a ridicat un zid de despărţire între om şi Dumnezeu.
Ruşinea a luat locul prieteniei cu Dumnezeu.
Şi lucrul acesta se întâmplă până în zilele noastre, păcatul îl îndepărtează tot mai mult pe om de Dumnezeu.
Şi atunci când cineva strigă după ajutor din depărtare, şansele ca el să fie auzit sunt tot mai mici.
Iar cu siguranţă păcatele nemărturisite şi persistenţa în starea de păcat neutralizează orice rugăciune şi dialogul nu mai are loc.
Pentru că Domnul Dumnezeu nu poate să se uite la păcat şi să binecuvinteze în acelaşi timp pe păcătos.
Nu poate Domnul Dumnezeu să se uite la păcat şi în acelaşi timp să stea de vorbă cu omul păcătos.
De aceea te invit, suflete drag, să te apropii de Domnul Isus, Mântuitorul lumii, să-ţi mărturiseşti păcatul, să-ţi ceri iertare şi El, Fiul lui Dumnezeu care S-a dat la moarte pentru tine, te va ierta negreşit te va spăla în Sângele Lui Sfânt care a curs la Golgota şi te va primi cu multă bunăvoinţă în braţele Sale de Dumnezeu.
Să ştii că aşa ca în cazul dialogului în rugăciune şi în cazul păcatului tot iniţiativa lui Dumnezeu a fost pentru reabilitarea omului.
Isaia ne spune în capitolul 53:3-5 : „Dispreţuit şi părăsit de oameni, om al durerii şi obişnuit cu suferinţa, era aşa de dispreţuit că îţi întorceai faţa de la El, şi noi nu L-am băgat în seamă.
Totuş, El suferinţele noastre le-a purtat, şi suferinţele noastre le-a luat asupra Lui, şi noi am crezut că este pedepsit, lovit de Dumnezeu, şi smerit.
Dar El era străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre. Pedeapsa care ne dă pacea a căzut peste El, şi prin rănile Lui suntem tămăduiţi.”
Încă din Eden, dorinţa fierbinte a lui Dumnezeu este aceea de a sta de vorbă şi de a se îngriji de făptura mâinilor Sale.
El, Domnul doreşte şi astăzi să te însoţească în plimbarea pe care o faci.
De aceea te invit, ca atunci când Domnul va coborâ la tine, poate chiar în timpul cât citeşti această pagină, să-I spui un „Bun venit”, şi să-i descarci povara inimii tale la picioarele Sale.
Încheie deasemenea, ziua într-o plimbare cu Isus Domnul. Vorbeşte cu El aşa cum ai vorbi cu un prieten intim.
Spune-I Lui toate biruinţele tale, toate eşecurile pe care le-ai avut, spune-I dorinţele tale într-o rugăciune fierbinte, sinceră şi destinsă.
Şi cu siguranţă vei simţi alinare pentru sufletul tău şi vei primi binecuvântări pe care nici nu le-ai sperat.

Biruinţa în rugăciune!

Exod 17: 8-16
"Amalec a venit să bată pe Israel la Refidim. Atunci Moise a zis lui Iosua: "Alege nişte bărbaţi, şi ieşi la luptă împotriva lui Amalec, iar eu voi sta mâine pe vârful dealului cu toiagul lui Dumnezeu în mână."
Iosua a făcut ce-i spusese Moise, şi a ieşit să lupte împotriva lui Amalec. Iar Moise, Aron şi Hur s-au suit pe vârful dealului.
Când îşi ridica Moise mâna, era mai tare Israel; şi când îşi lăsa mâna jos, era mai tare Amalec.
Mâinile lui Moise fiind trudite, ei au luat o piatră, au pus-o sub el, şi el s-a aşezat pe ea. Aron şi Hur îi sprijineau mâinile, unul deoparte, iar altul de alta; şi mâinile lui au rămas întinse până la asfinţitul soarelui.
Şi Iosua a biruit pe Amalec şi poporul lui, cu tăişul săbiei. Domnul a zis lui Moise: " Scrie lucrul acesta în carte, ca să se păstreze aducerea aminte, şi spune lui Iosua că voi şterge pomenirea lui Amalec de sub ceruri."
Moise a zidit un altar, şi i-a pus numele: "Domnul steagul meu". "Jehova- Nisi".
El a zis: "Pentru că şi-a ridicat mâna împotriva scaunului de domnie al Domnului, Domnulo va purta război împotriva lui Amalec, din neam în neam!"
Dacă citim scriptura vom descoperi faptul că Dumnezeu ne învaţă uneori moduri de viaţă, moduri de trăire cu El, care ne surprind.
Uneori, Domnul ne lasă să trecem prin locuri şi situaţii care ne înfioară.
De exemplu, Pe Asaf, Domnul l-a lăsat , aşa cum spune chiar el în Psalmul 73: 21: „să i se amărască inima şi să simtă, parcă, o străpungere în măruntaie...” atunci când se uita doar în jos şi spre cei răi cărora le mergea aşa de bine. Mă simţeam, zice Asaf, „ca un prost şi fără judecată, eram ca un dobitoc înaintea Ta Doamne”.
Dar apoi am ridicat privirea în sus, am privit spre Domnul şi Dumnezeul meu şi mi-am dat seama că izbăvirea vine de la Tine Doamne. Şi Tu Te-ai aplecat spre mine şi „M-ai apucat de mâna dreaptă; mă călăuzeşti cu sfatul tău şi mă vei primi în slavă.”
El te lasă uneori să treci prin Valea umbrei morţii, alteori prin Valea plângerii pentru ca văzându-te înconjurat de nenorociri, văzându-te înconjurat de ciumă şi de pustiirile ei să strigi după ajutorul Său. Şi El să transforme valea plângerii într-un loc plin de izvoare, şi valea umbrei morţii într-un munte al vieţii.
Pe Lazăr l-a lăsat Domnul Isus să moară şi apoi S-a dus la mormântul lui ca să-l scoale din morţi, cu toate că surorile lui trimiseseră la Isus să-I spună: „Doamne, iată că acela pe care-l iubeşti, este bolnav.”Ioan 11:3b.
Pe Daniel, Domnul l-a lăsat să petreacă o noapte întreagă într-o groapă cu lei înfometaţi. Dar le-a încleştat fălcile, astfel ca nici mâr să nu poată spune.
Sau altădată, aşa cum citim în textul de mai sus, Domnul Dumnezeu îngăduia înfrângerea poporului său în lupta cu vrăşmaşii.
Când mâinile lui Moise erau ridicate spre cer, în semn de strigăt după ajutor, Israel câştiga bătălia, iar atunci când Moise lăsa mâinile jos, bazându-se pe puteri omeneşti, pe strategii omeneşti, atunci vrăşmaşul câştiga.
Oare de ce îngăduia Domnul toate aceste lucruri?
Răspunsul îl găsim în Scriptură, unde se spune că deşi Domnul Dumnezeu este Atotputernic şi Atotcunoscător şi că poate să facă orice vrea, totuşi El doreşte foarte mult să acţioneze, El doreşte foarte mult să lucreze ca urmare rugăciunilor noastre.
Prin exemplul oferit de textul citit, Dumnezeu ne învaţă că rugăciunea are mare putere şi că este urmată întotdeauna de biruinţă.
Când credincioşii „ridică mâini curate spre cer” aşa cum spune Scriptura în 1 Timotei 2:8, biserica se întăreşte şi Cel rău care se luptă cu înverşunare împotriva ei nu are nici o izbândă.
Pentru că la capătul rugăciunii este întotdeauna Cel ce a biruit lumea, A biruit moartea şi A biruit pe Satan la Crucea de pe Golgota.
Numele lui este Isus şi este Domnul.
Când poporul Domnului ridică mâini curate spre cer în rugăciune, Cel rău împreună cu batalioanele lui de argaţi bat în retragere, întocmai cum se întâmpla în vremea lui Moise.
„Pentru că mare putere are rugăciunea fierbinte a celui neprihănit” Iacov 5:16b.
Rugăciunea celor neprihăniţi este atât de importantă înaintea lui Dumnezeu încât atunci când ne rugăm, cerul se pune în mişcare, mâna Domnului intră la lucru şi vrăşmaşul cade fără nici o putere, oricare ar fi el.
Prin aceasta dă Domnul cinste copiilor Săi, prin faptul că ascultă rugăciunile şi acţionează în urma lor.
Domnul nu lucrează la voia întâmplării.
El lucrează sigur şi precis.
El, Domnul are ţintă când lucrează. Şi ţinta eşti tu, şi ţinta sunt eu.
De aceea vă îndemn cu toată inima, căutaţi-L pe Domnul În rugăciune.
Cu nici un chip nu trebuie să ne punem încrederea în născociri omeneşti şi nici în basme închipuite, sau obiceiuri, sau datini strămoşeşti, sau puteri omeneşti.
Ci încrederea noastră să fie fără nici o şovăire în Domnul care zice: „Aşa vorbeşte Domnul”.
„În vremea din urmă voi turna Duhul Meu peste orice făptură; fiii şi fiicele voastre vor prooroci, bătrânii voştri vor visa visuri, şi tinerii voştri vor avea vedenii. Chiar şi peste robi şi peste roabe, voi turna Duhul Meu, în zilele acelea.”
Eu cred din toată inima, bazându-mă pe scriptură, dar şi pe semnele din jurul nostru, că trăim zilele acestea despre care vorbeşte Domnul aici în cartea profetului Ioel 2: 28,29.
De aceea vă îndemn să vă puneţi încrederea în Domnul Dumnezeul cerului şi al pământului, de El să vă agăţaţi cu toată inima şi să strigaţi mereu la El după ajutor.

În cadrul Bisericii Betel Bucureşti, Joi 06. Ianuarie 2011, o dată cu sărbătoarea Botezului Domnului Isus, au mărturisit credinţa în Domnul, 19 suflete şi au fost botezate în Numele Tatălui al Fiului şi al Duhului Sfânt, conform cu versetul 16 din Evanghelia după Marcu cap. 16 unde se spune: "Cine crede şi se botează, va fi mântuit; dar cine nu va crede va fi osândit."

Botezul lui Isus Matei 3:13-17.
"Atunci a venit Isus din Galileea la Iordan, la Ioan, ca să fie botezat de el. Dar Ioan căuta să-L oprească. "Eu", zicea el, "am trebuinţă să fiu botezat de tine, şi Tu vii la mine?"
Drept răspuns, Isus i-a zis: "Lasă-Mă acum, căci aşa se cade să împlinim tot ce trebuie împlinit." Atunci Ioan L-a lăsat.
De îndată ce a fost botezat, Isus a ieşit afară din apă. Şi în clipa aceea cerurile s-au deschis, şi a văzut pe Duhulş lui Dumnezeu pogorându-Se în chip de porumbel şi venind peste El.
Şi din ceruri s-a auzit un glas, care zicea: "Acesta este Fiul Meu prea iubit, în care Îmi găsesc plăcerea."

Cuvântul Domnului ne relatează prin cei patru evanghelişti, un fapt din viaţa Domnului Isus Cristos, şi anume, Botezul în apă al Mântuitorului.
De fapt până la Botezul în apă al Domnului Isus, Evangheliile nici nu vorbesc prea mult despre Fiul lui Dumnezeu, cu excepţia naşterii Sale în Betleemul Iudeii şi episodul petrecut la vârsta de 12 ani, la majoratul religios, când Iosif şi Maria Îl pierd, în Templul din Ierusalim, acolo unde de altfel spune Domnul Isus în Ev. După Luca 2:49: „acolo este locul Meu, în Casa Tatălui Meu”. De ce Mă căutaţi în altă parte?
Cine vrea să se întâlnească cu Mântuitorul trebuie să-L caute în Casa Tatălui.
Din momentul acesta, din momentul Botezului în apă Domnul Isus Îşi începe lucrarea publică de mântuire, lucrare pentru care dealtfel a venit pe pământ.
Aşadar, putem spune că Mântuitorul, în acest moment al Botezului, Şi-a început activitatea publică.
Şi aşa cum spun unii: Odată cu acest eveniment, Domnul Isus, Mântuitorul începe drumul patimilor Sale.
Locul ales de Dumnezeu, pentru a-Şi arăta slava, şi pentru a-Şi descoperi Fiul în faţa poporului Iudeu a fost într-o zonă inferioară a Iordanului, foarte aproape de locul unde apele s-au despărţit când Iosua împreună cu poporul a intrat în Canaan.
Puţin mai sus, pe platoul de pe vârful muntelui era Betelul, unde Avraam ridicase un altar lui Dumnezeu, şi unde Iacov văzuse scara rezemată de cer, iar îngerii coborând şi urcând pe ea.
Aici la poalele acestui munte, pe valea Iordanului, un loc cu multă apă, Ioan Botezătorul, împreună cu cerul vestesc pe Isus ca fiind Mesia, Mîntuitorul lumii.
„Cât despre mine, spune Ioan, în v.11...,eu vă botez cu apă, spre pocăinţă; dar Cel ce vine după mine, este mai puternic decât mine, şi eu nu sunt vrednic să-I duc încălţămintele. El vă va boteza cu Duhul Sfânt şi cu foc. 12”Acela Îşi are lopata în mână, Îşi va curăţi cu desăvârşire aria, şi Îşi va strânge grâul în grânar; dar pleava o va arde într-un foc care nu se stinge”.
Atunci, spune Cuvântul Domnului în v 13, în timp ce Ioan vestea despre Unsul lui Dumnezeu, atunci, a venit Isus din Galileea la Iordan, la Ioan, ca să fie botezat”.
Dar Ioan căuta să-L oprească: „Eu, zicea el, am trebuinţă să fiu botezat de Tine şi Tu vii la mine?”
Prin aceste cuvinte, Ioan Botezătorul, proorocul înţelepţit şi călăuzit de către Duhul Sfânt, recunoaşte în Cel ce venea la el, pe Fiul lui Dumnezeu, trimis din cer pentru mântuirea lumii şi pentru care el era, aşa cum scrie profetul Isaia, cu 750 de ani înainte: Glasul care strigă: neteziţi cărările pentru Împăratul.
Răspunsul Domnului Isus este cât se poate de simplu:
Matei 3:15 „Lasă-Mă acum, zice Mântuitorul, căci aşa se cade să împlinim tot ce trebuie împlinit”.
Aici Domnul Isus se referă la împlinirea voii lui Dumnezeu, adică aşa cum spune în Matei 5:17:”Să nu credeţi că am venit să stric Legea sau Proorocii; am venit nu să stric ci să împlinesc”.
Atunci spune Cuvântul Domnului, că Ioan L-a lăsat să vină la el şi L-a botezat ,cu botezul pocăinţei, dar nu era vorba de pocăinţa Domnului, pentru că El nu avea nevoie de pocăinţă fiindcă că El era fără păcat, ci Domnul Isus ne dă un exemplu de împlinire a voii lui Dumnezeu. Şi voia lui Dumnezeu, este să credem şi să ne botezăm.
Marcu 16:16 „Cine va crede şi se va boteza va fi mântuit...”
Pe de altă parte, aici la apa Iordanului, în locul unde Ioan boteza şi unde Domnul Isus a venit să împlinească voia Tatălui şi să-Şi înceapă lucrarea de Mântuire a lumii, aici ni se arată cel mai frumos tablou pe care un om poate să-l admire.
Şi mă rog ca Duhul Sfânt să ne deschidă ochii inimii ca să putem vedea măreţia şi splendoarea acestui tablou divin:
Închipuiţi-vă, în faţă valea Iordanului şi muntele Nebo, de undeva de aici carele cereşti l-au dus pe Ilie alături de Moise în gloria cerească; undeva nu departe se afla Ierusalimul, cetatea lui Melhisedec şi apoi a lui David, iar aici la Iordan Domnul Isus Cristos Mântuitorul lumii ieşind din apa botezului, deasupra cerurile deschise şi Duhul Sfânt coborând peste El ca un porumbel, iar de acolo, din cer, Tatăl glăsuia cu mândrie dar şi cu gingăşie în acelaşi timp: „Acesta este Fiul Meu preaiubit, în care Îmi găseac toată plăcerea; de El să ascultaţi”.
Aici la apa Iordanului Domnul Isus Cristos este uns, dacă vreţi, în mod public, Fiul lui Dumnezeu, Mesia poporului Evreu şi Mântuitorul lumii”.
Iar astăzi, acum şi aici declarăm în mod public, că Domnul Isus este şi Mântuitorul nostru.
Când vei citi, suflete drag, pasajul acesta, te invit să-L primeşti pe Fiul lui Dumnezeu, pe Isus Cristos ca Domn al inimii tale.

Mântuirea
Marcu 16:16
"Cine va crede şi se va boteza, va fi mântuit; dar cine nu va crede, va fi osândit.
Aceasta este ordinea lui Dumnezeu în lucrarea de mântuire, lăsată omului: să creadă şi apoi să se boteze. Nu poate să fie m'ntuit un om care nu crede în jertfa Fiului lui Dumnezeu, în Crucea Domnului Isus.

Cuvântul mântuire vine din grecescul „sotero”, care cuprinde două înţelesuri:
a) Iertarea păcatelor şi eliberarea păcătosului de sub puterea şi de sub robia păcatului,
b) Dobândirea vieţii veşnice şi moştenirea Împărăţiei lui Dumnezeu.
Din punct de vedere spiritual, mântuirea acoperă trei perioade distincte:
Trecutul păcătos - Efeseni 1, 2.
Prezentul- prin actul de mântuire, eliberare,îndreptăţire, de sub robia păcatului şi trăirea unei vieţi noi, sfinte în Cristos Domnul 2 Cor.3:18; Gal. 2:19-20.
Viitorul strălucit în prezenţa Domnului Isus, Mântuitorul, în Împărăţia lui Dumnezeu Romani 8:29; 1 Petru 1:5; 1 Ioan 3:2.
Mântuirea înseamnă absolvirea de păcate, curăţire, iertare, spălarea sufletului în Sângele Sfânt al Mielului lui Dumnezeu, Domnul Isus Cristos. Ioan 3:16.
Omul nu se poate mântui singur. Nu se poate mântui nici prin fapte, nici prin tradiţie şi nici prin obiceiuri strămoşeşti sau ritualuri.
Mântuirea este personală şi se bazează pe două elemente esenţiale:
-Jertfa Domnului Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu (fără jertfă de sânge nu există ispăşire, mântuire, absolvire de păcate, jertfele din Vechiul Testament)
Neprihănirea Domnului Isus care deasemenea trebuia să îndeplinească două condiţii:
Să ce facă om(să se nască din femeieĂ 1 Cor. 15:21; Gal.4:4-7.
Să fie om fără păcat, fără cusur 2 Cor. 5:21; 1 Petru 2:22; 1 Ioan 3:5.
Venind în lumea noastră, în chip de om, Domnul Isus Cristos, S-a jertfit pe Crucea de pe Dealul Golgota, plătind astfel, ceea ce eram noi datori să plătim şi anume, moartea.
Prin jertfa Sa, Domnul Isus a împlinitc erinţele unui Dumnezeu Sfânt şi a Legii Sale Sfinte, împăcându-ne astfel cu Dumnezeu. Efeseni 1:2-14.
Păcatul este un zud de despărţire între om şi Dumnezeu. Venind Domnul Isus şi jertfindu-se pentru noi, plătind cu viaţa Sa pentru răscumpărarea noastră de sub robia păcatului, a dărâmat zidul de despărţire, unindu-ne astfel cu Dumnezeu.
Dar lucrulacesta este valabil numai pentru cei ce primesc mântuirea, primindu-L pe Domnul Isus ca Mântuitor personal.
Iniţiativa mântuirii omului a aparţinut lui Dumnezeu, care în mila Lui cea mare şi în bunătatea Sa nemărginită, ne-a scos din mocirla păcatului, ne-a spălat în Sângele Fiului ţşi ne-a dăruit viaţă din viaţa Sa.
„Căci harul lui Dumnezeu, care aduce mântuirea a fost arătat, prin Fiul” Tit 2:11.
Dumnezeu a făcut tot ce a depins de El pentru mântuirea omului de sub robia păcatului, dar mai era nevoie ca şi omul să-şi facă partea lui în procesul de mântuire.
Prin urmare era nevoie de al doilea element pentru mântuirea omului şi anume:
Credinţa în jrtfa Domnului Isus Cristos, acceptarea ei în viaţa personală, şi apoi umblarea în credincioşie şi curăţie de inimă, urmând exemplul Mântuitorului.
Pentru că Domnul Isus n-a venit să-i răscumpere pe cei neprihăniţi ci să-i mântuiască pe cei păcătoşi, cu preţul suprem, cu viaţa Sa. Matei 9:13; Luca 15:7.
Pentru aceasta ănsă omul trebuie să se recunoască păcătos şi să recunoască faptul că numai Jertfa Domnului poate să-l salveze.
Şi atunci când se întâmplă aşa, în cer se face sărbătoare pentru fiecare păcătos întors la Dumnezeu.
Şi cu fiecare păcătos întors la Dumnezeu, biruinţa Domnul Isus este tot mai mare asupsa Satanei.
De altfel Iov spune în cartea sa în cap. 25:4:”Cum ar putea cel născut din femeie să fie curat”?
„Iată că sunt născut în nelegiuire şi în păcat m-a zămislit mama mea” Ps. 51:5
Rezultă că toţi oamenii au nevoie de mântuire pentru că nu este nici unul fără vină înaintea lui Dumnezeu.
Mântuirea se capătă prin credinţa în jertfa Domnului Isus şi în recunoaşterea Lui ca Fiu al lui Dumnezeu Romani 4:20-25; Evrei 9:22.
Mântuirea, sau îndreptăţirea este bazată pe harul lui Dumnezeu Romani 3:24; Tit 3:5-7.
În Romani 4:1-5 se spune că Avraam n-a fost socotit neprihănit, (mântuit), prin fapte, ci prin credinţa în Dumnezeu, în sigurul Dumnezeu adevărat.
Tatăl lui Avraam era politeist, idolatru şi confecţiona idoli Gen. 15:5,6; 16:15; 17: 23-26.
Preţul mântuirii noastre este nespus de mare pentru că a fost plătit prin moartea Fiului lui Dumnezeu pe Crucea Golgotei.
Prin sângele vărsat de Domnul avem iertarea păcatelor, sau mântuirea Matei 20:28; 2 Cor. 5:21; Evrei 2:14-15; 1 Petru 1:9; Fapte 20:28.
Pentru aceasta însă avem nevoie de pocăinţă şi întoarcere la Dumnezeu metanoia- schimbarea minţii, întoarcerea cu o sută optzeci de grade de pe drumul pe care mergeam până acuma.
Cine ne conştientizează de faptul că suntem păcătoşi? Duhul Sfânt a reia Persoană din Dumnezeu.
În Ioan 16:7 Domnul Isus spune: „Vă este de folos la cer... pentru că dacă Mă duc vi-L voi trimite pe Duhul Sfânt.. care va dovedi lumea în ce priveşte păcatul.”
Duhul Sfânt dă putere omului să învingă păcatul, să creadă în jertfa Domnuli Isus şi să trăiască xca un copil de Dumnezeu Ioan 1:12; Fapte 20:21; Tit 3:5-8.
Dumnezeu nu doreşte moartea păcătosulu, ci, dimpotrivă doreşte ca toţi oamenii să vină la mântuire. Ioan 3:16; 1 Tim. 2:4-6; 4:10; 1 Ioan 2:2; 4:14.
Cei ce nu acceptă mântuirea, salvarea în jertfa Domnului Isus, şi nu-L primesc ca Domn şi Mântuitor în vieţile lor sunt sortiţi pieirii, morţii veşnice Luca 16:19-31.
Ex. Închisoare pe viaţă.
De ce caută Dumnezeu să mântuiască pe cei pierduţi în păcat? Unul din răspunsuri îl găsim în Ps. 25:8 unde se spune: „Domnul este bun.... de aceea arată El păcătoşilor Calea”.
Mântuirea nu se poate primi pe nici o altă cale decât pe Calea Domnului Isus, nu se primeşte mântuirea rugându-te la sfinţi ori cum s-ar numi ei: Fecioara Maria Sf. Apostol Pavel, Sf. Petru, etc, ci numai prin jertfa Mântuitorului Isus.
În Fapte 4:12 se spune: „În nimeni altul nu este mântuire: căci nu este sub cer nici un alt Nume dat oamenilor, în care trebuie să fim mântuiţi”.
Mântuirea este personală Isaia 12:2; Ps. 27:1; ps. 62:2.
Mântuirea nu este ereditară, nu se poate moşteni, nu se poate cumpăra, nu se poate dărui ci se dobândeşte în mod personal prin credinţa sinceră în jertfa Mielului lui Dumnezeu, Isus Cristos şi este realizată pe deplin de către Fiul lui Dumnzeu, acceptându-L ca Domn şi Mântuitor personal.
Mântuirea este darul lui Dumnezeu Efeseni 2:8.
Mântuirea este condiţionată de un lucru incontestabil şi anume, rămânerea în această stare de curăţi şi legătură personală cu Mântuitorul zi de zi până la capăt.
Noul Testament arată de 115 ori că mântuirea depinde de voinţa omului iar de 35 de ori arată că mântuirea depinde de credinţa în Domnul Isus, Fiul lui Dumnezeu.
Mântuirea trebuie să caracterizeze întreaga noastră fiinţă: raţiune, sentimente, voinţă.
Ce rezultă sau ce câştigă omul în urma mântuirii?
Absolvirea de pedeapsa veşnică 2 Cor.5:19; Rom.4:7-8.
Pacea cu Dumnezeu Rom. 5:1; Efeseni 2:14-16.
Recăpătarea chipului lui Dumnezeu, prin naşterea din nou şi prin sfinţire. Facerea omului.
Îmbrăcarea omului mântuit în neprihănirea Domnului Isus Cristos Rom.4:5; 1 Cor. 15:53; Gal. 3:27; Efeseni 2:24.
Intrarea în drepturi egale de moştenire a împărăţiei cereşti împreună cu Fiul lui Dumnezeu. Tit 3:7.
Ca rezultat practic, trăirea unei vieţi noi, sfinte în Domnul Isus Cristos 1 Ioan 3:7.
Primorea Duhului Sfânt ca arvună Efeseni cap 1, care printre altele are rolul de a ne face biruitori în fiecare zi asupra isputelor, a păcatuuli şi asupra diavolului care ne ispiteşte în multa feluri şi ne instigă la păcat.
În concluzie, prin mântuire, omul este iertat de toate păcatele atunci când Îl primeşte ca Domn şi Mântuitor pe Fiul lui Dumnezeu.
Este izbăvit de păcat prin primirea unei naturi divine noi 2 Petru 1:4, puterea de a trăi ca un adevărat copil de Dumnezeu.
Augustin spunea în anul 1530: „Iertarea păcatelor şi neprihănirea lui Dumnezeu nu se pot dobândi prin merite, fapte sau ispăşire personală (flagelare), ci prin iertare. Şi devenim neprihăniţi pentru meritele lui Cristos Isus din Har, prin credinţă, dacă vom crede că Isus Cristos a pătimit pentru noi şi că noi datorită Lui dobândim iertare, neprihănire şi viaţă veşnică”.