Roada Duhului Sfânt
Îndelunga răbdare.

Îndelunga răbdare înseamnă: statornicie, rezistenţă, tărie de caracter( şi aici este vorba de caracterul primit la naşterea din Dumnezeu.
Răbdarea se mai poate traduce şi prin „curaj mare”.
Să ai curaj să rabzi ispitele.
Să ai curaj să rabzi în tăcere suferinţa.
Să ai curaj să rabzi batjocurile şi să nu răspunzi celui ce te batjocoreşte.
Ceea ce înseamnă să ai îngăduinţă în dragoste şi bunătate.
Să ai curaj să rabzi încercarea cu credinţa că Dumnezeu din cer, îngăduind încercarea peste tine, a pregătit şi calea de ieşire din ea. Mai devreme sau mai târziu.
Să ai curaj să rabzi totul încredinţat de faptul că Cel ce a stat atârnat între cer şi pământ, răstignit pe o cruce, a răbdat până la capăt răutatea ta, batjocora ta, nelegiuirea ta.
Spunea cineva că îndelunga răbdare este culmea răbdării.
Adică: să poţi să rabzi atunci când poţi scăpa de încercare.
Adică să_l laşi pe Domnul să te izbăvească la vremea Lui, şi după voia Lui.
Când eram în lume aveam o vorbă: rabd, dar până când?
Astăzi, când sunt copil de Dumnezeu spun: Rabd până când Domnul mă va izbăvi.
Prin aceasta dovedeşti cu adevărat că în tine rodeşte Duhul Sfânt.
Însă pentru ca Duhul Sfânt să rodească în tine, trebuie să şi locuiască în tine.
Pentru că roada aceasta din Galateni 5:22 „ dragostea, bucuria pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioşia, blândeţea şi înfrânarea poftelor nu se manifestă sau nu ia fiinţă întrun om prin eforturi personale, ori cât de mult s-ar strădui.
Ci numai prin Duhul Sfânt care locuieşte în inimă.
Un credincios în care rodeşte Duhul Sfânt se vede de la distanţă pentru că el este răbdător, are o purtare blândă, plină de bunătate şi în dragoste acoperă multe stângăcii şi neputinţe, este constant în orice împrejurare.
Răbdarea ca roadă a Duhului Sfânt este o necesitate.
Evrei 10:36 spune „Căci aveţi nevoie de răbdare ca după ce aţi împlinit voia lui Dumnezeu să puteţi căpăta ceea ce va fost făgăduit”
Unii însă şi-au pierdut răbdarea văzând că Mirele ceresc întârzie.
„Dima, spune apostolul Pavel că şi-a pierdut răbdarea şi din dragoste mai mult de lume decât de Dumnezeu, s-a întors în mocirla păcatului unde şi-a pierdut partea de moştenire cerească.
Răbdarea este o condiţie a mântuirii.
Domnul Isus spune în Matei 10:22 „În lume veţi fi batjocoriţi şi urâţi din pricina Numelui Meu, dar cine va răbda până la sfârşit, va fi mântuit.
Răbdarea biruieşte totdeauna!
De aceea trebuie să-L rugăm pe Duhul Sfânt să locuiască în inimile noastre şi să rodească din plin îndelunga răbdare.

Pierdut şi regăsit
Citeste, Luca 15:11-24

Pilda oii pierdute, a banului pierdut şi a fiului risipitor, scot clar la lumină, iubirea plină de milă a lui Dumnezeu, faţă de toţi aceia care sunt pierduţi în păcatele lor, înstrăinaţi de mântuire, înstrăinaţi de cer.
Dacă adunăm într-un tablou aceste trei pilde, şi anume: bucuria regăsirii oii pierdute, a banului pierdut, precum şi întoarcerea fiului risipitor, luate împreună, arată o altă imagine, deosebită, glorioasă a Tatălui ceresc şi a îngerilor Săi care întâmpină, cu mare bucurie, sufletele întoarse la El cu pocăinţă.
În mod deosebit, în pilda aceasta, Domnul Isus cristos este prezentat, ca Cel ce se ocupă, special, de aceia care au cunoscut cândva iubirea tatălui, dar care au îngăduit ispititorului să-i facă robi, şi să se înstrăineze de Dumnezeu.
„Un om, spune Domnul, avea doi fii. Cel mai tânăr dintre ei a zis tatălui său: „Tată, dă-mi partea de avere, ce mi se cuvine!, Şi tatăl le-a împărţit averea. Nu după multe zile, fiul cel mai tânăr a strâns totul, şi a plecat într-o ţară îndepărtată”. V. 11-13.
Fiul acesta mai tânăr, considera , ca o povară obositoare, rânduielile din casa tatălui său.
El credea că libertatea de a trăi după poftele sale este mai de folos.
Tânărul acesta, îşi zicea în inima sa, că iubirea tatălui şi purtarea sa de grijă nu erau după poftele lui, şi atunci, s-a gândit, şi s-a hotărât să urmeze calea propriei sale porniri.
Obţinând partea lui de avere, el a luat totul, şi a plecat într-o ţară îndepărtată, departe de căminul tatălui său.
Având bani din belşug, şi libertatea de a face cu ei ce dorea, tânărul, poate se felicita, pentru faptul că de acuma, dorinţa inimii sale va fi împlinită.
De acuma, nu mai avea pe nimeni care să-i spună:”Nu face cutare lucru, pentru că îţi aduce suferinţă”, sau „fă cutare lucru pentru că este bine şi drept”!
Acuma, era liber să-şi ducă la îndeplinire pornirile firii sale.
Şi aşa cum spune Domnul Isus în pildă, tovărăşiile rele, l-au ajutat să se afunde tot mai mult în plăcerile lumii, în poftele firii, în păcatul care l-a înfăşurat atât de uşor, ducând o viaţă destrăbălată, până când, tânărul, şi-a risipit toată averea.
Despre asemenea oameni, cu asemenea comportări, Cuvântul Domnului spune în Romani 1:22: „S-au fălit că sunt înţelepţi şi au înebunit”.
Averea pe care a primit-o de la tatăl, acest tânăr, a cheltuito cu desfrânatele.
Puterea tinereţii sale a fost risipită; anii preţioşi ai tinereţii sale, viziunea tinereţii sale, aspiraţiile sale spirituale care altădată îi dădeau aripi să zboare, au fost mistuite de flacăra plăcerilor de o clipă.
El nu s-a gândit nici o clipă, la faptul că averea este trecătoare, tinereţea nu ţine veşnic şi la un moment dat te poţi trezi cu un gust amar lăsat de ceea ce ai trăit fără ascultare, fără înţelepciune.
....o mare foamete s-a abătut peste ţara aceea şi tânărul a început să ducă lipsă, averea s- a topit în focul desfrâului, şi s-a alipit, spune Domnul, de un locuitor al ţării care l-a trimis să-i păzească porcii.
Pentru un iudeu, ocupaţia aceasta era cea mai josnică şi degradantă.
Tînărul care altădată se mândrise, cu libertatea sa, cu averea sa, ajunsese acum un sclav.
Era prins în însăşi nelegiuirile lui, aşa cum ne spune Cartea Sfântă în Proverbe 5:22-23: „Cel rău este prins în însăşi nelegiuirile lui, şi este apucat de legăturile păcatului. El va muri din lipsă de înfrânare, se va poticni din prea multa lui nebunie”.
Aşa se întâmplă cu ori cine nu stă în ascultare de Dumnezeu, aşa se întâmplă cu oricine nu stă în ascultare de Cuvântul Sfânt, el piere în însăşi nelegiuirile sale.
Aşa s-a întâmplat cu tânărul din pildă, pe care strălucirea lucrurilor amăgitoare, strălucirea lucrurilor lumii, care l-au ademenit, acum au pălit, au dispărut, şi au lăsat în urmă doar greutatea lanţurilor păcatului care aşa de lesne l-au înfăşurat şi l-au adus în pragul disperării.
Dintre toţi prietenii de petreceri, care roiau în jurul tânărului şi care mâncau şi beau pe cheltuiela sa în zilele bune, n-a mai rămas nici unul care să-l mai ajute!... Să-i ofere un strop de mângâire, să-i ofere o cojă de pâine!
Singurii tovarăşi care îi mai rămăseseră, erau porcii.
Ar fi dorit mult, măcar roşcovele cu care aceştia se hrăneau, să le mănânce, dar acestea nu erau bune de mâncat, şi îi acreau şi mai mult viaţa.
Psalmistul David care a trecut printr-o asemenea stare spune în Ps. 38:3b-4:”...nu mai este nici o vlagă în oasele mele, în urma păcatului meu. Căci fărădelegile mele se ridică deasupra capului meu; ca o povară grea, sunt prea grele pentru mine”. Şi Tatăl, priveşte spre pământ, prin jertfa Fiului Său, şi spune cu durere în inimă:
„Doresc Eu moartea păcătosului? Zice Domnul, Dumnezeu. În Eziechiel 18:23, Nu doresc Eu mai degrabă ca el să se întoarcă de pe căile lui şi să trăiască? Da zice Domnul, „întoarceţi-vă la Acela de la care v-ati abătut mult...” Isaia 31:6.
Fr. Şi s. În Domnul, în această pildă, Cuvântul Sfânt ne prezintă tabloul omului care l-a cunoscut pe Dumnezeu, dar care l-a părăsit uşor pentru că plăcerile păcatului au fost mai atractive pentru el.
Deşi înconjurat de dragostea Tatălui ceresc, având belşugul de binecuvântări la îndemână, având averea aceasta de binecuvântări cereşti şi pământeşti la îndemână, nimic din toate acestea nu-l poate face pe păcătosul pornit pe panta satisfacerii plăcerilor sale să dorească mai mult decât despărţirea de Dumnezeu.
Aşa ca şi fiul risipitor, el pretinde lucrurile cele bune ale lui Dumnezeu, ca fiind, de drept ale lui. Le ia, ca şi când lucrul acesta ar fi ceva normal şi de drept, fără să mulţumească pentru ele şi fără să-şi arate dragostea faţă de Binefăcătorul său.
Tot aşa ca şi fiul risipitor, din pildă, mulţi oameni caută fericirea în uitare de Dumnezeu, departe, înstrăinaţi.
În Romani cap. 1:28, Domnul spune în dreptul lor: „Fiindcă n-au căutat să păstreze pe Dumnezeu în cunoştinţa lor, Dumnezeu i-a lăsat în voia minţii lor blestemate, ca să facă lucruri neângăduite”.
În ..... aceasta, Domnul Isus vrea să ne spună că oricare ar fi aparenţele vieţii, trăirea care are în centrul ei numai preocuparea de sine, este o viaţă irosită, este o viaţă fără ţintă.
Oricine încearcă să trăiască despărţit de Dumneueu, îşi risipeşte ceea ce i se pare că are.
Omul acela îşi risipeşte anii preţioşi ai tinereţii, îşi iroseşte puterea minţii, îşi iroseşte sentimentele inimii, şi ale sufletului.
Un om care duce o viaţă departe de Dumnezeu, îşi cheltuieşte viaţa, averea, banii pe ceea ce nu este pâine, pe ceea ce nu satură, ba , dimpotrivă toate acestea lasă în urmă un gust amar, ca de roşcove.
Şi Cuvântul Domnului spune în dreptul acestor oameni, în Isaia 55:7: „Să se lase cel rău de calea lui, şi omul nelegiuit să se lase de gândurile lui, să se întoarcă la Domnul care va avea milă de el, la Dumnezeul nostru, care nu oboseşte iertând”.
„Eu, zice Domnul, în cap. 44:22; îţi şterg fărădelegile ca un nor şi păcatele ca o ceaţă”
Numai un pas să faci omule, numai un pas să faci tinere...numai un pas să faci, oricine ai fi...
Şi: „Pe cel ce vine la Mine, nu-l voi izgoni afară” zice Domnul Isus în Ioan 6:37.
Astăzi dacă auzi glasul Domnului nu-ţi împietri inima, şi dacă încă mai umbli rătăcitor, departe de Domnul, El îţi spune. „Întoarce-te în casa Tatălui tău”.
Vino-ţi în fire, pentru că El, Domnul veşniciilor, te cheamă cu glasul Său duios şi blând, şi+ţi spune: „Întoarce-te la Mine, căci Eu te-am răscumpărat” Isaia 44:22.
Nu asculta glasul celui rău, care îţi şopteşte: stai deoparte, trăieşte-ţi viaţa. Nu te uita la ceea ceţi oferă el la plăcerile de o clipă. Pentru că asta aşteaptă să te vadă despărţit de Dumnezeu, murdar şi cu hainele zdrenţuite în păcatul greu.
Suflete drag, dacă astăzi îţi vezi totuşi hainele murdare în mocirla păcatului, dacă le vezi rupte şi zdrenţuite în hăţişurile păcatului, spune cu tărie: Sângele Domnului Isus Cristos mă spală, şi roagă-te împreună cu psalmistul în Psalmul 51:7: „Curăţeşte-mă, Domnae, cu isop, şi voi fi curat; spală-mă şi voi fi mai alb decât zăpada”!
Dacă eşti astăzi într-o stare de despărţire de Dumnezeu, te îndemn, prin Duhul Sfânt, ridică-te şi mergi la Tatăl cerurilor, întoarce-te la Tatăl tău.
Şi El va ieşi în întâmpinarea ta, pe când încă eşti departe.
Dacă vei face un singur pas spre El, în pocăinţă, Domnul se va grăbi să te cuprindă în braţele iubirii Sale nemărginite.
Şi Tatăl luminilor, va face mult mai mult decât a făcut tatăl fiului risipitor din pildă, care, atunci când a văzut pe fiul său care era mort şi a înviat, pe fiul său rătăcit dar regăsit, care era murdar şi îmbrăcat în zdrenţe, chemând slugile a zis: v. 22-24 : „ Aduceţi repede haina cea mai bună şi îmbrăcaţi-l cu ea; puneţi-i un inel în deget, şi încălţăminte în picioare. Aduceţi viţelul cel îngrăşat, şi tăiaţi-l. Să mâncăm şi să ne veselim; căci acest fiu al meu era mort, şi a înviat; era pierdut şi a fost găsit...”.
Din cuvintele acestea de la urmă am ales titlul predicii din .... aceasta.
Pierdut şi regăsit!
Pentru că aşa am fost fiecare dintre noi.
Pierduţi în păcatele noastre, înstrăinaţi de Dumnezeu, îmbrăcaţi în zdrenţele păcatului, cu sufletul gol, flămâmd, nehrănit. Aşa am fost toţi!
Dar a venit o zi binecuvântată de Domnul, o zi deosebită pentru fiecare dintre noi în care ne-am venit în fire şi ne-am întors acasă laTatăl.
Şi gustând din bunătăţile Tatălui, putem acuma să strigăm din toată inima, împreună cu David: „Cum se îndură un tată de copiii săi, aşa se îndură Domnul de cei ce se tem de El”! ps. 103:13.
De aceea, suflete drag Domnului, te îndemn, în Numele Duhului Sfânt, în clipa aceasta, dacă încă mai rătăceşti departe de Domnul, şi încă nu ţi-ai venit în fire, dacă încă nu te-ai întors acasă la Tatăl, astăzi nu pleca din locul acesta până nu-L primeşti pe Domnul Isus Cristos, ca Domn şi Mântuitor personal.
Nu pleca din locul acesta până nu te ridici şi te întorci cu pocăinţă la Tatăl cerurilor, care te va spăla în Sângele jertfei Fiului Său, te va dezbrăca de zdrenţele păcatului şi te îmbrăca cu haina albă a neprihănirii Sale.
Fă în momentul acesta pasul pocăinţei, şi El, Domnul se va ridica, te va întâmpina şi se va bucura împreună cu tot cerul de regăsirea sufletului tău.
Şi vreau să închei cu cuvintele pe care tatăl din pildă i le adresează fiului celui mare, pentru că sunt cuvintele cu care Tatăl ceresc ne întâmpină pe fiecare astăzi: „Fiule, tot ce am este al tău”. Tu nu trebuie decât să te încrezi în dragostea Mea, şi să iei darurile ce din belşug şi cu bucurie ţi le pun înainte”.